ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 386/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În ședința din data de 7 aprilie 2023, apelantul inculpat A., prin apărător ales, avocat B., a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, solicitând acordarea unui termen de judecată pentru a depune în scris motivele excepției.

În cuprinsul motivelor scrise ale cererii de sesizare a Curții Constituționale depuse la data de 26 aprilie 2023, apelantul inculpat A. a arătat că, în măsura în care se interpretează și se aplică în sensul că pentru majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe timp limitat [ca sancțiune contravențională complementară prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 2/2001 și, respectiv, art. 96 alin. (1) și (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002] nu este necesară dispoziția administrativă emisă de organul competent, dispozițiile art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002 încalcă prevederile art. 1 alin. (4) și (5) (supremația legii), art. 21 (accesul la justiție) și art. 24 (dreptul la apărare) din Constituția României.

A mai arătat că excepția de neconstituționalitate invocată îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, cea privind legătura cu soluționarea cauzei penale fiind raportată la efectul real concret pe care constatarea neconstituționalității textului invocat l-ar produce asupra cursului procesului penal, respectiv pronunțarea unei soluții de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Pe fondul excepției, apelantul inculpat a arătat că dispozițiile legale relevante sunt cele ale art. 37 din O.G. nr. 2/2001 ("procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate"), art. 2 C. proc. civ. (care instituie aplicabilitatea generală a C. proc. civ.), art. 622 și art. 638 C. proc. civ. și art. 269 C. proc. civ., conform căruia înscrisul autentic "este și înscrisul întocmit de o autoritate publică (...) în forma și condițiile stabilite de lege".

A mai arătat că minutele întâlnirii de practică judiciară în materie de contencios administrativ și jurisprudența relevantă a instanțelor judecătorești atestă necesitatea emiterii, în aplicarea dispozițiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, a unui act administrativ de către șeful Serviciului Rutier (adresă, dispoziție) privind majorarea cu 30 de zile a perioadei de suspendare, înscris ce trebuie comunicat pentru a putea fi contestat ori atacat în contencios administrativ.

În acest sens, a făcut trimitere la decizia nr. 518/2019 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, arătând că în cuprinsul acesteia este statuat caracterul legal obligatoriu al existenței dispoziției șefului Serviciului Rutier pentru majorarea perioadei de suspendare a sancțiunii contravenționale complementare a exercitării dreptului de a conduce vehicule aplicată de agentul constatator prin procesul-verbal de contravenție, în cazul prevăzut de art. 118 alin. (7) și (4) din O.U.G. nr. 195/2002.

Examinând, cu prioritate, admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul inculpat A., prin apărător ales, Curtea a concluzionat că aceasta nu îndeplinește cumulativ cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

În acest sens, a reținut că apelantul inculpat invocă, în realitate, o chestiune de aplicare a dispozițiile art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, deși acestea sunt clare și previzibile, nelăsând loc de interpretări. În plus, dispozițiile legale invocate nu au legătură cu fondul cauzei.

Argumentele avute în vedere în acest sens au vizat faptul că procedura prevăzută de dispoziția legală invocată a fost urmată în cazul inculpatului A., care, la data de 14 ianuarie 2021, s-a prezentat personal la I.P.J. Dolj - Serviciul Rutier, unde i s-a adus la cunoștință, în scris, sub semnătură de comunicare și luare la cunoștință, că dreptul de a conduce autovehicule i-a fost suspendat pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 decembrie 2020, fără test. În conformitate cu art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, perioada de suspendare a fost majorată cu 30 zile.

Or, deși apelantul inculpat A. recunoaște această stare de fapt, susține că nu a citit comunicarea în cauză, astfel nu a avut cunoștiință de conținutul ei.

Instanța de apel a mai reținut că norma legală a cărei neconstituționalitate se invocă este clară și nu are legătură cu fondul cauzei, întrucât în speță nu a fost încălcată procedura prevăzută de legiuitor în cazul în care contravenientul rutier nu depune permisul de conducere în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție. La momentul conducerii autovehiculului, inculpatul avea, în condiții legale, prelungită, de drept, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 30 de zile, conform art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, suspendare comunicată sub semnătură de luare la cunoștință.

Totodată, a notat că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului A. [prev. de art. 335 alin. (2) C. pen..] constă în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

A mai notat că intenția inculpatului este de a se adăuga la textul de lege, în sensul de a fi obligat legiuitorul să prevadă o procedură prin care dispoziția de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule să nu mai opereze de drept, în cazul în care contravenientul nu depune permisul de conducere în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, ci să fie emisă o dispoziție de șeful serviciului rutier, considerat ca organ competent să dispună majorarea cu 30 de zile.

Pentru argumentele prezentate, constatând că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, nu întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de apelantul inculpat A..

În argumentarea, în scris, a căii de atac formulate, reiterând fidel, în integralitate, aspectele invocate în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În acest sens, a arătat că, în mod evident, în cauză este îndeplinită condiția legăturii textului invocat cu soluționarea cauzei, având în vedere lipsa cu desăvârșire a reglementării legale sau infralegale (prin regulament de aplicare) cu privire la procedura, natura juridică grațioasă sau contencioasă, organul competent, actul care trebuie emis pentru rezolvarea/soluționarea incidentului la executare dat de majorarea ulterioară rămânerii definitive a hotărârii de contestatare a procesului-verbal de contravenție, în condițiile texctului de lege invocat, cu încă 30 de zile, a sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe timp limitat, prevăzută de art. 96 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.

Or, în speță, în perioada legală de 30 de zile în care trebuia predat permisul de conducere pentru punerea în executare a sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe o perioada de 30 zile, aplicat de agentul constatator, la momentul săvârșirii faptei contravenționale, prin procesul-verbal de contravenție, inculpatul s-a prezentat în mod repetat la Biroul rutier pentru îndeplinirea obligației amintite, însă i-a fost refuzată predarea/primirea permisului de conducere pentru motive nereglementate (inițial i s-a cerut certificat de grefă de la instanță, ulterior hotărârea instanței de apel in extenso și, în final, hotărârea instanței de apel certificată, care a fost însă redactată cu depășirea termenului legal de 30 de zile), astfel că la momentul acceptării predării/primirii permisului de conducere i-a fost transmisă și comunicarea, fără actul de dispoziție al șefului Serviciului rutier sau a altui organ competent, privind majorarea cu încă 30 de zile a perioadei de suspendare inițială. La acel moment a primit asigurarea verbală că va primi, în cursul perioadei de suspendare, și actul de dispoziție anterior menționat, însă acest lucru nu s-a întâmplat, pentru ca după declanșarea procesului penal să i se comunice oficial de către I.P.J. Dolj că majorarea cu 30 de zile nu este supusă vreunei formalități legale procedurale, intervenind de drept conform art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002.

În fine, a arătat că, doar acceptând existența ca atare și asigurând claritatea, previzibilitatea, caracterul imperativ și obligatoriu al unor norme de procedură legale sau infralegale (în speță, prin completarea O.U.G. nr. 195/2002 sau/și a Regulamentului de aplicare a acestui act normativ) care să guverneze activitatea autorităților administrative (Inspectoratele Județene de Politie) și organelor competente din cadrul acestora în punerea în aplicare a art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, este garantată securitatea juridică a conducătorilor auto.

La termenul fixat pentru soluționarea recursului, 18 mai 2023, deși legal citat, recurentul inculpat A. nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți pentru a-și susține calea de atac, iar apărătorul său ales a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.

Ca urmare, la termenul indicat, doar reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii asupra recursului, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

****

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de inculpatul A., pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

Sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În coordonatele prezentate, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte, similar Curții de Apel Craiova, constată că excepția de neconstituționalitate formulată de inculpatul A. nu are legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată.

În acest sens, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora "În cazul în care contravenientul nu predă permisul de conducere în termenul prevăzut la alin. (4), durata de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se majorează de drept cu 30 de zile, fără îndeplinirea vreunei alte formalități", este invocată de inculpatul A. în apelul formulat de acesta împotriva sentinței penale nr. 7 din 11 ianuarie 2023 pronunțată de Judecătoria Slatina, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 12.500 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43. alin. (1) C. pen.

Mai constată că inculpatul invocă neconstituționalitatea textului de lege precitat susținând, în esență, că acesta nu prevede o procedură clară (actul prin care se majorează durata de suspendare a exercitării dreptului de a conduce și natura juridică a acestuia, organul competent să îl emită și modalitatea de comunicare a acestuia către șofer), motiv pentru care încălcă principiile constituționale ale supremației legii, accesului la justiție și dreptului la apărare, consacrate și de art. 6 alin. (1) și (3) din CEDO.

Altfel spus, contestând faptul că, potrivit textului de lege invocat, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operează de drept, nefiind necesară întocmirea vreunui act administrativ în acest sens, inculpatul susține că numai prin reglementarea unei proceduri administrative de punere în aplicare a acestuia se poate asigura conformitate lui cu dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 21 și art. 24 din Constituția României.

Or, dacă raportat la particularitățile factuale ale cauzei relevate în încheierea recurată, aparent, textul de lege invocat este aplicabil în cauză, excepția de neconstituționalitate formulată de inculpat nu îndeplinește exigența necesității invocării ei în speță, câtă vreme, prin demersul său, autorul excepției nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziției legale criticate, ci aduce în discuție necesitatea completării textului de lege sau a stabilirii unei proceduri administrative de aplicare a acestuia, ambele de o manieră care să-i fie favorabilă în cauză, fundamentată însă pe o interpretare proprie a dispozițiilor legale.

În plus, susținerile recurentului reflectă o critică adusă modalității de interpretare și aplicare, în speță, a dispozițiilor art. 118 alin. (7) din OIG nr. 192/2002, chestiune ce urmează a fi examinată și tranșată, însă, de către instanța de apel învestită cu soluționarea căii ordinare de atac.

Din această perspectivă, solicitarea recurentului excedează în mod vădit competenței Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Cererea de sesizare formulată de inculpatul A. contravine, așadar, regulilor de principiu desprinse din jurisprudența Curții Constituționale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.

Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională. Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci exclusiv la completarea unei dispoziții legale de o manieră care să satisfacă interesele acestuia ori la obținerea unui punct de vedere al Curții Constituționale asupra modului de interpretare și aplicare în speță a normei criticate.

Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de inculpatul A. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002) este inadmisibilă, soluția dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate de inculpatul A., Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta împotriva încheierii din data de 2 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 2 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2023.