ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 11 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85 pronunțată la data de 28.04.2022 de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 288 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și a art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea sancțiunilor penale, în formă continuată (5 acte materiale din 12 august 2020, 20 august 2020, 27 august 2020, 18 martie 2021 și 22 martie 2021).

În baza art. 105 alin. (1) din C. pen., a fost anulată liberarea condiționată de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 86/2018, emis în baza sentinței penale nr. 69/2018 a Tribunalului Mehedinți, dispusă prin sentința penală nr. 457/07.04.2022 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

În baza art. 105 alin. (2) și art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an stabilită prin sentință la restul de 475 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 69/2018 a Tribunalului Mehedinți, urmând ca inculpatul să execute în detenție pedeapsa totală de 1 an și 475 de zile.

În baza art. 25 și 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 din C. civ., a fost admisă acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către părțile civile B. și C..

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 600 RON în cursul urmăririi penale.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1281 din data de 14 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. , recidivist, împotriva sentinței penale nr. 85 pronunțată la data de 28.04.2022 de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. x/2021.

În esență, s-a reținut, că inculpatul A. a neexecutat conform legii pedeapsa accesorie aplicată prin sentința penală nr. 69/20.03.2018 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, definitivă, constând în interzicerea dreptului de a comunica și de a se apropia de victima C. și mama acesteia, B., întrucât a comunicat cu C. și mama acesteia, B., prin transmiterea de scrisori la dățile de 12 august 2020, 20 august 2020, 27 august 2020, 18 martie 2021 și 22 martie 2021 (5 acte materiale).

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casație, inculpatul A., în esență, a arătat că i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, având în vedere că, din actele dosarului rezultă fără echivoc că fapta din cauza pendinte a fost săvârșită în cursul executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicate într-o altă cauză, respectiv înainte de acordarea liberării condiționate.

Astfel, a solicitat să se constate că, instanța de apel i-a respins calea de atac prin care a solicitat aplicarea pedepsei amenzii, reținând, în mod greșit, că infracțiunea de neexecutarea sancțiunilor penale a fost comisă pe parcursul liberării condiționate, contrar actelor de la dosar.

Pentru motivele expuse în cererea scrisă, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație formulat, suspendarea executării pedepsei, cu precădere, iar în urma rejudecării apelului să se dispună condamnarea sa la pedeapsa amenzii penale, cu consecința deducerii perioadei executate din data de 17.10.2022 până la data suspendării executării pedepsei, având în vedere că pe perioada liberării condiționate nu a încălcat legea și a respectat toate dispozițiile impuse, a avut un loc de muncă, s-a prezentat la fiecare termen de judecată, fiind integrat în societate, astfel că pedeapsa și-a atins scopul prevăzut de lege.

În cadru concluziilor scrise, inculpatul A. a făcut o scurtă prezentare a situației de fapt, precizând că instanța de apel a comis o eroare judiciară atunci când a reținut că fapta dedusă judecății a fost comisă în perioada liberării condiționate și a respins solicitarea sa de a i se aplica pedeapsa amenzii penale, motivând că pedeapsa anterior aplicată nu și-a atins scopul prevăzut de lege, iar în aceste condiții nu există temei pentru aplicarea unei pedepse cu amendat penală, întrucât a persistat pe cale infracțională în total dispreț față de lege și valorile societății.

Contrar celor reținute de către instanța de apel, recurentul inculpat a arătat că infracțiunea dedusă judecății a constat în 5 acte materiale comise la datele de 12 august 2020, 20 august 2020, 27 august 2020, 18 martie 2021 și 22 martie 2021, în timp ce, la data de 12 aprilie 2022, s-a dispus liberarea sa condiționată, respectiv după 1 an și 21 de zile de la comiterea ultimului act material.

Așadar, a solicitat să se constate că există o eroare judiciară, în sensul că în loc de aplicarea pedepsei amenzii s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii, motiv pentru care, în temeiul art. 433 din C. proc. pen. și a prevederilor Curții Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un remediu efectiv, a solicitat admiterea recursului în casație astfel cum a fost formulat și trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel.

Deopotrivă, a solicitat să se dispună suspendarea executării pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 440 și art. 441 din C. proc. pen., întrucât se află în executarea unei pedepse cu închisoare în locul pedepsei amenzii penale.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 28 decembrie 2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 28 februarie 2023, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Raportul magistratului-asistent a concluzionat în sensul că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost declarată în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., dar și pe cea prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen., fiind prin urmare admisibilă în principiu.

Prin încheierea din data de 28 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1281 din data de 14 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

A trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători.

A stabilit termen la data de 11 aprilie 2023, cu citarea inculpatului A. și asigurarea apărării.

A respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate, formulată de recurentul inculpat.

La termenul din data de 11 aprilie 2023, cauza a rămas în pronunțare.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greșita individualizare a pedepsei sau a modalității de executare.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei și pentru cenzurarea legalității hotărârii definitive sub aspectul conformității acesteia cu dispozițiile relative la regimul sancționator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale și al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii. (decizia nr. 522/RC/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro)

Astfel, problematica legalității unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancțiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea exigențelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancționator plasează acest regim și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței în calea extraordinară de atac.

În consecință, încălcarea condițiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancțiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor și obligațiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile inculpatului A., pedeapsa stabilită de către instanța de fond și menținută de către instanța de apel, de 1 an închisoare, fiind în limitele prevăzute de lege, având în vedere că infracțiunea reglementată de art. 288 alin. (1) C. pen. este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar ceea ce solicită inculpatul, o reindividualizare a pedepsei care să fie schimbată din închisoare în amendă penală, nu poate fi realizată pe calea recursului în casație.

În ceea ce privește critica inculpatului referitoare la faptul că instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) din C. pen. și, în raport de pedeapsa rezultată, nu a dispus reacordarea liberării condiționate, Înalta Curte constată că nici acest aspect nu poate fi cenzurat pe calea recursului în casație, fiind o chestiune de apreciere care a fost lăsată de legiuitor la latitudinea instanțelor inferioare (și nu de legalitate), textul de lege prevăzând că, în cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 99 sau art. 100, instanța poate acorda liberarea condiționată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări; prin urmare, instanța nu era obligată să acorde liberarea condiționată dacă erau îndeplinite condițiile art. 100 C. pen., ci doar avea această posibilitate.

În ceea ce privește celelalte critici ale inculpatului, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut, din eroare, că "inculpatul a săvârșit fapta dedusă judecății în perioada liberării condiționate din executarea unei condamnări anterioare, ceea ce demonstrează că pedepsele anterior aplicate nu și-au atins, în ceea ce-l privește, scopul educativ și preventiv", când, în realitate, fapta a fost comisă anterior liberării condiționate. Însă, această reținere eronată nu a avut ca rezultat aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cum anterior s-a arătat, ci instanța de apel a considerat că inculpatului se impune a-i fi aplicată o pedeapsă cu închisoarea și că "nu se impune stabilirea unei pedepse cu amenda penală, având în vedere gradul de pericol social al faptei comise de inculpat, urmările produse, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului.". Totodată, se observă că această mică reținere greșită a instanței de apel nu a influențat soluția dispusă de către instanță cu privire la liberarea condiționată, aceasta fiind în mod corect anulată, potrivit dispoziților art. 105 alin. (1) C..p., și nu revocată, iar pedeapsa finală fiind, de asemenea, stabilită în limitele prevăzute de lege, instanța făcând aplicarea dispozițiilor anterior menționate și a dispoziților art. 43 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentință fiind adăugată la restul de 475 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, întrucât noua faptă fusese comisă în stare de recidivă.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1281 din data de 14 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1281 din data de 14 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul- inculpat, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 aprilie 2023.