ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 201/2023

HOTĂRÂRE

07.02.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 201/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 7 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1.11.2021 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. x/2021, reclamanții A. și B., personal auxiliar de specialitate-specialiști IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului Justiției (consilierii de probațiune în Direcția Națională de Probațiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlaltor drepturi aferente ale acestora raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 10.01.2017 până la data de 31.12.2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS și după 31.12.2017 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 10.01.2017 până la zi, și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare reprezentat de neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare prin obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, pentru perioada 10 ianuarie 2017 și pentru viitor, precum și actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate acestora (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 alin. (5

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1.531, art. 1535 din C. civ., art. 166 Codul Muncii, Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nr. 36 din 4 iunie 2018 și nr. 56 din 17 septembrie 2018, Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, art. 253 alin. (1) și (2), art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 din Codul Muncii, art. 208, art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 6 alin. (4), art. 2517, 2526 și art. 1535 din C. civ., precum și prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cele statuate prin Decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la posibilitatea solicitării dobânzii penalizatoare pentru un interval de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casați și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar și raționamentul dezvoltat prin Decizia nr. 11/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, cu referire la chestiunea prejudicială a conceptului de "salariu avut", aplicabil mutatis mutandis, art. 1 alin. (5

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, art. 1.531, 1535 din C. civ., art. 166 Codul Muncii și actele normative indicate în cuprinsul cererii.

În prealabil, reclamanții au arătat că au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, fiind așadar încadrați în familia ocupațională "Justiție" în baza prevederilor legilor-cadru de salarizare aplicabile.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a solicitat instanței de judecată respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1195 din 10 august 2022 Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă Complet Specializat - Conflicte de Muncă și de Asigurări Sociale a ridicat din oficiu excepția privind necompetența teritorială, excepție pe care a admis-o și a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea soluției, tribunalul a reținut incidența prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv a prevederilor art. 269 din Codul muncii, statuând că, față de faptul că reclamanții au domiciliul în Sebeș, respectiv Sibiu, și locul de muncă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, competența de soluționare a prezentei cauze revine Tribunalului Sibiu, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 127 C. proc. civ., având în vedere calitatea reclamanților de specialiști IT.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 07 noiembrie 2022.

Prin sentința civilă nr. 674/18.12.2022, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetentei teritoriale invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin – secția I Civilă, Complet Specializat Conflicte de Muncă și de Asigurări Sociale, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În argumentarea soluției, tribunalul a reținut că prima instanță avea obligația să își verifice competența încă de la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stabilind această obligație și doar dacă, în mod excepțional, nu se putea determina competența la acel termen, potrivit art. 131 alin. (2) C. proc. civ., se putea acorda un singur termen de judecată în cadrul acestei verificări. Or, în speță, prima instanță învestită a acordat patru termene de judecată și doar la ultimul termen și-a verificat competența teritorială.

În considerentele soluției de declinare a cauzei s-a făcut referire la Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțată în recurs în interesul legii.

Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență.

Dosarul a fost înregistrat la data de 13.01.2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub numărul x/2021/a1.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Caraș-Severin, secția Civilă și Tribunalul Sibiu, secția I civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Sibiu, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (3) aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

În speță, acțiunea introductivă formulată de reclamanții A. și B., specialiști IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, are ca obiect recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului Justiției (consilierii de probațiune în Direcția Națională de Probațiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlaltor drepturi aferente ale acestora raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON.

Conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT", iar potrivit art. 3

alin. (2) și (3) din aceeași lege, personalul de specialitate criminalistică este format din experți criminaliști și asistenți criminaliști", iar "personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică este format din tehnicieni criminalișt și secretari dactilografi laborator expertize criminalistice".

Cum reclamanții dețin funcții de specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 din C. proc. civ.

Totodată, competența teritorială nu poate fi stabilită nici potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (2

) din C. proc. civ., de vreme ce nicio instanța de judecată nu are calitatea de pârâtă.

Prin urmare, competența teritorială în ceea ce îi privește pe acești reclamanți trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cu care "competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului" și dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (1.11.2021), conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Reclamanții nu au sesizat instanța în a cărei rază teritorială se aflau domiciliul ori locul de muncă, respectiv Tribunalul Sibiu, ci Tribunalul Caraș-Severin, acesta declinându-i în mod corect competența.

Potrivit art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate", iar potrivit alin. (2) "În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop".

Înalta Curte, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Caraș-Severin, la termenul de judecată stabilit la data de 25 ianuarie 2022, față de măsura administrativă a desființării completului C3 și repartizarea ciclică a dosarelor aflate pe rolul acestui complet de judecată, a dispus acordarea unui nou termen de judecată la data de 25 februarie 2022 la completul C9. Primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe și au putut pune concluzii a fost cel din data de 25 februarie 2022, când, în mod expres, în vederea stabilirii competenței, în temeiul art. 131 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a pus în vedere reclamanților să facă dovada calității deținute în cadrul parchetului, fiind amânată cauza la data de 8 aprilie 2022. Față de neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina reclamanților, care împiedica desfășurarea judecății, la termenul de judecată stabilit în data de 8 aprilie 2022, instanța, în baza dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei. După repunerea cauzei pe rol la data de 10 august 2022, Tribunalul Caraș-Severin, verificându-și competența, a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Prin urmare, acordarea mai multor termene de judecată a fost determinată de existența unor motive care implicau imposibilitatea dezbaterilor contradictorii asupra excepției necompetenței înainte de verificările dispuse pentru lămuriri și probe suplimentare în temeiul art. 131 alin. (2) C. proc. civ., nefiind cazul unei depășiri a limitelor legale temporale pentru invocarea excepției de necompetență teritorială, în acest sens fiind și dezlegările din par. 57-58 ale Deciziei nr. 31/2019 de recurs în interesul legii, publicate în Monitorul Oficial nr. 133/19 februarie 2020.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.