ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 835/2023

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 107 din data de 13 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 55 din data de 17.08.2015 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin sentința penală nr. 55 din data de 17.08.2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul cetățeanului român A., condamnat de către autoritățile judiciare din Italia la pedeapsa detențiunii pe viață.

În temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) raportat la art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare parțială a sentinței nr. 20 emisă la 07.03.2012 de Curtea de Apel cu Jurați din Napoli, pronunțată în dosarul nr. x, ca reformă parțială a sentinței emise la 04.10.2010 de Judecătorul pentru investigații preliminare de la Tribunalul din Napoli, irevocabilă la 10.04.2013, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață, pentru săvârșirea infracțiunilor de: omor prev. de art. 575, 576 nr. 1 C. pen. italian, ce are ca și corespondent infracțiunea de omor calificat prev. de art. 188 alin. (1) art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. și tâlhărie prev. de art. 628 alin. (1) și (3) C. pen. italian, ce are ca și corespondent infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 233 C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei detențiunii pe viață aplicată prin sentința nr. 20 emisă la 07.03.2012 de Curtea de Apel cu Jurați din Napoli, pronunțată în dosarul nr. x, ca reformă parțială a sentinței emise la 04.10.2010 de Judecătorul pentru investigații preliminare de la Tribunalul din Napoli, irevocabilă la 10.04.2013.

S-a dedus din pedeapsa detențiunii pe viață, aplicată persoanei transferabile A. prin sentința sus-menționată, perioada arestării și perioada executată, de la data de 16.04.2009 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață pe numele persoanei transferabile A., la data rămânerii definitive a sentinței.

Având în atenție disp. art. 154 alin. (3) teza I din Secțiunea a 2 - a ce reglementează transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state, membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România - din Legea nr. 302/2004 republicată, conform cărora obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 155, cât și dispozițiile legale prevăzute de acest text de lege, Curtea a constatat că, relativ la hotărârea de condamnare sus-menționată, sunt îndeplinite cerințele stipulate în art. 155 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv: sentința este definitivă și executorie; faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa detențiunii pe viață constituie infracțiuni și potrivit legislației române, natura și durata pedepsei aplicate de instanța străină corespunde cu natura și durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, condamnatul este cetățean român și a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei pronunțate de autoritățile judiciare din Italia și nu este incident vreunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Față de cele reținute, Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A. astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Împotriva sentinței penale nr. 55 din data de 17.08.2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a formulat contestație la executare condamnatul A., solicitând, în esență, admiterea căii de atac, apreciind că în mod greșit Curtea de Apel Suceava a adaptat pedeapsa pronunțată de Curtea de Apel din Napoli la pedeapsa detențiunii pe viață întrucât el a fost condamnat pentru infracțiunea de omor simplu și nu pentru cea de omor calificat.

Analizând contestația la executare prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că, în cauză, contestatorul a indicat ca temei al contestației la executare, dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen.

Totodată, Curtea a constatat faptul că numitul A. a mai formulat o contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 55 din data de 17.08.2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2015, indicând aceleași motive de fapt și de drept ca în cauza de față, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel Suceava.

Astfel, prin sentința penală nr. 57 din data de 21.04.2023, Curtea de Apel Suceava, printre altele, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 55 din 17 august 2015 a Curții de Apel Suceava în dosar x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 297/A din 5 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, Curtea a reținut că, în conformitate cu art. 599 alin. (3) C. proc. pen., cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.

Împotriva sentinței penale nr. 107 din data de 13 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A..

Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului din oficiu precum și poziția contestatorului condamnat în ultimul cuvânt au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația în raport cu motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Pe calea contestației la executare pot fi soluționate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Astfel, se reține că, prin Decizia nr. 36/2009 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 414 din 22/06/2010), Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a statuat, cu caracter obligatoriu, că cererile repetate de revizuire și, respectiv, contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora, reținându-se, în esență, că față de specificul procedurii ce trebuie parcursă în vederea soluționării contestației la executare, astfel cum această procedură este reglementată în art. 462 cu referire la art. 460 din C. proc. pen., o atare cale de atac devine, de asemenea, inadmisibilă, operând efectele autorității de lucru judecat, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în raport cu cererea de contestație la executare rezolvată anterior, cu caracter definitiv.

Înalta Curte notează faptul că această decizie își păstrează caracterul obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 474

1

C. proc. pen., potrivit cărora efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstituționalității ori modificării dispoziției legale care a generat problema de drept dezlegată, cu excepția cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare.

Cum dispozițiile legale prevăzute de art. 462 cu referire la art. 460 C. proc. pen. (1968) ce au făcut obiectul examinării în recurs în interesul legii, au fost preluate în dispozițiile art. 599 raportat la art. 598 alin. (1) din noua codificare procesuală penală, dezlegarea dată în interesul legii prin decizia menționată își păstrează caracterul obligatoriu pentru instanțele de judecată, atât în privința dispozitivului, cât și a considerentelor care sprijină soluția adoptată.

Totodată, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.

Raportând aceste considerații la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației celei de a doua contestații la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 107 din data de 13 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Altfel spus, după ce, prin decizia penală nr. 57 din data de 21.04.2023, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, o primă contestație la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei anterior menționată, acesta, tinzând la reluarea controlului jurisdicțional asupra aceleiași hotărâri, în același cadru procesual, a formulat o nouă contestație la executare împotriva acesteia, întemeiată pe aceleași dispoziții, respectiv art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen. prin care a reiterat aceleași motive în fapt, respectiv să se constate că, în mod greșit, prin hotărârea contestată, s-a realizat stabilirea corespondentului în legislația penală română a infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat în Italia la pedeapsa detențiunii pe viață, și în loc de reținerea infracțiunii de omor prevăzută de art. 188 C. pen. și circumstanțele agravante prevăzute de art. 77 C. pen., i-a agravat condamnarea primită pentru omor la cea pentru omor calificat, deși nu a fost condamnat de către autoritățile italiene pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Astfel, în măsura în care există o hotărâre definitivă privind aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză, se configurează autoritatea de lucru judecat, iar sancțiunea procedurală care intervine este inadmisibilitatea cererii.

Odată ce Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat în mod definitiv cu privire la temeinicia unei contestații la executare formulate de contestatorul A., legea procesual penală nu mai permite reiterarea acelorași motive pe calea unei contestații la executare formulate ulterior, soluția pronunțată în cadrul primei contestații la executare dobândind astfel autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte constată că, deși din considerentele deciziei penale nr. 57 din data de 21.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava reies cu claritate motivele pentru care s-a respins, ca nefondată, contestația la executare împotriva nr. 55 din data de 17.08.2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2015, contestatorul A. a formulat o nouă contestație la executare împotriva aceleiași hotărâri, reiterând aceleași motive și apărări, invocate prin cererea soluționată anterior.

În aceste condiții, constatând incidența dispozițiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., având în vedere că motivele de contestație precizate de contestatorul A. au fost deja analizate, respectiv că există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări cu cele din cauza soluționată prin sentința penală nr. 57 din data de 21.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a respins, ca inadimisibilă, contestația la executare formulată de condamnat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 599 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 107 din data de 13 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 107 din data de 13 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2023.