ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 736/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x din 21 septembrie 2015, reclamanta A. S.A. a solicitat, în temeiul acordului contractual de execuție lucrări nr. x din 16 iulie 2012 pentru "Consolidare DN 7C km 117 + 000 - 140+000", obligarea pârâtei COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE, în prezent COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R.), la plata către reclamantă a sumei de 1.693.462,39 RON, reprezentând "valoarea pierderilor de profit", în cuantum de 3% din prețul ofertei de 56.448.746,39 RON (fără TVA), a sumei de 282.013,97 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății și a sumei de 337.679,94 RON, reprezentând "alte despăgubiri actualizate rezultate din rezilierea contractului", precum și a dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data transmiterii invitației la conciliere prealabilă către C.N.A.I.R., 1 decembrie 2014 și până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de arbitrare.

Prin sentința arbitrală nr. 40 din 21 aprilie 2017, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.693.462,39 RON, reprezentând profit nerealizat, a sumei de 199.931,45 RON, compusă din suma de 157.740,91 RON, reprezentând sume achitate pentru menținerea scrisorii de garanție de bună execuție nr. x și suma de 42.190,54 RON, reprezentând servicii juridice aferente încheierii actului adițional nr. x la contract, precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor acordate, începând cu data invitației la conciliere prealabilă, 1 decembrie 2014 și până la data plății efective a debitului. A respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 83.143,82 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitrare.

Împotriva acestei sentințe, COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a formulat acțiune în anulare, solicitând anularea în parte a acesteia, în sensul respingerii acțiunii arbitrale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 39/2018 din 1 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată acțiunea în anulare și a luat act că pârâta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a declarat recurs, solicitând casarea în totalitate a hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată aceleiași instanțe, cu cheltuieli de judecată.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și 6 C. proc. civ.

Circumscris primului motiv de casare, recurenta a arătat, în esență, că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină dispozitivul hotărârii, întrucât curtea de apel, la soluționarea acțiunii în anulare, nu a avut în vedere aspectele esențiale invocate de autoarea căii de atac.

Astfel, a afirmat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cererile părților, cât și cele pentru care s-au înlăturat. În susținere, a invocat și dispozițiile art. 22 C. proc. civ.

De asemenea, a susținut că, respingând susținerile sale referitoare la interpretarea clauzelor contractuale prin raportare la normele legale aplicabile pentru motivul că acestea nu pot face obiectul verificărilor instanței învestite cu acțiunea în anulare, curtea de apel nu a analizat pe fond toate argumentele expuse pe larg în acțiunea în anulare și înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, a susținut că motivele care au stat la baza pronunțării hotărârii recurate sunt eronate, de natură să schimbe natura sau înțelesul vădit neîndoielnic al actelor din dosarul cauzei, precum și lipsite de temei legal și date cu încălcarea legii.

A mai arătat că în mod greșit, curtea de apel a considerat că recurenta nu ar avea dreptul la o cale de atac devolutivă și că această împrejurare nu încalcă dreptul părții la un proces echitabil, întrucât, prin decizia nr. V din 25 iunie 2001, pronunțată de instanța supremă în interesul legii s-a stabilit că acțiunea în anulare reprezintă o cale de atac.

De asemenea, evocând principiul rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., a precizat că instanța nu este ținută de temeiul juridic indicat în cererea de chemare în judecată, ci de obiectul cauzei, respectiv de natura dreptului și scopului urmărit prin exercitarea acțiunii.

În continuare, recurenta a prezentat argumentele din perspectiva cărora a considerat că motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. era incident în cauză, subliniind că sentința arbitrală s-a dat cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum și faptul că tribunalul arbitral nu a analizat toate argumentele legale și probele depuse de autoarea căii de atac și nici nu a avut în vedere prevederile contractului încheiat între părți și ale actului adițional nr. x din 15 iulie 2013 la convenție, care potrivit art. 1.270 din C. civ. aveau putere de lege între părțile contractante.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reținut că sentința recurată nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

Raportul a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport; recurenta și-a exprimat punctul de vedere.

La 25 septembrie 2018, aceasta a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., care prin încheierea din 13 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă, dispunându-se sesizarea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției.

Prin încheierea din 13 decembrie 2023, apreciind că admisibilitatea căii de atac de față depinde de soluția ce se va da asupra excepției sus-menționate, instanța supremă, constituită în complet de filtru, a supendat judecata recursului până la soluționarea acesteia.

Astăzi, constatând că prin decizia nr. 694 din 12 decembrie 2023, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de recurentă, motiv pentru care a dispus reluarea judecății cauzei.

Verificând, cu prioritate, chestiunea admisibilității căii de atac exercitate de reclamantă în cauza de față, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional prin art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Recursul are ca obiect sentința civilă nr. 39/2018 din 1 martie 2018, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins acțiunea în anulare formulată de recurenta de față împotriva sentinței arbitrale nr. 40 din 21 aprilie 2017 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României

Conform art. 613 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017 "Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este suspusă recursului."

Anterior acestei modificări legislative, art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ. prevedea că numai hotărârea curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale era supusă recursului, textul legal având următorul conținut:

"Art. 613 (3) Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și: a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) și e), va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii; b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunța mai întâi hotărârea de anulare și, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părțile au convenit expres ca litigiul să fie soluționat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluționa cauza în echitate; (4) Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Potrivit dispozițiilor art. 27 din același Cod, hotărârile judecătorești sunt supuse, sub aspectul căilor de atac, motivelor și termenelor, legii în vigoare la data la care a început procesul, în speță relevantă fiind data depunerii cererii de arbitrare.

Cum cererea de arbitrare a fost înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 21 septembrie 2015, în cauză sunt incidente prevederile art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în forma aplicabilă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2017.

Verificând sentința recurată sub aspectul soluției pronunțate - respingerea acțiunii în anulare - prin raportare la norma legală enunțată, Înalta Curte constată că aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de acest text de lege, în vigoare la data introducerii cererii de arbitrare, aceasta fiind definitivă de la data pronunțării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 din același Cod

În atare condiții, hotărârea atacată nu este susceptibilă de exercițiul recursului, motiv pentru care demersul recurentei apare ca fiind inadmisibil.

Înalta Curte notează că mențiunea căii de atac din dispozitivul sentinței recurate nu este de natură să determine în favoarea părții interesate un drept procesual neprevăzut de legiuitor în conținutul cadrului legislativ aplicabil cauzei. Aceasta întrucât, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, dând eficiență textelor de lege enunțate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va respinge recursul ca inadmisibil, context în care, în raport cu prevederile art. 453 alin. (1) din același act normativ, cheltuielile de judecată solicitate de recurentă, în prezenta cale extraordinară de atac, vor rămâne în sarcina sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinței civile nr. 39/2018 din 1 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2024.