ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 421/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 421/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 1 martie 2023
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, sub număr de dosar x/2021, urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Curtea de Apel Galați, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brăila, obligarea acestora la plata sumei de 10.000 RON, fără TVA, aferentă lunii august, respectiv dreptul de creanță dobândit în baza decontului justificativ, facturii și contractelor în vigoare atașate, aferent acțiunilor sanitar-veterinare efectuate de către reclamant, în baza O.G. nr. 117/2020, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 570/Fca/2021 din 15 decembrie 2021 a Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brăila.
A fost obligată pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brăila să plătească reclamantului A. suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, aferentă lunii august 2020 din bugetul ANSVSA, prin bugetul propriu.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brăila și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu sediul în București.
Inițial apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, sub număr de dosar x/2022, iar prin decizia civilă nr. 4 din 24 februarie 2022, a fost declinată competența de soluționare a apelului în favoarea secției a II-a Civilă a Curții de Apel Galați.
Cauza a fost înregistrată la 18 martie 2022 pe rolul secției a II-a Civilă, sub număr de dosar x/2022
Prin decizia nr. 170/2022 din 18 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, au fost admise apelurile declarate de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brăila și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 570 din 15 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. x/2021. A fost schimbată în tot sentința civilă apelată și, în rejudecare, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brăila și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei nr. 170 din 18 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, A. a formulat contestație în anulare, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunțată de către o instanță necompetentă, respectiv secția Civilă.
Prin decizia nr. 283/2022 din 14 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de intimata Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, și, în consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 170 din 18 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2022.
Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 283/2022 din 14 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, admiterea acțiunii formulate și precizate, respectiv obligarea la achitarea sumei de 10.000 RON, fără TVA (aferentă lunii august), respectiv dreptul exclusiv de creanță, dobândit în baza decontului justificativ, facturii și contractelor în vigoare atașate.
Recurentul înțelege să invoce excepția necompetenței materiale a tribunalului în ceea ce privește judecata fondului, apreciind că judecătoria este competentă material să judece cauza, din această perspectiva solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la judecătorie.
În dezvoltarea motivului de casare invocat, a susținut, în esență, că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.
Apreciază că primul argument reținut de către instanța de fond este eronat, fiind reținut cu încălcarea principiului disponibilității, în condițiile în care nici intimatele nu au susținut caracterul incomplet al actelor anexate decontului depus, așa încât instanța de fond nu avea niciun motiv pentru a concluziona în acest sens, cu atât mai mult cu cât acest aspect nici nu a fost pus în discuția părților, recurenta neavând posibilitatea de a-și formula apărarea.
Mai mult, arată recurentul, nu poate fi reținută lipsa actului adițional pentru întreaga perioada (luna august) pentru care s-a depus decontul.
Prin Legea nr. 291/2020 privind aprobarea O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 42/2004 și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004, această dispoziție a fost modificată prin eliminarea din cuprinsul său a actului adițional.
Cum argumentele prezentate de instanță în susținerea soluției sunt consecința aplicării greșite a legii, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.
Menționează că dispozițiile legale recunosc în favoarea recurentului dreptul de a primi suma de 10.000 RON/lună, condiția legală fiind ca recurentul să fie beneficiarul unui contract de concesiune pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Prin urmare, de vreme ce este recunoscut prin lege, iar plata nu este amânată prin existența altor dispoziții legale, susține că avea dreptul la recunoașterea și acordarea dreptului, condițiile legale fiind îndeplinte.
Mai arată că intimatele nu au învestit instanța cu vreo cerere reconvențională, prin care să solicite instanței de judecată să constate că recurentul nu ar fi îndreptățit la acordarea sumei de 10.000 RON/lună.
Critica de nelegalitate, subliniază recurentul, vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020.
În opinia sa, în mod greșit, instanța a respins cererea de chemare în judecată și nu a obligat pârâtele la achitarea sumei de 10.000 RON, pe motiv că reclamantul nu a atașat decontului justificativ facturii și celelalte documente justificative prevăzute de O.G. nr. 42/2004, indicând în acest sens art. 6 din O.U.G. nr. 117/2020.
Aceasta întrucât, toate documentele despre care face vorbire instanța de fond s-au depus la DSVSA, împreună cu decontul justificativ și factura.
Supune atenției instanței de recurs, răspunsurile ANSVSA-ului și DSVSA-ului la notificarea recurentului pentru a se observa că nici prin intermediul procedurii prealabile cele două pârâte nu au respins cererea recurentului pentru dosar incomplet sau pentru lipsa actului adițional, ci au refuzat plata pentru lipsa fondurilor.
Consideră că instanța a reținut în mod greșit că nu pot fi obligate pârâtele la achitarea sumei de 10.000 RON aferentă lunii august 2020 pe motiv că lipsește actul adițional, deoarece, pe de o parte suma de bani este solicitată și acordată ca urmare a serviciilor deja prestate de către medicii veterinari/cabinetele/societățile veterinare și justificate conform O.U.G. nr. 117/2020, iar pe de altă parte, O.U.G. nr. 117/2020 nu condiționează acordarea sumei de bani de încheierea actului adițional, ci doar recomandă încheierea unui act adițional, ceea ce în speță s-a și întâmplat.
Astfel, atâta timp cât serviciile au fost prestate, arată recurentul, integral în favoarea statului pentru luna august, plata acestora nu poate fi condiționată de lipsa actului adițional.
Intimatele-pârâte au depus întâmpinări, DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BRĂILA invocând și excepția nulității recursului.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurentul A. din perspectiva criticilor indicate, reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:
"cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.:
"mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".
De asemenea, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:
"aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.
Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Înalta Curte constată că recurentul a indicat formal motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurentul solicitând, în realitate, instanței de recurs să statueze asupra cauzei, ca atare, judecând în fond, și nu doar să verifice decizia recurată în ce privește modul de aplicare a legi.
De altfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, care formează obiectul prezentului recurs, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția adoptată (de respingere a contestației în anulare, ca inadmisibilă) și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.
Susțineri îmbracă doar aparența unor critici de nelegalitate, în condițiile în care ele nu mai pot fi luate în analiză, fiind deja dezlegate prin decizia pronunțată în apel, pe fondul litigiului.
Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în contestația în anulare, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurentul nu a criticat această hotărâre, ci s-a raportat la decizia instanței de apel.
Or, simpla nemulțumire a recurentului cu privire la soluția pronunțată pe fondul litigiului, fără a formula critici de nelegalitate la adresa hotărârii care formează obiectul prezentului recurs, nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Rezumând, susținerile recurentului prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, iar în lipsa unor argumente care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanța de recurs nu se poate substitui părții, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele deciziei atacate.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.
În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) din același cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 283/2022 din 14 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 283/2022 din 14 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2023.