ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 337 din 28 aprilie 2023, Judecătoria Miercurea Ciuc, în temeiul art. 296 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. și la art. 396 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă (faptă din 21.02.2018).

În baza art. 83 din C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condițiile art. 82 C. pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probațiune Harghita.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen., a impus inculpatului A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei mun. Miercurea Ciuc sau la Serviciul Județean de Ambulanță Harghita, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 86 alin. (2) din C. pen., a dispus ca supravegherea executării obligațiilor prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen. să se efectueze de către Serviciul de Probațiune Harghita.

În temeiul art. 90 alin. (1) din C. pen., a reținut că inculpatului A. nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supus niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Potrivit art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 88 din C. pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., a constatat că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1349 alin. (2) din C. civ. și art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a admis acțiunile civile exercitate de Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc și Serviciul de Ambulanță Județean Harghita și l-a obligat pe inculpatul A. la plata către: Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc a sumei de 5200,48 RON actualizată de la data rămânerii definitive a prezentei și până la data plății efective, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate B.; Serviciul de Ambulanță Județean Harghita a sumei de 198,82 RON, reprezentând contravaloarea transportului medical al persoanei vătămate B..

În baza art. 398 din C. proc. pen. raportat la art. 272 alin. (1) și art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul A. la plata către stat a sumei de 1600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.

Prin decizia penală nr. 550/A din 19 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în conformitate cu art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc împotriva sentinței penale nr. 337 din 28 aprilie 2023 a Judecătoriei Miercurea Ciuc dată în dosarul nr. x/2022 și, în consecință, a fost desființată în parte sentința penală atacată și, în rejudecare:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) din C. pen., cu referire la art. 193 alin. (2) din C. pen.

Potrivit art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probațiune Harghita; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe Serviciul de Probațiune Harghita, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă; să comunice acestui Serviciu informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatului i s-a impus respectarea următoarei obligații: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze un număr total de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Miercurea Ciuc, jud. Harghita sau al Serviciul Județean de Ambulanță Harghita.

A fost desemnat Serviciul de Probațiune Harghita pentru supravegherea executării măsurilor și obligațiilor instituite în sarcina inculpatului.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor care i-au fost impuse, precum și al comiterii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cu referire la art. 255 din C. proc. pen., s-a dispus restituirea către martorul C. (cu d.p.) a telefonului mobil x IMEI: x, bun predat de martor în data de 5 octombrie 2021 și aflat la dosar în plicul inscripționat "telefon mobil x, IMEI x", sigilat la data de 18 octombrie 2021 cu etichetă autoadezivă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. -Mureș.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate, privind modalitatea de soluționare a acțiunilor civile alăturate acțiunii penale; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli.

Potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., au rămas în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A..

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub numărul de dosar x/2022

Prin motivele de recurs în casație, în esență, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casație formulat împotriva deciziei penale nr. 550/A din 19 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, respectiv condiția premisă ca lovirea să se fi realizat în exercitarea activităților limitativ enumerate/descrise în fișa postului de agent rutier, iar fapta nu a fost săvârșită cu intenția de a lovi persoana vătămată, de a-i cauza vreo suferință fizică sau vătămare corporală.

În acest sens, a învederat că fapta imputată nu are legătură cu niciuna dintre atribuțiile de dirijare a circulației rutiere sau cu alte activități ce i-au fost încredințate de autoritatea publică, incidentul de care este acuzat neconsumându-se pe drumuri publice, iar persoana vătămată nu a avut calitatea de conducător auto, biciclist sau pieton. Totodată, a susținut că, în mod greșit, în privința sa instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 111 din Codul muncii, dispoziții ce nu îi sunt aplicabile dată fiind calitatea sa de funcționar public cu caracter special. În plus, a apreciat că se impunea a se face distincție între "timpul de muncă", care reprezintă durata ca întindere a unei perioade de timp, și "exercitarea atribuțiilor de serviciu" ce implică o componentă calitativă a anumitor activități limitativ descrise în fișa postului, pentru care subiectul a fost învestit de către angajatorul autoritate publică. A considerat că fapta imputată nu s-a comis în "exercitarea atribuțiilor de serviciu", ci în afara acestora, chiar dacă, la acel moment, se afla în timpul serviciului.

Pe de altă parte, a arătat că nu a avut intenția de a cauza persoanei vătămate vreo suferință fizică sau vătămare corporală, ci a vrut doar să o intimideze, ridicând piciorul spre el, pentru a-l determina să tacă, să nu îi mai ultragieze pe colegii săi ori să îl înjure. Or, purtarea abuzivă incriminează comiterea cu intenție a faptei de lovire și nu din culpa ușurinței. În plus, persoana vătămată este cea care s-a lovit de piciorul său, după care s-a trântit de podea, cauzându-și autovătămarea.

A solicitat suspendarea executării deciziei penale atacate, conform art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., pentru a-și putea desfășura activitatea profesională, și admiterea recursului în casație, cu consecința achitării inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) ambele teze din C. proc. pen.

Prin încheierea de admitere în principiu din 13 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 550/A din 19 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, la data de 24 aprilie 2024.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpat prin motivele de recurs în casație referitoare la neîntrunirea condiției premisă prevăzută de norma ce incriminează infracțiunea de purtare abuzivă, ca fapta să se fi realizat "în exercitarea atribuțiilor de serviciu", critică ce urmează a fi examinată doar prin raportare la situația de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel și care, așa cum s-a arătat anterior, nu mai poate fi cenzurată în prezenta cale extraordinară de atac, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Încheierea de admitere în principiu a tranșat motivele referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate subiectivă ale infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) din C. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate ori pentru a se realiza o nouă apreciere a materialului probator cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt, o analiză a conținutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situații de fapt, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat, dar nici subsumat altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 550/A din 19 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în limitele prevăzute de art. 447 și art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței.

În conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată.

În cauză, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, concordanța acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurentul A. referitoare la condamnarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzute de art. 296 alin. (2) din C. pen., cu referire la art. 193 alin. (2) din C. pen., se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată, Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casație, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel și analizând, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.

Conform art. 296 din C. pen.:,,(1) Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

(2) Amenințarea ori lovirea sau alte violențe săvârșite în condițiile alin. (1) se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime".

Potrivit art. 193 alin. (2) din C. pen.: "Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă."

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de purtare abuzivă se realizează prin acțiune, în cel puțin una dintre modalitățile prevăzute de text: întrebuințarea de expresii jignitoare, amenințare sau lovire și alte violențe; urmarea imediată este atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu în instituțiile și autoritățile publice ale statului, precum și a relațiilor sociale privind integritatea corporală și sănătatea persoanei, iar existența raportului de cauzalitate rezultă din faptul că atingerea adusă acestor relații nu s-ar fi produs în lipsa activității infracționale a inculpatului, rezultatul produs fiind consecința directă a acțiunilor sale.

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, nefiind îndeplinită condiția premisă ca lovirea să se fi realizat în exercitarea activităților limitativ enumerate/descrise în fișa postului de agent rutier.

Verificând hotărârea din această perspectivă, instanța de apel a reținut că, în data de 21 februarie 2018, în jurul orei 20:00, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Biroului Rutier, în calitate de agent-șef de poliție, inculpatul a lovit-o o singură dată cu genunchiul în zona feței pe persoana vătămată B., în timp ce aceasta se afla în holul sediului Poliției mun. Miercurea Ciuc încătușată, fapt care a condus la dezechilibrarea acesteia, căderea pe podea și producerea de leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 80-85 zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce privește calitatea specială a subiectului activ al infracțiunii de purtare abuzivă și anume de persoană fizică aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, instanța de apel a reținut că inculpatul, care făcea parte din structura poliției rutiere, se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de organ de poliție.

Din hotărârea atacată rezultă că inculpatul a fost planificat în serviciu și se afla în sediul poliției, iar atitudinea, comportamentul, în modalitatea reținută în considerentele hotărârii, se circumscriu elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de purtare abuzivă.

Înalta Curte are în vedere aspectele reținute de instanța de apel referitoare la dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care prevăd că "polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu . . . . . . . . . ." care se coroborează cu art. 111 alin. (1) din Codul muncii, în sensul că "timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și își îndeplinește sarcinile și atribuțiile, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare."

Critica recurentului în sensul că, la momentul la care se reține că ar fi săvârșit infracțiunea de purtare abuzivă, nu era îndeplinită condiția premisă ca lovirea să se fi realizat în exercitarea activităților limitativ enumerate/descrise în fișa postului de agent rutier, este nefondată, deoarece, în calitate de agent-șef de poliție, era în timpul programului de muncă, purtând uniforma și armamentul specifice calității sale, fiind învestit cu exercițiul autorității publice, astfel cum a reținut instanța de apel.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina recurentului întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de purtare abuzivă, sub aspectul laturii obiective, fiind neîntemeiate criticile recurentului sub acest aspect.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 550/A din data de 19 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 550/A din data de 19 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2024.