ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 756/2023

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 220/PI din data de 14.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. (c) din C. proc. pen., a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 540/PI/2018 din 29.03.2019 emis de Curtea de Apel Timișoara, în baza sentinței penale nr. 519/PI/26.09.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2018.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Timișoara a constatat că prin sentința penală nr. 519/PI/2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2018 în temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine vizând persoana condamnată A., formulată de autoritățile judiciare din Italia.

În temeiul art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea hotărârii penale nr. 2/2013 pronunțate de Curtea cu Juri de prim grad din Grosseto la data de 25.06.2013 (nr. 10/13371 RGNR), menținută prin sentința nr. 9/2014 pronunțată de Curtea cu Juri de Apel din Firenze din data de 04.06.2014 (nr. 3/14 Reg. Gen.), definitivă prin sentința Curții Supreme de Justiție din data de 03.06.2015, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, cu circumstanța agravantă de punere în stare de stare de sclavie și exploatarea prostituției (două acte materiale), prev. de art. 600 alin. (1) teza 1 și 2, art. 110 C. pen., art. 602 lit. c) (601 alin. (2) la data faptelor), art. 81 C. pen. italian, fapte incriminate de legea penală română prin art. 210 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen. român.

În temeiul art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., deținut în Penitenciarul din Porto Azzurro Livorno, Italia, într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 13 ani închisoare.

În temeiul art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. 366 zile - arest preventiv, 405 zile - reduceri de pedeapsă acordate de statul italian cu titlu de liberare anticipată, precum și perioada executată din 24.09.2013 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a hotărâri, emițându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 540/PI/29.03.2019. Condamnatul a fost transferat din Italia în România la data de 10.09.2020 și încarcerat în Penitenciarul Rahova în vederea continuării executării pedepsei.

A precizat că din cuprinsul Certificatului emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Grosseto, conform art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (certificat care a fost depus în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Timișoara în care s-a recunoscut hotărârea străină de condamnare), rezultă că din pedeapsa de 13 ani închisoare, condamnatului trebuie să i se deducă 366 de zile de arest preventiv executat de la 05.06.2021 până la 05.06.2012, 1499 de zile executate de la începutul detenției (24.09.2013) și până la data eliberării certificatului (22.11.2017) și 405 zile de liberare anticipată, menționându-se că pedeapsa ar urma să fie în întregime executată la data de 13.08.2024.

Curtea a observat că prin sentința penală nr. 519/PI/2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2018, condamnatului i s-au dedus din pedeapsa de 13 ani închisoare, toate perioadele de arest preventiv, detenție și liberare anticipată conform documentelor existente la dosar.

În evidențele administrației penitenciarului din România, a rezultat că pedeapsa ar urma să fie în întregime executată la data de 13.08.2024, exact cum s-a specificat în Certificatul emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Grosseto, menționat mai sus.

În privința cererii condamnatului de a i se deduce suplimentar și alte perioade din pedeapsă, Curtea a observat că acesta a depus la dosar, în copie, o traducere în limba română după un document redactat în limba italiană, fără semnătură și ștampilă, intitulat Certificat de detenție emis de Ministerul Justiției Direcția Civitavecchia din Italia, în care este specificată data finalizării pedepsei ca fiind la 15.02.2024, însă nu este menționată nicio reducere suplimentară de pedeapsă față de cele menționate în Certificatul emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Grosseto, care au fost deduse prin sentința de recunoaștere a hotărârii străine și de transfer într-un penitenciar din România în vedere continuării executării pedepsei

Potrivit art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea de recunoaștere a hotărârii străine și de transfer într-un penitenciar din România în vedere continuării executării pedepsei.

Curtea a constatat că statul italian care a pronunțat hotărârea de condamnare, nu a transmis Curții de Apel Timișoara nicio hotărâre sau alt act judiciar din care să rezulte că persoanei condamnate i-au fost acordate alte reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, care să nu fi fost avute în vedere prin sentința de recunoaștere a hotărârii străine și de transfer într-un penitenciar din România în vedere continuării executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, contestatorul A. a formulat contestație, solicitând admiterea acesteia, desființarea sentinței penale atacate și, pe cale de consecință, să se constate că data de finalizare a pedepsei este la data de 15.02.2024 și nu la data de 13.08.2024.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează că procedura jurisdicțională a contestației la executare este menită să rezolve situațiile juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În acest context, Înalta Curte constată că obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care persoana condamnată contestatoare A. a contestat perioada dedusă din pedeapsa stabilită prin hotărârea de condamnare, respectiv prin sentința penală nr. 519/PI/2018 A Curții de Apel Timișoara, având în vedere că data finalizării pedepsei menționată în Certificatul de detenție eliberat de Penitenciarul Civitavecchia din Italia este la 15.02.2024, însă în România figurează cu termenul de finalizare a pedepsei la 13.08.2024.

În cauză, Înalta Curte reține că prin sentința penală nr. 519/PI/2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2018 în temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine vizând persoana condamnată A., formulată de autoritățile judiciare din Italia.

În temeiul art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea hotărârii penale nr. 2/2013 pronunțate de Curtea cu Juri de prim grad din Grosseto la data de 25.06.2013 (nr. 10/13371 RGNR), menținută prin sentința nr. 9/2014 pronunțată de Curtea cu Juri de Apel din Firenze din data de 04.06.2014 (nr. 3/14 Reg. Gen.), definitivă prin sentința Curții Supreme de Justiție din data de 03.06.2015, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, cu circumstanța agravantă de punere în stare de stare de sclavie și exploatarea prostituției (două acte materiale), prev. de art. 600 alin. (1) teza 1 și 2, art. 110 C. pen., art. 602 lit. c) (601 alin. (2) la data faptelor), art. 81 C. pen. italian, fapte incriminate de legea penală română prin art. 210 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen. român.

În temeiul art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., deținut în Penitenciarul din Porto Azzurro Livorno, Italia, într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 13 ani închisoare.

În temeiul art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. 366 zile - arest preventiv, 405 zile - reduceri de pedeapsă acordate de statul italian cu titlu de liberare anticipată, precum și perioada executată din 24.09.2013 la zi.

De asemenea, Înalta Curte constată că astfel cum rezultă din cuprinsul Certificatului emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Grosseto, rezultă că din pedeapsa de 13 ani închisoare, condamnatului trebuie să i se deducă 366 de zile de arest preventiv executat de la 05.06.2021 până la 05.06.2012, 1499 de zile executate de la începutul detenției (24.09.2013) și până la data eliberării certificatului (22.11.2017) și 405 zile de liberare anticipată, menționându-se că pedeapsa ar urma să fie în întregime executată la data de 13.08.2024.

În ceea ce privește solicitarea contestatorului, în sensul deducerii unei perioade suplimentare, Înalta Curte apreciază că nu este susținută de niciun act existent la dosarul cauzei. Astfel, solicitarea contestatorului se intemeiază pe existența unei copii, o traducere în limba română după un document redactat în limba italiană, fără semnătură și ștampilă, intitulat Certificat de detenție emis de Ministerul Justiției Direcția Civitavecchia din Italia, în care este specificată data finalizării pedepsei ca fiind la 15.02.2024, fără a se menționa vreo reducere suplimentară față de pedeapsa indicată în Certificatul emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Grosseto, care a stat la baza admiterii cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine formulată de autoritățile judiciare din Italia.

Mai mult, Înalta Curte reține că procedura aplicabilă în situația în care ulterior transferării persoanei condamnate, se acordă reduceri de pedeapsă, este prevăzută expres de dispozițiile art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora:

"în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea de recunoaștere a hotărârii străine și de transfer într-un penitenciar din România în vedere continuării executării pedepsei."

Aplicând aceste dispoziții legale speței de față, se constată că statul italian care a pronunțat hotărârea de condamnare, nu a transmis Curții de Apel Timișoara nicio hotărâre sau alt act judiciar din care să rezulte că persoanei condamnate i-au fost acordate alte reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, care să nu fi fost avute în vedere prin sentința de recunoaștere a hotărârii străine și de transfer într-un penitenciar din România în vedere continuării executării pedepsei, astfel că solicitarea contestatorului A. apare ca nefondată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 220/PI din data de 14.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 220/PI din data de 14.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2023.