ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 582/2023

Ședința publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 160/P.I. din data de 21 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 338/PI/2022 din 17 ianuarie 2023, emis de Curtea de Apel Timișoara în baza sentinței penale nr. 324/2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus obligarea contestatorului la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. s-a dispus plata onorariului parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 150 de RON, din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată, pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 30 mai 2023, sub nr. x/2023, condamnatul A. a contestat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 338/PI/2022 din 17 ianuarie 2023, emis de Curtea de Apel Timișoara în baza sentinței penale nr. 324/2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2023, prin care s-a recunoscut pedeapsa de 841 de zile stabilită de autoritățile maghiare, solicitând recunoașterea decretului de grațiere emis de autoritățile judiciare maghiare în raport de pedepse de până la 3 ani închisoare, de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat executarea pedepsei pe teritoriul statului maghiar.

În drept, a invocat prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Astfel învestită, analizând actele de la dosar, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 324 din 8 decembrie 2022, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 4 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timișoara a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 7. B.56/2021/9 a Judecătoriei de Ocol din Koszeg, din data de 20 decembrie 2021, rămasă definitivă la aceeași dată, prin care numitul A. a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 841 de zile (2 ani și 4 luni) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de migranți", prevăzute de art. 353 alin. (1) și (2) lit. b) din C. pen. maghiar, faptă incriminată de legea penală română prin art. 263 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. (infracțiunea de trafic de migranți).

S-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate, în vederea executării pedepsei aplicate prin sentința autorităților judiciare străine sus-menționată.

S-a constatat că persoana condamnată a executat din pedeapsă, până la data de 16 mai 2021, o perioadă de 148 zile închisoare.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 73 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 841 zile închisoare perioada executată, de 148 zile închisoare executate până la data de 16 mai 2022, precum și perioada ulterior executată până la zi și s-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a sentinței.

În acest context, prima instanță a notat că, deși contestația la executare a condamnatului a fost făcută prin avocat ales, acesta nu a indicat, în concret, la ce decret de grațiere se referă.

Făcând verificări în acest sens, prima instanță a reținut că, probabil, condamnatul are în vedere Decretul Guvernului Ungariei nr. 148/2023 emis la data de 28 aprilie 2023 privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Or, Ministerul de Justiție din Ungaria a transmis Nota din 25 mai 2023 prin care a specificat că acest decret guvernamental nu se aplică condamnaților care deja au fost transferați pentru executarea pedepsei în altă țară, deoarece nu are efect retroactiv și, prin urmare, nu li se aplică nici cetățenilor români care au fost condamnați în Ungaria și transferați în România în vederea executării pedepsei, anterior emiterii acestuia.

Contestatorul a fost condamnat în Ungaria și transferat în România, în vederea continuării executării pedepsei, în temeiul Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Potrivit art. 17 alin. (1) din Decizia-cadru:

"(1) Executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare. Autoritățile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alin. (2) și (3), să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiționată."

Această reglementare din Decizia-cadru a fost preluată de statul român în cuprinsul dispozițiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care prevede că:

"În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

Prin urmare, din dispozițiile art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rezultă că instanța română de executare ar fi putut deduce din pedeapsa recunoscută durata grațierii acordate anterior transferului în România, situație neincidentă în cauză întrucât decretul de grațiere maghiar a fost emis la data de 28 aprilie 2023, ulterior transferului în România a persoanei condamnate, care s-a realizat la data de 1 martie 2023.

Pe de altă parte, chiar dacă, potrivit 156 alin. (4) rap. la art. 139 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, se poate aplica grațierea de către statul român, în calitate de stat de executare, și când intervine după transferarea persoanei condamnate, totuși, aceasta nu se poate face decât în limitele prevăzute de actul de grațiere emis de statul emitent. Or, Ungaria, în calitate de stat emitent al decretului de grațiere, a stabilit că acesta nu li se aplică condamnaților care deja au fost transferați în alte țări în vederea executării pedepsei.

Pentru considerentele expuse, prima instanță a respins contestația la executare, hotărând conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

****

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., fără a motiva în scris calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 10 iulie 2023, sub nr. x/2023.

La termenul fixat în cauză, 14 septembrie 2023, în contextul refuzului contestatorului condamnat de a lua legătura cu avocatul desemnat din oficiu, deși și-a dat acordul cu privire la asistența juridică acordată de acesta, apărătorul a solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, aplicarea prevederilor Decretului nr. 148/2023 emis de autoritățile maghiare la data de 28 aprilie 2023.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu, ca și cele ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Evaluând contestația de față prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Obiectul cauzei de față îl constituie cererea prin care condamnatul A. [aflat în prezent în executarea pedepsei de 841 de zile (2 ani și 4 luni) închisoare aplicată prin sentința penală nr. 7. B.56/2021/9 din 20 decembrie 2021 a Judecătoriei de Ocol din Koszeg, rămasă definitivă la aceeași dată, recunoscută prin sentința penală definitivă nr. 324/PI din 8 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în dosarul nr. x/2022] a solicitat "recunoașterea decretului de grațiere emis de autoritățile maghiare pedepselor până în 3 ani", de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat executarea pedepsei pe teritoriul statului maghiar, identificat ca fiind Decretul Guvernului Ungariei nr. 148/2023 privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Cererea astfel formulată constituie o contestație la executare care își găsește temeiul în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la 156 alin. (1) din același act normativ.

Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător".

Aceste texte de lege, care garantează că, în procedura de transferare, persoanele condamnate vor beneficia de toate deducerile de pedeapsă acordate în statul emitent până la momentul transferării efective în România, instituie în sarcina instanțelor naționale obligația deducerii din pedeapsa privativă de libertate care trebuie executată în România, atât a duratei pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, cât și, dacă este cazul, a numărului de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent.

În considerarea acestor dispoziții legale, cetățeanul român condamnat într-un stat membru al Uniunii Europene printr-o hotărâre judecătorească definitivă, recunoscută în România, care a beneficiat, în statul de condamnare, de recunoașterea ca executată a unei perioade de timp, ca urmare a efectelor produse de grațierea acordată anterior, își păstrează acest drept și ulterior transferării sale într-un loc de deținere din țara de origine, el urmând să producă efecte identice în ambele ordini juridice, atât a statului de condamnare, cât și a statului de executare.

Pentru a produce însă astfel de efecte, recunoșterea ca executată a unei perioade de timp, ca efect al grațierii acordate de statul de condamnare, trebuie să fie anterioară transferării efective în România a condamnatului, ceea ce înseamnă că actul de grațiere trebuie să fie anterior acestui moment sau să producă efecte anterior transferului.

Evaluând datele concrete ale speței prin prisma considerațiilor teoretice expuse, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că actul de grațiere invocat de condamnatul A., identificat ca fiind Decretul Guvernului Ungariei nr. 148/2023 privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (aflat la filele12-13 din dosarul Curții de Apel Timișoara) a fost emis la data de 28 aprilie 2023 și a produs efecte juridice din ziua următoare datei publicării lui, deci ulterior transferului contestatorului în România, la data de 1 martie 2023.

Ca urmare, în cauză nu este îndeplinită condiția prev. de art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, ca deducerile de pedeapsă ca efect al grațierii să fie acordate în statul emitent până la momentul transferării efective în România.

Având în vedere acest argument, dar și împrejurarea că, prin Nota din 25 mai 2023, Ministerul de Justiție din Ungaria a comunicat că decretul guvernamental sus-menționat nu se aplică condamnaților care deja au fost transferați pentru executarea pedepsei în altă țară, deoarece nu are efect retroactiv și, prin urmare, nu li se aplică nici cetățenilor români care au fost condamnați în Ungaria și transferați în România în vederea executării pedepsei, anterior emiterii acestuia, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe de respingere a contestației la executare formulate de condamnatul A. este temeinică și legală.

Pentru aceste motive, constatând neîntemeiate criticile formulate în contestație, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b), raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 160/P.I. din data de 21 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 272 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 160/P.I. din data de 21 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2023.