Decizia nr. 1001/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 2 august 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor-Autoritatea Vamală Română-Direcția Regională Vamală București-Serviciul Proceduri Vamale și în Domeniul Produselor Accizabile-Biroul Autorizări Mari Contribuabili, a solicitat: I. autorizarea provizorie a societății pentru desfășurarea activității în condițiile prevăzute de art. 83 alin. (3) din Normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal ca utilizator final autorizat pentru produsele finite: oțet, alcool etilic complet denaturat și alcool etilic tehnic complet denaturat, până la pronunțarea instanței de contencios administrativ cu privire la cererea de obligare a intimatei la emiterea unui nou act administrativ în temeiul art. 83 alin. (3) din Normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal prin care să dispună admiterea cererilor cu numerele: 238, 240 și 242 din 18.05.2022 înaintate prin adresele cu numerele 239, 241 și 243 din 18.05.2022 și, pe cale de consecință, eliberarea autorizațiilor de utilizator final ale societății pentru produsele finite: oțet, alcool etilic complet denaturat și alcool etilic tehnic complet denaturat, cerere ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea; II. în subsidiar, a solicitat obligarea intimatei la eliberarea fără somație sau fără trecerea unui termen a unei autorizații de utilizator final provizorii până la pronunțarea instanței de contencios administrativ cu privire la cererea de obligare a intimatei la emiterea unui nou act administrativ în temeiul art. 83 alin. (3) din Normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care să dispună admiterea cererilor cu numerele: 238, 240 și 242 din 18.05.2022 înaintate prin adresele cu numerele 239, 241 și 243 din 18.05.2022 și, pe cale de consecință, eliberarea autorizațiilor de utilizator final ale societății pentru produsele finite: oțet, alcool etilic complet denaturat și alcool etilic tehnic complet denaturat, cerere ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea; III. obligarea intimatei de urgență, fără somație sau fără trecerea unui termen, să dispună organelor din subordine să efectueze toate demersurile pentru punerea în aplicare a acestei ordonanțe președințiale.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 135 din 12 august 2022, Curtea de Apel Oradea: - a admis cererea de ordonanță președințială formulată de petenta A. S.A. Drăgănești, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Autoritatea Vamală Română - Direcția Regională Vamală București - Serviciul Proceduri Vamale și în Domeniul Produselor Accizabile - Biroul Autorizări Mari Contribuabili; - a obligat pârâta să elibereze o autorizație de utilizator final provizorie valabilă până la pronunțarea instanței de contencios administrativ în Dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, conform cererilor cu numerele: 238, 240 și 242 din 18.05.2022; - în temeiul prevederilor art. 997 alin. (3) C. proc. civ. a dispus ca executarea prezentei ordonanțe președințiale să se facă fără somație sau fără trecerea vreunui termen; - a obligat pârâta la plata sumei de 20 RON în favoarea reclamantei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs (intitulat apel) Autoritatea Vamală Română prin Direcția Regională Vamală București, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac declarate și în urma rejudecării pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată. În motivarea recursului, se arată, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de procedură specifice condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004, precum și art. 997 C. proc. civ. Referitor la condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, art. 997 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. În opinia recurentei, una dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de textul legal menționat nu este îndeplinită în cauză, respectiv urgența măsurii. În acest sens, arată că reclamanta A. S.A. a înțeles să formuleze două cereri de chemare în judecată a Autorității Vamale Române - Direcția Regională Vamală București, ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2022 și nr. y/2022 aflate pe rolul Curții de Apel Oradea, prin care a solicitat în baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 16/27.06.2022 de revocare a - Autorizațiilor de utilizator final nr. x și y/23.06.2021, precum și nr. x/04.08.2021, până la pronunțarea instanței de fond; - Autorizațiilor de utilizator final nr. x, x, x și y/31.07.2020, până la pronunțarea instanței de fond. Astfel, prin sentințele civile nr. 124/14.07.2022 (dosar nr. x/2022) și nr. 125/14.07.2022 (dosar nr. x/2022) pronunțate de Curtea de Apel Oradea, instanța de judecată a admis cele două acțiuni și pe cale de consecință a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 16/27.06.2022 de revocare a autorizațiilor amintite anterior. În acest context, recurenta consideră că cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale este inadmisibilă, câtă vreme aceeași instanță de judecată se pronunță și suspendă executarea Deciziei de revocare a autorizațiilor de utilizator final, tocmai pe considerente ce țin de păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Mai mult decât atât, la elaborarea actului normativ reprezentat de Legea nr. 554/2004, legiuitorul a prevăzut la art. 18 alin. (1) că instanța (...) poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Având în vedere că instanța de contencios a obligat deja autoritatea vamală să suspende executarea Deciziei de revocare a autorizațiilor de utilizator final deținute de A. S.A., până la soluționarea definitivă a fondului, prin cele două sentințe mai sus amintite, hotărâri ce sunt executorii de drept, recurenta-pârâtă apreciază că cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale este inadmisibilă, motivat de faptul că în prezent autorizațiile de utilizator final nu sunt revocate, ele pot fi utilizate în virtutea obținerii suspendării executării Deciziei de revocare, iar pe de altă parte, obligarea autorității vamale la eliberarea unei noi autorizații de utilizator final provizorie este neîntemeiată și nelegală, câtă vreme autorizațiile inițiale deținute de reclamantă sunt în vigoare, autoritatea vamală neputând emite o altă autorizație, chiar și vremelnică, câtă vreme cele inițiale produc efecte. Prin note scrise înregistrate la dosar la 28 septembrie 2022, recurenta Autoritatea Vamală Română prin Direcția Regională Vamală București a arătat, în ceea ce privește calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, că aceasta nu este apelul, cum din eroare a indicat, motiv pentru care a solicitat să se facă aplicarea art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ., calea de atac pe care înțelege să o exercite fiind recursul. De asemenea, a arătat că în cuprinsul căii de atac s-a raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, precum și la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și că motivarea căii de atac se circumscrie exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportându-se la cauze de încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material ce reglementează ordonanța președințială.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea căii de atac, în considerarea faptului că pârâta și-a intitulat calea de atac formulată ca fiind apel, fără să țină cont de prevederile art. 1000 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia calea de atac este recursul, precum și inadmisibilitatea motivelor invocate, susținând că singurul motiv invocat vizează o pretinsă inadmisibilitate a ordonanței președințiale din perspectiva art. 18 din Legea nr. 554/2004, însă, acest argument nu a fost invocat prin întâmpinare în fața instanței de fond, astfel încât nu poate fi invocat omisso medio. Pe fond, intimata-reclamantă a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, pentru apărările dezvoltate la dosar.

Aspecte procedurale Excepția inadmisibilității căii de atac, invocată prin întâmpinare, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză II.1. În ceea ce privește excepțiile nulității și inadmisibilității recursului Înalta Curte apreciază a fi necesară examinarea, cu prioritate, a apărării formulate de intimata-reclamantă A. S.A. referitoare la inadmisibilitatea motivelor invocate în sensul că recursul declarat de pârâtă conține critici pe fondul cauzei formulate omisso medio direct în recurs, impunându-se a fi respinse în temeiul dispozițiilor art. 478 alin. (2) din C. proc. civ. Potrivit art. 494 raportat la art. 478 și 479 C. proc. civ., în recurs se pot formula critici privind motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., iar conform art. 488 alin. (2) același Cod, motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. În materia contenciosului-administrativ, există doar calea de atac a recursului, în cadrul căreia persoana interesată poate solicita exercitarea controlului judiciar al instanței superioare, în limitele motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) și ale cauzei juridice din cererea de chemare în judecată. Împrejurarea că pârâta din acțiunea judiciară dedusă soluționării la instanța de fond a ales să nu depună întâmpinare nu poate să determine decât sancțiunea prevăzută de art. 208 C. proc. civ., privind decăderea din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică. Aceasta nu echivalează, însă, cu lipsirea părții respective de dreptul său de a exercita calea de atac a recursului, în condițiile în care hotărârea primei instanțe îi este nefavorabilă. De altfel, se observă că recurenta Autoritatea Vamală Română prin Direcția Regională Vamală București nu a înțeles, prin recursul declarat, să invoce excepții relative sau să propună probe, ci a formulat critici privind modalitatea de soluționare de către prima instanță a cererii de chemare în judecată. Totodată, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., și excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurenta-pârâtă se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 același Cod. II.2. În ceea ce privește fondul recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile expuse în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârătă este nefondat. Din circumstanțele cauzei, Înalta Curte reține că intimata-reclamantă A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere, prin care a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtei Autoritatea Vamală Română - Direcția Regională Vamală București - Serviciul proceduri vamale și în domeniul accizabile - Biroul Autorizări Mari Contribuabili la eliberarea autorizației de utilizator final provizorie valabilă până la pronunțarea instanței de contencios administrativ în dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, având ca obiect cererea de obligare a pârâtei la emiterea unui nou act administrativ în temeiul art. 83 alin. (3) din Normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care să dispună admiterea cererilor cu numerele: 238, 240 și 242 din 18.05.2022 înaintate prin adresele cu numerele 239, 241 și 243 din 18.05.2022 și, pe cale de consecință, eliberarea autorizațiilor de utilizator final ale societății pentru produsele finite: oțet, alcool etilic complet denaturat și alcool etilic tehnic complet denaturat. Instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantă și a emis ordonanța președințială, soluția fiind împărtășită și de instanța de control judiciar întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Potrivit art. 997 din C. proc. civ.: 1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt". Din aceste dispoziții rezultă următoarele condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială: aparența de drept trebuie să fie în favoarea reclamantului, măsura solicitată trebuie să aibă caracter urgent și vremelnic și să nu prejudece fondul. Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a înțeles să formuleze critici de nelegalitate doar cu privire la condiția caracterului urgent al măsurii, nu și cu privire la celelalte condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale. Referitor la această condiție, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a aplicat și interpretat corect dispozițiile art. 997 și urm. C. proc. civ. Astfel, în mod judicios a reținut instanța de fond că, în cauza de față, se justifică îndeplinirea condiției urgenței, prin raportare la susținerile societății reclamante conform cărora refuzul de eliberare a autorizațiilor de utilizator final îi aduce prejudicii grave și iremediabile deoarece oțetul este un produs care se consumă cu preponderență în perioada de vară-toamnă, iar oprirea producției va conduce la pierderi semnificative pentru aceasta, din înscrisul depus la dosar rezultând că, în perioada iunie- septembrie 2021 a vândut cantitatea de 6.785.043 litri 9 grade acetice oțet alimentar. Totodată, conform situațiilor depuse (anexa 30), soldul către furnizorii A. S.A. este de 26.265.901 RON, astfel că prejudiciul direct înregistrat de partenerii săi de afaceri ar fi unul colosal. Nefondate sunt în opinia Înaltei Curți susținerile recurentei-pârâte în sensul că cererea de emitere a ordonanței președințiale este inadmisibilă, pe motiv că instanța de contencios a obligat deja autoritatea vamală să suspende executarea Deciziei de revocare a autorizațiilor de utilizator final deținute de A. S.A., până la soluționarea definitivă a fondului, prin două sentințe ce sunt executorii de drept, respectiv sentința nr. 124/14.07.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 și sentința nr. 125/14.07.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022. Reținând și poziția intimatei-reclamante din întâmpinarea formulată, Înalta Curte constată că existența dosarelor nr. x/2022 și nr. y/2022, precum și soluțiile pronunțate în acestea nu pot conduce la inadmisibilitatea cererii din prezenta cauză. Astfel, independent de faptul că dosarul nr. x/2022 nu are legătură cu autorizațiile de utilizator final (a căror acordare provizorie s-a dispus în prezenta cauză), ci cu autorizațiile de antrepozit fiscal, în ceea ce privește dosarul nr. x/2022, deși prin sentința nr. 125/14.07.2022, reclamanta a obținut o soluție de suspendare a executării deciziei nr. 15/07.06.2022, prin care s-a dispus revocarea autorizațiilor de utilizator final deținute de societate (nr. x, x și y/23.06.2021) până la pronunțarea instanței de fond, totuși, această suspendare a devenit inutilă, întrucât durata de valabilitate a autorizațiilor a încetat după obținerea suspendării. De asemenea, în contextul în care societății reclamante i s-a refuzat eliberarea unor noi autorizații de utilizator final, prin actul nr. 10255/13.07.2022 emis de Ministerul Finanțelor Publice - Autoritatea Vamală - Serviciul proceduri vamale și în domeniul produselor accizabile - Biroul Autorizări Mari Contribuabili, pentru același motiv pentru care fuseseră revocate cele care expiraseră între timp, societatea a fost nevoită să formuleze prezenta cerere prin care a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, obligarea autorității pârâte menționate la eliberarea autorizației de utilizator final provizorie valabilă până la pronunțarea instanței de contencios administrativ în dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea. Prin urmare, Înalta Curte apreciază ca fiind fără relavanță în cauză soluția de temporizare a efectelor deciziei prin care au fost revocate autorizațiile de utilizator final, obținută de reclamantă în dosarul nr. x/2022, de vreme ce, la momentul formulării prezentei cereri de ordonanță președințială, valabilitatea autorizațiilor expirase. De altfel, ordonanța președintială nu are caracterul unei cereri incidentale, aceasta putând fi formulată separat de existența unui proces aflat în curs de desfășurare, astfel cum rezultă și din modul în care este formulat art. 996 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. Conchizând, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit în mod corect că, alături de celelalte condiții de admisibilitate ale ordonanței președințiale, este îndeplinită și condiția caracterului urgent al măsurii. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Ministerul Finanțelor - Autoritatea Vamală Română - Direcția Regională Vamală București - Serviciul Proceduri Vamale și în Domeniul Produselor Accizabile - Biroul Autorizări Mari Contribuabil, nefiind identificate în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motive de reformare a sentinței nr. 135 din 12 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimată, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și va dispune obligarea recurentei la plata către intimată a sumei de 526 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloare servicii de cazare, dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul pendinte.