ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 569/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 82/2021 din 29 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, fiind respinsă cererea de chemare în judecată.

A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 624/2021 din 20 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respins apelul reclamantei, ca nefondat.

A fost obligat apelanta-reclamantă la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli transport, către intimat.

Prin decizia nr. 1419 din 9 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost admis recursul reclamantei, fiind casată decizia atacată și trimisă cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 399/2023 din 28 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respins apelul reclamantei, ca nefondat.

După expunerea parcursului procesual al cauzei, reclamanta a susținut caracterul greșit al considerentelor prin care instanța de apel a stabilit momentul de la care termenul de prescripție a început să curgă.

Potrivit unei alte critici, în mod greșit instanța de apel a apreciat că procedura de control a Curții de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție, sens în care a invocat reclamanta regula de drept exprimată prin adagiul latin contra non valentem agere non currit praescriptio ("prescripția nu curge împotriva celui care nu poate să acționeze").

De asemenea, au fost evocate dispozițiile art. 2.537 C. civ. referitoare la cazurile de întrerupere a prescripției, reclamanta susținând că, în speță, termenul de prescripție a fost întrerupt prin decizia Curții de Conturi nr. 10/VI/2013/2022, care a prelungit termenul de îndeplinire a măsurilor dispuse inițial prin Raportul de control nr. x/26.04.2013.

În continuare, au fost redate prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu privire la Standardele Internaționale de Evaluare, arătându-se că, la data emiterii titlului de plată nr. x/04.08.2009, standardele de evaluare nu au fost respectate, aspect reținut de către Curtea de Conturi cu ocazia controlului realizat în 26 aprilie 2013, fiind dispuse în sarcina autorității măsuri de remediere a deficiențelor constatate până la 31 decembrie 2022.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la data de 4 decembrie 2023, la dosar nefiind depusă întâmpinare.

Prin rezoluția din 8 ianuarie 2023 a fost stabilit termen de judecată la 19 martie 2023, cu citarea părților.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat dispozițiile art. 488 C. proc. civ. drept temei al cererii de recurs, fără a-și încadra susținerile într-unul sau mai multe dintre motivele de nelegalitate prevăzute în mod limitativ de legiuitor.

Înalta Curte, evaluând criticile cu care a fost sesizată, constată că dispozițiile art. 488 C. proc. civ. au fost invocate formal, nefiind relevate motive de nelegalitate cu privire la hotărârea a cărei casare se solicită, apte să fie încadrate în ipotezele prevăzute la pct. 1 - 8 ale textului de lege invocat.

În speță, prin decizia de casare, instanța supremă a statuat că începutul termenului de prescripție extinctivă nu era marcat de actele Curții de Conturi și de procedura de control finalizată de aceasta la 28 iunie 2019.

Instanței de apel, în rejudecarea apelului reclamantei, îi revenea sarcina de a identifica, în urma evaluării probatoriului și circumstanțelor cauzei, în raport cu motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate, momentul de la care curge termenul de prescripție legal, în cauză, de cunoașterea existenței și întinderii prejudiciului pretins de reclamantă.

În aceste coordonate impuse prin dispozițiile art. 501 C. proc. civ., în rejudecare, curtea de apel a reținut că în urma procedurilor de control ale Curții de Conturi, a fost verificat raportul de evaluare nr. x din 30 ianuarie 2009. Astfel, la 17 martie 2018, s-a concluzionat că acesta este nesatisfăcător, incomplet și conține mai multe neconformități. Apreciindu-se că de la această dată curge și termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în despăgubire de 3 ani, s-a reținut împlinirea acestuia la data de 17 martie 2021, înainte de promovarea acțiunii la data de 14 mai 2021.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în calea extraordinară de atac că momentul care marchează începutul termenului de prescripție a dreptului material la acțiune coincide cu data la care a luat cunoștință de rezultatul final al verificărilor asupra rapoartelor de evaluare întocmite de pârâtă, termen care ar fi fost întrerupt/suspendat ca efect al deciziilor emise de Curtea de Conturi în cadrul acțiunii de control și al procedurilor demarate în vederea contractării unor noi evaluatori.

Or, se impune observația că data la care a început să curgă termenul de prescripție, când reclamanta, în calitate de beneficiar al serviciului prestat de pârâtă, a cunoscut ori trebuia să cunoască prejudiciul rezultat din executarea necorespunzătoare a obligațiilor de către cocontractant, reprezintă o împrejurare de fapt, care se determină de către judecătorii de fond, urmare a evaluării circumstanțelor concrete ale cauzei, pe baza analizei probatoriului, în recurs neputându-se proceda la reaprecierea situației de fapt, astfel stabilite.

Totodată, pretinde recurenta că în mod greșit s-a reținut că acțiunea de control desfășurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției extinctive, sens în care se prevalează de regula exprimată prin adagiul latin contra non valentem agere non currit praescriptio ("prescripția nu curge în contra celui care nu poate să acționeze") prin trimiterea la dispozițiile din Decretul nr. 167/1958.

Mai invocă reclamanta și incidența dispozițiilor art. 2.537 C. civ. referitoare la cazurile de întrerupere a prescripției, susținând că, în speță, termenul de prescripție ar fi fost întrerupt prin decizia Curții de Conturi nr. 10/VI/2013/2022, care a prelungit termenul de îndeplinire a măsurilor dispuse inițial prin Raportul de control nr. x/26.04.2013.

Având în vedere că în apel au fost analizate susținerile reclamantei privitoare la începutul termenului de prescripție și cauzele de întrerupere ori suspendare invocate, rezultă că, pentru formularea unor veritabile motive de recurs cu privire la aceleași aspecte, recurenta ar fi trebuit să se raporteze la modalitatea în care instanța de apel a răspuns în concret criticilor sale.

Cu alte cuvinte, față de cerința legală de a motiva propriu-zis calea extraordinară de atac, reclamanta avea obligația să invoce, punctual, motivele de nelegalitate identificate prin raportare la judecata realizată de instanța de control judiciar devolutiv, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia atacată, dată în apel iar instanța de recurs se pronunță exclusiv din perspectiva legalității acesteia, neputând reevalua situația de fapt.

Se constată că aspectele deduse judecății, prin intermediul căii extraordinare de atac nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., din moment ce reclamanta își reiterează, ca atare, motivele de apel și își exprimă nemulțumirea față de aprecierea instanței de apel asupra probatoriilor, precum și asupra situației de fapt deduse judecății, fiind în realitate critici de netemeinicie.

Controlul judiciar nu se poate realiza dacă recurenta-reclamantă nu a arătat în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel din perspectiva regulilor de drept substanțial aplicate, observându-se și ambiguitatea motivării cererii de recurs, din moment ce actelor și procedurilor de control derulate de Curtea de Conturi li se atribuie simultan de către recurentă atât efectul suspendării, cât și al întreruperii prescripției dreptului material la acțiune.

Or, aparența de motivare a recursului nu poate fi privită ca un veritabil recurs împotriva deciziei atacate, prin care trebuie arătate în ce constau greșelile de judecată prin trimitere la considerentele deciziei atacate.

În consecință, se constată că nu au fost formulate motive de nelegalitate și nu este nici cazul unor motive de casare de ordine publică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) împotriva deciziei nr. 399/2023 din 28 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) împotriva deciziei nr. 399/2023 din 28 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2024.