ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 690/2024

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal la 09.07.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, B., C. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Onești, str. x.

La 31.08.2020 pârâtul C. a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că are calitate de proprietar, împreună cu reclamanta, asupra aceluiași imobil.

Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 189/13.05.2022, prin care a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului B. și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință; a admis, în parte, acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți și, în tot, cererea reconvențională, a constatat că reclamanta și pârâtul C. dețin în proprietate apartamentul situat în Onești, str. x, în cotă de 30%, respectiv 70%; a obligat pe pârâtul C. la plata către reclamantă a sumei de 940,67 RON, iar pe reclamantă la plata către acesta a sumei de 2.151 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, și a compensat aceste sume, urmând ca reclamanta să achite pârâtului suma de 1.210,33 RON.

Împotriva acestei sentințe civile, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 103/24.03.2023 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, a arătat că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și cuprinde motive contradictorii.

Astfel, a arătat că hotărârea atacată cuprinde două considerente insuficient explicate, respectiv argumentul potrivit căruia în calea devolutivă de atac apelanta a încercat să interpreteze un text de lege, dar a ignorat actul adițional din 1998, și pe acela că nu există nicio probă care să susțină teza acesteia în sensul că o dată cu majorarea capitalului social nu au fost modificate cotele de participare la beneficii și pierderi.

În opinia sa, aceste susțineri sunt greșite, întrucât toată motivarea apelului vizează actul adițional din 1998, iar din acesta și din extrasul de informații eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului la 20.08.2020, rezultă numărul de acțiuni și cota de participare la beneficii și pierderi, fiind fără echivoc faptul că B. deținea 75.000 de acțiuni, iar cota de participare la beneficii și pierderi rămăsese tot 16,65%.

Recurenta a mai arătat că, deși instanța de apel a reținut dispozițiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, iar din dosar a rezultat că în speță era incidentă ultima teză a acestui text de lege, întrucât actul constitutiv stabilea altfel, nu a indicat motivele pentru care interpretarea sa era eronată și contrară legii.

Autoarea căii de atac a mai apreciat că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, pentru că nu a respectat voința acționarilor care, prin actul adițional din 1998, au modificat numărul acțiunilor deținute și au menținut cota de participare la beneficii și pierderi, o asemenea convenție fiind permisă de lege, căci părțile pot stabili alte cote de participare la beneficii și pierderi, neproporționale cu aportul la capitalul social.

A mai susținut că regulile privind distribuirea dividendelor se aplică și bunurilor rămase în urma lichidării, așadar, în speță, imobilul trebuia atribuit potrivit cotelor stabilite convențional de acționari prin actul adițional din 1998.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin memoriul de recurs, autoarea demersului judiciar a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, însă argumentele prezentate în dezvoltarea acestei teze relevă faptul că viciile de motivare au fost invocate pur formal.

Sub acest aspect, se cuvine subliniat că ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin prisma motivelor contradictorii cuprinse în hotărâre, vizează contrarietatea între considerentele acesteia, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată sau între dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii sau invers.

Examinarea deciziei recurate conduce la concluzia că, sub pretextul reținerii unor motive contradictorii de către instanța de apel, recurenta pune în discuție modalitatea în care instanța de apel a analizat și interpretat probatoriul administrat, respectiv actul adițional, prin care acționarii S.C. E. S.A. au modificat actul constitutiv al societății cu privire la numărul acțiunilor deținute, și extrasul din evidențele registrului comerțului cu privire la aceeași chestiune. Argumentele prezentate în susținerea acestui motiv de nelegalitate relevă nemulțumirea autoarei căii de atac față soluția pronunțată în apel, apreciind că, în urma reevaluării actelor dosarului, concluzia ar trebui să fie cea pe care o urmărește.

În speță, disputa litigioasă poartă asupra determinării criteriului de distribuire a bunurilor din patrimoniul societății radiate, respectiv dacă împărțirea acestora se face conform aportului acționarilor la capitalul social sau potrivit cotei de participare la beneficii și la pierderi.

În opinia recurentei, deși problema de drept este dezlegată de prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, acestea au fost greșit aplicate de către curtea de apel.

Aceste susțineri nu pot fi primite, întrucât textul de lege invocat nu este incident, reglementând o ipoteză diferită față de cea dedusă judecății.

Potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, "Dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, opțional trimestrial pe baza situațiilor financiare interimare și anual, după regularizarea efectuată prin situațiile financiare anuale, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel".

Norma de drept evocată reglementează modul de împărțire a dividendelor, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, fiind de strictă interpretare, în sensul că se aplică numai acestor beneficii rezultate din activitatea societății. Or, ipoteza supusă analizei în speță este aceea a împărțirii bunurilor din patrimoniul societății radiate, care nu pot fi asimilate dividendelor, astfel că nu acesta este temeiul de drept aplicabil.

Înalta Curte notează că bunul imobil ce face obiectul litigiului a aparținut S.C. E. S.A., societate dizolvată și radiată, în temeiul art. 237 din Legea nr. 31/1990, la solicitarea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 1414/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios administrativ și sentința civilă nr. 405/24.11.2016, pronunțată de secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a aceluiași tribunal.

Întrucât radierea s-a efectuat în condițiile art. 237 alin. (8)-(10) din Legea nr. 31/1990, fără a parcurge etapa lichidării, iar în patrimoniul societății s-a aflat imobilul-apartament disputat, devin incidente dispozițiile alin. (13) ale aceluiași articol, potrivit căruia bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate revin acționarilor.

Legea nr. 31/1990 nu prevede expres criteriile aplicabile acestei împărțeli, iar dispozițiile 67 alin. (2) din același act normativ, mai sus analizate, nu pot fi aplicate prin analogie.

În această ipoteză, sunt incidente dispozițiile pct. V lit. c) din secțiunea A a capitolului II din Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 897/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operațiuni de fuziune, divizare, dizolvare și lichidare a societăților, precum și de retragere sau excludere a unor asociați din cadrul societăților, potrivit cărora partajul activului net al societății, rezultat din lichidarea acesteia, se efectuează în funcție de prevederile statutului și/sau ale contractului de societate, hotărârea adunării generale a acționarilor sau de cota de participare la capitalul social.

Cum în actele constitutive ale societății nu s-a indicat niciun alt reper care să fundamenteze împărțirea bunurilor rămase în urma lichidării și cum nu a fost adoptată nicio hotărâre a adunării generale a acționarilor sub acest aspect, criteriul reglementat rămâne cel al cotei de participare la capitalul social.

Această cotă se calculează matematic, proporțional cu valoarea capitalului social vărsat de fiecare acționar.

În speță, după cum s-a stabilit în etapele devolutive, S.C. E. S.A. a avut inițial un capital social de 30.000.000 ROL, împărțit egal între cei 6 acționari, fiecare deținând 5.000 de acțiuni cu o valoare nominală de 1.000 ROL fiecare, iar cota de participare la profit și pierderi a fost de câte 16,65% pentru patru dintre aceștia, și de câte 16,70% pentru ceilalți doi. Prin actul adițional autentificat sub nr. x/21.07.1998 de notarul public F., acționarii au hotărât majorarea capitalului social cu suma de 70.000.000 ROL, reprezentând aport al acționarului B., însă au păstrat aceleași cote de participare la beneficii și pierderi.

Ca efect al transferurilor acțiunilor, cotele de participare la capitalul social au fost modificate, în mod corespunzător.

Părțile care își dispută proprietatea apartamentului ce a aparținut societății radiate au fost acționari fondatori ai societății, iar ulterior au dobândit acțiuni de la ceilalți acționari, prin cesiune sau prin moștenire, astfel că, la data radierii societății, recurenta deținea 30.000 de acțiuni, reprezentând 30% din capitalul societății, iar intimatul C., 70.000 de acțiuni, corespunzător unui aport de 70% la capitalul social, acestea fiind cotele pe baza cărora instanțele devolutive le-au atribuit în proprietate bunul imobil, astfel că decizia atacată nu este afectată de niciun viciu de nelegalitate.

Prin urmare, nu sunt incidente motivele de casare invocate, așa încât Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 103/24.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2024.