ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.02.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1024/2024

HOTĂRÂRE
22.02.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1024/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 22 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, Complet specializat-conflicte de muncă și de asigurări sociale, la data de 10.03.2023, sub nr. x, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să-i restituie sumele stabilite conform Legii nr. 223/2015 și care au fost diminuate în baza Ordonanței de Urgență nr. 59/2017 începând cu luna iulie a anului 2021, cu aplicarea actualizării cu rata inflației și a dobânzii legale penalizatoare, până la executarea integrală a obligației principale, respectiv obligarea pârâtului la emiterea unei alte decizii de pensie cu pensia netă stabilită în baza Legii nr. 223/2015 și nu în baza O.U.G. nr. 59/2017.

Totodată, în temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. VII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 44 alin. (1) - (3), art. 47 alin. (2) art. 79 alin. (1), art. 115 alin. (4), (6) și art. 147 alin. (4) din Constituție.

2.1. Prin sentința nr. 837 din 27.09.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, Complet specializat - conflicte de muncă și de asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale funcționale procesuale a completului C32 (0)-Civil din cadrul secției I civile, invocată din oficiu de către instanță și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție a reținut, în esență, că ținând seama că se invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017 și se solicită acordarea de despăgubiri ca urmare a aplicării unor dispoziții neconstituționale, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

2.2. Prin sentința nr. 38 din 18.01.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a instanței; a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă-Complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării unui regulator de competență.

În motivare a reținut că nu se solicită despăgubiri de la Guvernul României, nici anularea unui act administrativ și nici obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, ci restituirea, de către plătitorul pensiei, a sumelor de bani cu care a fost diminuată pensia acestuia pe parcursul anului 2022 și emiterea unei noi decizii de stabilire a pensiei. Astfel, având în vedere că litigiul de față vizează strict dreptul la pensie al reclamantului, pretins afectat prin actul normativ indicat,a apreciat că revine completurilor specializate în soluționarea cauzelor de litigii de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, în speță completul specializat din cadrul secției I civile a Tribunalului Caraș-Severin.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

Prin demersul judiciar ce face obiectul dosarului de față reclamantul urmărește să obțină repararea pagubei care consideră că i-a fost provocată prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2017, invocând totodată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5), art. 44 alin. (1) - (3), art. 47 alin. (2) art. 79 alin. (1), art. 115 alin. (4), (6) și art. 147 alin. (4) din Constituție.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecății și a dispozițiilor legale aplicabile.

Înalta Curte reține, cu titlu preliminar, că raportul juridic litigios nu vizează dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuție aspecte privind stabilirea unui atare drept sau neîndeplinirea, în fapt, de către pârâtă, a unei obligații de achitare a pensiei.

Ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea introductivă este, în esență, constatarea vătămării dreptului său la pensie prin aplicarea modificărilor legislative a căror neconstituționalitate a invocat-o, precum și acordarea sumelor cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

În acest context, Înalta Curte constată că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendente sunt cele ale acțiunii în contencios administrativ reglementate de prevederile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Învestită fiind cu analiza constituționalității prevederilor legale citate supra, Curtea Constituțională a României a stabilit cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție și că prin aceste două texte legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor formulate de persoanele vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale.

În opinia instanței de contencios constituțional, atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului, care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-l, acesta are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, față de natura dreptului pretins și de scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție, demersul reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor O.U.G. nr. 59/2017, care se produc direct asupra dreptului acestuia la pensie și sunt apreciate de către reclamant vătămătoare, fiind incidentă procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea CCR în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului, sesizare ce a fost formulată în cauză.

Prin urmare, acțiunea reclamantului intră în competența instanței de contencios administrativ, față de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește determinarea instanței de contencios administrativ competente se reține incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din aceeași lege.

Prevederile legale anterior evocate stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției ce face obiectul actului administrativ.

În speță, socotindu-se vătămat în drepturile și interesele sale legitime, reclamantul a solicitat obligarea autorității pârâte la repararea prejudiciului cauzat, astfel că, raportat la obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, în stabilirea competenței materiale nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorității publice pârâte, respectiv Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, față de care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale, competența materială de soluționare a cauzei de față revenind, în concluzie, secției de contencios administrativ a curții de apel.

Pe cale de consecință, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea acțiunii de față pe rolul instanței judecătorești, respectiv la obiectul concret al acțiunii ce constă în obligarea autorității pârâte, autoritate publică centrală, la plata de despăgubiri, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, în conformitate cu art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara, în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.

Pentru motivele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-04-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2497/2024
59/2017 prin Decizia de pensie nr. x din 13 aprilie 2020, emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne; Obligarea pârâților să îi restituie sumele stabilite conform Legii nr. 223/2015 care au fost diminuate în baza O
ÎCCJ 2024-03-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1757/2024
Ședința publică din data de 27 martie 2024 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 6 martie 2023 pe rolul Tribunalul
ÎCCJ 2024-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1275/2024
Ședința publică din data de 5 martie 2024 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția confl
ÎCCJ 2024-04-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 969/2024
Ședința publică din data de 25 aprilie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 27 februarie 2023
ÎCCJ 2024-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4104/2024
Ședința publică din data de 26 septembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregis
Sursă