ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2683/2023

Ședința publică din data de 13 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 10.04.2020, reclamanta S.C. OMV PETROM S.A. a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 732.145,15 RON, echivalentul sumei de 169.430,98 USD la cursul de 4,3212 RON/USD din 09.10.2019, compusă din suma de 466.014,41 RON, reprezentând taxă folosință rezervor petrolier și suma de 266.130,74 RON, reprezentând penalități de întârziere contractuale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La 21.12.2021, pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, precum și cerere reconvențională, prin care a solicitat reducerea cuantumului clauzei penale prevăzute de art. 2.2 lit. b) din contractul părților de la suma de 17.500 USD la cel mult 11.500 USD și, în consecință, recalcularea penalităților pretinse de reclamantă pentru perioada 01.04.2017-06.02.2018, compensarea sumelor stabilite pentru perioada 01.09.2017-06.02.2018 cu cele pe care le-a achitat suplimentar reclamantei-pârâte în perioada 01.04.2017-31.08.2017, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, invocând excepția netimbrării acesteia și excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtei-reclamante.

Prin încheierea din 17.01.2022, prima instanță a stabilit mai multe obligații în sarcina pârâtei-reclamante și a luat act că al doilea capăt al cererii reconvenționale este o apărare de fond, iar prin încheierea din 28.03.2022 a pus în dezbaterea părților excepția prescripției, precum și fondul cauzei și a amânat pronunțarea.

Prin sentința civilă nr. 826/18.04.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 732.145,15 RON, reprezentând pretenții, precum și suma de 10.926,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierilor din 17.01.2022 și 28.03.2022, precum și a sentinței civile nr. 826/18.04.2022, pârâta A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 563A/30.03.2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat împotriva celor două încheieri și a admis apelul formulat împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 466.014,44 RON, reprezentând taxă folosință rezervor petrolier, a respins capătul de cerere privind suma de 266.130,74 RON, reprezentând penalități de întârziere, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.265,14 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.133,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta S.C. OMV PETROM S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și rejudecarea de către instanța de recurs, cu consecința respingerii apelului și admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

Prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile contractuale și legale privind plata penalităților de întârziere generate de neachitarea debitului principal la scadență.

Recurenta a evocat raționamentul instanței de apel cu privire la respingerea pretențiilor sale reprezentând penalități de întârziere și a susținut, în esență, că are dreptul să pretindă aceste accesorii, conform facturilor pe cale le-a emis în temeiul contractului părților, iar soluția de respingere a acestora a fost generată de interpretarea greșită a clauzelor contractuale.

În continuare, a invocat art. 8.6 din contract, a enumerat facturile pe care le-a emis potrivit acestei clauze și a subliniat faptul că instanța a nesocotit acordul de voință al părților, încălcând astfel art. 1.166, art. 1.170 și art. 1.179 C. civ.

La 04.07.2023, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea acestuia ca nefondat, iar recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea formală a uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-una dintre acestea. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă autorul căii de atac aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, deși a indicat expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta nu a dezvoltat în susținere nicio critică veritabilă de nelegalitate la adresa deciziei instanței de prim control judiciar.

În acest context, Înalta Curte notează că prezentul demers judiciar urmărește obligarea societății pârâte la plata chiriei pentru folosința unui rezervor petrolier și a penalităților de întârziere aferente acestei sume.

Instanța de apel, schimbând în parte sentința tribunalului, a reținut că părțile au prevăzut prin contract dreptul intimatei, în calitate de furnizor, de a pretinde penalități pentru plata cu întârziere a prețului produselor livrate și faptul că nu a fost reglementat convențional dreptul recurentei, în calitate de client, de a încasa penalități pentru neplata la termen a taxei de folosință a rezervorului.

Din examinarea motivelor de recurs, rezultă cu evidență faptul că autoarea căii de atac a criticat modul în care instanța de apel a analizat clauzele contractului și dreptul său de a percepe aceste penalități, reproșându-i interpretarea greșită a prevederilor art. 8.6 din convenția încheiată cu intimata. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a invocat caracterul accesoriu al penalităților față de debitul principal constând în taxa de folosință a rezervorului, pe care ambele instanțe devolutive l-au găsit întemeiat, conținutul facturilor emise în cauză potrivit contractului, precum și argumente privind validitatea clauzelor contractuale.

Înalta Curte reafirmă împrejurarea că invocarea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuție nu presupune, în mod suficient, doar trimiterea la o normă de drept material, dacă partea nu dezvoltă, în mod consecvent, un raționament care să justifice concluzia că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii la starea de fapt lămurită, ori a ignorat regulile de drept aplicabile în materia analizată.

În speță, sub pretextul încălcării sau aplicării greșite a art. 1.166, art. 1.170 și art. 1.179 C. civ., recurenta aduce în dezbatere conținutul clauzelor contractuale și conduita contractanților, criticând, practic, modul în care instanța de apel, evaluând probatoriul administrat, a stabilit că aceasta nu este îndreptățită a pretinde penalități.

Nemulțumirea recurentei circumscrisă deciziei atacate, modalității în care instanța de apel a evaluat starea de fapt, statuând, în cele din urmă, asupra netemeiniciei în parte a acțiunii, este o critică specifică unei căi de atac devolutive, întrucât prezintă evidente valențe de netemeinicie, care nu mai poate fi reevaluată în recurs, cale extraordinară de atac care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție doar examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. așa fiind, o nouă analiză a elementelor factuale și a probelor deja administrate nu mai poate fi supusă cenzurii și în recurs, în actualul context legislativ, deoarece sistemul național de drept nu recunoaște decât dublul grad de jurisdicție, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constată incidența în cauză a excepției nulității recursului, cu consecința anulării căii de atac declarate.

Cu privire la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată pretinse de intimată în recurs, Înalta Curte constată că aceasta a depus la dosar facturile nr. x/11.05.2023, în valoare de 6.000 euro și nr. 138/03.11.2023, în valoare de 18.000 euro, reprezentând onorariul avocatului său, precum și dovada plății celei de-a doua facturi.

Examinarea acestor dovezi, prin prisma dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., relevă faptul că numai suma de 9.000 euro evidențiată în factura nr. x/03.11.2023, achitată la 08.11.2023, reprezintă, în realitate, onorariul avocatului intimatei, plătit pentru prezentul dosar, conform mențiunilor din cuprinsul acestui înscris, celelalte sume achitate fiind fără legătură cu desfășurarea prezentul litigiu în fața instanței supreme.

De aceea, reținând culpa procesuală în sarcina recurentei, ca parte căzută în pretenții, în aplicarea art. 451 alin. (1), art. 452 și art. 453 alin. (1), raportate la art. 494 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 9.000 euro, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în prezenta fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. OMV PETROM S.A. împotriva deciziei civile nr. 563A/06.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 9.000 euro, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2023.