ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.02.2024

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 139/2024

HOTĂRÂRE
20.02.2024
CAMERĂ
penal
RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 139/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 20 februarie 2024

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. F/CP din 20 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 C. proc. pen.

În baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 70/II-2/2023 din data de 07.04.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 200 RON.

Prin ordonanța nr. 636/II-1/2023 din data de 02.03.2023 pronunțată în dosarul de urmărire penală nr. 3289/D/P/2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dispus respingerea cererii inculpatului B. având ca obiect continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., delapidare, prevăzută de art. 295 C. pen. în condițiile art. 308 C. pen., 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 și 35 C. pen. (11 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 49 lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 și 35 C. pen. (5 acte materiale), totul cu aplicarea prevederilor art. 38 C. pen., respectiv solicitarea de declinare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Pentru a dispune astfel, s-a arătat că, prin ordonanța nr. 3289/D/P/2022 din 12.12.2022 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus clasarea cauzei față de inculpatul B. pentru comiterea infracțiunilor antemenționate, reținându-se că, în anul 2011, a aderat la grupul infracțional constituit de către C., D. și E., cu scopul de a ajuta la însușirea atât pentru sine, cât și în interesul celorlalți membri ai grupării infracționale, a unor sume de bani, de a frauda creditorii S.C. F. și pentru a ascunde proveniența ilicită a sumelor de bani însușite din cadrul grupului de firme F..

În ceea ce privește infracțiunea de delapidare s-a reținut că:

C. S-a mai stabilit că, prin intermediul S.C. L. S.R.L., în perioada 11.04.2011 - 30.11.2012, a dobândit creanțe prin cesiune de la S.C. G. S.R.L. (administrator inc. J.), împrejurare în care a încasat de la debitorii cedați suma totală de 3.339.486,50 RON. S-a arătat că S.C. L. S.R.L. a fost înființată la data de 09.02.2011 și nu avea ca obiect de activitate distribuția de medicamente.

Cu privire la infracțiunea de bancrută frauduloasă, s-a reținut că inc. B., în calitate de administrator special al S.C. F. S.R.L., cu scopul de a frauda creditorii societății aflate în insolvență, în perioada august - noiembrie 2011 și februarie - aprilie 2012, a transferat suma totală de 18.293.322 RON în conturile S.C. F., cu titlu de "creanțe chirografare" sau "plată conform plan reorganizare".

Referitor la infracțiunea de spălare de bani, s-a reținut că din suma totală de 7.016.839,94 RON, însușită din patrimoniul S.C. G. S.R.L., transferată în conturile S.C. L. S.R.L., a fost efectuat un transfer în sumă de 1.094.541,73 RON în conturile S.C. M. S.R.L. (administrator inc. N.).

De asemenea, din aceiași bani însușiți, suma de 782.480 RON a fost transferată în alt cont al S.C. L. S.R.L., de unde suma de 507.995,80 RON a fost retrasă în numerar de la dispozitivele ATM din țară și străinătate, iar diferența reprezintă plăți POS făcute în țară sau străinătate. De asemenea, s-a arătat că au fost făcute plăți diverse în valoare de 617.603,60 RON, iar suma de 266.800 RON a fost transferată în contul inculpatului B..

În baza contractului de cesiune de creanță FN/01.10.2010, în perioada august - noiembrie 2011 si februarie - aprilie 2012, S.C. G. S.R.L. a virat suma de 17.980.000 RON, cu titlul "plată contract cesiune" către S.C. F. S.R.L., unde inc. B. a deținut calitatea de administrator special.

Din suma de 17.980.000 RON, încasată de la S.C. G. S.R.L., în perioada august - noiembrie 2011 și februarie - aprilie 2012, S.C. F. S.R.L. a transferat către S.C. F. suma de 17.643.322 RON, transferurile având loc chiar în ziua în care au avut loc încasările de la S.C. G. S.R.L. sau într-o zi apropiată. Diferența de 336.678 RON reprezintă plăți către diverși furnizori (SC O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S.. etc), plăți salarii și plăți impozite, taxe și contribuții salariale.

În continuare, după încasarea banilor, S.C. F. (administrator special B.) a constituit depozite bancare, iar la data de 20.08.2014, a lichidat un depozit de o valoare mai mare de 19.000.000 RON, din care, în aceeași zi, a transferat către S.C. G. S.R.L. suma de 16.674.925,97 RON, cu titlu Plan de distribuire l. Cu diferența a constituit alte depozite, din care, la data de 13.01.2015, a fost transferată suma de 731.313,30 RON către G. S.R.L., cu titlu Plan de distribuire II. Banii încasați de către S.C. G. S.R.L. au fost folosiți pentru distribuirea către creditori, în condițiile în care, în perioada respectivă, societatea comercială era în procedură de insolvență și avea calitatea de principal creditor garantat al S.C. F.. Din suma de 16.674.925,97 RON încasată de către S.C. G. S.R.L., o mare parte (13.726.725,57 RON) a fost plătită către S.C. T. S.R.L., societate comercială folosită de către inculpatul U. pentru a putea sustrage banii din patrimoniul societății unde a fost desemnat lichidator judiciar.

S-a reținut astfel că inculpatul B. a supus reciclării suma totală de 20.741 425,33 RON, în vederea ascunderii provenienței ilicite.

În ceea ce privește infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, s-a dispus, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.., clasarea cauzei, deoarece s-a reținut că nu subzistă elementele de tipicitate ale acestei fapte penale.

Referitor la infracțiunile de delapidare, bancrută frauduloasă și spălare de bani s-a apreciat că, raportat la momentul comiterii faptelor, s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale.

La data de 22.02.2023, inculpatul B. a formulat o cerere prin care a solicitat continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de delapidare, cerere respinsă ca neîntemeiată. În acest sens, s-a arătat că, interpretând dispozițiile art. 319 din C. proc. pen.. rezultă că în momentul dispunerii continuării urmăririi penale, procurorul trebuie să administreze atât materialul probator propus de suspect sau de inculpat, cât și cel strâns de către organele de urmărire penală și, numai în cazul în care, în urma administrării probelor, procurorul ajunge la concluzia că acesta este vinovat de săvârșirea infracțiunii, soluția va fi cea de clasare întemeiată pe unul dintre cazurile menționate în articolul 319 alin. (1) C. proc. pen.., iar nu de trimitere în judecată.

Având în vedere aceste aspecte, s-a arătat că inculpatul B. nu a solicitat administrarea unor probe noi, ci s-a mărginit la a solicita continuarea urmăririi penale.

În ceea ce privește competența de soluționare a cererii, s-a arătat că aceasta rămâne în atributul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, astfel cum rezultă din interpretarea deciziei nr. 380/2022 a Curții Constituționale a României.

Prin ordonanța nr. 70/11-2/2023 din 07.04.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 3289/D/P/2022, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petentul B., prin apărător ales, împotriva ordonanței nr. 636/11-1/2022 din 02.03.2023.

În soluționarea plângerii, procurorul ierarhic superior a avut în vedere, în ceea ce privește competența de soluționare a cererii petentului, aceleași temeiuri analizate de către procurorul de caz, respectiv decizia nr. 380/2022 a Curții Constituționale a României.

În ceea ce privește modalitatea concretă de soluționare a cererii de continuare a procesului penal, procurorul a arătat că, în momentul dispunerii continuării urmăririi penale, s-ar putea administra materialul probator propus de suspect sau inculpat precum și cel strâns de către organele de urmărire penală și că, doar dacă în urma administrării probelor, procurorul ajunge la concluzia că acesta este vinovat de săvârșirea infracțiunii, soluția va fi cea de clasare întemeiată pe unul dintre cazurile menționate în articolul 319 alin. (1) C. proc. pen.., iar nu de trimitere în judecată. Astfel, s-a arătat că petentul B. nu a indicat probele care ar trebui să fie administrate, ci doar s-a limitat să prezinte descriptiv motivele care în opinia acestuia ar putea conduce la netemeinicia soluției de clasare având ca impediment intervenția prescripției răspunderii penale.

Împotriva ordonanței 70/II-2/2023 din data de 07.04.2023 prin care s-a soluționat plângerea formulată împotriva ordonanței nr. 636/II-1/2023 din data de 03.03.2023 a formulat plângere, în termen legal, petentul B..

Examinând plângerea formulată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta este inadmisibilă, în raport de obiectul căii de atac care îl constituie ordonanța nr. 70/II-2/2023 din data de 07.04.2023 prin care s-a soluționat plângerea formulată de petent împotriva ordonanței nr. 636/II-1/2023 din data de 02.03.2023, prin care a fost respinsă cererea de continuare a procesului penal.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că, prin ordonanța atacată de către petent, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent împotriva ordonanței nr. 636/II-1/2023 din data de 03.03.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT prin care s-a respins cererea acestuia de continuare a procesului penal, iar nu o soluție de clasare, împrejurare în raport de care apreciază că nu poate face obiectul procedurii instituite de art. 340 C. proc. pen.

Art. 129 din Constituție prevede că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Dând eficiență acestui principiu, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice. Astfel, C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

S-a apreciat că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a notat că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În aceste coordonate, judecătorul de cameră preliminară a reținut că petentul B. nu a exercitat o cale de atac împotriva soluției de clasare, la care ar fi fost îndreptățit în temeiul art. 340 C. proc. pen.., ci este nemulțumit de soluția dată referitoare la respingerea cererii sale de continuare a procesului penal, cu privire la care, în temeiul art. 339 C. proc. pen.., numai procurorul ierarhic superior este îndreptățit să se pronunțe, nu și judecătorul de cameră preliminară.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a constatat că petentul B. a mai formulat o plângere împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare de a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nr. 636/II-1/2023 din data de 02.03.2023, soluționată prin încheierea din data de 21.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Cu privire la acest ultim aspect, judecătorul de cameră preliminară a constatat că petentul s-a întemeiat pe aceleași motive care susțin și prezenta plângere, încheierea pronunțată în dosarul nr. x/2023 fiind definitivă.

Așadar, prin promovarea prezentei căi de atac, petentul a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate formulată de către petent, judecătorul primei instanțe a constatat că excepția de neconstituționalitate, astfel cum au fost formulată, privește dispozițiile art. 340 C. proc. pen.

S-a reținut că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, a fost invocată în cursul judecării unei cauze penale, având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, iar față de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanța a reținut că excepția poate fi invocată în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Având în vedere acestea, instanța a reținut că dispozițiile art. 340 C. proc. pen.., care formează obiectul excepției de neconstituționalitate formulată în prezenta cauză, sunt dispoziții dintr-o lege, ca act de reglementare primară în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și sunt în vigoare, fiind parte a fondului activ al legislației.

Cercetând jurisprudența Curții Constituționale, instanța a constatat că textul legal criticat nu a fost declarat ca fiind neconstituțional, drept pentru care constată îndeplinită condiția de admisibilitate cuprinsă în art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Totuși, Curtea de apel a arătat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 340 C. proc. pen.. a fost invocată de o persoană care a formulat o cale de atac inadmisibilă, neavând acest drept în ceea ce privește plângerea împotriva ordonanței prin care s-a respins cererea de continuare a procesului penal. De aceea, excepția de neconstituționalitate nu este admisibilă sub acest aspect, nefiind făcută de o parte în proces. Motivația legiuitorului pentru stabilirea acestei calități este tocmai aceea că o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar avea efect cu privire la cauza concretă, de vreme ce plângerea/cererea/contestația formulată de persoana în cauză ar fi oricum respinsă ca inadmisibilă. În același timp, tot în strânsă conexiune cu acest din urmă aspect, nu este îndeplinită nici condiția legăturii dispozițiilor legale criticate cu soluționarea prezentei cauze, având în vedere că o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 340 C. proc. pen.. sub aspectul invocat de petent, nu ar avea efect asupra soluționării prezentei cauze.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. F/CP din 20 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs recurentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind repartizată aleatoriu Completului 7 la data de 06 februarie 2024.

În cererea scrisă, petentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra constituționalității dispozițiilor art. 340 C. proc. pen.. (prin raportare la art. 339 C. proc. pen.. și art. 319 C. proc. pen..) - dispoziții care exclud posibilitatea suspecților și inculpaților de a formula o cale efectivă de atac împotriva soluțiilor de respingere dispuse de către procurorul ierarhic superior asupra cererilor de continuare a urmăririi penale în fața unui tribunal independent. Coroborând 340 C. proc. pen.. cu art. 339 C. proc. pen.. și art. 319 C. proc. pen.., petentul a susținut că în acele situații în care dreptul la continuarea procesului penal este nesocotit de organul de cercetare penală, suspectul sau inculpatul nu beneficiază de un drept efectiv de acces la justiție în vederea apărării propriului drept nesocotit, contrar dispozițiilor art. 21 din Constituția României care garantează dreptul la liber acces la justiție, instituind totodată și interdicția oricărei legi de a îngrădi exercitarea acestui din urma drept, precum si a prevederilor cuprinse in art. 24 din Constituția României, garantând dreptul la apărare. Criticile de constituționalitate aduse art. 340 C. proc. pen.. (prin raportare la art. 339 C. proc. pen.. și art. 319 C. proc. pen..) care îngrădesc accesul suspecților sau inculpaților sunt direct și indisolubil aplicabile obiectului cauzei deduse judecății, având in vedere faptul că, pe de-o parte, petentul a solicitat desființarea unei soluții nelegale a procurorului de caz prin care i-a fost respinsă cererea de continuare a urmăririi penale întemeiate pe dispozițiile art. 319 C. proc. pen.. și, pe de altă parte, dispozițiile art. 340 C. proc. pen.. la care este implicit raportată critica dispozițiilor art. 319 C. proc. pen.., conturează regimul juridic al plângerii împotriva actelor procurorului, instituție juridica incidența în cauza prin însuși temeiul plângerii adresate Curții de Apel București. Totodată, atât scopul plângerii, cât și al excepției de neconstituționalitate formulate, este tocmai acela de a obține un remediu pentru încălcarea legii procesual penale prin respingerea cererii de continuare a urmăririi penale (neprevăzută de dispozițiile C. proc. pen.), având în vedere că dispozițiile legale criticate nu asigură existența unui astfel de remediu, creând un vid de reglementare în ceea ce privește desființarea soluțiilor nelegale ale procurorului de caz, cu lipsirea suspectului sau inculpatului de apărare a propriilor drepturi. Cu atât mai mult, obiectul cauzei deduse judecății, deși vizează, în principal, un drept în plan procesual al petentului, mijloacele procedurale care permit valorificarea acestuia fac parte din cadrul procesual creat al cauzei, putând face în egală măsura obiect la analizei instanței constituționale. Or, Curtea Constituțională a României, fără a prelua locul legiuitorului, se poate pronunța cu privire la conformitatea de constituționalitate a dispozițiilor de natura procesuala angrenate într-o cauza dată, în același timp în care pot fi supuse analizei acesteia dispoziții de drept procesual care împiedică sau îngrădesc liberul acces la justiție prin formularea unei căi efective de atac în fata unei instanțe competente, atunci când în scopul valorificării unui drept nu este prevăzut un astfel de remediu. În acest sens, petentul a solicitat a se avea în vedere considerentele Deciziei nr. 540/2016 din data de 24.10.2016 a Curții Constituționale.

În dezbateri asupra recursului, apărătorul ales al recurentului a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este invocată, respectiv art. 340 C. proc. pen.. raportat la art. 339 și art. 319 C. proc. pen.., sunt cuprinse într-o lege, acestea nu au mai fost declarate, anterior, ca nefiind constituționale, iar neconstituționalitatea acestora nu a fost constatată pe altă cale. Susținerile au fost consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată.

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Atunci când legea prevede un parcurs procesual care garantează accesul la o instanță de judecată, respectiv în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen.., invocarea absenței accesului la justiție de către partea care a ales să urmeze o altă procedură, cea din art. 319 C. proc. pen.., nu are aptitudinea de a justifica sesizarea Curții Constituționale a României deoarece lipsește un interes sau o legătură cu fondul cauzei.

În acord cu judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, constată că petentul este îndreptățit la exercitarea unei căi de atac conform art. 340 C. proc. pen.., însă nu și-a exercitat dreptul garantat de lege. În consecință excepția invocată în prezentul dosar nu are legătură cu dispozițiile art. 339 C. proc. pen.. care prevăd un alt parcurs procesual

Conform art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Textul de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

În aplicarea legii, instanța de judecată realizează o verificare numai asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția respectivă. Excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze dacă scopul pentru care a fost prevăzută de lege este îndeplinit în cauză.

În ceea ce privește existența unei legături efective între cererea de sesizare a Curții Constituționale și soluționarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală (nepublicată) s-au reținut următoarele: Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Din perspectiva considerentelor anterior menționate, în speță, excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul instanței de judecată, la cererea uneia dintre părți, are în vedere neconstituționalitatea art. 340 C. proc. pen.. raportat la art. 339 și art. 319 C. proc. pen.., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a avut ca obiect plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare nr. 70/II-2/2023 din data de 07.04.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT. Prin ordonanța atacată de către petent, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent împotriva ordonanței nr. 636/II-1/2023 din data de 03.03.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT prin care s-a respins cererea acestuia de continuare a procesului penal.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că dispozițiile legale care fac obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, nu au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind aplicabile. Petentul are deschis accesul la justiție în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen.

În ceea ce privește admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a susținut că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 astfel, întrucât excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Referitor la aspectele invocate de petent în sensul că i s-a îngrădit accesul liber la justiție, se observă că acesta putea să obțină dreptul pe care îl invocă prin intermediul formulării unei cereri privind continuarea procesului penal, potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. pen.., situație în care procurorul, potrivit art. 319 alin. (2) C. proc. pen.., avea posibilitatea schimba temeiul soluției de clasare dacă consta un alt caz de netrimitere în judecată decât cele prevăzute la art. 319 alin. (1) C. proc. pen.

În cauză, se constată că prin ordonanța nr. 3289/D/P/2022 din 12.12.2022 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus clasarea cauzei față de inculpatul B. pentru comiterea infracțiunilor reclamate. Împotriva acesteia a formulat o cerere în baza art. 319 alin. (1) C. proc. pen.. prin care a solicitat continuarea urmăririi penale.

Petentul ar fi avut posibilitatea să atace ordonanța conform art. 340 C. proc. pen.., însă a ales un alt parcurs procesual. Alegerea acestui mod de valorificare a drepturilor care a condus la incidența art. 339 C. proc. pen.. face inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale

Pentru aceste considerente, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. F/CP din 20 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. F/CP din 20 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2024.

Sursă