ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 21 mai 2024
Deliberând asupra cauzei de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 34/A din data de 17 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 794/A din data de 22.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2018.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel București a reținut că Judecătoria Călărași, prin sentința penală nr. 268/08.10.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în baza art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a stabilit pentru inculpatul A. pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic - vânătoarea fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare.
A constatat că inculpatul a fost reținut o zi (de la 11.04.2017 la 12.04.2017).
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 4 ani calculată de la rămânerea definitivă a sentinței, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen. (dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme).
În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 92 C. pen., a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani.
În baza art. 91 C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen. (dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme) pe perioada termenului de supraveghere.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., a fost obligat să urmeze un curs de calificare profesională.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la Arhiepiscopia Bucureștilor sau la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 96 alin. (1) și (4) C. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse și a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, acestea constând în revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și a executării efective a pedepsei aplicate.
În temeiul art. 112 lit. b) C. pen. și al art. 46 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, a dispus confiscarea specială în folosul statului a unei arme de vânătoare marca x, seria x, cal. 30-36 și a celor 70 cartușe cu glonț cal 30-36, aparținând inculpatului A., depusă la I.P.J. Călărași - Camera corpuri delicte cu dovada seria x/08.06.2017
A admis în parte acțiunea civilă și, în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (1) și (4) și ale Anexei 1 din Legea nr. 407/2006, privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 1.400 Euro către B., mun. Călărași, str. x, jud. Călărași. În conformitate cu dispozițiile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, valorile de despăgubire sunt stabilite în euro și se achită în RON, la cursul oficial de la data achitării.
În baza art. 275 alin. (2) C.pro.pen. a obligat inculpatul A. la plata sumei de 5.000 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a reținut că, fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 29.06.2016, a participat în calitate de vânător la o partidă de vânătoare pe fondul cinegetic 47 Pietroiu, având autorizație de vânătoare individuală pentru mistreț seria x nr. x/15.09.2016 și a împușcat doi mistreți, efectuând vânătoarea fără respectarea condițiilor înscrise în autorizație, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.
Curtea de Apel București, secția I Penală, prin decizia penală nr. 794/A/22.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a admis apelurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI și apelantul - intimat - inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 268/08.10.2020 pronunțate de Judecătoria Călărași, secția Penală, în dosarul nr. x/2018.
A desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:
În baza art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen.. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj - vânătoarea fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare prev. de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, privind vânătoare și protecția fondului cinegetic.
În baza art. 83 C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani calculat conform art. 84 alin. (1) C. pen. de la data rămânerii definitive.
În baza art. 84 alin. (2) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen., a decis ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) să se comunice Serviciului de Probațiune București.
În baza art. 404 alin. (3) raportat la art. 88 alin. (1) și (3) C. pen., a atras atenția inculpatului asupra revocării amânării și, pe cale de consecință, a aplicării și executării pedepsei închisorii în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori în cazul săvârșirii cu intenție sau cu intenție depășită a unei noi infracțiuni.
A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 67 alin. (1) și 65 alin. (1) C. pen.
A menținut celelalte dispoziții, în măsura în care nu contravin deciziei.
Potrivit art. 426 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Curtea a constatat că este inadmisibilă calea extraordinară de atac exercitată de condamnatul A., întrucât motivele pe care se sprijină contestația în anulare ce formează obiectul prezentei cauze nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile expres si limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen.
Deși contestatorul condamnat a menționat cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen.,respectiv art. 426 lit. b) și f) C. proc. pen., Curtea a constatat că nu sunt incidente în prezenta cauză aceste dispoziții legale, fiind formal invocate.
Contestația în anulare este o cale de anulare pentru vicii și nulități ce privesc actele de procedură, pe această cale neputând fi invocate aspecte ce vizează fondul cauzei și neputându-se determina o nouă judecată a cauzei pentru motivele invocate de contestatorul condamnat.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac (ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege), de retractare, instanța pronunțând anularea hotărârii în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților, persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanța de judecată.
Prin Decizia nr. 297 din data de 26 aprilie 2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018 Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022 s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale.
Curtea a constatat că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022 s-a intervenit și s-a statuat că: la articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022, a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.
Prin decizia penală contestată, contestatorul A. a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic și pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda (fapta din data de 29.06.2016).
Potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani .
În contextul celor arătate, Curtea a constatat că termenul general de prescripție a răspunderii penale în cauza privind pe condamnatul A. este de 5 ani.
Conform art. 154 alin. (2) C. pen., termenul general de prescripție susmenționat a început să curgă,de la data comiterii faptei deduse judecății, respectiv 26.09.2016, astfel cum s-a reținut prin hotărârea definitivă de condamnare, fiind evident că la data pronunțării deciziei penale contestate, respectiv 22.06.2021, nu era împlinit.
Cât privește cel de-al doilea aspect invocat, respectiv împrejurarea că Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, în perioada 2016-2018, nu a avut competență să efectueze urmărirea penală, întrucât au fost nouă persoane implicate în acest dosar, dintre care două sunt cu rang de ministru, fiind prefect și subprefect, Curtea a constatat că nu se circumscrie cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 426 alin. (1) C. proc. pen.
De altfel, a reținut că din actele dosarului rezultă că, în această cauză, au fost trimise în judecată două persoane care nu aveau o calitate specială, nefiind invocată cu ocazia soluționării căii ordinare a apelului, necompetența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.
Împotriva acestei decizii penale, contestatorul condamnat A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, desființarea deciziei penale atacate și pe cale de consecință, admiterea contestației în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 794/A din data de 22.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2018.
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorul condamnat a arătat, în esență, că există probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal și că Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, în perioada 2016-2018, nu a avut competență să efectueze urmărirea penală, precizând că au fost nouă persoane implicate în acest dosar, dintre care două sunt cu rang de ministru, fiind prefect și subprefect și două persoane erau ofițeri superiori, solicitând să se aibă în vedere Decizia nr. 302/2017 a Curții Constituționale, care în mod expres a statuat că inclusiv competența organului de urmărire penală atrage nulitatea absolută.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Dispozițiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate.
Potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, așadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este și cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.
Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.
În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 34/A din data de 17 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, decizie definitivă, prin care a fost respinsă contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 794/A din data de 22.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.
Așadar, Înalta Curte constată că apelul de față a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziții ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015) că, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.
În cuprinsul deciziei de unificare a practicii judiciare menționate s-a arătat că, (...) "în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen. (...).
(...)Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.
În același sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât și anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge în principiu contestația în anulare".
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 34/A din data de 17 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2023.
Va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 34/A din data de 17 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2023.
Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2024.