ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 639/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1252 din 18 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Arad a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, în raport de drepturile salariale; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Tribunalul Satu Mare; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Tribunalul Satu Mare pentru perioada 01.12.2016 - 07.10.2017.

A admis acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., împotriva pârâților Ministeriul Justiției București și Tribunalul Satu Mare.

A anulat Răspunsul administrativ la plângerea prealabilă nr. x/2020; a anulat în parte Ordinul nr. 3344/c/24.8.2020 emis de Ministerul Justiției.

A obligat Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare, cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare de încadrare în raport de tranșa de vechime efectivă în funcție de peste 20 de ani, gradația 5 și indemnizația corespunzătoare acestei vechimi precum și în raport de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, de confidențialitate, de condiții vătămătoare și periculoase (toxicitate) cuvenite, față de nivelul maxim aflat în plată în cadru autorității judecătorești pentru aceiași funcție/grad/treaptă.

A obligat Tribunalul Satu Mare la plata diferențelor drepturilor salariale începând cu 08.10.2017, actualizate cu rata inflației precum și dobânda legală la zi.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal, pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare.

Prin calea de atac formulată, Tribunalul Satu Mare a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii reclamanților. S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Satu Mare și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Ministerul Justiției, prin apelul formulat, a solicitat admiterea apelului, în principal, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru judecarea cauzei în primă instanță, iar în subsidiar, schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamaților, ca neîntemeiată, în integralitatea sa.

Prin încheierea de ședință din 6 aprilie 2022 s-a dispus suspendarea judecării apelurilor în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la depunerea la dosar a deciziei civile nr. 2903 din 13 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2023 instanța a invocat din oficiu excepția perimării apelurilor și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Prin decizia nr. 628 din 13 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția perimării apelurilor și, în consecință, s-au constatat perimate apelurile formulate de către apelanții-pârâți Tribunalul Satu Mare și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1252 din 18 octombrie 2021 pronunțate de către Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. și A..

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 628 din 13 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pârâții TRIBUNALUL SATU MARE și MINISTERUL JUSTIȚIEI au formulat cereri de recurs identice ca și conținut.

Sub un prim aspect, în argumentarea cererilor de recurs, pârâții TRIBUNALUL SATU MARE și MINISTERUL JUSTIȚIEI au susținut, în esență, că instanța de apel în mod greșit a admis excepția perimării cererii, în raport de prevederile art. 416 C. proc. civ., pe care le redau.

Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierilor anterioare celei de suspendare, instanța de apel a instituit obligația de depunere a unor înscrisuri (în speță decizia civilă nr. 2903/13.05.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) în sarcina reclamanților-intimați.

Recurenții menționează că prin încheierea din 9 februarie 2022, instanța a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru când ar urma să fie citate părțile, "intimații-reclamanți cu mențiunea de a depune la dosar hotărârea judecătorească de care se prevalează, respectiv sentința civilă nr. 4956/28.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 2903/13.05.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție".

Totodată, prin încheierea din 9 martie 2022, la termenul fixat, instanța de apel a precizat că "reclamantul-intimat a depus la dosar practică judiciară, respectiv sentința civilă nr. 4956/28.11.2018, a Curții de Apel Timișoara și că "apreciază necesar ca reclamantul - intimat A. să depună la dosar și decizia civilă nr. 2903/13.05.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub sancțiunea suspendării cauzei conform art. 242 C. proc. civ..".

Prin încheierea din 6 aprilie 2022 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2020, instanța de apel a constatat că, "prin registratura instanței, la data de 4.04.2022, reclamantul-intimat A. a depus la dosar o adresă prin care arată că decizia civilă nr. 2903/13.05.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2018, nu a fost motivată până în prezent, precum și faptul că la finalul sentinței civile nr. 4956/28.11.2018 a Curții de Apel București este inserată minuta legalizată a acestei hotărâri" și că a fost atașată copia legalizată a minutei deciziei civile menționate.

Ulterior, la 13.09.2023, fără a explica în vreun fel în ce constă culpa Ministerului Justiției la nedepunerea unei hotărâri de către reclamanții-intimați, astfel cum fusese stabilită drept obligație de instanță, a constatat perimat apelul Ministerului Justiției, aceasta fără a introduce în cauză și a cita Înalta Curte de Casație, care se subrogase de drept în toate drepturile acestui minister, astfel cum fusese comunicat expres instanței la 19.06.2023. Totodată, în opinia recurenților, nu se explică prin sentință în niciun fel motivele pentru care o parte, apelanții ar trebui ca să facă apărări și să depună probe în sprijinul părții adverse, intimatul, fără ca acest lucru să fie solicitat expres de instanță.

Prin urmare, apreciază recurenții, instanța a pervertit obligația instituită în sarcina reclamanților-intimați în una în sarcina apelanților și a sancționat apelanții, fără nicio justificare și fără a le comunica măcar vreo obligație în sarcina acestora.

Or, pentru situația din speța de față incidente sunt dispozițiile care reglementează perimarea cu termen de 10 ani, cea care intervine și fără culpa părții împotriva căreia curge termenul, prevăzută la art. 423 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, consideră că soluția instanței este nelegală și din perspectiva cadrului procesual pasiv reținut de instanța de apel.

Astfel, de la data suspendării cauzei și până la data pronunțării soluției criticate prin prezentul recurs au intrat în vigoare prevederile art. 142 și 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciara publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 16.11.2022, dispoziții prin care a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuțiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor, precum și cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal at acestor instanțe de judecată, transmiterea calității de ordonator principal de credite pentru aceste bugete și transmiterea competențelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor și asistenților judiciari, respectiv de aprobare a statelor de funcții și personal pentru aceleași instanțe.

Legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiției în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul Instanțelor judecătorești. Indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

Așadar, văzând atât prevederile art. 38 C. proc. civ., cât și dispozițiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, reiese că la momentul transmiterii drepturilor și obligațiilor prevăzute în textele mai sus citate, a avut loc transmiterea calității procesuale a Ministerului Justiției către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv a Ministrului Justiției către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiției.

În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată după intrarea în vigoare a prevederilor care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiției, ținând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, rezultă că Ministerul Justiției nu mai justifică la acel moment calitatea procesuală în prezenta cauză, urmând a fi substituit cu Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, Ministerul Justiției justifică în continuare participarea în proces, cel puțin până la momentul introducerii în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție și constatării subrogării legale de către instanță.

Recurentul Ministerul Justiției a depus atașat, în copie, decizia civilă nr. 2903/13.05.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2018 (solicitată de instanța de apel de la intimații-reclamanți), pentru a se observa lipsa de relevanță în cauză a acestei hotărâri.

Au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele care urmează:

Instanța supremă va analiza împreună criticile formulate prin cele două cereri de recurs, prin care recurenți susțin nelegalitatea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Timișoara sub aspectul soluției de constatare a perimării, având în vedere identitatea de conținut a celor două cereri.

Motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și invocat de recurenții-reclamanți se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar în cauză se apreciază ca fiind fondate criticile recurenților subsumate acestui motiv de casare.

Din această perspectivă, se reține că potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni; (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță; (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În raport cu textul legal redat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părții.

În speță, se constată că, prin încheierea pronunțată la 9 februarie 2022, instanța de apel a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru când ar urma să fie citate părțile, "intimații-reclamanți cu mențiunea de a depune la dosar hotărârea judecătorească de care se prevalează, respectiv sentința civilă nr. 4956/28.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 2903/13.05.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție".

Prin încheierea din 9 martie 2022, la termenul fixat, instanța de apel a precizat că "reclamantul-intimat a depus la dosar practică judiciară, respectiv sentința civilă nr. 4956/28.11.2018 a Curții de Apel Timișoara și că "apreciază necesar ca reclamantul - intimat A. să depună la dosar și decizia civilă nr. 2903/13.05.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub sancțiunea suspendării cauzei.

Astfel, la 6 aprilie 2022, apreciind că modul de soluționare al cauzei este strâns legat de considerentele deciziei nr. 2903/13.05.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a apreciat util a sista judecata în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la depunerea la dosar a deciziei civile nr. 2903/13.05.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din 13 septembrie 2023, constatând neîndeplinită obligația depunerii deciziei solicitate, că de la data redactării acesteia până la acest termen au trecut mai mult de 6 luni și reținând culpa apelanților pentru rămânerea în nelucrare a pricinii, instanța de apel a admis excepția perimării apelurilor.

În considerarea faptului că perimarea presupune o prezumție de desistare, de abandonare a judecății, deoarece pricina a rămas în nelucrare o anumită perioadă de timp, fiind în același timp și o sancțiune aplicabilă părții delăsătoare, ea nu poate interveni decât în acele situații în care se constată că lăsarea pricinii în nelucrare este rezultatul exclusiv al dezinteresului manifest al părții care a declanșat respectivul proces.

Per a contrario, dacă părții în cauză nu i se poate imputa vreo culpă în nesoluționarea pricinii, în sensul că nu a îndeplinit un anumit act de procedură în condițiile stipulate de lege, sancțiunea perimării nu poate să opereze.

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., întrucât în contextul analizat, în care suspendarea facultativă a judecății a fost dispusă de instanță, în scopul depunerii deciziei nr. 2903/13.05.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție de către intimații-reclamanți, este evident că nu se poate imputa apelanților-pârâți lipsa de diligență în repunerea pricinii pe rol.

Cum în mod corect au susținut și recurenții-pârâți, este de necontestat că cine face o solicitare trebuie să o dovedească, neputând fi sancționată cu perimarea partea adversă pentru lipsa de diligență a celui interesat în probarea cererii sale, iar perimarea este o sancțiune procedurală ce intervine în cazul în care nu se respectă cerința de a exista continuitate între actele de procedură, lăsându-se procesul în nelucrare timp de 6 luni, din motive imputabile părții împotriva căreia se dispune.

În concluzie, nefiind îndeplinite cerințele prescrise de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. pentru aplicarea sancțiunii perimării recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază întemeiate criticile recurenților-pârâți circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursurile formulate, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, restul criticilor urmând a fi analizate în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți TRIBUNALUL SATU MARE și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva deciziei civile nr. 628 din 13 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.