ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1425/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 02.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea în tot a Ordinului nr. 2336/19.07.2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului, emis de Ministerul Finanțelor Publice și publicat în Monitorul Oficial nr. 523/25.07.2011 în temeiul art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare;

- obligarea Ministerului Finanțelor Publice la repararea pagubei ce i-a fost creată în calitatea sa de creditor al datornicului Ministerul Afacerilor Interne în dosarul de executare silită nr. x/2015, înregistrat la B.E.J. B., aflat în imposibilitatea de a-i recupera creanța certă, lichidă și exigibilă de la debitor ca urmare a folosirii cu titlu de impunitate a prevederilor Ordinului nr. 2336/19.07.2011, respectiv să fie obligat la plata sumei de 77.318,95 RON, debitul ce constituie obiectul dosarului de executare, 20.000 RON cu titlu de daune materiale pentru nefolosința sumelor de bani cuvenite în paralel cu plata ratelor, comisioanelor și dobânzilor creditelor bancare pe care a fost obligat să le contracteze, 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

- suspendarea Ordinului nr. 2336/19.07.2011 în temeiul art. 14 din Legea nr. .554/2004, până la pronunțarea hotărârii.

1.2. Primul ciclu procesual

Prin sentința nr. 2777 din 13 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., invocând motive de nelegalitate ale sentinței, fără a le încadra în drept.

Prin decizia nr. 2336 din 13.04.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, a reținut că instanța de fond, pronunțând o soluție întemeiată exclusiv pe puterea de lucru judecat, raportată doar la hotărârea judecătorească pronunțată în Dosarul nr. x/2011, cu referire la Decizia nr. 5235/14 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a făcut o aplicare eronată asupra regulilor de drept incidente în dezlegarea pricinii și nu a desăvârșit cercetarea judecătorească în pricina cu care a fost învestită, motiv pentru care a dispus casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi examinată în raport de întreg ansamblul probator administrat în faza judecății la fond.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021.

1.3. Hotărârea instanței de fond după rejudecare

Prin sentința civilă nr. 1438 din 18 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor, ca nefondată.

1.4. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1438 din 18 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, privind capătul de cerere referitor la respingerea suspendării Ordinului nr. 2336/19.07.2011 emis de Ministerul Finanțelor Publice, invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs a prezentat amplu situația de fapt care a condus la starea litigioasă, procedura desfășurată în cele două cicluri procesuale, redând fidel motivarea instanțelor de fond și motivele de nelegalitate cu privire la actul administrativ atacat. Totodată a expus argumentele reținute de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 889/16.12.2015, pe care le-a apreciat ca fiind incidente speței.

În esență, a considerat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, prima instanță încălcându-i drepturile reglementate de normele interne, cu caracter general și special, în referire la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv: dreptul la un proces echitabil, dreptul la viața privată, familială, profesională, dreptul la un remediu efectiv, cumulativ cu dreptul constituțional privind nivelul de trai.

A mai susținut că sentința recurată este nemotivată, fiind nulă din acest punct de vedere, bazându-se pe aspecte copiate din legislație.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părților, în privința capătului de cerere privind suspendarea Ordinului nr. 2236/19.07.2011.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat atât anularea cât și suspendarea Ordinului nr. 2336 din 19 iulie 2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului, emis de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și publicat în Monitorul Oficial nr. 523 din 25 iulie 2011, în temeiul art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare.

Verificând sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se poate susține incidența ipotezei referitoare la nemotivarea hotărârii, în cauză fiind respectate exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.. Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Așadar, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat cu prioritate legalitatea actului administrativ atacat, și a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății și, față de reținerea legalității actului administrativ în litigiu, a respins acțiunea reclamantului, apreciind că nu se mai impune analiza celorlalte petite, inclusiv a petitului referitor la cererea de suspendare a actului administrativ.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a respinge recursul ca nefondat, deoarece recurentul-reclamant nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Existența prezumției de legalitate, autenticitate și veridicitate care guvernează actul administrativ, precum și corolarul dat de principiul executării din oficiu a acestuia, fac ca suspendarea actului administrativ să fie o situație de excepție. În soluționarea unei cereri de suspendare a actului administrativ instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate de fond, care pot fi analizate doar în cadrul unei cereri de anulare a acestuia, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări de fapt și/sau de drept evidente, flagrante, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Cazul bine justificat (art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004) este dat dacă dintr-o analiză sumară a împrejurărilor cauzei, rezultă chiar și în mod aparent, o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului. Aceste condiții nu sunt îndeplinite în speță.

În speță, motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant sunt comune cererii de anulare și cererii de suspendare a actului administrativ contestat. Or, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Aspectul esențial pe care Înalta Curte îl reține este acela că prin sentința recurată a fost respinsă acțiunea în anulare a actului administrativ, reprezentat de Ordinul M.F.P. nr. 2336/2011, care face în acest dosar obiectul cererii de suspendare, astfel încât nu mai este dată condiția cazului bine justificat. În condițiile în care instanța a analizat integral și pe fond, nu doar sumar (cum se procedează în situația cererii de suspendare) cererea de anulare a actului administrativ și a apreciat că nu sunt date condiții de nelegalitate ale acesteia, evident că nu mai poate fi reținută existența unor simple indicii de nelegalitate, a unei îndoieli serioase asupra prezumției de legalitate. Soluția dată asupra cererii de anulare a actului administrativ fiscal confirmă de fapt prezumția de legalitate și veridicitate a acestuia, recurentul-reclamant nemaifăcând dovada răsturnării acestei prezumții.

Nefiind dată condiția cazului bine justificat, existența sau inexistența condiției pagubei iminente este irelevantă, legea impunând întrunirea cumulativă a ambelor condiții, respectiv a cazului bine justificat și a pagubei iminente.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1438 din 18 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în privința capătului de cerere privind suspendarea Ordinului nr. 2236/19.07.2011, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.