ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 25.10.2019

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

25.10.2019

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 413 din 01.03.2018 a Tribunalului București, secția I penală, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În latură penală:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b), c), d) și f) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) și (2) lit. a), b) și c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., formulată de inculpata A..

a. În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. a), d) și e) C. pen. cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) și o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; drepturile părintești în privința minorilor B. și C.; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu minorii B. și C., cu excepția cazului legat de plata despăgubirilor morale, sub supravegherea strictă a reprezentantului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, ori de a se apropia de aceste persoane, în alte situații decât cea enunțată; dreptul de a se apropia de locuința legală a părții civile B. și a minorului C., cu excepția cazului anterior amintit, grădinița/școala sau alte locuri unde partea civilă B. și minorul C. își desfășoară activitățile sociale) pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) și o) C. pen., având conținutul anterior menționat, pe durata executării pedepsei principale.

b. În baza art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b), c), d) și f) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. pen. și cu referire la art. 36 alin. (1) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.

c. În baza art. 197 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare, care a fost sporită cu 4 ani, 2 luni și 20 zile închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite), în final inculpata urmând să execute pedeapsa de 15 ani, 2 luni și 20 zile închisoare.

În baza 45 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) și o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; drepturile părintești în privința minorilor B. și C.; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu minorii B. și C., cu excepția cazului legat de plata despăgubirilor morale sub supravegherea strictă a reprezentantului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, ori de a se apropia de aceste persoane, în alte situații decât cea enunțată; dreptul de a se apropia de locuința legală a părții civile B. și a minorului C., cu excepția cazului anterior amintit, grădinița/școala sau alte locuri unde partea civilă B. și minorul C. își desfășoară activitățile sociale) pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura controlului judiciar, dispusă față de inculpată prin încheierea nr. 274/CP din 18.09.2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 72 C. pen. s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei a duratei reținerii și arestării preventive de la 27.04.2017 la 18.09.2017.

Prin aceeași hotărâre au fost condamnați și inculpații D. și E..

În latură civilă:

În baza art. 397 C. proc. pen. cu referire la art. 19 alin. (2) C. proc. pen. s-a admis acțiunea civilă exercitată în numele părții civile minore B. de către procuror, și s-a dispus obligarea, în solidar, a inculpaților D., A. și E., la plata sumei de 100 000 euro către partea civilă, în echivalent RON la data plății efective, cu titlu de daune morale.

În baza art. 249 alin. (1) și (7) C. proc. pen. s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților D., A. și E., precum și asupra imobilului situat în municipiul București, strada x nr. 34, intabulat în C.F. nr. x (număr vechi 23830), compus din teren în suprafață de 151 mp. - cu număr cadastral x și construcțiile existente pe acesta, respectiv: C1 - magazie cu o suprafață construită la sol de 14 mp. - cu număr cadastral x; C1 și C2 - casă de locuit cu o suprafață construită la sol de 39 mp., cu număr cadastral x, aparținând inculpatei A. potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/16.01.2018 de B.N.P. F., până la concurența sumei de 100 000 euro, în vederea despăgubirii părții civile B..

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpaților D., A. și E. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 3 000 RON.

Totodată, s-a dispus plata onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpatul E., în sumă de 690 RON (330 RON - în cameră preliminară și 360 - în cursul judecății) și pentru partea civilă minoră B., în sumă de 195 RON, din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații A., D. și E., cea dintâi solicitând diminuarea cuantumului pedepselor ce i-au fost aplicate, eventual cu posibilitatea schimbării modalității de executare a pedepsei rezultante.

Prin decizia penală nr. 1213/A din 27.09.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2017, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații D., A. și E. împotriva sentinței penale nr. 413 din 01.03.2018 a Tribunalului București, secția I penală, dispunându-se obligarea apelanților la plata de cheltuieli judiciare către stat și suportarea onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a notat, în esență, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, că prima instanță a reținut corect situația de fapt, mijloacele de probă administrate în cauză confirmând următoarele:

În perioada 2015 - aprilie 2017, inculpata A. împreună cu soțul ei, coinculpatul E., și-au exploatat fiica minoră, B., în schimbul unor foloase patrimoniale, încredințând-o pe aceasta inculpatului D. în scopul întreținerii unor acte sexuale sau de natură sexuală, faptă care întrunește elementele constittutive ale infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), d), e) C. pen.

În aceeași perioadă, prin încredințarea fiicei sale minore inculpatului D., inculpata A. a înlesnit întreținerea de către acesta de acte sexuale sau de natură sexuală cu persoana vătămată și a săvârșit acte de constrângere morală a fiicei sale, persoana vătămată B., în perioada de referință în vârstă de 2 ani și 6 luni - 4 ani, în sensul determinării acesteia de a avea relații sexuale orale cu inculpatul D., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată, prev. de art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b), c), d), f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În concret, s-a reținut că inculpata A. a întreținut, în repetate rânduri, acte sexuale orale active cu soțul ei, în prezența și la solicitarea inculpatului D. și în prezența persoanei vătămate, pentru a o învăța și determina pe aceasta din urmă să efectueze un act sexual oral. Având în vedere vârsta fragedă a persoanei vătămate, aceasta se afla în imposibilitatea de a-și exprima un consimțământ neviciat, de a discerne între bine și rău, iar mama sa folosea exemplul personal pentru a o determina să efectueze actul sexual oral dorit de inculpatul D.. Persoana vătămată nu a fost constrânsă prin acte de violență, de către cei trei inculpați, să participe la activități sexuale, ci a fost convinsă, determinată, aceasta fiind dorința inculpatului D.. În acest fel, inculpata A. a săvârșit acte de constrângere morală a fiicei sale, în sensul determinării acesteia de a avea relații sexuale orale cu inculpatul D..

S-a mai reținut că inculpata A. a săvârșit și infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 C. pen., întrucât, prin tratamentele la care supus-o pe fiica sa, persoana vătămată B., a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a acesteia.

În acest sens s-a notat că, pe lângă abuzurile sexuale a căror victimă a fost, persoana vătămată era deseori neglijată de părinți, fiind încuiată, pentru mai multe ore, într-o cameră a apartamentului, în timp ce aceștia întrețineau relații sexuale cu alte cupluri. De asemenea, persoana vătămată nu a beneficiat de o asistență medicală corespunzătoare.

*****

Împotriva deciziei penale nr. 1213/A din 27.09.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a formulat recurs în casație inculpata A., prin avocat G..

În motivarea căii de atac, inculpata A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 30 iulie 2019, sub nr. x/2017, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 13 septembrie 2019.

Prin încheierea din 13 septembrie 2019, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, iar pe cele prev. de art. 437 și art. 438 C. proc. pen., numai în limitele criticilor vizând pedepsele complementare și accesorii aplicate acesteia, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, în limitele menționate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

În acest context, redând în continuare acele critici formulate de recurenta inculpată A., în raport de care s-a dispus soluția parțială de admitere în principiu a cererii de recurs în casație, Înalta Curte constată că acestea vizează greșita aplicare a pedepselor complementară și accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. e), n) și o) C. pen.

În argumentarea acestei critici, recurenta a susținut că, în condițiile în care minorul C. s-a născut în timpul procesului penal și nu are calitatea de victimă în cauză, interzicerea, ca pedeapsă complementară și accesorie, a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. e), n) și o) C. pen. și prin raportare la fiul său minor, este în mod evident injustă.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casație pe fond, 25 octombrie 2019, Înalta Curte a primit concluziile părților și ale procurorului asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

****

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurenta-inculpată A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a stabilit că el este incident numai în situația în care pedeapsa stabilită de instanța de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator.

În aceste coordonate, evaluând criticile formulate de inculpata A., în raport de care s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, inculpata A. a fost condamnată definitiv, în procedura prev. de art. 375 C. proc. pen., la pedeapsele de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. art. 211 alin. (1), (2) lit. a), d) și e) C. pen., 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată prev. de art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b), c), d) și f) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 C. pen., victima tuturor infracțiunilor reținute în sarcina acesteia fiind fiica ei, B., în vârstă de 2 ani și 6 luni - 4 ani, la data săvârșirii faptelor.

Fiecăreia dintre pedepsele principale anterior menționate i-au fost adiționate pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) și o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; drepturile părintești în privința minorilor B. și C.; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu minorii B. și C., cu excepția cazului legat de plata despăgubirilor morale, sub supravegherea strictă a reprezentantului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, ori de a se apropia de aceste persoane, în alte situații decât cea enunțată; dreptul de a se apropia de locuința legală a părții civile B. și a minorului C., cu excepția cazului anterior amintit, grădinița/școala sau alte locuri unde partea civilă B. și minorul C. își desfășoară activitățile sociale) pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., precum și pedeapsa accesorie având același conținut.

Aceleași pedeapse complementare și accesorii au fost aplicate, în condițiile art. 45 C. pen., respectiv, art. 65 C. pen., și pe lângă pedeapsa rezultantă de 15 ani, 2 luni și 20 zile închisoare, stabilită în sarcina inculpatei.

În cadrul prezentului demers judiciar, recurenta inculpată A. reclamă caracterul nelegal al pedepselor complementară și accesorie a interzicerii exercitării drepturilor părintești, prev. de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., ce i-au fost aplicate la fond, meținute în apel, susținând că această interdicție îl vizează și pe fiul său minor născut în timpul procesului, C., deși acesta nu este victimă în cauză.

Deopotrivă, invocând conținutul legal al pedepselor complementară și accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 66 alin. (1) lit. n) și o) C. pen., susține că, în condițiile în care acestea se referă strict la "victimă", extinderea aplicării sancțiunii interzicerii exercitării lor și cu privire la fiul său minor, C., care nu are această calitate în cauză, este injustă.

Raportându-se la susținerile inculpatei, Înalta Curte reține, prioritar, că fiind parte integrantă a procesului de individualizare judiciară a pedepsei, identificarea pedepselor complementare și accesorii ce se impun a fi aplicate inculpatului, precum și stabilirea conținutului și limitelor acestora, constituie o chestiune de apreciere asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanței de fond/apel și care, prin urmare, nu poate fi cenzurată în cadrul prezentului demers judiciar, nepunând în discuție un aspect de legalitate a pedepselor.

În consecință, constată că, în actualul stadiu procesual, nu-i este permis a cenzura conținutul concret al pedepselor complementare și accesorii aplicate inculpatei A., ci doar a verifica faptul prevederii lor în lege și a măsurii în care aceasta permite aplicarea lor.

În aceste limite, Înalta Curte constată că, în condițiile în care fiecare dintre cele trei infracțiuni pentru care a fost condamnată inculpata sunt sancționate cu pedeapsa închisorii și interzicerea exercitării unor drepturi, aplicarea, în sarcina acesteia, printre altele, a pedepsei complementară și, corelativ, a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părintești, prev. de de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., a dreptului de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea, prev. de de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. și a dreptului de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată, prev. de art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen., s-a făcut conform dispozițiilor art. 67 alin. (2) C. pen.

Mai constată că, dând curs dispozițiilor art. 66 alin. (5) C. pen., instanțele de fond și de apel au individualizat în concret conținutul pedepsei complementare și, implicit, a celei accesorii, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) C. pen., stabilind, raportat la împrejurările cauzei, că acestea vizează dreptul de a comunica cu minorii B. și C., cu excepția cazului legat de plata despăgubirilor morale, sub supravegherea strictă a reprezentantului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, ori de a se apropia de aceste persoane, în alte situații decât cea enunțată, respectiv, dreptul de a se apropia de locuința legală a părții civile B. și a minorului C., cu excepția cazului anterior amintit, grădinița/școala sau alte locuri unde partea civilă B. și minorul C. își desfășoară activitățile sociale.

Deopotrivă, au individualizat, în concret, conținutul pedepsei complementare/accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., interzicând inculpatei exercitarea drepturilor părintești cu privire la ambii copii minori ai acesteia.

Contestând tocmai această individualizare a conținutului concret al pedepselor de referință, recurenta susține că aceasta se plasează în afara limitelor legale întrucât interdicțiile astfel stabilite îl vizează și pe minorul C., deși acesta nu are calitatea de victimă în cauză.

Or, așa cum s-a arătat anterior, individualizarea pedepselor și a conținutului concret al acestora intră în atributul exclusiv al instanței de fond/apel, singurele în măsură a evalua în speță dacă, raportat la tipul de infracțiuni comise de recurenta A. față de fiica sa minoră B. (trafic de minori, viol în formă continuată și rele tratamente aplicate minorului) și la conduita concretă a acesteia, reflectată în starea de fapt prezentată anterior, dar și la interesul suprem al copilului, limitarea exercitării drepturilor inculpatei, anterior menționate, cu privire atât la partea vătămată, cât și la cel de al doilea copil al acesteia, este o măsură necesară pentru protejarea celor doi minori, fie că sunt sau nu victimă a infracțiunilor deduse judecății, și, prin aceasta, o măsură justificată de un scop legitim.

De altfel, dispozițiile art. 66 alin. (1) C. pen. stabilesc doar conținutul cadru al drepturilor al cărui exercițiu poate fi interzis cu titlu de pedeapsă complementară/acesorie, conținutul concret al acestor pedepse fiind decelat de instanțele de judecată învestite cu judecarea cauzei în fond, în funcție de împrejurărilor concrete ale cauzei.

Ca urmare, lipsa de identitate dintre conținutul concret al pedepsei complementare/accesorii astfel stabilită și conținutul cadru al drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) C. pen., ce fac obiectul acestora, nu poate aduce în discuție un element de nelegalitate a pedepselor de referință, ci, eventual, de netemeinicie a acestora, care însă, nu poate fi tranșat în cadrul prezentei căi extraordinare de atac.

Legat însă strict de sfera de aplicare a pedepselor complementare/accesorii de referință, în limitele permise de prezentul cadru procesual, Înalta Curte notează că pedeapsa interzicerii exercitării drepturilor părintești, prev. de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., se aplică atunci când săvârșirea faptei relevă nedemnitatea ascendentului în exercitarea drepturilor părintești și îndeplinește, pe lângă funcțiile preventive aferente oricărei sancțiuni penale, și pe aceea a unei măsuri de siguranță, pentru evitarea pericolului la care ar putea fi expuși copiii părintelui nedemn condamnat, ca urmare a reluării de către acesta a exercițiului deplin al drepturilor sale părintești.

În consecință, dată fiind natura drepturilor care fac obiectul acestei sancțiuni și finalitatea urmărită prin instituirea ei, sfera de aplicare a acestei pedepse nu poate fi limitată strict la victima infracțiunii comise de părintele nedemn, interesul major al copilului impunând cu necesitate interzicerea acestor drepturi în raport cu toții descendenții inculpatului a căror dezvoltare fizică, psihică și morală ar putea fi periclitată prin exercițiul lor, indiferent dacă aceștia au sau nu calitatea de victimă în cauză.

Totodată, notează că, prin chiar conținutul său legal, pedeapsa interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. este menită să protejeze atât victima infracțiunii, cât și membrii familiei acesteia, astfel că instituirea, în sarcina recurentei inculpate A. a interdicției de a comunica și de a se apropia, atât de partea vătămată minoră B., cât și de fratele acesteia, minorul C., cu excepția cazului legat de plata despăgubirilor morale, este o sancțiune care, în mod evident, nu depășește limitele legii.

În fine, notând că pedeapsa prev. de art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen. este menită să completeze și să dea eficiență interdicției prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen., Înalta Curte constată că nici interzicerea dreptului recurentei inculpate A. de a se apropia de locuința legală a părții civile B. și a minorului C., cu excepția cazului anterior amintit, și de grădinița/școala sau alte locuri unde partea civilă B. și minorul C. își desfășoară activitățile sociale, nu se plasează în afara limitelor legii, caracterul corelativ și interdependent al celor două sancțiuni fiind evidențiat de conținutul art. 67 alin. (5) C. pen.

Pentru considerentele prezentate, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurenta inculpată A., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de aceasta împotriva deciziei penale nr. 1213/A din 27 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentei inculpate la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă B., în cuantum de 470 RON, și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în cuantum de 157 RON, să fie plătite din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1213/A din 27 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă B., în cuantum de 470 RON, și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în cuantum de 157 RON, se plătesc din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2019.

§ Cauze similare