ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 389/2024
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 389/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 21 mai 2024
Deliberând asupra contestației de față;
Prin decizia penală nr. 50 din data de 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 612 din 31.10.2023 a Tribunalului Botoșani, secția Penală pronunțată în dosarul nr. x/2023.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Suceava a constatat că sentința atacată nu este suspusă niciunei căi de atac.
Împotriva deciziei Curții de Apel Suceava, contestatorul A. a formulat contestație.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 19 aprilie 2024, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu prim termen de judecată la data de 21 mai 2024, când reprezentatul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității contestației formulate.
Examinând contestația formulată în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu dispozițiile legale în materie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
În materie penală, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile strict prevăzute de normele de procedură.
Înalta Curte constată că, în cauză, contestatorul a formulat contestație în temeiul art. 425
1
din C. proc. pen. împotriva deciziei penale nr. 50 din data de 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin care, în baza 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, o altă contestație declarată împotriva deciziei penale deciziei penale nr. 612 din 31.10.2023 a Tribunalului Botoșani, secția Penală pronunțate în dosarul nr. x/2023, prin care, la rândul său, a respins ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-persoană condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 237/14.09.2023 pronunțate în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Dorohoi, care a soluționat o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Această decizie supusă controlului judiciar, prin care s-a pronunțat soluția de respingere a contestației, ca inadmisibilă, este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minută, cât și în dispozitivul acesteia.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
În acest context, potrivit art. 425
1
alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Astfel, Înalta Curte constată că A. a formulat contestație împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 50 din data de 28 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 50 din data de 28 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2024.