ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1568/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 09.05.2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea acestuia la punerea în executare a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x, în sensul adoptării unei Hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV PETROM S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării prezentei decizii și până la executarea obligației; sancționarea conducătorului pârâtului Guvernul României cu amendă de 20% din venitul minim brut pe economie/zi de întârziere pentru neexecutarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019; acordarea de penalități de întârziere, în ceea ce privește obligația de a adopta Hotărârea de guvern și pentru nerespectarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019, ce urmează a fi calculată de la data împlinirii termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce reprezintă titlu executoriu și până la îndeplinirea obligațiilor și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 22.06.2022 reclamantl a depus la dosar Cerere modificatoare, în cadrul căreia a arătat că, față de dispozițiile art. 107 alin. (1) din Coonstituția României, înțelege să se judece în calitate de pârâți cu Guvernul României precum și cu Primul Ministru al Guvernului României, solicitând astfel introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Primului Ministru al Guvernului României.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 330 pronunțată în Camera de consiliu la data de 03 martie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilități, excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului de a obține exectarea silită, invocate de pârâtprin întâmpinare, dar și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Prim-Ministrul României, ca rămasă fără obiect.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare, admiterea cererii de obligare a Guvernului României la punerea în executare a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, în sensul adoptării unei Hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV PETROM S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării prezentei decizii și până la executarea obligației; de sancționare a conducătorului pârâtului Guvernul României cu amendă de 20% din venitul minim brut pe economie/zi de întârziere pentru neexecutarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 si de acordarea unor penalități de întârziere, în ceea ce privește obligația de a adopta Hotărârea de guvern și pentru nerespectarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019, ce urmează a fi calculată de la data împlinirii termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce reprezintă titlu executoriu și până la îndeplinirea obligațiilor.

În motivarea recursului a susținut în esență recurentul-reclamant că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (3) si ale art. 18 alin. (5) din Legea 554/2004.

Analizând trunchiat prevederile legale aplicabile, Curtea de apel București a realizat o aplicare greșită a normelor de drept substanțial.

Astfel, arată recurentl că aprobarea vânzării unei cote procentuale de 1% din valoarea capitalului social, în loc de 8% cât prevedea decizia civilă mai sus amintită, stabilită prin H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă o îndeplinire a obligației întocmai si la timp, contrar motivării instanței, întrucât sintagma "până la limita a 8%" nu indică faptul că salariații ar putea achiziționa un procent între 0% și 8%, căci aceasta ar însemna o negare a dreptului recunoscut prin hotărâre.

Pe de altă parte, semnificația sintagmei menționate reprezintă obligația Guvernului de a nu hotărî vânzarea către salariați a unei cote mai mari de 8% la prețul la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare.

Mai mult, consideră recurentul că, a îmbrățișa opinia potrivit cu care H.G. nr. 746/2022 pune în executare Decizia ÎCCJ, ar însemna să i se acorde debitorului unei obligații o putere discreționară de a stabili limitele și măsura dreptului, ceea ce echivalează cu negarea dreptului deja recunoscut printr-o hotărâre judecătorească.

Este important de reținut că prin titlul executoriu, ÎCCJ reținuse deja excesul de putere al Guvernului prin aceea că de la data emiterii actului normativ incident în cauză- anul 2003, și momentul soluționării recursului - anul 2019, au trecut 16 ani, subliniind că

"Amânarea adoptării hotărârii de guvern, pentru mai mult de 10 ani, ar putea afecta chiar caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la însăși existența acestor drepturi" și "respingerea acțiunii ar echivala cu lipsirea de efecte juridice a prevederilor O.G. nr. 55/2003 și cu recunoașterea caracterului pur potestativ al obligației pe care Guvernul și-a asumat-o prin însăși adoptarea ordonanței, starea de pasivitate de peste 10 ani încălcând exigențele unui termen rezonabil."

Drept urmare, trebuie antrenată răspunderea Guvernului României pentru neexecutarea deciziei civile nr. 2370/2019 datorită faptului că titlul executoriu este unul clar în ceea ce privește persoanele îndreptățite, aspect tranșat deja si prin respingerea cererii de lămurire dispozitiv.

Nimic nu a împiedicat Guvernul să elaboreze si să emită hotărârea la care a fost obligat prin titlu, în perioada în care Legea nr. 173/2020 a fost în vigoare si atâta timp cât obligația prevăzută în titlu se referă Ia stabilirea condițiilor în care urmau să fie vândute acțiunile, aspecte ce puteau fi stabite chiar si anterior în decursul anilor.

Invocând Decizia nr. 2/20.02.2023 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea prevederilor art. 24 alin. (1)-(3) și (4) din Legea contenciosului administrativ, respectiv pct. 131 din hotărâre, recurentul susține că instanța supremă a definit noțiunea de "îndeplinire a obligațiilor", emițând trei ipoteze ce pot apărea si pe care instanța învestită cu soluționarea unui litigiu, trebuie să Ie identifice, respectiv o primă ipoteză -obligația nu nfost îndeplinită, a doua ipoteză - nu a fost îndeplinită întocmai și a treia - a fost îndeplinită cu întârziere.

Așadar, consideră că instanța de fond trebuia să încadreze situația din speță drept -obligația - nu a fost îndeplinită întocmai și nici la timp, si pe cale de consecință să stabilească că acțiunea nu este lipsită de obiect, iar aceste aspecte nu au fost analizate judicios de către instanța de fond care a realizat o aplicare greșită a normelor de drept substanțial, motiv pentrru care solicită admiterea recursului.

Apărările formulate de intimați

Intimații-pârâți Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului și Guvernul României au combătut criticile recurentului din cadrul recursului printr-o întâmpinare comună, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.

În esență au susținut intimații – pârâți că, în condițiile în care elaborarea proiectului de hotărâre a fost o etapă distinctă și premergătoare adoptării actului, reglementată procedural de dispozițiile constituționale și ale actelor normative speciale care reglementează procedurile de elaborare și adoptare a proiectelor de hotărâre de Guvern (Legea nr. 24/2000, H.G. nr. 561/2009,H.G. nr. 1361/2006) și confirmată de titlul executoriu, este evident că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice a Guvernului României ori a Prim-ministrului pentru neexecutarea în termen a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019.

Instanța de fond a apreciat în mod just că nu există o culpă a Guvernului României ori a Prim-ministrului întrucât nu au rămas în pasivitate, fiind făcute demersurile necesare în scopul executării voluntare a obligației stabilite prin Decizia nr. 2370/08.05.2019.

Față de aceste considerente, intimații consideră că instanța de fond a reținut că obligația stabilită prin hotărârea judecătorească a fost îndeplinită, motiv pentru care nu se mai pot aplica mijloacele de constrângere prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, respectiv amenda și penalitățile de întârziere.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate, iar soluția pronunțată de prima instanță se impune a fi menținută, întrucât aceasta a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile legale în vigoare, în funcție de situația de fapt care își găsește suport în probatoriul administrat.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimaților - pârâți i-a fost comunicată recurentului – reclamant A. în termenul legal, acesta nu a combătut apărările celor doi intitmați printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ..incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 08.06.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.03.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, după soluționarea cu prioritate a cererii de suspendare a judecății, astfel cum a fost formulată și întemeiată de recurentul -reclamant pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele arătate în practicaua prezentei hotărâri, a luat act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă și, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare asupra recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, de apărările din cuprinsul întâmpinării, dar și de normele legale aplicabile litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, motiv pentru care va fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

Criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentința pronunțată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, reține instanța de control judiciar că, prin Decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:"Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații Societății Naționale a Petrolului «Petrom» - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în condițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâților la executarea Deciziei Î.C.C.J. - SCAF nr. 2370/08.05.2019, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României și acordarea unor penalități de întârziere.

Prima instanță a constatat că acțiunea formulată a rămas fără obiect, dată fiind adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV Petrom" - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În recurs, reclamantul a contestat concluzia instanței de fond, susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (3) și art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte nu poate reține însă această critică, apreciind că hotărârea recurată este legală.

Reține astfel că, în ceea ce privește procedura de executare silită a obligațiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel cum rezultă din paragraful 65 din Decizia nr. 12/2018 pronunțată de Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în dosarul nr. x/2017), se constată că, într-o primă etapă, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanța de executare aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 Cod procedură civilă.

Această etapă are un dublu scop:

- pe de o parte, dă efect principiului disponibilității care guvernează executarea silită și în materia contenciosului administrativ (într-adevăr, debitorul nu este obligat să ceară executarea, iar dacă a cerut-o nu este obligat să o finalizeze, așa cum rezultă explicit din dispozițiile art. 24 alin. (5); altfel spus, fără o cerere formulată în temeiul art. 24 alin. (3) nu există executare silită în materia contenciosului administrativ (pentru ipotezele guvernate de art. 18 alin. (1) și (4) lit. b) și c) și art. 24 alin. (1), deoarece s-a încălca principiul disponibilității; în plus, spre diferență de dreptul comun, executarea silită în astfel de situații se face de instanța de executare și nu de executorul judecătoresc, ceea ce este firesc deoarece în discuție este constrângerea la exercițiului puterii publice;

- pe de altă parte, prima fază are ca obiectiv să constrângă debitorul autoritate publică să execute în natură obligația care presupune faptul său personal, stabilită în sarcina sa de instanța de contencios administrativ, iar mijloacele de constrângere sunt amenda în favoarea statului și penalitățile în favoarea creditorului.

Prin reglementare, caracter și scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătorești definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmărește obligarea la executarea titlului executoriu și sancționarea conducătorului autorității publice. Altfel spus, instanța nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă și penalitățile de întârziere) în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligației de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, și nu pentru trecut, acestea neavând natura juridică a unor compensații/despăgubiri civile.

Având în vedere că prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, pe parcursul judecării prezentei cauze, pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV Petrom" - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat în mod corect dispozițiile de drept material, reținând că este lipsită de obiect cererea de chemare în judecată având ca obiect executarea silită, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a acestei obligații de a face.

Prin urmare, în condițiile în care paratul Guvernul României a făcut dovada ieșirii din pasivitate, prin publicarea in Monitorul Oficial nr. 560 din data de 8 iunie 2022, a actului administrativ adoptat ca urmare a punerii in executare a titlului executoriu anterior menționat, acesta executând, așadar, de bunăvoie, în natură, obligația de adoptare a unei hotărâri de guvern, stabilită in sarcina sa prin titlul executoriu anterior menționat, în mod corect prima instanță, cu corecta aplicare și interpretare a legii, a reținut că, în ceea ce îl priveste pe creditorul reclamant A., cererea de chemare în judecată formulată de acesta a rămas fără obiect.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează, de asemenea, și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. În consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (Hornsby c. Greciei, 19 martie 1997, par. 40; Iatridis c. Greciei, 25 martie 1999, Burdov c. Rusiei, 7 mai 2002, par. 34; Jas iuniene c. Lituaniei; Ruianu c. României, 17 iunie 2003, Sabin Popescu c. României, 2 martie 2004, Șandor c. României, 24 martie 2005).

Cu toate acestea, în materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanța nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă și penalitățile de întârziere) în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligației de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, și nu pentru trecut, acestea neavând natura juridică a unor compensații/despăgubiri civile.

Or, în cauza dedusă judecății, reclamantul a atins scopul urmărit, obținând executarea obligației intuitu personae, iar din conținutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăși fixarea cuantumului penalităților este condiționată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunțarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3).

Înalta Curte mai reține că în sarcina pârâților nu se poate reține o culpă determinantă în întârzierea executării obligației, condiție prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020: "(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunțarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce privește situațiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acțiunilor OMV Petrom S.A.

Prin hotărârea judecătorească menționată nu a fost suplinit consimțământul unei părți la contractul de vânzare, obligația nu poată fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de inițierea unui proces de vânzare a acțiunilor, acesta fiind motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicției de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

Prin urmare, nu se poate reține refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că reclamantul a obținut executarea obligației prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat. Acest motiv de casare intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material, fiind incident când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Contrar argumentelor prezentate de recurent, soluția instanței de fond este temeinică și legală, fiind rezultatul corectei aplicări a dispozițiilor legale.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 330 din Camera de Consiliu din data de 3 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.