ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 09 ianuarie 2024

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 273 din 20 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) raportat la art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat că numitele B., C. și D. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat în cazul inculpatului A. să rămână în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în esență, că, prin rechizitoriul emis la data de 31 octombrie 2018 în dosarul nr. x/2015 de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada 2014 - 2016, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale:

- a transportat de 150 de ori, în vederea exploatării sexuale, în perioada 2014 - 2016, pe minora C., în vârsta de 15 ani, împreună cu inculpatul E. zis "F.", cu autoturismul sau, marca x, cu numărul de înmatriculare x, în zona localității Săcuieni din județul Dâmbovița;

- a transportat de 20 de ori, în vederea exploatării sexuale, în perioada mai - iulie 2015, pe minora B., în vârsta de 16 ani, împreună cu inculpatul E. zis "F.", cu autoturismul sau, marca x, cu numărul de înmatriculare x, în zona localității Săcuieni din județul Dâmbovița.

S-a mai arătat că, prin încheierea pronunțată la data de 21.04.2022, printre altele, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, privind pe A. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) C. pen., sens în care s-au avut în vedere aspectele stabilite prin decizia nr. 16/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și împrejurarea din probatoriul administrat nu a rezultat suspiciunea rezonabilă a unor acte de constrângere exercitate de inculpați asupra persoanelor vătămate minore, în vederea obligării la practicarea prostituției.

Totodată, în urma examinării materialului probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al judecății, instanța de fond a subliniat, în privința inculpatului A., că acesta a fost acuzat că le-a transportat împreună cu inculpatul E., pe numitele C. și B., cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, în zona localității Săcuieni, județul Dâmbovița.

Prima instanță a constatat că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că fapta comisă de inculpatul A. nu este comisă cu forma de vinovăție prevăzută de lege, pentru următoarele argumente: inculpatul a desfășurat activitate de taximetrist, folosind în acest scop autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x; toate deplasările au fost efectuate în calitatea sa de taximetrist, fiind achitate contravaloarea curselor; nu a existat o înțelegere între inculpatul A. și E., în sensul ca inculpatul A. să înlesnească activitatea de prostituție a numitelor C. și B.; activitățile desfășurate de inculpat au fost specifice profesiei de taximetrist și prin ele însele nu pot constitui o înlesnire a activității de prostituție, desfășurate de C. și B.; din probatoriul administrat se desprinde concluzia că activitatea de transport a minorelor C. și B. a fost organizată de inculpații E. și G..

Instanța de fond a apreciat simplul fapt că inculpatul E. s-a folosit de calitatea de taximetrist a inculpatului A., în lipsa unor dovezi din care să rezulte existența unei înțelegeri între aceștia, în scopul înlesnirii activității de prostituție, desfășurate de C. și B., nu conduce la concluzia că inculpatul A. a acționat cu intenția directă ori indirectă, specifică laturii subiective a infracțiunii de proxenetism.

Prin urmare, a dispus achitarea acestui inculpat în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., considerând că nu este îndeplinită condiția tipicității subiective a infracțiunii de proxenetism, în sensul că fapta nu fost comisă cu intenția de înlesni practicarea prostituției de numitele C. și B..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița, precum și inculpații E., G. și H., toți apelanții formulând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 870 din 09 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița și de inculpații E., G. și H., împotriva sentinței penale nr. 273 din 20 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și a încheierii de schimbare a încadrării juridice din data de 21 aprilie 2022.

A fost desființată în parte sentința atacată și încheierea de schimbare a încadrării juridice din data de 21 aprilie 2022 și rejudecând, s-a pronunțat o nouă hotărâre, după cum urmează:

S-a constatat că prin încheierea din data 19 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților prin sentința atacată, menținându-se încadrările juridice stabilite în actul de sesizare, după cum urmează:

- pentru inculpatul E., din infracțiunea de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de trafic de minori în forma continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., faptă din perioada 2014-2016, 184 acte materiale;

- pentru inculpatul G., din infracțiunea de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de trafic de minori în forma continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., faptă din perioada mai- iulie 2015, 33 acte materiale;

- pentru inculpatul H., din infracțiunea de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de trafic de minori în forma continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., faptă din perioada2014-2016, 6 acte materiale;

- pentru inculpatul A., din infracțiunea de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de trafic de minori în forma continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., faptă din perioada 2014-2016, 150 de acte materiale.

De asemenea, printre altele, s-a reținut la încadrarea juridică a fiecăruia dintre inculpații mai sus menționați dispozițiile art. 5 C. pen. și au fost menținute pedepsele principale, complementare și accesorii aplicate prin sentința atacată inculpaților E., G. și H.. (...)

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) raportat la art. 67 alin. (1) și C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a deține și purta orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se va executa în condițiile art. 68 C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., pedeapsă ce se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., în situația revocării sau anulării suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței de executare.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Comișani, jud. Dâmbovița pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare la instanța de fond, înlăturând dispoziția primei instanțe cu privire la rămânerea acestora în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., cheltuielie judiciare către stat în calea de atac au rămas în sarcina acestuia.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței, care nu contravin deciziei.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea, în raport cu dispozițiile art. 421 pct. 2 teza I-a C. proc. pen. și luând act de critica Ministerului Public vizând achitarea inculpatului A. și dispozițiile imperative ale acestui text de lege, privind readministrarea în calea de atac a probatoriilor pe care se întemeiază soluția de achitare a acestui inculpat, la termenul de judecată din data de 08 martie 2023 a dispus completarea probelor în calea de atac, cu readministrarea probei cu declarația inculpatului A., dacă consimte să dea o declarație în fața instanței de apel, precum și cu reaudierea persoanei vătămate B.. S-a menționat că, la termenul din 08 martie 2023, inculpatul A., personal, a declarat, după ce în prealabil a luat legătura cu apărătorul ales, că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel, menținându-și declarația dată la instanța de fond.

S-a mai arătat că, prin încheierea din 19 aprilie 2023, raportat și la decizia nr. 250/2019 a Curții Constituționale, Curtea, deliberând asupra cererii formulată în cuprinsul motivelor de apel în care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunile menționate în sentința atacată în cele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriu, raportat la probatoriile administrate în cursul procesului penal, inclusiv în cursul judecății în calea de atac prin completarea probatoriilor, conform celor dispuse, a constatat, având în vedere și dispozițiile art. 3 din Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, că acesta prevede la lit. c) că recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil în scopul exploatării este considerată trafic de persoane, chiar dacă nu se face apel la niciunul dintre mijloacele menționate la lit. a) din art. 3 (amenințare de recurgere sau prin recurgere la forță ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăți ori avantaje pentru a obține consimțământul unei persoane având autoritate aspra alteia). Obligația respectării prevederilor internaționale s-a concretizat prin incriminarea în legislația română a infracțiunii de trafic ce minori. Ca urmare, s-a apreciat, în raport cu tot ansamblul probator, că în speță încadrarea juridică reținută în actul de sesizare pentru fiecare dintre inculpați este cea corectă.

În consecință, prin încheierea din data de 19 aprilie 2023, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile reținute în sentința atacată, în infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, așa cum au fost reținute în actul de sesizare, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. pentru inculpații G. și H..

Curtea, examinând sentința apelată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 C. proc. pen., a constatat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița este fondat, iar apelurile formulate de inculpații E., G. și H. sunt fondate, dar pentru alte considerente decât cele invocate.

Astfel, printre altele, Curtea a considerat întemeiat motivul de apel al parchetului privind nelegalitatea și netemeinicia încheierii din 21 aprilie 2022 de schimbare a încadrării juridice în privința celor patru inculpați trimiși în judecată, sens în care a făcut trimitere, pe larg, la argumentele redate în cuprinsul încheierii din 19 aprilie 2023, subliniind că, în speță, calificarea corectă în drept a faptelor este cea de la art. 211 C. pen.

Totodată, Curtea a apreciat întemeiate criticile parchetului vizând nelegalitatea și netemeinicia soluției de achitare dispusă de prima instanță în privința inculpatului A., reținând că această instanță a realizat o greșită soluționare a acțiunii penale cu care a fost învestită, soluția fiind rezultatul unei eronate evaluări a mijloacelor de probă legal administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, precum și a aplicării greșite a regulilor de interpretare a probelor, raportat la obiectul probațiunii în procesul penal, apărările inculpatului fiind preluate și valorificate fără o analiză aprofundată de ansamblu a întregului material probator și fără a se realiza o corelare cu întreg ansamblul probator administrat.

În acest sens, raportându-se la dispozițiile art. 15 C. pen., art. 182 C. pen. prin coroborare cu cele ale art. 98 C. proc. pen., Curtea a reținut că, potrivit practicii și jurisprudenței în materie penală, valoarea socială apărată prin textul art. 211 C. pen. este dreptul la libertatea de voință și acțiune a persoanei minore.

Elementul material al infracțiunii de trafic de minori poate fi efectuat alternativ, în una dintre modalitățile prevăzute de textul incriminator, în primul alineat al acestuia, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane minore în scopul exploatării acesteia.

În conformitate cu art. 182 C. pen., prin exploatarea unei persoane se înțelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat; b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerșetoriei; e) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.

Transportarea, ca modalitate normativă a infracțiunii de trafic de persoane, presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul prin mijloace de locomoție. Transportarea implică deplasarea victimei de către traficanți (intermediari sau transportatori) din locul de origine sau de unde a avut loc recrutarea către locul de destinație, unde va avea loc exploatarea.

Pornind de la aceste considerații teoretice și reverificând declarațiile persoanelor date în cursul procesului penal, raportat la probatoriul administrat în cursul soluționării căii de atac (declarația convingătoare și relevantă a persoanei vătămate B.) și având în vedere criticile expuse de Parchet, Curtea a infirmat soluția stabilită de prima instanță în privința inculpatului A., considerând că există suficiente mijloace de probă, față de natura și specificitatea infracțiunii îndreptate împotriva unor victime vulnerabile minore, în cauză existând probe directe, certe și lipsite de îndoială cu privire la existența faptei, actele materiale specifice tipicității infracțiunii fiind, de asemenea, confirmate, astfel că inculpatul se face vinovat dincolo de orice îndoială rezonabilă de săvârșirea infracțiunii de trafic de minori reținute în sarcina sa.

În acest sens, Curtea a observat că, în cauza pendinte, inculpatului A. i s-au reținut în sarcină 150 de acte materiale (cu privire la persoana vătămată minoră C.), respectiv 20 de astfel de acte (privind persoana vătămată minoră B.), în total 170 de acte materiale de transport al persoanelor vătămate. Totodată, transportarea persoanelor vătămate în discuție, minore în vârstă de 15 și respectiv 16 ani, s-a efectuat într-un loc aflat în zona localității Săcuieni, județul Dâmbovița, chestiune de fapt care nu a fost infirmată de către instanța de fond.

În contrapondere cu argumentele Tribunalului, instanța de apel a considerat că o persoană matură din punct de vedere al vârstei, având o ocupație care implică, printre altele, cunoașterea localităților pe raza cărora își desfășoară activitatea, care a asigurat transportul în mod repetat, mai exact de 170 de ori, a două persoane minore, înspre și dinspre o zonă binecunoscută ca fiind destinată practicării prostituției, deține toate perspectivele conștientizării faptului că acționează întocmai în scopul exploatării sexuale a acestora.

S-a arătat că aceasta nu este doar prezumția instanței de control judiciar, ci însuși inculpatul A. a declarat, cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală, faptul că "pe F. l-am cunoscut din rândul clienților pe care îi aveam ca taximetrist și în perioada ce a urmat, acesta a început să apeleze la mine pentru majoritatea deplasărilor pe care le efectua. (...) am constatat că Maria practica prostituția la stradă în zona Nisipuri-Săcuieni, deoarece F. mă solicita să-i transport pe amândoi în acea zonă, dar la stradă rămânea doar Maria. (...) Adesea auzeam, când F. și Maria erau în mașina mea, discuții legate de clienții avuți de Maria, de sumele de bani făcute din prostituție, dar și discuții telefonice cu clienții în care Maria le prezenta tarifele pentru actele sexuale, respectiv 150 RON pentru o oră de hotel. Pe B. am cunoscut-o în perioada verii a anului 2015 când, la solicitarea lui F. m-am dus să o iau pe Maria să o duc la stradă și am văzut că împreună cu ea era și această fată B.. Pe amândouă le-am dus la stradă în zona Săcuieni, unde ele practicau prostituția la stradă. Și B. era minoră, fiind de aceeași vârstă cu Maria, adică în jur de 17 ani. (...) Pe B. apreciez că am dus-o la stradă de aproximativ 20 de ori, iar pe Maria în perioada 2014-2016 foarte adesea, cu o frecvență de 3-4 ori pe săptămână, adică de cel puțin 100-150 de ori, atât la stradă, cât și la hotel unde se întâlnea cu clienții".

Suplimentar, s-a reținut că inculpatul A. deținea informații precise privind activitatea infracțională a inculpaților, cunoscând și faptul că "Maria avea anunțuri pe net prin care oferea servicii sexuale și mergea cu clienții la hotel (...); "din câte știu, F. le lua Mariei și B. banii făcuți din prostituție", aspecte ce se coroborează cu declarațiile persoanelor vătămate C. și B..

S-a subliniat că faptul că vârsta, proveniența și activitatea prestată de persoanele vătămate minore nu îi erau nicidecum străine inculpatului A. a rezultat și din susținerile persoanei vătămate B., din data de 06.06.2017, care a afirmat că "atât I. cât și F. și A. știau că am la acea dată vârsta de 15-16 ani; de asemenea, toți trei știau că practic prostituția în locurile unde mă transportau cu mașina". De asemenea, și persoana vătămată C. a declarat, în fața instanței de fond, în data de 01.09.2020, faptul că "transporturile făcute de A. prin care am fost dusă prin locurile în care practicam prostituția au fost făcute cu taxiul".

S-a mai arătat că inculpatul intimat a declarat și că "au fost dăți când F., fiind în mașină cu mine, mi-a cerut telefonul mobil și a efectuat mai multe apeluri, discutând și cu Maria când aceasta era la stradă. F. o întreba dacă merge treaba, câți bani a făcut sau dacă are probleme sau îi zicea cât timp să mai stea la stradă să facă prostituție în ziua respectivă", relatări care au întărit convingerea instanței de apel privind raportul dintre cei doi inculpați, care nu era unul tipic de taximetrist-client, inculpatul E. nesfiindu-se să discute telefonic, de față cu inculpatul A., aspecte specifice activității de prostituție, ceea ce denotă că acesta din urmă cunoștea neîndoielnic scopul transporturilor pe care le efectua.

De asemenea, s-a constatat că relația apropiată dintre inculpatul E. și intimatul inculpat A. a fost confirmată și de inculpatul H., care a declarat, în cursul urmăririi penale, că "F. este prieten cu un taximetrist pe nume Marian din Lazuri care are un autoturism marca x de culoare galbenă. L-am recunoscut după fotografie pe Marian ca fiind A. din comuna Comișani, sat Lazuri".

S-a concluzionat că implicarea numitului A. în activitatea infracțională este evidentă, rezultând din materialul probator administrat în cauză, acesta acționând în deplină cunoștință de cauză, fiind conștient de practicile persoanelor vătămate minore, precum și de exploatarea acestora de către inculpați, alegând, cu toate acestea, să accepte în continuare cursele solicitate de inculpatul E., aspect apt să surprindă tipicitatea subiectivă a faptei sub forma intenției directe, prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin săvârșirea acesteia, în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.

Mai mult, Curtea a reținut că nici în cazul infracțiunii de trafic de minori și nici în cazul celei de proxenetism subiectul activ nu este circumstanțiat, astfel că autor poate fi orice persoană fizică sau juridică, care are capacitate penală, fără a fi, așadar, identificată o cauză de înlăturare a tipicității subiective raportat la calitatea de taximetrist deținută de inculpat, care să constituie un impediment la atragerea răspunderii penale a acestuia pentru fapta dedusă judecății.

Așa fiind, Curtea a reținut că acuzația de trafic de minori a inculpatului a fost dovedită în cauză dincolo de orice îndoială rezonabilă, existând probe care permit deducerea faptei penale și din coexistența unor concluzii suficient de întemeiate rezultate din susținerile persoanelor vătămate și sprijinite chiar de depoziția inculpatului audiat în cauză.

În consecință, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta sesizată există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul A., sens în care a ținut seama de dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Curtea a reținut că fapta inculpatului A. constând în aceea că, în perioada 2014-2016, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a transportat de 150 de ori, în vederea exploatării sexuale, pe minora C., în vârstă de 15 ani, precum și aceea că a transportat de 20 de ori, în vederea exploatării sexuale, în perioada mai- iulie 2015, pe minora B., în vârstă de 16 ani, împreună cu inculpatul E. zis "F.", cu autoturismul său marca x, cu numărul de înmatriculare x, în zona localității Săcuieni din județul Dâmbovița, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen.

În consecință, a considerat ca fiind fondată sub acest aspect calea de atac, astfel că a înlăturat dispoziția de achitare a inculpatului A. și, în temeiul art. 396 alin. (2) C. pen., a dispus condamnarea acestuia pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., faptă din perioada 2014-2016, 150 de acte materiale.

La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., în special circumstanțele personale ale inculpatului A., context în care a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere în condițiile art. 91 C. pen. este necesară și, totodată, suficientă pentru a atinge scopul preventiv-educativ, considerându-se că posibilitățile inculpatului de reeducare și reinserție socială sunt sporite prin aplicarea acestei modalități de executare a sancțiunii penale.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma ce incriminează infracțiunea de trafic de minori (lipsind scopul prevăzut de lege), având în vedere că a efectuat transportul numitelor C. și B. în virtutea activității de taximetrist, contravaloarea curselor efectuate intrând în patrimoniul societății al cărui angajat era.

Totodată, a susținut că asemenea transporturi au fost efectuate și de numiții J. și K., care au lucrat ca taximetriști și care, în virtutea activității desfășurate au cunoscut că cele două fete erau minore, se ocupau cu prostituția, fiind transportate împreună cu inculpatul E., persoane care au avut doar calitatea de martori în dosar.

În plus, a învederat că, încă din procedura de cameră preliminară, a solicitat să se observe că, deși i se reproșează săvârșirea a 150 acte materiale de transport în ceea ce o privește pe persoana vătămată C. și 20 de acte materiale cu referire la persoana vătămată B., aceste acte nu au fost localizate în timp și spațiu.

Mai mult decât atât, a susținut că există o serie de contradicții între declarațiile inculpaților, ale persoanelor vătămate și ale martorilor și, cu toate că a solicitat audierea în apel a martorilor K. și J., instanța de apel a respins această solicitare, fiind audiată doar numita L.. Or, instanța de control judiciar nu își putea întemeia hotărârea de condamnare pe aceleași probe care au fost considerate suficiente de judecătorul fondului pentru a dispune o soluție de achitare. În acest sens a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Mischie contra României).

Pentru considerentele arătate, a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație și, pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Prin încheierea din 24 octombrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 870 din 09 iunie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac. În acest sens, s-a reținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. numai în ceea ce privește criticile vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. (nefiind îndeplinită cerința ca transportul să se fi realizat în scopul exploatării sexuale a persoanelor vătămate C. și B.), critici care pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat, doar prin raportare la situația de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 24 octombrie 2023, Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Astfel, așa cum s-a menționat și în încheierea de admitere în principiu, acest motiv de casare nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, jurisprudența instanței supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 349/RC și nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 352/RC din 14 iulie 2022, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 195/RC din 21 martie 2023, nr. 368/RC din 13 iunie 2023 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, etc.).

În plus, în jurisprudența sa (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 350/RC din 08 octombrie 2020, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 505/RC din 09 noiembrie 2021, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 331/RC din 28 iunie 2022 și nr. 332/RC din 28 iunie 2022 și altele), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, este constantă în a aprecia că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În cauză, se constată că recurentul inculpat A. a invocat acest motiv de casare, susținând, în esență, că fapta pentru care a fost condamnat nu se circumscrie ilicitului penal, deoarece a efectuat transportul persoanelor vătămate în virtutea serviciului de taximetrie pe care îl presta, iar nu în vederea exploatării sexuale a acestora.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea inculpatului A. pentru aceea că, în perioada 2014-2016, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a transportat de 150 de ori, în vederea exploatării sexuale, pe minora C., în vârstă de 15 ani, precum și aceea că a transportat de 20 de ori, în vederea exploatării sexuale, în perioada mai- iulie 2015, pe minora B., în vârstă de 16 ani, împreună cu inculpatul E. zis "F.", cu autoturismul său marca x, cu numărul de înmatriculare x, în zona localității Săcuieni din județul Dâmbovița. Instanța de apel a reținut că faptele inculpatului există și se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice reținute și configurarea legală a infracțiunii de trafic de minori, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului, că fapta ce îi este imputată, așa cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunește toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare.

În acest sens, se constatată că, potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de trafic de minori recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.

În doctrină și jurisprudență s-a statuat că transportarea unui minor, ca modalitate normativă a acestei infracțiuni, presupune deplasarea acestuia din locul unde se află în locul de destinație unde urmează să fie exploatat, în sensul prevederilor art. 182 C. pen., folosindu-se în acest sens orice mijloc de deplasare.

Potrivit art. 182 C. pen., prin exploatarea unei persoane se înțelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat; b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerșetoriei; e) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.

De asemenea, fapta constituie infracțiune indiferent dacă scopul este realizat sau nu, fiind, însă, necesar ca subiectul activ să aibă cunoștință despre faptul că victima este minoră sau să existe suficiente elemente, împrejurări din care să rezulte că este vorba despre un minor.

Sub acest aspect, se constată că, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, instanța de apel a reținut, cu autoritate de lucru judecat sub aspectul situației de fapt, că «o persoană matură din punct de vedere al vârstei, având o ocupație care implică, printre altele, cunoașterea localităților pe raza cărora își desfășoară activitatea, care a asigurat transportul în mod repetat, mai exact de 170 de ori, a două persoane minore, înspre și dinspre o zonă binecunoscută ca fiind destinată practicării prostituției, deține toate perspectivele conștientizării faptului că acționează întocmai în scopul exploatării sexuale a acestora.

Aceasta nu este însă doar prezumția instanței de control judiciar, ci însuși inculpatul A. a declarat, cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală, faptul că "pe F. l-am cunoscut din rândul clienților pe care îi aveam ca taximetrist și în perioada ce a urmat, acesta a început să apeleze la mine pentru majoritatea deplasărilor pe care le efectua. (...) am constatat că Maria practica prostituția la stradă în zona Nisipuri-Săcuieni, deoarece F. mă solicita să-i transport pe amândoi în acea zonă, dar la stradă rămânea doar Maria. (...) Adesea auzeam, când F. și Maria erau în mașina mea, discuții legate de clienții avuți de Maria, de sumele de bani făcute din prostituție, dar și discuții telefonice cu clienții în care Maria le prezenta tarifele pentru actele sexuale, respectiv 150 RON pentru o oră de hotel. Pe B. am cunoscut-o în perioada verii a anului 2015 când, la solicitarea lui F. m-am dus să o iau pe Maria să o duc la stradă și am văzut că împreună cu ea era și această fată B.. Pe amândouă le-am dus la stradă în zona Săcuieni, unde ele practicau prostituția la stradă. Și B. era minoră, fiind de aceeași vârstă cu Maria, adică în jur de 17 ani. (...) Pe B. apreciez că am dus-o la stradă de aproximativ 20 de ori, iar pe Maria în perioada 2014-2016 foarte adesea, cu o frecvență de 3-4 ori pe săptămână, adică de cel puțin 100-150 de ori, atât la stradă, cât și la hotel unde se întâlnea cu clienții".

Suplimentar, inculpatul A. deținea informații precise privind activitatea infracțională a inculpaților, cunoscând și faptul că "Maria avea anunțuri pe net prin care oferea servicii sexuale și mergea cu clienții la hotel (...); "din câte știu, F. le lua Mariei și B. banii făcuți din prostituție", aspecte coroborate cu declarațiile persoanelor vătămate C. și B..

Faptul că vârsta, proveniența și activitatea prestată de persoanele vătămate minore nu îi erau nicidecum străine inculpatului A. rezultă și din susținerile persoanei vătămate B., din data de 06.06.2017, care a afirmat faptul că "atât I. cât și F. și A. știau că am la acea dată vârsta de 15-16 ani; de asemenea, toți trei știau că practic prostituția în locurile unde mă transportau cu mașina". De asemenea, și persoana vătămată C. a declarat, în fața instanței de fond, în data de 01.09.2020, faptul că "transporturile făcute de A. prin care am fost dusă prin locurile în care practicam prostituția au fost făcute cu taxiul".

A mai declarat inculpatul intimat faptul că "au fost dăți când F., fiind în mașină cu mine, mi-a cerut telefonul mobil și a efectuat mai multe apeluri, discutând și cu Maria când aceasta era la stradă. F. o întreba dacă merge treaba, câți bani a făcut sau dacă are probleme sau îi zicea cât timp să mai stea la stradă să facă prostituție în ziua respectivă". Aceste relatări întăresc convingerea instanței de apel privind raportul dintre cei doi inculpați, care nu era unul tipic de taximetrist-client, inculpatul E. nesfiindu-se să discute telefonic, de față cu inculpatul A., aspecte specifice activității de prostituție, ceea ce denotă că acesta din urmă cunoștea neîndoielnic scopul transporturilor pe care le efectua.

De asemenea, relația apropiată dintre inculpatul E. și intimatul inculpat A. a fost confirmată și de inculpatul H., care a declarat, în cursul urmăririi penale, că "F. este prieten cu un taximetrist pe nume Marian din Lazuri care are un autoturism marca x de culoare galbenă. L-am recunoscut după fotografie pe Marian ca fiind A. din comuna Comișani, sat Lazuri".

Astfel, implicarea numitului A. în activitatea infracțională este evidentă, rezultând din materialul probator administrat în cauză, acesta acționând în deplină cunoștință de cauză, fiind conștient de practicile persoanelor vătămate minore, precum și de exploatarea acestora de către inculpați, alegând, cu toate acestea, să accepte în continuare cursele solicitate de inculpatul E., aspect apt să surprindă tipicitatea subiectivă a faptei sub forma intenției directe, prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin săvârșirea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen..» (paginile 47-48 din decizie).

Prin urmare, raportat la împrejurările de fapt reținute cu titlu definitiv de către instanța de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casație, Înalta Curte constată că activitatea de transportare a celor două persoane vătămate minore efectuată de inculpatul A. în condițiile mai sus arătate (respectiv la locul unde urmau a practica prostituția, cunoscând vârsta acestora, activitățile ce urmau a le practica și faptul că sumele de bani obținute din acele activități erau predați inculpatului E.) realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de minori, astfel că există concordanță între situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat și conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen. pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat.

În plus, Înalta Curte subliniază că atâta vreme cât legiuitorul nu a condiționat reținerea existenței infracțiunii de desfășurarea activității de transport numai cu unele mijloace de deplasare și nu a exclus expres folosirea anumitor astfel de mijloace, împrejurarea că subiectul activ a efectuat transportul în timp ce deținea calitatea de taximetrist (angajat al unei societăți ce desfășura activități de taximetrie) nu reprezintă un element care să împiedice tragerea acestuia la răspundere penală, dacă se constată că sunt îndeplinite condițiile de conținut ale infracțiunii de trafic de minori, așa cum este situația în speță.

Se observă, așadar, în contextul existenței corespondenței între activitatea ilicită imputată și tiparul normei de incriminare, că, prin susținerile referitoare la faptul că nu a cunoscut vârsta persoanelor vătămate C. și B. și că transportul nu ar fi fost realizat în scopul exploatării sexuale a acestora, însoțite de solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege), recurentul A. tinde, în realitate, la reaprecierea probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalității hotărârii atacate.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curți nu îi este permis să cenzureze concluzia la care a ajuns instanța de apel cu privire la forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul și la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracțiunii de trafic de minori pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută și derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situației factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situația de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. întrunește toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 870 din 09 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 680 RON, și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele persoane vătămate C. și B., în sumă de 1020 RON, vor rămâne în sarcina statului și se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 870 din 09 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 680 RON, și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele persoane vătămate C. și B., în sumă de 1020 RON, rămân în sarcina statului și se plătesc din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 ianuarie 2024.