ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 214/2024

Ședința publică din data de 12 martie 2024

Deliberând asupra recursului declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (1)

1

și art. 367 alin. (1)

2

din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii din data de 13 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului București, secția I Penală se află dosarul nr. x/2021, având ca obiect, fiind soluționarea cauzei penale privind, printre alții, pe inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală săvârșită în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de suspendare a judecății formulată de inculpatul A., ca neîntemeiată, la acel moment, urmând a fi pusă din nou în discuție în cazul în care inculpatul/apărătorul ales depune înscrisuri medicale referitoare la faptul că inculpatul suferă de o boală gravă și ca urmare se impune efectuarea unei expertize medico-legale. S-a reținut că prin cererea de suspendare a judecății, inculpatul A. a solicitat suspendarea judecății pe o perioadă de 4 luni, față de boala de care suferă, respectiv dezlipirea totală de retină la ochiul drept și necesitatea unui transplant de cornee, deoarece corneea la ochiul drept este inexistentă la acest moment, arătând că starea medicală a inculpatului a fost constatată prin raport de expertiză medico-legală, ce a fost anexat.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. x din data de 12.04.2023 emis de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, s-a avansat propunerea întreruperii executării pedepsei, din motive medicale, pe o perioadă de 2 luni de la când este programat pentru internare în vederea realizării intervenției chirurgicale.

Instanța a reținut că după efectuarea expertizei menționate, inculpatul A. s-a prezentat la termenele acordate în cauză, la termenul din data de 05.01.2024, în declarația dată, a arătat că își menține dreptul la tăcere și dorește să dea declarație în cauză după readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale, iar apoi, la termenul din data de 15.01.2024 nu s-a mai prezentat.

În ceea ce privește susținerea că inculpatul are tulburări de memorie, s-a reținut că inculpatul nu a depus niciun înscris medical, deși a arătat că starea medicală a fost constatată prin raportul de expertiză medico-legală anexat, dar raportul anexat se referă la alte aspecte.

În cererea de suspendare a judecății, inculpatul a susținut că starea medicală nu îi permite la acest moment să dea o declarație în prezentul dosar, dar la data de 15.01.2024 a declarat că își menține dreptul la tăcere și dorește să dea declarație după readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale, or, în cauză nu s-a readministrat probatoriul din cursul urmăririi penale încuviințat.

Instanța a avut în vedere că inculpatul nu a depus înscrisuri medicale din care să rezulte că suferă de o boală gravă și ca urmare că s-ar impune efectuarea unei expertize medico-legale și a respins cererea acestuia de suspendare a judecății cauzei. Totodată a pus în vedere apărătorului ales al inculpatului că o astfel de cerere o poate reitera în vederea punerii în discuție, dacă va deține înscrisuri medicale privind starea de sănătate a inculpatului și ca urmare se impune efectuarea unei expertize medico-legale.

Împotriva încheierii din 15 ianuarie 2024 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală a formulat contestație inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub dosar nr. x/2021.

Prin încheierea din data de 13 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 367 alin. (1)

1

și art. 367 alin. (1)

2

C. proc. pen., formulată de contestatorul condamnat A.. Totodată, cu privire la fondul cauzei a dispus amânarea pronunțării la data de 16.02.2024.

Cu privire la cererea de sesizarea Curții Constituționale, Curtea a constatat că cele două dispoziții fac parte dintr-o lege aflată în vigoare, cererea a fost formulată de către o persoană care are calitatea de parte în cauză. Totodată, Curtea a apreciat că dispozițiile nu au legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, în primul rând, s-a reținut că situația premisă pentru aplicarea dispozițiilor art. 367 alin. (1)

1

și art. 367 alin. (1)

2

din C. proc. pen. este aceea că o persoană suferă de o boală, iar acesta nu se poate prezenta, dar ar putea fi audiat la locul unde se află prin videoconferință.

Din motivarea primei instanțe, Curtea a apreciat că situația premisă nu a stat la baza soluției de respingere a cererii de suspendare, reținându-se în mod expres că nu au fost depus înscrisuri medicale doveditoare și care ar fi justificat efectuarea unei expertize medico-legale. Dispozițiile art. 367 alin. (1)

1

din C. proc. pen. vizează situația unui inculpat ce are probleme fizice, dar nu are probleme din punct de vedere psihic în a relata fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului, reținându-se că, în speță, apărarea a prezentat o situație contrară, inculpatul neavând probleme fizice, ceea ce generează că nu se încadrează în reglementările prevăzute de art. 367 alin. (1)

1

din C. proc. pen.

Împotriva încheierii din 13 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, a formulat recurs petentul A., cauza fiind înregistrată la data de 08 martie 2024, sub dosar nr. x/2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În dezbateri, recurentul, prin apărători aleși, a solicitat, în esență, admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, arătând că prin modificarea art. 367 alin. (1)

1

din C. proc. pen. prin Legea nr. 228/2020 a fost adăugată o condiție suplimentară, respectiv suspendarea cauzei doar atunci când se impune audierea inculpatului sau suspectului, nu un caz nou de suspendare, iar în opinia sa, limitarea suspendării judecății, doar în ipoteza în care suspecți sau inculpați urmează să fie audiați, încalcă în mod grav drepturile inculpatului și ale suspectului, în sensul în care nu permite inculpatului să adreseze întrebări în mod nemijlocit.

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale; excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În ceea ce privește existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală (nepublicată) s-au reținut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Din perspectiva considerentelor anterior menționate, Înalta Curte constată că, în speță, excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 367 alin. (1)

1

și art. 367 alin. (1)

2

din C. proc. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a avut ca obiect contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 15 ianuarie 2024 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, prin care s-a respins cererea de suspendare a judecății formulată de inculpat urmând a fi pusă din nou în discuție în cazul în care inculpatul/apărătorul ales depune înscrisuri medicale referitoare la faptul că inculpatul suferă de o boală gravă și ca urmare se impune efectuarea unei expertize medico-legale.

Potrivit dispozițiilor art. 367 alin. (1)

1

și alin. (1)

2

din C. proc. pen., instanța dispune suspendarea judecății numai dacă, luând în considerare toate circumstanțele cauzei, apreciază că suspectul sau inculpatul nu ar putea fi audiat la locul unde se află sau prin intermediul videoconferinței ori că audierea lui în acest mod ar aduce atingere drepturilor sale ori bunei desfășurări a judecății. (1

2

) Dacă nu se dispune suspendarea judecății, audierea suspectului sau inculpatului la locul unde se află sau prin videoconferință nu poate avea loc decât în prezența avocatului.

Înalta Curte, în acord cu susținerile instanței care a pronunțat încheierea recurată, constată că dispozițiilor art. 367 alin. (1)

1

și art. 367 alin. (1)

2

din C. proc. pen. vizează situația în care că o persoană suferă de o boală, iar acesta nu se poate prezenta, dar ar putea fi audiat la locul unde se află prin videoconferință, or, în speță s-a respins cererea de suspendare, întrucât nu au fost depuse înscrisuri medicale doveditoare și care ar fi justificat efectuarea unei expertize medico-legale, în speță, apărarea prezentând situația în sensul că inculpatul nu are probleme fizice, ce nu se încadrează în reglementările prevăzute de art. 367 alin. (1)

1

din C. proc. pen.

Totodată, pe același palier al analizării legăturii excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că obiecțiunile formulate de recurent cu privire la dispozițiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Așadar, Înalta Curte reține că, deși pare actual și legitim, demersul autorului excepției la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unei modificări legislative, la extinderea, dincolo de litera și spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituționale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocate de recurentul A. nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (1)

1

și art. 367 alin. (1)

2

din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii din data de 13 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. 1ind. 1 și art. 367 alin. (1)

2

din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii din data de 13 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2024.