ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2656/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, sub nr. x/2014/a1, reclamantul Cabinet Individual de Insolvență A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., a solicitat în temeiul art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților C., D. și D..

Prin sentința civilă nr. 1085/F/2018 din 8 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepția de tardivitate și excepția prescripției; s-a admis cererea formulată de Cabinetul Individual de Insolvență A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în temeiul art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în contradictoriu cu pârâții C., D. și D. și, în consecință, pârâții au fost obligați, în solidar, să aducă la masa credală a societății debitoare suma de 6.972.964 RON, reprezentând pasivul societății debitoare B. S.R.L.; nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul D. a declarat apel, solicitând în principal, anularea sentinței nr. 1085/F/2018 a Tribunalului Bihor și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, deoarece aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii formulate de apelant, de suspendare a cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016, având ca obiect anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare a apelantului, în temeiul art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție; în subsidiar, a solicitat schimbarea în totalitate a sentinței nr. 1085/F/2018 și, rejudecând fondul cauzei, în temeiul art. 476 alin. (1), coroborat cu art. 480 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., să se dispună: admiterea cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016, aflat în faza de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție; respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a apelantului D., formulată de Cabinet Individual de Insolvență A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale; respingerea cererii ca inadmisibilă până la concurența sumei de 3.883.981 RON.

În temeiul Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători nr. 1082/20.08.2020, a Hotărârii Colegiului de conducere al Curții de Apel Oradea nr. 37/13.11.2020 și al Ordinului de serviciu nr. 34 din 30.12.2020, dat de Cabinetul Președintelui Curții de Apel Oradea, dosarul a fost transferat în data de 4 ianuarie 2021 de la secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, redenumită secția de contencios administrativ și fiscal, la secția a II-a civilă, înființată începând cu 1 ianuarie 2021, unde a primit număr versionat, respectiv cu steluță.

Prin decizia nr. 211/2022 - A din 28 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a admis apelul declarat de apelantul D. împotriva sentinței civile nr. 1085/F/2018 din 8 noiembrie 2018 a Tribunalului Bihor, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a diminuat cuantumul sumei la care a fost obligat pârâtul D., de la suma de 6.972.929 RON, la suma de 3.088.983 RON; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței; fără cheltuieli de judecată în apel; apelantul D. a fost obligat la plata onorariului curatorului special, avocat E., în cuantum de 1.567 RON; definitivă.

Împotriva acestei decizii, revizuentul D. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 513 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 22 iulie 2022.

Revizuentul consideră că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a ținut cont de autoritatea de lucru judecat, în ceea ce privește inexistența vinovăției, a soluției date în dosarul penal nr. x/2014, în cadrul căruia s-a dispus clasarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

A arătat că soluția dată în dosarul penal nr. x/2014 a rămas definitivă, nefiind formulată plângere împotriva ordonanței de clasare.

În opinia revizuentului, soluția dată în dosarul de urmărire penală are o importanță semnificativă, deoarece s-a stabilit că inculpata S.C. B. S.R.L. Oradea a fost condusă și coordonată în fapt, în perioada 2013-2014, de către asociat - inculpat D. (cetățean maghiar) și angajatul inculpatei, numitul F. (cetățean maghiar), decedat la 6 aprilie 2016, iar nu de către administratorul de drept D..

Cum acesta este singurul dosar în care s-au administrat cele mai multe probe, instanța de judecată nu poate să dea o soluție contradictorie și să constate vinovăția revizuentului D. pentru nepredarea actelor contabile și conducerea greșită a contabilității.

Așadar, instanța de apel nu trebuia să contrazică statuările din cele două dosare indicate în cuprinsul cererii de revizuire.

Pentru aceste motive, revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire și anularea în parte a deciziei nr. 211/2022-A din 28 iunie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, prin care a fost menținută sentința civilă nr. 1085/F/2018 din 8 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, pentru suma de 3.088.983 RON, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, având în vedere încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat raportat la decizia nr. 2505 din 5 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și la soluția dată în dosarul penal nr. x/2014, rămasă definitivă.

Prin decizia nr. 267/2022-A din 29 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a declinat competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul D., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 14 octombrie 2022, fiind stabilit termen de judecată, în vederea soluționării căii de atac, la 8 decembrie 2022.

Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte reține următoarele:

Pe calea revizuirii, autorul căii de atac a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 211/2022-A din 28 iunie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, prin care a fost menținută sentința civilă nr. 1085/F/2018 din 8 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, pentru suma de 3.088.983 RON, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, având în vedere încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat raportat la decizia nr. 2505 din 5 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și la soluția dată în dosarul penal nr. x/2014, rămasă definitivă.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Instituirea ipotezei prevăzute de textul de lege anterior evocat, în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice.

În speță, dosarul nr. x/2014 în care Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a pronunțat decizia nr. 211/2022-A din 28 iunie 2022, atacată pe calea revizuirii, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, sub nr. x/2014/a1, la data de 24 aprilie 2017.

Potrivit art. 24 din C. proc. civ., "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Prin urmare, normele de procedură incidente în cauză sunt cele în vigoare la 24 aprilie 2017, când procesul de față a debutat.

Potrivit art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma aplicabilă în cauză, respectiv cea anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, va anula cea din urmă hotărâre.

Această reglementare legală a soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de revizuire dă expresie scopului căii de atac în discuție, care constă, de regulă, în cel de a îndepărta erorile săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată. În schimb, în ipoteza hotărârilor potrivnice, legea prevede că soluția pe care instanța de revizuire o va pronunța, când găsește calea de atac întemeiată, este cea a anulării celei din urmă hotărâri - în mod firesc, de altfel, pentru că în acest fel se valorifică autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaște posibilitatea ca același litigiu să fie soluționat de două ori; dispozițiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Dacă s-ar afirma, ca temei al revizuirii, nesocotirea, în hotărârea atacată, a unor chestiuni litigioase dezlegate anterior, în cadrul altui proces, anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar lăsa noul litigiu nesoluționat.

Până la modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, o atare soluție nu era reglementată.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 - ceea ce nu este cazul, în speță, deoarece procesul de față a început la 24 aprilie 2017, întrucât în noua formă a Codului, inaplicabilă însă în cauza de față, art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanței de revizuire posibilitatea de a anula cea din urmă hotărâre și de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Articolul 27 din C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Așadar, hotărârile sunt supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea în vigoare la data la care a început procesul - relevantă fiind, deci, data înregistrării cererii de chemare în judecat -, iar nu legii în vigoare la data promovării căii de atac.

De aceea, Înalta Curte impune părților concluzia că atât timp cât procesul de față a debutat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, revizuentul nu poate invoca autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei pozitiv, ca temei al promovării căii extraordinare de atac.

Totodată, Înalta Curte constată că este lipsită de fundament susținerea revizuentului D., potrivit căreia ar fi îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a ținut cont de autoritatea de lucru judecat, în ceea ce privește inexistența vinovăției, a soluției date în dosarul penal nr. x/2014, în cadrul căruia s-a dispus clasarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Sub acest aspect, se reține că ordonanța prin care procurorul a dispus clasarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din același cod, nu este o hotărâre pronunțată de instanța de judecată, astfel cum este definită în art. 424 din C. proc. civ.

Hotărârea judecătorească este un act jurisdicțional căruia nu i se poate asimila ordonanța emisă de parchet în cadrul urmăririi penale din procesul penal.

Prin ordonanța emisă de parchet se dispune asupra unor acte sau măsuri procesuale în timpul urmăririi penale, în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și pentru atingerea scopului activității judiciare, spre deosebire de hotărârea judecătorească care reprezintă actul de dispoziție al instanței de judecată prin care se dezînvestește de soluționarea dosarului civil sau penal și este învestit cu autoritate de lucru judecat.

Se cuvine a fi menționată și decizia nr. 419 din 23 iunie 2020 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 998 din 28 octombrie 2020, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că ordonanța de clasare nu are autoritate de lucru judecat, fiind un act al procurorului, iar incidența art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. înseamnă că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, cu alte cuvinte, fapta nu constituie infracțiune, aspect care nu împiedică antrenarea altor forme ale răspunderii de natură extrapenală [patrimonială, disciplinară etc.].

Analizând cele două hotărâri pretins potrivnice, Înalta Curte reține că decizia nr. 2505 din 5 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, indicată ca având autoritate de lucru judecat, nu a fost pronunțată în cadrul unui proces care să fi avut același obiect ca și cel în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită.

Astfel, în primul litigiu, reclamantul D. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună:

• anularea deciziei nr. 254/14.10.2014 de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, constatând că aceasta este netemeinică;

• anularea deciziei nr. 17/21.04.2016, prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva deciziei nr. 254/14.10.2014;

În schimb, în procesul finalizat prin hotărârea a cărei anulare se solicită, reclamantul Cabinet Individual de Insolvență A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților C., D. și D., în temeiul art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în faza procesuală a apelului fiind schimbată în parte sentința civilă nr. 1085/F/2018 din 8 noiembrie 2018 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, în sensul că s-a diminuat cuantumul sumei la care a fost obligat pârâtul D., de la suma de 6.972.929 RON, la suma de 3.088.983 RON.

Așa fiind, tripla identitate de părți, obiect și cauză nu este întrunită, motiv pentru care, constatând că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este incident, Înalta Curte, pentru rațiunile înfățișate anterior, în temeiul art. 513 alin. (1), (3) și (6) din același cod, va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul D. împotriva deciziei nr. 211/2022 - A din 28 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2022.