ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 959/2024

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. să-i remită toate actele pe care le-a solicitat în dovedirea caracterului ilegal al măsurii de încetare a contractului individual de muncă. Prin sentința civila nr. 1/F/CC/2021 din 30.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2021, s-a admis cererea formulată de reclamantul A. și s-a dispus strămutarea procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2021, de la Tribunalul Maramureș la Tribunalul Cluj, fără a păstra actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare.

Cauza a fost înregistrată la data de 22 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă si asigurări sociale, sub nr. x/2021. În explicitarea obiectului cererii, la termenul de judecată din data de 10.06.2021, reclamantul a precizat că solicită anularea deciziei de sancționare nr. 289 din 03.12.2014 și repunerea sa în situația anterioară, precum și obligarea pârâtei să depună documentele care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare. Totodată, la termenul de judecata din data de 30 septembrie 2021, reclamantul a precizat că decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă, emisă de către pârâtă, este lovită de nulitate absolută, deoarece în cauză nu s-a făcut o cercetare disciplinară așa cum prevede Codul muncii. Prin sentința civilă nr. 2880 din 11.11.2021, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă si asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României. S-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta B. S.A., cu privire la soluționarea cauzei având ca obiect contestația împotriva deciziei de sancționare nr. 43/12.03.2014. S-a admis excepția tardivității cererii, invocată de pârâta B. S.A. și s-a respins ca tardiv formulată contestația împotriva deciziei de sancționare disciplinară nr. 289/03.12.2014. S-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamant și a fost obligată pârâta să elibereze reclamantului toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare disciplinară nr. 289/03.12.2014. A fost obligată pârâta să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte toate drepturile salariale și sporurile încasate de reclamant în calitate de salariat al pârâtei, aferente perioadei lucrate.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul A. a declarat apel, arătând că sentința apelată este în parte ilegală, netemeinică și neconstituțională. Prin decizia civilă nr. 707/A din 12 aprilie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a IV- a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția tardivității apelului, invocată de intimata B. S.A. și a fost respins ca tardiv apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestație în anulare. Prin decizia civilă nr. 979/A/2023 din 22 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, s-a respins contestația în anulare.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire care a fost respinsă prin decizia nr. 1485 din 13 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023. 5. Împotriva deciziei civile nr. 979/A/2023 din 22 mai 2023, reclamantul A. a declarat recurs prin care a susținut, în esență, că decizia de sancționare contestată este lovită de nulitate absolută. Intimata B. S.A. a depus la 25 martie 2023 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca inadmisibilă. Cauza a fost înregistrată la 11 decembrie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 26 ianuarie 2024, s-a fixat termen de judecată la 25 aprilie 2024. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă B. S.A., urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Cauza are ca obiect recursul împotriva unei decizii pronunțate într-o contestație în anulare, într-un litigiu având ca obiect un conflict de muncă, în cadrul căruia reclamantul solicită anularea deciziei de sancționare emise de angajator, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la depunerea documentelor care au stat la baza emiterii deciziei. Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ. "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Așadar, pentru a se stabili dacă decizia pronunțată în contestația în anulare este susceptibilă a fi atacată cu recurs, urmează a se verifica calea de atac prevăzută de lege pentru decizia a cărei anulare a fost solicitată. Având în vedere faptul că instanțele de judecată au fost învestite cu soluționarea unui conflict de muncă, în cauză este aplicabilă legislația privind jurisdicția muncii. Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii". Totodată, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar, potrivit art. 214 din același act normativ, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului". Conform art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011, dispozițiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ. În același sens, se constată că legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în [...] conflictele de muncă și asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării". Din textele de lege evocate, rezultă că hotărârea pronunțată într-un conflict de muncă este supusă doar apelului, decizia pronunțată în calea ordinară de atac a apelului nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Pe de altă parte, conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ". Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Astfel, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. În considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv anularea unei decizii de sancționare emise de angajator, hotărârea împotriva căreia a fost formulată contestația în anulare are caracter definitiv de la pronunțarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. din același cod. Prin urmare, și hotărârea pronunțată în contestația în anulare are caracter definitiv de la pronunțarea sa potrivit acelorași dispoziții legale, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 508 alin. (4) coroborat cu art. 483 alin. (2) din același cod, în virtutea principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 979/A/2023 din 22 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale. Referitor la cererea intimatei B. S.A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.