ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 634/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 288/CO- C. pen. din data de 24 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II a penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 288/CO- C. pen. din data de 24 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II a penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de contestatorul inculpat A..

În baza art. 347 alin. (2) și (3) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații B. și A. împotriva încheierii de cameră preliminară din 11.08.2023 a Tribunalului București, dispusă în dosarul nr. x/2023. În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați contestatorii inculpați să plătească fiecare suma de 300 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin încheierea de cameră preliminară din data de 11.08.2023, pronunțate de Tribunalul București – secția I Penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, cererile și excepțiile invocate de către inculpații B. și A..

În baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2019 din data de 31.05.2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București privind pe inculpații B. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (44 acte materiale) și A. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (38 acte materiale).

În baza aceluiași text de lege, s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală nr. 4525/P/2019 din data de 31.05.2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații B. și A..

Împotriva acestei încheieri au formulat contestații inculpații B. și A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a II-a penală, la data de 12.10.2023, sub nr. x/2023/a1.

La termenul de judecată din data de 08.03.2024, inculpatul A., prin apărătorul ales, a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României, solicitând să se constate că dispozițiile textelor criticate contravin dispozițiilor constituționale art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la Statul Roman, art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 53 cu privire la restrângerea unor drepturi sau libertăți, art. 1 din C. pen. și art. 7 CEDO.

A arătat că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 lit. b) și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și a dispozițiilor art. 1.5 și 10 din legea contabilității raportat la dispozițiile art. 6 CEDO precum și ale dispozițiilor art. 1 alin. (5), (3), (5) și 20 din Constituție privind claritatea, previzibilitatea, predictibilitatea și calitatea legii penale.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituție în care se face referire la calitatea legii, a solicitat să se constate că potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative republicată în Monitorul Oficial nr. 260/21.04.2010 dacă o noțiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înțelesuri diferite, semnificația acestora în context se stabilește prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă distinctă lexiului respectiv și devin obligatorii pentru actele normative din aceeași materie.

A arătat că prin Decizia CCR nr. 390/02.07.2014, Curtea Constituțională a statuat că o noțiune legală poate avea un conținut și înțeles autonom diferit de la o lege la altă, cu condiția ca legea care utilizează termenul respectiv să îl definească. A solicitat să se observe că art. 9 lit. b) și e) precum și dispozițiile art. 1 și 5 din Legea contabilității nu face distincție între persoanele care trebuie să depună și țină contabilitatea.

Se poate constata că dacă o noțiune sau un termen nu au fost consacrate, țin să creeze un mijloc de interpretare subiectiv care încalcă chestiunile de previzibilitate, claritate a legii. Mai mult decât atât, această claritate, precizie și previzibilitate a sintagmelor folos nepatrimonial și folos patrimonial contravin principiului legalității incriminării prevăzute de art. 1 din C. pen., art. 7 CEDO și art. 1 alin. (5) din Constituție.

S-a apreciat că în lipsa unor ipoteze clare a infracțiunii, inclusiv a celor din domeniul dreptului penal, legiuitorul trebuie să indice în mod clar și neechivoc obiectul material al infracțiunii chiar în textul incriminator al normei legale sau acesta să poată fi identificat cu ușurința din trimiterea la un act cu care textul incriminator aflat în conexiune în vederea existenței sau inexistentei infracțiunii.

Astfel, legiuitorul nu are competența constituțională ca, în temeiul art. 61 alin. (1) și art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, să reglementeze infracțiuni într-o manieră care să consacre o disproporție vădită între importanța valorii sociale care trebuie ocrotită și cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar s-ar ajunge la nesocotirea acesteia din urmă. Prin dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, sancționând penal fapte ce contravin unor libertății economice, se constată o limitare disproporționată sancționatorie între sintagma contribuabil. În aceste condiții, protecția penală astfel reglementată, deși adecvată sub aspectul finalității, aceea a protejării unor valori sociale chiar și private, nu este necesară și nu respectă un raport just de proporționalitate între severitatea măsurii ce poate fi luată și interesul individual al persoanelor.

Sub aspect sancționator textele discriminează persoanele bănuite de săvârșirea acestei infracțiuni, textul fiind defectuos redactat, lipsit de claritate, precizie și predictibilitate, lăsând posibilitatea subiectivismului și abuzului de drept să genereze în mod imprevizibil sancțiuni care nu sunt date în sfera interpretării de către magistratul judecător ceea ce ar putea să nască o jurisprudență neunitară și abuzivă, restrângând sfera de aplicabilitate a textului de incriminare prin termeni care sunt de natura sa discrimineze persoana suspectată de săvârșirea unei infracțiuni sub aspect sancționator.

S-a mai solicitat să se observe că noțiunea "persoane" nu este definită în mod clar și previzibil de legiuitor în sensul de a identifica cine poate fi subiectul pasiv al infracțiunii, această sintagma fiind neclară, lipsită de precizie și predictibilitate deoarece nu identifică dacă în sfera persoanelor poate intra persoana fizică, juridică de drept public sau privat, făcându-se o confuzie sub aspectul reținerii infracțiunii în sensul de a ști dacă în raport de persoana față de care se exercită.

În practică, instanțele naționale nu au făcut diferențieri între valoarea socială ocrotită în principal sub aspectul calității persoanei față de care se exercită evaziunea, dând o interpretare neunitară de la caz la caz printre subiecți activi ai infracțiunii fiind și persoane care nu au atribuții de ținere a contabilității în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 82/1991. În raport de protocolul 4 la articolul 7 din CEDO, legea nu distinge între persoanele subiect activ al infracțiunii de evaziune, dând naștere la o practică care nu este unitară în acest sens urmând ca de la caz la caz, în funcție de modul de săvârșire a faptei, subiectul activ să fie identificat.

În acest sens, se constata că din sfera subiectului activ al infracțiunii de evaziune poate fi și o altă persoană decât administratorul de drept sau dacă împuternicește o persoană pe care administratorul de drept, sau o altă persoană care nu are nicio legătură cu conducerea societății, fiind doar un simplu angajat. Excepția invocată avea legătură cu fondul contestației, deoarece îndeplinea criteriile prevăzute în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care prevăd o legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Totodată, a invocat și neconstituționalitatea art. 172 pct. 7 noul C. proc. pen., având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la Statul Roman, art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 53 cu privire la restrângerea unor drepturi sau libertăți, art. 1 din C. pen., art. 6 și 7 CEDO și art. 5 din C. proc. pen.

Astfel, sintagma "funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora" apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând subiecților să înțeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor.

Având în vedere aceste considerente de principiu dezvoltate în jurisprudența CEDO, Curtea Constituțională pune, în mod esențial, accentul pe respectarea exigențelor de calitate a legislației interne, legislație care, pentru a fi compatibilă cu principiul preeminenței dreptului trebuie să îndeplinească cerințele de accesibilitate (normele care guvernează materia interceptării comunicațiilor trebuie reglementate la nivel de lege), claritate (normele trebuie să aibă o redactare fluentă și inteligibilă, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie), precizie și previzibilitate (lex certa, norma trebuie să fie redactată clar și precis, astfel încât să permită oricărei persoane care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita și să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat). Aceste exigențe trebuie să fie inerente oricărui act normativ, cu atât mai mult unei reglementări care dă dreptul autorităților publice de a interveni în viața intimă, familială și privată, precum și dreptul de a accesa corespondența persoanelor.

Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 183/2014 a admis excepția de neconstituționalitate, reținând că "legea prevede condiția ca dispozițiile legale contestate să aibă legătura cu soluționarea cauzei, dar nu într-un sens atât de restrictiv încât să se restrângă sfera de aplicare numai la prevederile legale pe care instanța inferioară și-a întemeiat soluția, atunci când excepția de neconstituționalitate este invocată în căile de atac, cu atât mai mult cu cât, în speță, se constată că prin motivele de recurs, recurenții-intimați susțin tocmai aplicabilitatea dispozițiilor...."

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată de inculpatul A. la termenul de judecată din data de 08.03.2024, completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curții a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătură cu soluționarea cauzei".

Această condiție nu trebuia analizată în mod abstract, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma cadrului procesual și al stadiului concret în care se află litigiul.

S-a apreciat că această condiție nu este întrunită în ceea ce privește disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, dispoziția a cărei neconstituționalitate s-a invocat neavând legătură cu obiectul camerei preliminare, ci cu fondul cauzei. Astfel, în procedura camerei preliminare pot fi invocate excepții de neconstituționalitate doar cu privire la dispozițiile ce reglementează această instituție procesual penală – art. 342-348 din C. proc. pen., neputând fi sesizată Curtea Constituțională cu excepții de neconstituționalitate ce privesc incriminarea unei fapte ca infracțiune, în faza camerei preliminare.

În ipoteza în care va fi invocată și în cursul judecării pe fond, urmează ca instanța de judecată să verifice dacă este îndeplinită condiția prev. de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/2002.

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 172 alin. (7) din C. proc. pen., completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curții a apreciat că petentul tinde la modificarea și completarea legii.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată însă de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională.

Prin urmare, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la modificarea și completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituția României.

În consecință, față de cele ce preced, completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curții, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de contestatorul inculpat A..

În baza art. 347 alin. (2) și (3) C. proc. pen. s-au respins, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații B. și A. împotriva încheierii de cameră preliminară din 11.08.2023 a Tribunalului București, dispusă în dosarul nr. x/2023.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 288/CO- C. pen. din data de 24 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II a penală, în dosarul nr. x/2023, în termen legal, a formulat recurs petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub dosar nr. x/2023, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 24 septembrie 2024.

În esență, a solicitat admiterea contestației și pe fond admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, solicitând să se constate că dispozițiile textelor criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la Statul Roman, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 53 cu privire la restrângerea unor drepturi sau libertăți, art. 1 din C. pen. și art. 7 CEDO, având în vedere lipsa de claritate, previzibilitate, predictibilitate și calitatea legii penale.

Examinând recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 288/CO- C. pen. din data de 24 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II a penală, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte subliniază că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză. Legătura dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei este, prin urmare, o condiție de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Mai exact, această condiție presupune că norma invocată să orientează soluția din cauză.

În acest sens, Înalta Curte reamintește că, însăși Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 385 din 04 iunie 2019 (publicată în Monitorul Oficial nr. 862 din 25 octombrie 2019), a stabilit că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

De asemenea, raportat la caracterul de remediu procesual de ordine publică care poate fi invocat în orice etapă a procesului penal, relevanța excepției de neconstituționalitate trebuie analizată în concret în raport cu procedura și faza procesuală în care este invocată.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini. Instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

Înalta Curte constată, în acord cu raționamentul logico-juridic al primei instanțe, că dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată nu au legătură cu soluționarea cauzei ce are ca obiect contestație împotriva încheierii prin care s-au respins ca nefondate cererile și excepțiile în procedura de cameră preliminară prev de art. 346 din C. proc. pen., iar de fapt, petentul A. nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate a textelor de lege, ci se dorește, în realitate, completarea acestor prevederi legale. De altfel, Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, nefiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini, având în vedere obiectul cauzei.

Prin urmare, demersul efectuat de petentul A. urmărește, practic, modificarea și completarea dispozițiilor invocate ca fiind neconstituționale ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Totodată, se reține că dispozițiile a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură cu obiectul camerei preliminare unde se pot fi invocate excepții de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile ce reglementează această instituție procesual penală, respectiv art. 342-348 din C. proc. pen., neputând fi sesizată Curtea Constituțională cu excepții de neconstituționalitate ce vizează faza camerei preliminare, acestea vizând fondul cauzei.

Așadar, în cauza de față, solicitarea nu privește controlul de constituționalitate al un text de lege, ci se urmărește ca prin invocarea excepției de neconstituționalitate a textului amintit, Curtea Constituțională ar trebui să se substituie legiuitorului, deoarece prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv, iar numai organul legiuitor are competența de a adopta, modifica sau completa legile. Or, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi acela de a completa dispozițiile legale, aceste aspecte neputând fi supuse controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Referitor la critica formulată privind nemotivarea încheierii recurate, în sensul că nu au fost analizate condițiile prev de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte și-a format convingerea că aceasta este neîntemeiată, fiind justă motivarea încheierii, întrucât se regăsesc motivele și argumentele care au condus la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, aceasta răspunzând criticilor formulate de petent.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, va respinge, nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 288/CO- C. pen. din data de 24 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II a penală, în dosarul nr. x/2023 (3404/2023.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 288/CO- C. pen. din data de 24 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II a penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2024.