ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 116/2025

Ședința publică din data de 18 februarie 2025

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 03 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, s-a dispus amânarea judecării cauzei în vederea citării numitului B. pentru a comunica dacă înțelege să continue acțiunea civilă formulată de acesta. S-a dispus înaintarea către Institutul de Medicină Legală a înscrisurilor privind decesul persoanei vătămate, precum și actele medicale depuse la dosar, cu mențiunea de a comunica dacă se poate efectua expertiza doar pe baza actelor medicale transmise. S-a stabilit termen de judecată la data de 03.03.2025, pentru când se citează inculpatul A., aflat în stare de arest preventiv, la Penitenciarul Timișoara.

În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin cererea depusă în data de 16.12.2024, petentul A., prin avocat ales, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În motivarea cererii, a susținut că dispozițiile art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care, ulterior schimbării încadrării juridice dintr-o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață într-o infracțiune care nu se pedepsește cu detențiunea pe viață, inculpatul nu are vocația de a beneficia de dispozițiile privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii.

Astfel, a considerat că textele de lege de mai sus, coroborate, în interpretarea contrară celei în care inculpatul are vocația de a beneficia de dispozițiile privind procedura recunoașterii învinuirii contravin dispozițiilor: art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (12) din Constituția României.

Referitor la condițiile de admisibilitate a sesizării, inculpatul a apreciat că acestea sunt îndeplinite în cauză, arătând că: pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală există o cauză penală (dosar nr. x/2023), având ca obiect judecata unei acuzații penale de omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen. apelul a fost declarat de inculpat și persoana vătămată; s-a formulat de inculpat, prin motivele de apel, cerere de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de tentativă la omor în forma simplă, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen. (prin înlăturarea formei agravate prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen. - premeditarea); - excepția privește dispoziții din legi în vigoare - Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen.) anume art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. norma vizată de excepție are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, a precizat că, în funcție de interpretarea dată normei pe care o solicită forului de contencios constituțional, instanța de apel are sau nu posibilitatea, după schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tentativă la omor în forma simplă, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., să acorde inculpatului posibilitatea urmării procedurii abreviate, punându-i în vedere acest aspect, ulterior urmând a se pronunța asupra admisibilității acestei cereri, conform art. 375 alin. (1) C. proc. pen.. De lege lata, mijlocul procedural în acest sens apare ca inexistent, și numai o aplicare în spiritul legii ar permite-o, dat fiind că a fost depășit momentul de debut al cercetării judecătorești.

Totodată, a menționat că examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță, făcând trimitere la jurisprudența Curții Constituționale - decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014.

A mai arătat că nu s-a statuat asupra neconstituționalității dispozițiilor arătate în sensul precizat printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional, în urma verificărilor efectuate. De asemenea, nu critică autoritatea legiuitorului de a stabili faptul că, privitor la anumite infracțiuni, să nu fie permis beneficiul procedurii abreviate, făcând referire la considerentele deciziei nr. 742/2023 a Curții Constituționale, ci critica să vizează situația în care fapta, în noua configurație, după schimbarea de încadrare, fără a mai prezenta pericolul similar unei fapte pedepsite cu detențiunea pe viață, nu deschide vocația la beneficiul procedurii abreviate, deși o persoană, în cazul trimiterii ab initio în judecată pentru o astfel de infracțiune posedă această vocație, fiind într-o situație juridică absolut identică.

A apreciat că este neconstituțional a priva inculpatul trimis în judecată (și eventual condamnat în primă instanță) cu privire la săvârșirea unei infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață să beneficieze de procedura recunoașterii învinuirii, dacă instanța (de fond sau de apel) va proceda la schimbarea încadrării juridice într-o faptă pentru care pedeapsa prevăzută de lege nu mai este detențiunea pe viață. Această persoană se află într-o situație juridică identică, ulterior schimbării de încadrare, cu aceea față de care inițial s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la o infracțiune nepedepsibilă cu detențiunea pe viață.

Redând prevederile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. și pe cele ale art. 386 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a susținut că ultima dispoziție legală este contrară Constituției prin omisiunea legislativă de a se preciza că, după schimbarea de încadrare conform celor arătate, subsecvent "inactivării" inadmisibilității, nu se prevede posibilitatea, vocația, ca inculpatul să beneficieze în continuare de procedura abreviată, prin aplicarea art. 374 alin. (4) C. proc. pen.. A apreciat că similară este și situația art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în condițiile în care nu se prevede aplicarea acestui beneficiu și în situația schimbării încadrării juridice între ipotezele de aplicare subsidiară sau excepțională a acestuia. Neprevederea aplicării beneficiului subsidiar schimbării încadrării dintr-o faptă pedepsită cu detențiunea pe viață constituie un dezechilibru în materia drepturilor procesuale privitor la persoane aflate în situații similare.

Cu privire la egalitatea în fața legii, a arătat că persoana trimisă în judecată cu privire la o infracțiune căreia nu îi este aplicabilă de plano procedura recunoașterii învinuirii, însă cu privire la care în cursul judecății se schimbă încadrarea într-o infracțiune care se pretează la această procedură, este în situația juridică identică cu acela trimis inițial în judecată pentru o astfel din urmă infracțiune, făcând trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv considerentele deciziei nr. 875/2020 și deciziei nr. 220/2019.

Cu privire la legalitatea incriminării și a pedepsei, a arătat că o pedeapsă aplicată între limite ce nu au aptitudinea, vocația să fie reduse, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., deși persoana este în situația identică unui inculpat a cărui faptă este pretabilă ab initio acestei proceduri nu este o pedeapsă legală. Legalitatea incriminării și a pedepsei reprezintă un principiu fundamental al statului de drept și are o valoare constituțională, art. 23 alin. (12) Constituția României și de drept penal art. 1 și 2 C. pen.. Legalitatea incriminării înseamnă obligația legislatorului ca, în funcție de politica penală, să stabilească faptele care reprezintă un anumit pericol pentru societate și pedepsele ce pot fi aplicate celor ce le comit.

Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituția României, a susținut că interpretarea contrară celei vizate de inculpat conduce la nerespectarea supremației actului fundamental, prin omisiunea legislative criticată, apreciind că este încălcată și dispoziția de la art. 21 alin. (3) din actul fundamental, întrucât echitatea, ca principiu director al normelor de procedură penală trebuie să permită aplicarea cu bună credință a acestora, prin respectarea drepturilor fundamentale.

Analizând condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulată de inculpatul A., instanța de apel a reținut prin aplicarea normelor legale că nu este îndeplinită condiția existenței unei legături a normelor de lege criticate cu soluționarea cauzei.

Potrivit art. 374 alin. (4) C. proc. pen.:

"În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10)". Din textul legal citat, rezultă că aplicarea procedurii recunoașterii învinuirii, nu este condiționată doar de aspectul vizând obiectul cauzei sau de declarația inculpatului în sensul recunoașterii acuzațiilor ce îi sunt aduse, ci și de însușirea probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Procedura recunoașterii învinuirii a fost instituită din rațiuni ce privesc crearea unui cadru procesual care să asigure rezolvarea cauzelor într-un termen optim și în mod eficient, constituind un răspuns la nevoia "de eficacitate a judecății, contribuind la înlăturarea unor proceduri greoaie și deseori inutile pentru stabilirea adevărului judiciar, subsumându-se exigențelor de ordin calitativ ale actului de justiție". Așadar, ea nu reprezintă doar un beneficiu pentru inculpat, ci are și un scop procedural. De altfel, textul art. 374 alin. (4) C. proc. pen. reglementează ca primă condiție solicitarea ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Astfel, manifestarea de voință a inculpatului de a fi judecat în procedura simplificată, deși necesară, nu este suficientă pentru declanșarea acestei proceduri.

În speță, chiar dacă s-ar admite că, după schimbarea încadrării juridice, inculpatul are vocația de a urma procedura recunoașterii învinuirii, acest lucru nu mai este posibil, întrucât opțiunea sa anterioară în ceea ce privește probațiunea a fost de a nu-și însuși probele administrate în cursul urmăririi penale. Or, această manifestare de voință nu este specifică doar procedurii simplificate (pentru a se susține că inculpatul A. nu a avut cadrul procesual pentru a o putea exprima), ci era posibilă, conform art. 374 alin. (7) C. proc. pen., chiar și în condițiile unei acuzații sancționate cu detențiunea pe viață:

"Probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților, a persoanei vătămate și a procurorului și sunt avute în vedere de instanță la deliberare."

Inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2023 din 28.12.2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 199 alin. (1) C. pen., reținându-se, în esență, că la data de 12.10.2023, în jurul orei 03:11, a premeditat atragerea, pe timpul nopții, în propriul domiciliu, situat în jud. Caraș-Severin, și lovirea, în mod repetat, cu un topor a persoanei vătămate B., acțiune ce a avut ca urmare punerea gravă în primejdie a vieții acestuia.

Astfel cum se reține și în sentința penală apelată, în fața primei instanțe, la termenul de judecată din data de 14.03.2024, inculpatului A. i s-a adus la cunoștință fapta pentru care a fost trimis în judecată și încadrarea juridică a acesteia, precum și împrejurarea că are dreptul să nu dea nicio declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că, în măsura în care va da o declarație, tot ceea ce va spune va putea fi folosit și împotriva sa. Tot la acest termen de judecată, apărătorul ales al inculpatului a solicitat readministrarea în întregime a probatoriului, iar inculpatul a arătat că va da declarație în cauză, dar la un termen ulterior. La același termen de judecată, după audierea persoanei vătămate, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat schimbarea încadrării juridică a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în forma intenției depășite, prevăzută de art. 16 alin. (5) C. pen., iar, în subsidiar, în infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în forma intenției indirecte, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen.

În motivarea cererii în principale, în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală, faptă prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în forma intenției depășite, prevăzută de art. 16 alin. (5) C. pen., s-a arătat că omorul calificat este săvârșit cu intenție directă, însă, în speța dedusă judecății, nu rezultă intenția directă sau indirectă a inculpatului de a-i suprima viața victimei, probele stabilind că există acte pregătitoare, dar nu pentru omor, ci pentru vătămare corporală gravă, însă rezultatul mai grav s-a produs cu intenție depășită, ca urmare a provocării inculpatului de către persoana vătămată, prin avansurile făcute de aceasta din urmă soției inculpatului.

În ce privește subsidiarul cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, reținută în sarcina inculpatului, s-a arătat, în continuare, că nu există intenție directă sau indirectă, ci intenție depășită, întrucât nu există premeditare în săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, inculpatul a săvârșit această infracțiune deoarece lucrurile au degenerat, ca urmare a faptului că a fost provocat de victimă prin avansurile aduse concubinei inculpatului, dar și a faptului că victima a încercat să-l taie pe inculpat cu briceagul.

Prima instanță a respins cererile de schimbare a încadrării juridice mai sus arătate. În cauză, s-a procedat la reaudierea tuturor martorilor din rechizitoriu, iar probatoriul a fost suplimentat cu martorul propus în apărare de către inculpat, numita C..

Fiind audiat la termenul din 19.09.2024 de către Tribunalul Caraș-Severin, inculpatul a susținut, în esență, că a lovit victima cu toporul, întrucât s-a temut că va fi omorât de acesta, în condițiile în care cel din urmă scosese un briceag din buzunar.

În cauză, au fost declarate apeluri de către inculpatul A. și persoana vătămată B..

La termenul din 16.12.2024, instanța de apel a admis cererea formulată de inculpat și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de care este acuzat inculpatul din infracțiunea de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracțiunea de tentativă la omor în forma simplă, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., apreciind că starea de fapt descrisă în rechizitoriu corespunde acestei încadrări, consideratele detaliate urmând a fi prezentate în momentul pronunțării pe fondul cauzei.

Raportat la readministrarea întregului probatoriu din cursul urmăririi penale de către prima instanța, respectiv la neînsușirea acestuia de către inculpat, curtea de apel a apreciat că o soluție în sensul constatării neconstituționalității dispozițiilor legale criticate de acesta, nu ar produce efecte în cauză.

Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul A., prin avocat ales D., de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x, a formulat recurs petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2023/a9, cu termen de judecată la data de 18 februarie 2025.

În esență, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 03.02.2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și rejudecând să se dispună sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin. (2), art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., apreciind că aceste dispozițiile legale sunt neconstituționale, întrucât nu permit ca ulterior schimbării încadrării juridice dintr-o infracțiunea pedepsită cu detențiunea pe viață într-una care nu se pedepsește cu detențiunea pe viață, inculpatul să beneficieze de procedura simplificată, excepția de neconstituționalitate îndeplinind condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1992, respectiv există o cauză penală pe rolul Curții de Apel Timișoara, excepția vizează dispoziții legale în vigoare, are legătură cu soluționarea cauzei, iar Curtea Constituțională nu s-a pronunțat anterior cu privire la excepția invocată.

Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, iar nu și atunci când se urmărește modificarea sau completarea acesteia, situație în care competența îi revine în exclusivitate, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanța de contencios constituțional este chemată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepția de neconstituționalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformității dispozițiilor legale la care aceasta face referire cu Constituția, control care însă poate fi realizat doar de instanța de contencios constituțional, atribuțiile instanței în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcție de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din această perspectivă, făcând o analiză a dispozițiilor legale prin raportare la prezenta cauză, se apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiții, întrucât excepția a fost invocată de recurentul A., în dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală, ce are ca obiect apelurile declarate de inculpatul A. și partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 60 din 07.11.2024 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. x/2023. De asemenea, are în vedere neconstituționalitatea prevederilor art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen. și 396 alin. (10) C. proc. pen., dispoziții care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2023 din 28.12.2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 199 alin. (1) C. pen.. În apel, la termenul din 16 decembrie 2024, instanța de apel a admis cererea formulată de inculpat și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de care este acuzat inculpatul din infracțiunea de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracțiunea de tentativă la omor în forma simplă, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., apreciind că starea de fapt descrisă în rechizitoriu corespunde acestei încadrări, consideratele detaliate urmând a fi prezentate în momentul pronunțării pe fondul cauzei.

Înalta Curte reține că, în speță, cererea de sesizare a Curții Constituționale în raport cu susținerile petentului A. referitoare la schimbarea încadrării juridice nu are o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, în realitate, acesta este nemulțumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepția de neconstituționalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Astfel, soluția cu privire la apelurile declarate în cauză nu depinde de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., excepția invocată nefiind justificată prin existența interesului specific al relevanței și înrâuririi pe care dispozițiile legale ar mai putea să le aibă în cauză față de stadiul procedurii.

Este evident că aceasta constituie o opțiune a legiuitorului, care poate stabili norme de procedură specială, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situații speciale cum este cea din cazul de față, fără a se putea considera de plano că se încalcă în vreun mod dreptul inculpatului. Pe același palier al analizării legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate, se constată că obiecțiunile formulate cu privire la dispozițiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României, ci nemulțumiri ale petentului.

Înalta Curte reține că, deși pare actual și legitim, demersul autorului excepției la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unei modificări legislative, respectiv completarea și modificarea dispozițiilor ce reglementează schimbarea încadrării juridice și procedura recunoașterii învinuirii. Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte apreciază că, în realitate, practic, se tinde la extinderea, dincolo de litera și spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituționale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 360 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2025.