ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3544/2008

Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 23/S din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosar penal nr. 149/1372/2007, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor săvârșite de inculpații B.S. și B.M., din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/200 1 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.S.

(fost P.) la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de persoane. În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de minor.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele de mai sus au fost contopite, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, iar, în baza art. 35 C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 3 ani. În baza art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. Prin aceeași sentință s-a dispus, în baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatei B.M.

la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de persoane. În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de minor.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele de mai sus au fost contopite, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, iar în baza art. 35 C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 3 ani. În baza art. 71 C. pen., inculpatei i-au fost interzise, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. În baza art. 346 C. proc.

pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată în numele părții civile minore V.L.L., precum și acțiunile civile formulate de părțile civile V.K. și S.L., inculpații fiind obligați în solidar la plata cu titlu de daune morale a sumelor de 2.000 lei către partea civilă V.K., 3.000 lei către partea civilă V.L.L. și 500 lei către partea civilă S.L.; restul pretențiilor civile formulate au fost respinse. În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea specială de la fiecare inculpat a sumei de 9.450 lei, dobândită în urma săvârșirii infracțiunilor. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpații au fost obligați să câte 750 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, dispunându-se plata din fondurile Ministerului de Justiție a onorariilor apărătorilor din oficiu, în sumă de 450 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la începutul anului 2003, în luna ianuarie, inculpații B.S. și B.M. le-au oferit părților vătămate S.L. și V.K. locuri de muncă în străinătate, în Polonia, urmărind obținerea unor avantaje pecuniare prin exploatarea acestora. Astfel, inculpatul B.S. s-a deplasat la locuința părții vătămate V.K. din localitatea Hoghiz și, cunoscând situația precară a victimei, i-a propus să meargă în Polonia, ca vânzătoare, urmând să fie plătită cu suma de 100 dolari. Despre această propunere au avut cunoștință părinții părții vătămate, P.I. și V.F. Inițial, sfătuită și de părinți, partea vătămată V.K. a refuzat oferta, ulterior datorită condițiilor precare pe care le avea în familie, aceasta a acceptat.

Inculpatul B.S. a convins-o pe aceasta să îl ia în Polonia și pe minorul V.L.L., în vârstă de 6 luni la acea dată. În luna martie 2003, inculpații B.S. și B.M. au contactat-o pe partea vătămată S.L. și i-au propus și acesteia să meargă în Polonia pentru a vinde haine într-un bazar, urmând a plăti un salariu luna de 100 de Euro. Partea vătămată S.L. a acceptat propunerea, de aceste împrejurări având cunoștință iubitul acesteia, martorul K.C. Inculpatul B.S. a fost cel care s-a oferit să se ocupe de eliberarea pașapoartelor pentru părțile vătămate și de suportarea cheltuielilor aferente. în acest sens, în data de 26 martie 2003, părțile vătămate V.K., V.L.L. și S.L. au fost transportate în mun.

Brașov de către inculpatul B.S., cu un autoturism condus de martorul P.A. La sediul I.P.J. Brașov, cererile pentru obținerea pașapoartelor părților vătămate V.K., V.L.L. și S.L. au fost completate de martorul P.A., iar taxele au fost achitate de către inculpatul B.S.. Toți aceștia s-au mai deplasat pentru ridicarea pașapoartelor, iar după eliberarea acestora actele au fost reținute de către inculpatul B.S. Partea vătămată S.L. nu a mai plecat odată cu părțile vătămate V.K. și V.L.L. din lipsa unui loc liber, urmând să plece ulterior ceea ce nu s-a mai întâmplat datorită faptului că partea vătămată s-a răzgândit. însă pașaportul acesteia a rămas în posesia inculpați lor o perioadă mare de timp inculpații refuzându-i înmânarea acestuia.

La data de 15 aprilie 2003, părțile vătămate V.K. și V.L.L. au plecat din Hoghiz spre Arad cu un autoturism condus de inculpatul B.S., în autovehicul aflându-se și inculpata B.M., iar din localitatea lleni au fost luați și martorii B.M. și K.D. În noaptea de 15/16 aprilie 2003, părțile vătămate V.K. și V.L.L., martorii B.M. și K.D. și inculpații B.S. și B.M. au fost găzduiți de către martora T.E.V., la domiciliul acesteia din T. La data de 16 aprilie 2003, părțile vătămate V.K. și V.L.L. au părăsit țara cu trenul din punctul de trecere al frontierei Curtici. Contravaloarea biletelor părților vătămate V.K. și V.L.L. a fost achitată de inculpatul B.S., inculpat care s-a întors la Hoghiz, iar sumele de bani prezentate de victime autorităților române la ieșirea din țară au fost primite de la inculpata B.S.

în Polonia, părțile vătămate V.K. și V.L.L. au fost cazate în localitatea Kotowice în locuința martorului K.C.. După aproximativ două, trei zile, contrar înțelegerii inițiale din țară, partea vătămată V.K. a fost obligată de către inculpata B.M. să meargă la cerșit împreună cu minorul V.L.L. în bazarul din localitate, iar la sfârșitul fiecărei săptămâni erau forțate să desfășoare această activitate în apropierea bisericii. Părțile vătămate V.K. și V.L.L. au cerșit în această modalitate până la sfârșitul lunii iulie 2003, când inculpatul B.S. a venit în Polonia, zilnic fiind duse în bazar și supravegheate de către inculpata B.M. Din cerșit părțile vătămate obțineau zilnic cel puțin 90 zloți, echivalentul a 90 lei, în fiecare seară banii fiind colectați de inculpata B.M.

După câteva săptămâni părțile vătămate V.K., V.L.L., inculpații B.S. și B.M. împreună cu B.M. s-au mutat într-o altă locuință din orașul Katowice. Imediat după sosirea inculpatului B.S., părțile vătămate V.K. și V.L.L. au fost obligate să cerșească în apropierea bisericilor din zona Katowice, zilnic fiind transportate și supravegheate de inculpat dintr-un autoturism. în fiecare seară părțile vătămate erau controlate de către inculpatul B.S. care le ridica banii obținuți din cerșit. Părțile vătămate V.K. și V.L.L. au continuat să cerșească până la data de 5 decembrie 2003 când au fost reținuți de poliția poloneză, iar minorul a fost internat în spital. Toți banii obținuți din cerșetorie de către părțile vătămate au fost ridicați de către inculpații B.S.

și B.M.. La data de 23 decembrie 2003, părțile vătămate V.K. și V.L.L. au fost retumate în țară de către autoritățile poloneze. În anul 2004, inculpații B.S. și B.M. i-au trimis părții vătămate V.K. prin intermediul martorilor T.E.V. și B.G. suma de 4.000.000 lei ROL pentru a achita o parte din cheltuielile efectuate de autoritățile din Polonia pentru retumarea victimelor în România, cheltuieli la plata cărora au fost obligate părțile vătămate. Situația de fapt prezentată mai sus a fost reținută de prima instanță prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, precizând că inculpații nu au recunoscut comiterea faptelor, susținând că V.K. și V.L.L. au fost în Polonia, dar V.K. lucra pe cont propriu și nu presta activități de cerșit.

S-a apreciat că declarațiile părții vătămate V.K. , relativ la activitățile de cerșetorie la care a fost supusă împreună cu fiul său sunt confirmate prin depozițiile martorilor P.I. și V.F., părinții acesteia, ale martorului K.C. și ale învinuitului K.C., prin care arată că sora sa, B.M., a dus-o la cerșit în Polonia pe partea vătămată V.K., fără însă a fi forțată, aspect care însă nu s-a confirmat raportat la situația în care s-a aflat partea vătămată și fiul acesteia. Sub aspectul încadrării juridice dată faptelor de trafic de persoane, s-a apreciat că se impune a fi reținut și alin. (1) al art.12 din Legea nr. 678/2001, iar în privința infracțiunii prev. de art.13 din același act normativ, au fost reținute dispozițiile art. 13 C. pen., întrucât, raportat la data comiterii faptei față de minorul V.L.L.

, legea în vigoare la acel moment, care prevedea o pedeapsă de la 7 ani la 10 ani închisoare, este mai favorabilă. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., reținându-se că faptele comise sunt de o gravitate deosebită, constituie o violare a drepturilor persoanelor, o atingere a demnității și integrități acestora, echivalând cu o formă a sclaviei moderne; s-a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoare se justifică în contextul actual al luptei împotriva traficului de persoane, în care minorii, femeile și persoanele cu handicap prezintă un risc crescut de fi victime ale traficului de persoane. Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că părțile vătămate V.K.

și V.L.L., o femeie tânără și fiul ei minor în vârstă de până la 1 an, au fost victime ale unor infracțiuni de trafic și, ținând seama de condițiile în care inculpații au obligat- o pe mamă să cerșească împreună cu fiul minor, de impactul avut asupra părților vătămate, copilul îmbolnăvindu-se datorită condițiilor în care a fost nevoit să trăiască alături de mama sa, s-a apreciat ca fiind justificată obligarea inculpaților la plata daunelor morale. Pentru S.L., raportat la faptul că a fost lipsită o perioadă de timp de pașaportul său, încercând să-l recupereze, dar a fost refuzată de inculpata B.M., s-a reținut că acordarea de daune morale este justificată. S-a apreciat că sunt întrunite condițiile de existență a răspunderii civile delictuale.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații B.S. și B.M., solicitând, în principal, achitarea, în temeiul art. 10 lit. d) rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate, prin reținerea de circumstanțe atenuante. În dezvoltarea primului motiv de apel, apelanți au arătat, în esență, faptul că probele administrate în cauză, cu precădere, declarațiile victimei V.K., denotă lipsa elementelor constitutive ale celor două infracțiuni; declarațiile date de V.K. sunt confuze și contradictorii, rezultând însă din cuprinsul lor faptul că în nici un moment nu a fost forțată să execute o muncă în mod forțat; față de conținutul diferit al infracțiunilor prev. în alin. (1), respectiv, în alin. (2) al art. 13 din Legea nr. 678/2001, în mod greșit s-au reținut ambele alineate în sarcina inculpaților; victimei V.K.

i s-au asigurat condițiile de cazare și hrană, însă, datorită unui comportament neadecvat, la solicitarea inculpatei B.M. , a părăsit locuința în care domicilia împreună cu inculpații; declarațiile date de V.K. și S.L. cuprind o serie întreagă de contradicții, astfel încât nu pot fi tratate ca probe pertinente. Relativ la motivul de apel formulat în mod subsidiar, apelanții au invocat faptul că instanța de judecată nu a dat deloc eficiență maximă circumstanțelor atenuante personale - nu au antecedente penale, provin din familii legal constituite, au locuri de muncă, inculpata este mamă a cinci minori. Pe de altă parte, fapta a fost comisă în perioada ianuarie-decembrie 2003, iar pedeapsa aplicată în anul 2008, astfel încât prevențiunea generală și specială nu se mai realizează deoarece fapta și pedeapsa au putut fi uitate prin trecerea timpului, iar făptuitorul, fiind sub amenințarea executării pedepsei, s-a putut îndrepta.

În apel nu au fost administrate probe, inculpații prevalându-se de dreptul al tăcere în fața instanței Curții de apel. La dosarul cauzei, a fost depusă de către apelanți practică judiciară în materie. Prin decizia penală nr. 62/AP din 2 iulie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaților. Au fost obligați apelanții la câte 195 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prima instanță a stabilit corect starea de fapt, apreciind în mod temeinic că faptele inculpaților B.S. și B.M., care, în luna martie 2003, au recrutat-o pe partea vătămată S.L., prin înșelăciune, propunându-i un loc de muncă în Polonia, în scopul exploatării acestei persoane, iar în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2003, au recrutat-o pe partea vătămată V.K.

și pe fiul său minor, V.L.L., tot prin înșelăciune, propunându-i loc de muncă în Polonia, în scopul exploatării acestor persoane prin cerșit, le-au transportat și cazat în Polonia, unde le-au determinat, prin amenințare și violențe, să cerșească și să le remită sumele de bani primite zilnic, obținând în urma acestor activități sume importante de bani, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv, trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3), (4) din aceeași lege . Chiar dacă inculpații nu au recunoscut comiterea acestor infracțiuni, elementele lor constitutive rezultă fără nici un dubiu din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză a căror analiză și valorificare a fost realizată de către instanța de fond.

Astfel, din declarațiile părții vătămate V.K. a rezultat că a fost contactată de inculpatul B.S., care i-a propus să meargă în Polonia pentru a lucra ca vânzătoare, sugerându-i să-l ia cu ea și pe minorul V.L.L., afirmând că va găsi pe cineva care să stea cu acesta; i-a promis un salariu lunar, precum și faptul că va duce el personal, în fiecare lună, câte un pachet, în țară, părinților părții vătămate, în grija cărora rămâneau ceilalți copii. Această activitate a inculpatului a fost confirmată și de către părinții părții vătămate V.K., martorii P.I. și V.F. , care, deși inițial nu au fost de acord cu plecarea fiicei lor, ulterior au acceptat, convinși fiind că ar fi o posibilitate de îmbunătățire a situației materiale, deosebit de precară, a familiei fiicei lor.

Aceeași propunere a fost făcută de B.S. și părții vătămate S.L., aspect rezultat nu doar din depoziția acesteia, ci și din declarațiile date de V.K. și de martorul K.C. Tot acest inculpat a fost cel care s-a ocupat de eliberarea pașapoartelor celor trei părți vătămate, transportându-le la instituția competentă și acordându-le ajutor, prin intermediul martorului P.A., la completarea cererilor. Totodată, a organizat transportul în Polonia, respectiv, deplasarea lui V.K. și V.L.L. de la domiciliul din com. H., jud. B. până la A., la urcarea în tren, asigurându-le cazarea peste noapte în T., la martora T.E. Chiar dacă această din urmă martoră (ca și soțul său, T.D.G. ), nu a recunoscut că ar fi primit în locuința sa cele două părți vătămate, aspectul menționat rezultă din declarațiile martorului B.G.

(fila 51 dosar urmărire penală), soțul numitei B.M., care a participat și ea la deplasarea spre Polonia. De asemenea, prezența părții vătămate V.K. în locuința martorilor T.E. și T.D.G. este demonstrată, fără putință de tăgadă, prin chiar depoziția acestei părți vătămate, care, cu ocazia audierii sale la Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov (fila 98) a fost în măsură să descrie locuința din Timișoara în manieră asemănătoare descrierii făcute de T.E. (fila 94); or, în aceste condiții, este evident că depozițiile martorilor T., în sensul că nu o cunosc pe V.K., sunt nesincere. Aceeași concluzie, a lipsei de credibilitate a celor doi martori, cu consecința imposibilității de a utiliza aceste mijloace de probă în soluționarea cauzei, se desprinde și din împrejurarea că ambii au negat expedierea, prin mandat poștal, a sumei de 4.000.000 lei vechi, către B.G.

(bani predați ulterior lui V.K.), deși la dosarul cauzei există atât cuponul de mandat poștal, cât și adresa nr. 125 din 14 februarie 2006 emisă de Oficiul Poștal Timișoara llf. 8 (filele 112-113 dosar urmărire penală), care confirmă acest fapt. Relativ la momentul la care părțile vătămate au cunoscut că, în realitate, vor merge în Polonia pentru a cerși, se impune a fi menționat că în cauză a rezultat că au aflat acest aspect înainte de plecarea din țară. Chiar dacă, din acest punct de vedere, depozițiile părților vătămate V.K. și S.L. diferă (afirmându-se că au aflat că vor merge la cerșit fie cu ocazia deplasării în vederea obținerii pașapoartelor, fie când V.K. a ajuns, împreună cu B.M., în Timișoara), identificarea exactă a momentului nu prezintă relevanță câtă vreme a rezultat, fără putință de tăgadă, că scopul deplasării prestarea de activități de cerșit - a fost cunoscut.

Pe de altă parte, împrejurarea că V.K. și S.L. au fost de acord să plece din țară în condițiile menționate mai sus nu este de natură să înlăture răspunderea penală a inculpaților, în acest sens fiind dispozițiile art.16 din Legea nr. 678/2001. Obținerea consimțământului părților vătămate s-a făcut, așa cum a reținut și instanța de fond, prin înșelăciune, respectiv, prin promiterea realizării unor venituri în Polonia (al căror cuantum putea fi și mai mare dacă V.K. ar fi fost însoțită de minor), de natură să îmbunătățească situația pauperă a familiilor acestora. Aspectul rezultă nu doar din declarațiile părților vătămate și ale martorilor K.C., P.I. și V.F., ci și din depoziția învinuitului K.C.

(filele 40-41 dosar urmărire penală), fratele inculpatei B.M., care știe de la aceasta că i-ar fi promis lui V.K. să-i dea apartamentul ei din Hoghiz și să o plătească cu 100 dolari pe lună ca să lucreze pentru ea; tot acest martor a confirmat și împrejurarea că V.K. a cerșit în Polonia împreună cu fiul său, iar banii pe care i-a obținut i-a predat sorei și cumnatului său, conform înțelegerii. Dacă din cele mai sus expuse rezultă că inculpatul B.S. a fost cel care a desfășurat activități de recrutare și transportare a părților vătămate V.K., V.L.L. și S.L., cu scopul deplasării lor în Polonia pentru a cerși în folosul său, activitatea desfășurată de B.M. se circumscrie transportării și cazării/găzduirii în Polonia a lui V.K.

și a fiului acestuia, V.L.L., ea fiind cea care a organizat efectiv activitatea de cerșetorie, deplasându-i pe cei doi în diverse locuri și luându-le banii obținuți prin apelarea la mila publicului. Prin urmare, în sarcina fiecărui inculpat în mod corect au fost reținute variante de realizare a conținutului laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane, prevăzute alternativ de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în speță fiind demonstrat și scopul prevăzut de lege, al exploatării victimelor, supuse la efectuarea unor activități prin care li s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale [art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001], respectiv, dreptul la libertate, sănătate și demnitate, la asigurarea existenței prin muncă prestată în condițiile legii.

Întrucât probele administrate în cauză, analizate atât mai sus, cât și de prima instanță, demonstrează săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor pentru care au fost condamnați de prima instanță, este nefondată solicitarea apelanților privind achitarea lor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Recrutarea unui minor în scopul exploatării acestuia, prin practicarea cerșetoriei, precum și recrutarea unei persoane majore prin oferirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului celui care are autoritate asupra minorului, în același scop, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane, prev. în art.13 și art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Nefondată este și susținerea apelanților relativă la împrejurarea că V.K. nu a fost supusă la executarea unei munci în mod forțat, ci, dimpotrivă, i s-au asigurat hrană și condiții adecvate de locuit. Constrângerea la prestarea cerșetoriei rezultă în cauză în mod implicit întrucât victimele, aflate într-o țară a cărei limbă nu o cunoșteau, lipsite de pașapoarte și în condițiile în care banii obținuți din cerșit erau, în mod sistematic, luați de B.M. , nu au avut posibilitatea de a acționa în alt mod. Critica adusă încadrării juridice a faptei de trafic de minori este neîntemeiată. Reținerea și a alin. (1) al art. 13 din Legea nr. 678/2001 este legală întrucât acesta cuprinde descrierea conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de minori, alineatele următoare reglementând formele agravate ale acesteia.

În ceea ce privește motivul de apel invocat subsidiar - reducerea pedepselor - Curtea de Apel constatat că prima instanță de judecată a realizat o temeinică individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, valorificând toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., dând eficiență tuturor circumstanțelor reale și personale existente în cauză, tuturor stărilor de agravare ori atenuare a răspunderii penale, pedepsele aplicate fiind, sub aspectul cuantumului stabilit, la adăpostul oricărei critici.

Față de limitele de pedeapsă fixate de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (închisoare de la 5 la 15 de ani), respectiv, de art. 13 alin. (1), (2), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, în forma în vigoare la data faptelor, mai favorabilă inculpați lor (închisoare de la 7 la 20 de ani) se constată că prin condamnarea inculpaților la pedepse în cu antum egal cu minimul special sau orientate spre acest minim sunt create premisele necesare atingerii atât a scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen., precum și funcțiilor de constrângere, reeducare și exemplaritate pe care aceasta este menită să le îndeplinească. Se impune a fi menționat și faptul că toate argumentele expuse în memoriul cuprinzând motivele de apel au fost avute în vedere de prima instanță de judecată, fiind evidențiate în cuantumul pedepselor aplicate.

Lipsa antecedentelor penale, datele reliefate de referatele de evaluare întocmite în cauză la solicitarea Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, coroborate cu atitudinea adoptată de inculpați pe parcursul procesului penal - de nerecunoaștere a faptelor imputate și încercarea de a o determina pe V.K. să-și retragă plângerea penală, prin oferirea unei sume de bani (conform declarațiilor date de V.F., P.I., V.K.) - dar și cu gravitatea deosebită a infracțiunilor de trafic de persoane, respectiv, de minori, care aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală (demnitatea și sănătatea persoanei) demonstrează justețea tratamentului sancționator aplicat inculpaților.

Cât privește susținerea apelanților referitoare la intervalul lung de timp scurs de la data comiterii faptelor și până la condamnarea pronunțată, se constată că este lipsită de temei legal, argumentele invocate nefiind incidente în speță câtă vreme termenele de prescripție ale răspunderii penale sau executării pedepsei nu sunt împlinite. În considerarea tuturor argumentelor de fapt și de drept mai sus expuse, reținând că hotărârea supusă prezentului control judiciar este legală și temeinică, în baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel a respins ca nefondate, apelurile formulate inculpații B.S. și B.M. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații B.(P.)S. și B.M., invocând cazurile de casare prev. de art. 385/9 pct. 18 și 14 C. proc.

pen. S-a susținut astfel că așa-zisele acte săvârșite de cei doi inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori. Întrucât probatoriul administrat în cauză nu dovedește faptul că victimele ar fi fost forțate de către inculpați să execute o muncă ori că acestea ar fi fost lipsite de cazare și hrană corespunzătoare. În subsidiar, s-a solicitat redozarea pedepselor, considerate a fi disproporționate, instanțele nedând eficiență maximă circumstanțelor personale cu caracter atenuant ale celor doi inculpați (nu au antecedente penale, provin dintr-o familie organizată, au un loc de muncă). Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel au analizat în mod corespunzător întregul material probator administrat în cauză și au reținut în mod corect atât situația de fapt ,cât și vinovăția ambilor inculpați pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată. În privința inculpaților, aceștia au avut o atitudine constant nesinceră, negând în esență acuzațiile care li s-au adus și susținând că victimele au fost cele care i-au contactat pentru a le ajuta să muncească în Polonia; inculpații au negat de asemenea că s-ar fi implicat în procurarea pașapoartelor pentru victime, după cum nu au recunoscut că ar fi obligat-o pe partea vătămată V.K. să cerșească în Polonia, împreună cu fiul său, aceștia fiind supravegheați în acest scop de ambii inculpați.

Vinovăția inculpaților este dovedită de celelalte probe administrate în cauză. Astfel, părțile vătămate V.K. și S.L. au arătat în declarațiile date în cauză că au fost contactate de inculpatul B.S., care Ie-a propus să meargă în Polonia pentru a vinde marfă în bazar, promițându-le în schimb un salariu lunar care ar fi îmbunătățit situația materială precară a acestora. În legătură cu aceste declarații, inculpații au încercat să relativizeze valoarea lor probatorie, față de contradicțiile pe care le cuprind cu referire la aspecte esențiale, cum ar fi momentul la care părțile vătămate au știut scopul real al deplasării în Polonia, respectiv cerșetoria.

Este adevărat că din unele declarații ale părților vătămate rezultă că acestora li s-ar fi precizat încă dinaintea plecării din România, care va fi „natura" muncii pe care o vor presta în Polonia, însă acest aspect este mai puțin relevant pentru existența infracțiunilor de trafic de persoane, respectiv de minori, câtă vreme pe de o parte consimțământul victimelor nu înlătură răspunderea penală a inculpaților, conform art. 16 din Legea nr. 678/2001, iar pe de altă parte obținerea acordului de voință s-a făcut prin prezentarea unei situații nereale, respectiv remunerarea activității prestate. Implicarea inculpaților în recrutarea, transportarea și găzduirea victimelor, în scopul exploatării acestora este dovedită de asemenea și de declarațiile martorilor P.I.,V.F.

(părinții părții vătămate V.K., care au asistat la discuția dintre aceasta și inculpatul B.S. și care ulterior au aflat telefonic de la fiica lor că ambii inculpați au obligat-o să cerșească împreună cu fiul ei minor, luându-i toți banii obținuți din această activitate), K.C. (concubinul victimei S.L.), K.C. (fratele inculpatei B.M., la care partea vătămată V.K. a locuit o perioadă în Polonia și care confirmă că aceasta era dusă la cerșit de sora lui, iar banii obținuți erau dați inculpaților). Este de asemenea dovedit și un alt aspect, negat constant de către inculpatul B.S., respectiv implicarea sa directă în obținerea pașapoartelor pentru părțile vătămate, aspect confirmat de către o parte dintre persoanele sus-menționate, precum și de martorul P.A., care Ie-a însoțit pe victime și pe inculpat la I.P.J.

Brașov, unde a completat cererile pentru eliberarea pașapoartelor pentru cele trei victime, fapt confirmat de raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză. În acest context, este relevant faptul că ,după obținerea pașapoartelor, acestea au rămas permanent în posesia inculpaților, chiar dacă victima S.L. nu a mai plecat în Polonia, iar atunci când aceasta i-a cerut la un moment ulterior inculpatului B.S. să i-l restituie, a fost refuzată și chiar amenințată „că o va prinde și o va duce cu forța în Polonia". Or, o asemenea conduită a inculpaților este străină de orice ajutor dezinteresat pe care aceștia susțin în esență, că l-au acordat victimelor (doar pentru a-și găsi în Polonia un loc de muncă, o sursă de venit), fără a obține un minim beneficiu de pe urma acestora.

În fine, nu este lipsită de importanță conduita inculpaților după epuizarea activității infracționale, aceștia contactând, prin intermediar, victimele pentru a-și schimba declarațiile acuzatoare la adresa lor și trimițându-i, de asemenea prin alte persoane, părții vătămate V.K. o sumă de bani pentru a achita cheltuielile de expulzare datorate statului polonez. Aceste mijloace de probă au fost corect percepute de către instanțele de fond și apel, neexistând o contradicție evidentă, esențială și necontroversată între ceea ce instanțele au reținut, ca stare de fapt, și conținutul probatoriului administrat în cauză, astfel încât nu poate fi incident cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 18 C. proc.

pen. Nici criticile referitoare la individualizarea pedepselor nu sunt întemeiate. Inculpații au fost condamnați la pedepse egale cu minimul special. În condițiile în care nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea lor, singurele în prezența cărora cuantumul sancțiunilor aplicate ar putea fi modificate. Astfel, inculpații au optat pentru o conduită procesuală nesinceră și au încercat chiar să o modifice și pe cea a părților vătămate, iar în ce privește conduita anterior comiterii infracțiunilor, nu au fost administrate probe concludente, care să justifice concluzia că, deși inculpații au comis fapte cu un grad ridicat de pericol social, ei pot fi reeducați și prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus.

În concluzie, Curtea constată că ambele critici formulate de inculpați sunt nefondate, sens în care recursurile lor vor fi respinse, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații B.(P.)S. și B.M. împotriva deciziei penale nr. 62/AP din 2 iulie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2008.