ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 320/2024

Ședința publică din data de 23 aprilie 2024

Deliberând asupra contestației formulată de contestatorul A., reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 14 din data de 22 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A..

Curtea a arătat că potrivit art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6) însă, în prezenta cauză, autoritățile italiene nu au transmis vreo hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate A. i s-ar fi acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România.

S-a constatat că autoritățile judiciare italiene au comunicat că "fiind consultate arhivele informatice, se confirmă faptul că persoana condamnată din obiect, pentru perioada de detenție suferită pe teritoriul național, începând cu 03.07.2017 până la data de 28.04.2021, nu a beneficiat de acordarea eliberării anticipate prevăzută de art. 54 din C. pen.."

Astfel, din conținutul adresei emise de autoritățile judiciare italiene, s-a reținut că persoana condamnată A. nu a beneficiat de liberare anticipată, pentru perioada de pedeapsă executată în Italia și prin urmare, instanța română nu poate recunoaște vreun beneficiu pentru contestator, atâta vreme cât autoritățile judiciare italiene nu au făcut-o.

Împotriva sentinței penale nr. 14 din data de 22 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, contestatorul A. a formulat contestație.

În cauză nu au fost depuse motive scrise la dosar, iar apărătorul din oficiu al contestatorului a solicitat admiterea contestației.

Analizând contestația declarată de contestatorul A., în temeiul art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte amintește că contestația la executare reprezintă mijlocul procesual ce se poate exercita în vederea soluționării incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, apărute înaintea sau în cursul executării hotărârii penale definitive ori după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta, fără însă ca prin acest demers să poată fi schimbată sau modificată soluția pronunțată pe fondul cauzei, întrucât aceasta are autoritate de lucru judeca. În literatura de specialitate contestația la executare a fost definită ca un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor, ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.

Prin contestația la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.

Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face, potrivit art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă. În conformitate cu prevederile legii, pot fi puse în executare numai hotărârile judecătorești care au căpătat autoritate de lucru judecat. De la această regulă fac excepție hotărârile care sunt executorii potrivit legii, chiar fiind nedefinitive.

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare. În ipoteza în care, dintr-o eroare a organelor judiciare, este supusă executării o altă persoană, iar nu cea condamnată, instanța de judecată poate să îndrepte această eroare prin intermediul contestației la executare.

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În acest context, analizând cererea contestatorului, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., respectiv "când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei", Înalta Curte constată că în speță se critică faptul că nu s-a procedat la deducerea zilelor de eliberare anticipată acordate conform art. 54 din C. pen. italian.

Din dispozițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, rezultă că:

"În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător."

În aceste coordonate de principiu, în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că, în cauza de față, prin sentința penală nr. 13 din data de 21.01.2021 a Curții de Apel Bacău, definitivă la data de 08.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Bacău având ca obiect cererea autorităților judiciare italiene vizând transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România.

S-a recunoscut în parte, numai sub aspectul pedepselor principale cu închisoarea, decizia nr. 13/2019 (nr. 4/2019 în Registrul General) a Curții cu Juri de Apel din Roma din data de 28.03.2019, definitivă la data de 05.12.2019.

S-a constatat că prin decizia nr. 13/2019 (nr. 4/2019 în Registrul General) a Curții cu Juri de Apel din Roma din data de 28.03.2019, definitivă la data de 05.12.2019, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani și 8 luni (4200 de zile) de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de omor prevăzută de art. 575 și de furt calificat prevăzută de art. 624, art. 624 bis alin. (2), art. 61 pct. 11 din C. pen. italian, iar încadrarea juridică prevăzută de legea română pentru aceste infracțiuni fiind omor și furt calificat, prevăzute de art. 188 din C. pen. și art. 228, 229 alin. (1), lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca persoana condamnată A. să execute în România pedeapsa rezultantă de 11 ani și 8 luni (4200 de zile) de închisoare.

S-a constatat că persoana condamnată A. a început executarea pedepsei în data de 02.07.2017 și că a executat din pedeapsa de 11 ani și 8 luni (4200 de zile) de închisoare un număr total de 1201 zile la data de 15.10.2020 și în continuare la zi.

S-a constatat că pedeapsa se consideră executată în data de 01.03.2029 și că potrivit art. 54 din Legea n. 354 din 26 iulie 1975 (Legislația penitenciară), condamnatului care a dat dovadă de participare la opera de reeducare și ca recunoaștere a acestei participări, în scopul unei reintegrări efective în societate, i se acordă 45 de zile eliberare anticipată pentru fiecare semestru de pedeapsă ispășită, fiind acordată la discreția Magistratului de supraveghere, la cererea expresă a condamnatului sau chiar din oficiu, dacă nu există infracțiuni care să constituie motive de impediment, în absența de prevederi disciplinare și dovada unei participări active la opera de reeducare.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și art. 72 din C. pen., s-a dedus perioada executată de 1201 zile calculate la data de 15.10.2020 și durata de detenție calculată începând cu data de 16.10.2020 până la zi.

În cauză, pe numele contestatorului, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Ulterior transferării contestatorului în România, se reține că autoritățile judiciare italiene nu au transmis vreo hotărâre judecătorească sau vreun act judiciar prin care persoanei condamnate să i se fi acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România pentru ca acestea să poată fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea de recunoaștere a hotărârii străine și prin urmare în cauză nu sunt incidente prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Mai mult, se constată că au fost efectuate demersuri către autoritățile judiciare italiene și acestea au comunicat că pentru perioada 03.07.2017 și până la data de 28.04.2021 condamnatul nu a beneficiat de acordarea eliberării anticipate prevăzută de art. 54 din C. pen.

În aceste condiții, se observă că este nefondată contestația declarată în cauză.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 14 din data de 22 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 14 din data de 22 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2024.