ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4104/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 22.02.2023 sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informații, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse prin O.U.G. nr. 59/2017, precum și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei.

Totodată, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și alin. (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituție, care afectează ordonanța menționată, în ansamblul său.

În drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 7 alin. (5) și art. 9 alin. (1), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

2.1. Prin sentința nr. 164 din 31 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informații, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție a reținut, în esență, că obiectul acțiunii este cel prevăzut de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile pretins a fi cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, respectiv restituirea unor drepturi bănești pretins a fi fost reținute de către o autoritate publică centrală în temeiul O.U.G. nr. 59/2017, fundamentul juridic invocat de reclamant fiind cel reglementat de legea contenciosului administrativ în raport de care Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal este instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.

2.2. Prin sentința nr. 722 din 13 mai 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a instanței; a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informații, în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competență; în baza dispozițiilor art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării unui regulator de competență.

În motivare a reținut, în esență, că raportul juridic dedus judecății vizează dreptul la pensie al reclamantului, respectiv reclamantul a solicitat restituirea unor sume de bani reprezentând drepturi la pensie, finalitatea urmărită de acesta fiind obținerea unor prestații sociale.

O astfel de cerere, prin care se solicită drepturi bănești care decurg din contribuții de asigurări sociale nu constituie o cerere care să implice incidența dispozițiilor Legii contenciosului administrativ, ci reprezintă o cerere care intră în sfera de cuprindere a conflictelor de asigurări sociale, astfel cum acestea sunt definite de prevederile art. 101 din Legea nr. 223/2015 care stabilește că litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale.

În raport de faptul că în cauză reclamantul solicită, de fapt, restituirea unor sume de bani, actualizate și a dobânzii aferente, cu titlu de contribuții de asigurări sociale aferente drepturilor de pensie, s-a apreciat că în cauză competența de soluționare revine instanței de dreptul muncii și nu instanței de contencios administrativ.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 teza a II-a, art. 134 și art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente.

Prin demersul judiciar ce face obiectul dosarului de față, reclamantul urmărește să obțină repararea pagubei care consideră că i-a fost provocată prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2017, invocând totodată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, în raport cu art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, care afectează O.U.G. nr. 59/2017, în ansamblul său.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecății și a dispozițiilor legale aplicabile.

Înalta Curte reține, cu titlu preliminar, că raportul juridic litigios nu vizează dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuție aspecte privind stabilirea unui atare drept sau neîndeplinirea, în fapt, de către pârâtă, a unei obligații de achitare a pensiei.

Ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea introductivă este, în esență, constatarea vătămării dreptului său la pensie prin aplicarea modificărilor legislative a căror neconstituționalitate a invocat-o, precum și acordarea sumelor cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

În acest context, Înalta Curte constată că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendente sunt cele ale acțiunii în contencios administrativ reglementate de dispozițiile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Învestită fiind cu analiza constituționalității prevederilor legale citate supra, Curtea Constituțională a României a stabilit cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție și că prin aceste două texte legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale.

În opinia instanței de contencios constituțional, atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului, care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-l, acesta are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, față de natura dreptului pretins și de scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție, demersul reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor O.U.G. nr. 59/2017, care se produc direct asupra dreptului acestuia la pensie și sunt apreciate de către reclamant vătămătoare, fiind incidentă procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea CCR în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului, sesizare ce a fost formulată în cauză.

Prin urmare, acțiunea reclamantului intră în competența instanței de contencios administrativ, față de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește determinarea instanței de contencios administrativ competente se reține incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din aceeași lege.

Prevederile legale anterior evocate stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.

În speță, socotindu-se vătămat în drepturile și interesele sale legitime, reclamantul a solicitat obligarea autorităților pârâte la repararea prejudiciului cauzat, astfel că, raportat la obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, în stabilirea competenței materiale nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorităților publice pârâte, respectiv Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații, față de care s-a solicitat alocarea fondurilor necesare și acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale, competența materială de soluționare a cauzei de față revenind, în concluzie, secției de contencios administrativ a curții de apel.

Pe cale de consecință, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea acțiunii de față pe rolul instanței judecătorești, respectiv la obiectul concret al acțiunii ce constă în obligarea autorităților pârâte, autorități publice centrale, la plata de despăgubiri, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, în conformitate cu art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.

Pentru motivele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informații, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.