ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 841/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 12.04.2019, reclamanta ADMINISTRAȚIA UNITĂȚILOR DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR ȘI UNITĂȚILOR SANITARE PUBLICE SECTOR 1 (denumită în continuare A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1), în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 și urm. și ale art. 453 C. proc. civ., ale art. 64, art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, ale art. 51 alin. (3) și ale art. 54 alin. (5)-(6) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, ale art. 1349, art. 1357, art. 1469 alin. (2), art. 1341, art. 1344 și ale art. 1635-1649 C. civ., Regulamentul privind organizarea si desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi.

Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă, în subsidiar ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în terțiar ca prescrisă, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU", prin care a solicitat ca, în situația în care aceasta ar fi obligată la plata oricăror sume, cu orice titlu, față de reclamantă, chematul în garanție să fie obligat la plata către aceasta a acelorași sume, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a formulat, la 05 septembrie 2019, cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care a învederat că înțelege să micșoreze valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, astfel: cu privire la primul petit, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 10.917.894,61 RON, reprezentând contravaloare plătită eronat, aferentă serviciilor de pregătire, digitalizare, indexare și arhivare electronică a unor documente, fișe și informații medicale al/și despre pacienți care nu au legătură cu obiectul de activitate al A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1, la care se adaugă dobânzi și penalități în valoare de 5.683.634,79 RON calculate până la 31.12.2018, iar cu privire la cel de-al doilea petit, obligarea pârâtei la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere aferente debitului principal, calculate în continuare până la restituirea integrală a sumei de 10.917.894,61 RON.

Pârâta a formulat, la 07 octombrie 2019, întâmpinare la cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat să se ia act de faptul că nu are nicio obiecție împotriva acțiunii de diminuare a pretențiilor solicitate de reclamantă prin primul petit, și a reiterat apărările din întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, respectiv solicitările din cererea de chemare în garanție.

Prin încheierea din 17 octombrie 2019, instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție a SPITALULUI CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" și a dispus introducerea acestuia în cauză.

Pârâtul-chemat în garanție, la 11 noiembrie ș2019, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, ca fiind rămasă fără obiect, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, pârâtul-chemat în garanție a formulat cerere de chemare în garanție împotriva reclamantei, prin care a solicitat ca, în ipoteza în care acesta va fi obligat la plata oricăror sume față de pârâta A. S.R.L., reclamanta să fie obligată la plata către acesta a acelorași sume.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție a A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1, formulată de chematul în garanție SPITALULUI CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU".

Prin încheierea din 25 iunie 2020, în temeiul art. 248 alin. (4) C. proc. civ., instanța a unit cu fondul cauzei excepția inadmisibilității actiunii în răspundere civilă delictuală, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția prescriptiei dreptului la actiune invocată de pârâtă și a calificat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei obligației de garanție a reclamantei invocată prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanție, ca fiind apărări de fond.

Prin sentința civilă nr. 2393/2020 din 26 noiembrie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă:

- a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtă;

- a respins, ca neîntemeiată, actiunea privind pe reclamanta A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. și chematul în garanție SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU", sub toate capetele de cerere;

- a respins cererea de chemare în garanție a SPITALULUI CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU", formulată de pârâta A. S.R.L., ca rămasă fără obiect;

- a respins cererea de chemare în garanție a A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 formulată de SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU", ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe civile reclamanții SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și PRIMARUL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în nume propriu și pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 au formulat apel principal, prin care au solicitat admiterea acestuia, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.

Pârâta A. S.R.L. a formulat apel provocat sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a Spitalului ca rămasă fără obiect, respectiv apel incident sub aspectul soluției de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune.

Intimatul-chemat în garanție SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" a formulat apel provocat sub aspectul respingerii ca rămasă fără obiect a cererii de chemare în garanție formulate de acesta.

Prin decizia civilă nr. 1366 din 05 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul incident formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. și a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că:

- a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta A. S.R.L.;

- a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, ca urmare a prescripției dreptului material la acțiune;

- a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate, respectiv cele referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. S.R.L., la excepția inadmisibilității acțiunii și la cererile de chemare în garanție;

- a respins apelul principal formulat de apelanții-reclamanți SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și PRIMARUL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L., ca nefondat;

- a respins apelul provocat formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU", ca nefondat;

- a respins apelul provocat formulat de apelantul-chemat în garanție SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU", în contradictoriu cu intimații-chemați în garanție SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și PRIMARUL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și cu intimata-pârâtă A. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanții SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI1, în nume propriu și pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 și PRIMARUL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în nume propriu și pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 au formulat recurs principal, iar intimata-pârâtă A. S.R.L. și intimatul-chemat în garanție SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" au formulat câte un recurs provocat.

Prin recursul principal, reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Prin memoriu de recurs, recurenții-reclamanți au învederat că decizia pronunțată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2523, ale art. 2528, respectiv ale art. 1341 alin. (3) C. civ., nelegalitatea hotărârii decurgând din modalitatea greșită de aplicare a acestor dispoziții.

După evocarea situației de fapt și a parcursului procesual, autorii recursului principal au afirmat că, atât norma generală, cuprinsă în art. 2523 C. civ., cât și regula specială, reglementată prin art. 2528 C. civ., prevăd, în principal, că prescripția dreptului la acțiune ia naștere la data la care reclamantul a cunoscut nașterea dreptului la acțiune, respectiv la data la care a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de existența ei.

Or, reclamanții au susținut că instanța de apel s-a raportat la cel de-al doilea moment, prevăzut în subsidiar de norma evocată, respectiv momentul de la care păgubitul trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, moment pe care, de altfel, l-a stabilit eronat, față de situația de fapt incidentă, interpretând greșit clauzele contractuale la care s-a raportat.

Cu referire la situația de fapt reținută de prima instanță, au precizat că, deși instanța de apel a constatat că aceasta nu a fost contestată de pârâtă, soluția pronunțată a fost diametral opusă.

În continuare, au arătat că, astfel cum s-a statuat în doctrina juridică și practica judiciară (decizia nr. 870 din 05 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă), dreptul subiectiv la reparație și dreptul la acțiune, deși se nasc în mod obiectiv la data cauzării prejudiciului, exercițiul lor depinde de cunoașterea de către titularul dreptului a unui minim de elemente pentru a acționa, respectiv obiectul, valoarea litigiului și pe cel răspunzător.

În acest sens, contrar modalității nelegale de abordare a instanței de apel, raportându-se cu prioritate la momentul subiectiv, principal, stabilit de dispozițiile art. 2528 C. civ., recurenții-reclamanți au susținut că aceste elemente au fost cunoscute abia la momentul finalizării verificărilor aferente anilor 2014 - 2015 efectuate de comisia care a stabilit, potrivit cerințelor formulate de Curtea de Conturi, că și pentru perioada respectivă au existat plăți considerate nejustificate, prescripția neputând să își înceapă cursul mai înainte de acel moment.

Pe de altă parte, au arătat că, inclusiv în situația în care s-ar raporta la momentul obiectiv, reglementat în subsidiar de art. 2528 C. civ., elementele arătate, necesare exercitării dreptului la acțiune, le-au fost cunoscute cel mai devreme la data emiterii deciziei Curții de Conturi nr. 85/28.08.217, iar nu la momentul la care s-a efectuat plata fiecărei facturi.

Asemănător celor retinute de instanța de fond în soluționarea excepției prescripției, au apreciat că nu se poate da situației de fapt o interpretare diferită, de vreme ce, în lipsa unei încadrări a Curții de Conturi în sensul existenței unei plăți nedatorate față de pârâtă, plățile aferente anilor 2014 - 2015 și-au păstrat caracterul de a fi valabil efectuate, recurenții-reclamanți neavând obligația restituirii lor.

În atare situație, tocmai reținerile din cuprinsul deciziei Curții de Conturi au făcut să se nască în sarcina A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 obligația de a solicita restituirea plăților, acesta fiind practic și momentul obiectiv de la care termenul de prescripție curge.

De asemenea, a arătat că proba contrară, necesară în raport de dispozițiile art. 1341 alin. (3) C. civ., consta în raportul de audit financiar, în procesul-verbal de constatare nr. x/Ds. 72/28.07.217, în decizia Curții de Conturi nr. 85/28.08.2017 și în raportul de lucru al comisiei de punere în aplicare a deciziei, din cuprinsul căruia reieșea că s-au efectuat plăți nedatorate aferente anilor 2014 - 2015, acesta fiind motivul pentru care, prin decizia nr. 15/20.02.2019 a Directorului A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1, s-a dispus recuperarea acestora.

În consecință, au susținut că nu se poate reține că nu ar exista nicio legătură juridică între decizia Curții de Conturi și cauza dedusă judecății, privind restituirea unor sume de bani în temeiul răspunderii civile delictuale sau a plății nedatorate.

Din punctul de vedere al recurenților-reclamanți, faptul că decizia Curții de Conturi nu îi este opozabilă intimatei-pârâte este lipsit de relevanță, de vreme ce nu există nicio condiție care să impună ca cel răspunzător de pagubă sau accipiensul să cunoască aspectul declanșator al cunoașterii de către cel păgubit sau de către solvens a pagubei sale și a celui care este răspunzător de ea.

În fine, citând din minuta întâlnirilor trimestriale a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din 3 aprilie 2015, pentru unificarea practicii judiciare și formarea profesională continuă cu referire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, recurenții au precizat că termenul de prescripție de trei ani, atât în cazul cererii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală cât și în cazul cererii întemeiate pe plata nedatorată, a început să curgă, cel mai devreme, de la data constatării existenței prejudiciului prin decizia nr. 85/28.08.2017 a Curții de Conturi a României.

În drept, cererea de recurs principal a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496-497 C. proc. civ.

Intimatul-chemat în garanție SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" a formulat, la 25 septembrie 2023, întâmpinare la recursul principal prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat întrucât, deși se critică soluția instanței de apel cu privire la apelul incident formulat de pârâtă, în fapt, argumentele aduse vizează fondul cauzei și interpretarea probelor administrate cu privire la prescripția dreptului la acțiune, recurenții-reclamanți fiind nemulțumiți de modul în care instanța de apel a interpretat clauzele contractuale și a stabilit data de la care a început să curgă prescripția.

Intimata-pârâta A. S.R.L., la 25 septembrie 2023, a formulat întâmpinare la recursul principal prin care a solicitat, în principal anularea recursului ca efect al admiterii excepției nulității, motivată de faptul că se urmărește o reinterpretare a probelor și statuarea unei alte situații de fapt, iar nu o reinterpretare a legii, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, fundamentat pe faptul că izvorul obligației nu îl reprezintă actul de control al Curții de Conturi, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba.

Prin recursul provocat, recurenta-pârâtă A. S.R.L. a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul respingerii ca nefondat a apelului provocat declarat de aceasta față de soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în garanție a Spitalului ca rămasă fără obiect, solicitând ca, în ipoteza în care se va admite recursul principal și se va casa soluția asupra apelului incident și a celui principal, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel, să se dispună admiterea recursului provocat, să se constate nelegalitatea soluției pronunțate asupra apelului provocat și trimiterea spre rejudecare și a apelului provocat.

În argumentare, a susținut că hotărârea recurată este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere ca nefondat a apelului provocat, în măsura în care considerentele decizorii în soluționarea acestui apel s-au fundamentat pe soluția de admitere a apelului incident și soluția de respingere a apelului principal cu consecința menținerii soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, iar aceste considerente nu ar mai fi în ființă, urmare a admiterii recursului principal.

Potrivit recurentei-pârâte, dacă s-ar exclude considerentele ce vizează "soluția care urmează a se pronunța cu privire la cererea de chemare în judecată" din economia soluției pronunțate asupra apelului provocat, soluția ar rămâne lipsită de motivare, întrucât nu cuprinde mențiunile obligatorii impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind necesară casarea soluției pronunțate asupra acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 491, raportat la art. 473 și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimatul-chemat în garanție SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" a formulat, la 02 noiembrie 2023, întâmpinare la recursul provocat, prin care a arătat că, în raport de poziția procesuală față de recurenta-intimată și de soluțiile ce pot fi pronunțate asupra cererii principale și a cererii de chemare în garanție, își însușește apărările formulate de intimată prin întâmpinarea depusă față de recursul principal.

Totodată, a promovat recurs provocat prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în principal respingerea recursului principal, iar în subsidiar, în măsura admiterii recursului principal și a celui provocat, admiterea recursului său provocat formulat în contradictoriu cu reclamanții, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În motivare a arătat că, întrucât cererile de apel provocat formulate în cauză au fost respinse ca nefondate, primind aceeași motivare prin considerentele deciziei recurate, motivele dezvoltate în cuprinsul recursului formulat de recurenta-pârâtă își găsesc aplicabilitate și în recursul provocat declarat de acesta, astfel că înțelege să achieseze la acestea.

Prin rezoluția din 06 februarie 2024, în vederea soluționării cererilor de recurs, s-a fixat termen de judecată la 16 aprilie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, instanța supremă a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului principal, invocată prin întâmpinare de recurenta-pârâtă A. S.R.L.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității invocată de recurenta-pârâtă, urmând a anula recursul principal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal este sancționată cu anularea recursului.

Soluția impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, prin motivul de casare recurenții-reclamanți reiau situația de fapt și argumentele prezentate instanțelor de fond, potrivit cărora termenul de prescripție al dreptului la acțiune a început să curgă la 28.08.2017, data emiterii deciziei nr. 85/28.08.2017 a Curții de Conturi a României. Prin urmare, se susține că momentul de la care curge termenul de prescripție al dreptului la acțiune nu curge de la momentul la care s-a efectuat plata fiecărei facturi, cum în mod eronat ar fi reținut instanța de apel.

Examinarea deciziei pronunțate de instanța de prim control judiciar relevă faptul că aceasta a răspuns, pe de o parte, criticilor privind momentul de la care curge termenul de prescripției al dreptului la acțiune, reținând că acesta a început să curgă cel mai târziu la data la care intimații-reclamanți au efectuat ultima plată din sumele de bani care fac obiectul cauzei deduse judecății, respectiv la 23.12.2015, iar pe de altă parte, a înlăturat susținerile acestora potrivit cărora termenul nu putea să înceapă să curgă la data emiterii deciziei nr. 85 a Curții de Conturi, 28.08.2017, întrucât nu există nicio legătură juridică între acest act administrativ și cauza dedusă judecății, clauzele cuprinse la art. 11.1, 11.4, 11.5, 11.8, 11.9 din contractul de prestări servicii subsecvent nr. x/28.02.2014 impunând în sarcina acestora anumite verificări pentru efectuarea plăților, iar lipsa de diligență în îndeplinirea acestor obligații nu poate fi un argument în favoarea susținerilor sub aspectul momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă.

Așadar, reiterarea prin cererea de recurs a argumentelor și criticilor valorificate în fata instanței de apel privind momentul de la care curge termenul de prescripției al dreptului la acțiune, care au primit deja o soluționare, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, de strictă interpretare.

Totodată, deși recurentul-reclamant tinde la a releva aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2523, ale art. 2528, respectiv ale art. 1341 alin. (3) C. civ., privind începutul prescripției extinctive, dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, respectiv instituția plății nedatorate, se constată că acestea au fost invocate formal, întrucât în realitate criticile urmăresc reevaluarea situației de fapt stabilită în cauză privind momentul de la care curge termenul de prescripție al dreptului la acțiune, aspecte care nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din această perspectivă, instanța supremă subliniază că un aspect de nelegalitate referitoare la momentul de debut al prescripției, presupune ca instanța să stabilească acest moment, de la care începe să curgă prescripția, contrar dispozițiilor legale cuprinse în C. civ. (art. 2523 - art. 2531) sau în acte normative cu caracter special care reglementează începutul curgerii prescripției extinctive.

Or, deși se invocă dispozițiile art. 2523 și art. 2528 C. civ., reclamanții-recurenți nu invocă aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept invocate, ci o pretinsă stabilire eronată a momentului de la care a început să curgă prescripția prin raportare la starea de fapt (data ultimei plăți, data finalizării verificărilor de către Curtea de Conturi etc.) și la clauzele contractuale, aspect ce presupune o apreciere a probatoriului și a stării de fapt reținută de instanță, care nu poate face obiect de critică în recurs deoarece nu se circumscrie sintagmei "critică de nelegalitate".

Cât privește minuta din 3 aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu-Mureș invocată în susținerea curgerii termenului de prescripție de la momentul subiectiv, respectiv de la data constatării existenței prejudiciului prin decizia nr. 85/28.08.2017 a Curți de Conturi, instanța supremă reține că aceasta este anterioară deciziei nr. 19 din 03 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie conform prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., iar chestiunile dezlegate prin decizia pronunțată în interesul legii au invalidat concluziile minutei.

În consecință, întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Reținând că recurenții-reclamanți nu au indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nulității recursului principal, invocată prin întâmpinare, și va anula recursul principal declarat de recurentul-reclamant SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în nume propriu și pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 și PRIMARUL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în nume propriu și pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1, împotriva deciziei civile nr. 1366 din 05 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Totodată, în raport de prevederile art. 491, raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., instanța supremă va constata ca rămase fără efect recursurile provocate declarate de recurenta-pârâtă A. S.R.L. și recurentul-chemat în garanție SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurentul-reclamant SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în nume propriu și pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 și PRIMARUL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în nume propriu și pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1, împotriva deciziei civile nr. 1366 din 05 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Constată ca rămase fără efect recursurile provocate declarate de recurenta-pârâtă A. S.R.L. și de recurentul-chemat în garanție SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2024.