ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 208/2021

HOTĂRÂRE

03.02.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 208/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă la 12 februarie 2020 sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. și KK. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului Justiției, respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale reclamanților raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu 10 ianuarie 2017, majorarea rămânând inclusă în indemnizația de încadrare lunară și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la valoarea de referință sectorială și după 31 decembrie 2017; repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu 10 ianuarie 2017 până la zi și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare; obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare prin obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, pentru perioada 10 ianuarie 2017 și pentru viitor, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Prin încheierea din 22 octombrie 2020, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, reținând că reclamanții G., H., I., J., L., M., U., Y., Tomoiaga, FF. și II. nu dețin niciuna dintre calitățile la care face referire art. 127 C. proc. civ., a invocat dispozițiile art. 111 din același Cod și a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, cu privire la reclamanții sus-menționați și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de aceștia în favoarea Tribunalului Maramureș.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă la 17 noiembrie 2020 sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 1251 din 8 decembrie 2020, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamanții, după cum în mod judicios a reținut și instanța inițial învestită, nu au calitățile prevăzute de art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., pentru a atrage aplicarea competenței speciale teritoriale prevăzute de norma sus-menționată, însă au formulat cererea în cadrul unui litisconsorțiu activ, alături de alți reclamanți încadrați pe postul de grefieri la aceleași instanțe, față de care Tribunalul Satu Mare și-a reținut competența în temeiul aceleași norme.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 269 alin. (2) și (3) din Codul Muncii și art. 59 C. proc. civ. și, apreciind că în cauză cererile reclamanților se află într-o strânsă legătură, în sensul art. 59 sus-menționat și au o cauză comună, a reținut că, raportat și la art. 123 alin. (3) C. proc. civ., instanța inițial învestită a devenit exclusiv competentă inclusiv față de reclamanții față de care s-a dispus declinarea competenței.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanții, care sunt angajați în calitate de șoferi, respectiv specialiști IT la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, au învestit Tribunalul Satu Marte cu un conflict de muncă, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Cum reclamanții cu privire la care s-a dispus declinarea competenței fac parte din categoria personalului contractual angajat - șoferi și specialiști IT, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 C. proc. civ.

Așa fiind, competența teritorială în ceea ce îi privește pe acești reclamanți trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului și dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Așadar, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată, care reglementează o competență alternativă.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Prin urmare, atât timp cât în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârâți, nu și de instanță din oficiu.

Altfel spus, Tribunalul Satu Mare nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opun dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în condițiile în care pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Satu Mare, această instanță a fost legal învestită și a devenit singura competentă în soluționarea cauzei.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Satu Mare.