ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 765/2024

HOTĂRÂRE

09.04.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 765/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 9 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30.05.2023, pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub numărul x/2023, reclamanta A. S.R.L., societate aflată în procedura insolvenței, reprezentată legal prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei totale de 1.569.946,92 RON, actualizată cu rata inflație la dața plății, reprezentând contravaloare facturi neachitate; penalități de întârziere în cuantum de 0,35% pe fiecare zi de întârziere, de la data scadenței fiecărei facturi la data plății, iar în subsidiar, obligarea pârâtei lą plata dobânzii legale penalizatoare între profesioniști, de la data scadenței până la data plății efective.

Reclamanta a arătat că locul executării relațiilor contractuale se află în localitatea D. din județul Brăila, sesizând Tribunalul Brăila în temeiul dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1720, art. 1548, art. 1523 alin. (1) lit. d), art. 1535 alin. (1), art. 1531 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 152 pronunțată la 15 noiembrie 2023, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanța.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că, reclamanta a înțeles să promoveze acțiunea prin raportare la locul unde a fost predată o parte din marfă, însă părțile nu au încheiat un contract scris anterior derulării relațiilor comerciale, motiv pentru care nu sunt aplicabile regulile privind competența teritorială alternativă. Potrivit imstanței, împrejurarea că o parte din marfă a fost livrată de reclamantă în localitatea D., județul Brăila, nu poate constitui o cauză care să determine competența în favoarea unei alte instanțe decât cea stabilită conform regulii generale, competentă fiind instanța de la domiciliul pârâtei conform art. 107 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă sub același număr de dosar, iar prin sentința civilă nr. 80 din 1 februarie 2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, și, în consecință, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, sens în care a fost suspendată judecarea cauzei.

În argumentarea soluției, s-a constatat că, în raport cu obiectul și cauza cererii introductive, competența teritorială este de ordine privată, indiferent dacă părțile au încheiat sau nu contract de prestări servicii și dacă în cuprinsul acestuia au menționat locul executării.

Potrivit art. 129 alin. (3) din C. proc. civ., excepția de necompetență teritorială este de ordine privată și poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform dispozițiilor art. 130 alin. (3) din același cod. Neinvocarea excepției necompetentei teritoriale de către pârât face ca norma de competență să devină absolută pentru instanța inițial învestită, aceasta fiind legată de învestirea reclamantei, fără a mai avea posibilitatea de a o înlătura.

În condițiile în care reclamanta a înțeles să introducă acțiunea la Tribunalul Brăila după criteriul locului de executare al contractului conform art. 113 pct. 3 C. proc. civ., iar pârâta nu a invocat excepția necompetentei teritoriale, Tribunalul Brăila a rămas instanța competentă în judecarea cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 7 februarie 2024.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Tribunalul Brăila și Tribunalul Constanța și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei ce are ca obiect pretenția reclamantei derivată din executarea obligațiilor contractuale, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la aplicarea unor norme de competență teritorială.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.", textul de lege reglementând competența teritorială de drept comun.

În conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același act normativ, mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

În considerarea acestui temei de drept care reglementează competența teritorială alternativă, art. 116 C. proc. civ. prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Astfel, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea instanței competente aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial alternativ, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât, prin introducerea acțiunii, s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Pe cale de consecință, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei din oficiu ori la cererea pârâtului, și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanțe.

Înalta Curte reține că prin cererea introductivă reclamanta a invocat dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., arătând că înțelege să introducă acțiunea la Tribunalul Brăila, după criteriul locului de executare al contractului.

Așadar, competența instanței trebuie stabilită cu respectarea principiului disponibilității, în limitele deduse judecății de către reclamantă, care a înțeles astfel să formuleze o acțiune în pretenții împotriva pârâtei în temeiul relațiilor contractuale/comerciale, fiind astfel în ipoteza unei cereri privind executarea unui contract.

Înalta Curte reține că pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale de ordine privată a instanței inițial învestite, astfel cum prevede art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.. Prin neinvocarea necompetenței teritoriale în condițiile normei anterior menționate, ulterior acestui moment, Tribunalul Brăila nu își mai putea declina, din oficiu, competența.

Pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.