ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2632/2023

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr. x/2001 al Tribunalului Brașov, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. obligarea acestuia să îi predea în deplină proprietate Mașina de rândeluire 4 fețe Winter 4-23 și Încărcătorul frontal Terex x, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 208/C din 25 mai 2022 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2021, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B..

S-a dispus obligarea pârâtului să predea reclamantei masina de rândeluire 4 fete Winter 4-23 și încărcătorul frontal Terex x, serie șasiu x.

Împotriva hotărârii, a declarat recurs pârâtul B., solicitând casarea hotărârii atacate, și rejudecând, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 30.01.2023, potrivit celor consemnate în încheierea de ședință de la acest termen, a fost calificată calea de atac ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 189/Ap. din 13 februarie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul formulat de pârâtul B., împotriva sentinței civile nr. 208/C/25.05.2022 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, să se dispună admiterea apelului cu consecința respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a respins apelul, menținând în mare parte motivarea instanței de fond, care a avut la bază doar încheierea nr. l/CP/25.02.2021 pronunțată în dosarul penal nr. x/2021 pe care a analizat-o în mod trunchiat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Consideră că decizia este criticabilă deoarece din conținutul acesteia nu reies motivele pentru care instanța de judecată a respins susținerile pârâtului, motivarea instanței de apel fiind deficitară și lipsită de fundament juridic, nefiind motivată corespunzător, astfel încât instanța să ofere părților garanțiile procedurale ca, dincolo de orice dubiu, soluția dispusă să fie justă din punct de vedere al textelor legale aplicabile.

Arată că o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator, legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor legii.

Motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului juridic, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temenicie. De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod definitiv.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță-care are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența-astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești total sau parțial, echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natura prin urmare să justifice rejudecarea acesteia.

Așa cum s-a pronunțat doctrina și practica de specialitate, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă nu numai împrejurările de fapt ori doar motivele de drept care au format convingerea instanței, ci ea se referă și la aplicabilitatea directă și modalitatea în care se interconectează acestea în vederea pronunțării unei soluții cu suport logico-juridic.

Cu toate acestea, instanța nu este legată să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți pentru susținerea pretențiilor și apărărilor pe care le-au formulat, însă este legată că, cel puțin, să grupeze respectivele argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent.

Nici motivarea sumară a hotărârii judecătorești nu corespunde exigențelor textului art. 425 C. proc. civ., pentru că lipsa de consistență a acesteia poate face imposibilă realizarea controlului judiciar. Totodată, considerentele hotărârii judecătorești trebuie să răspundă comandamentelor logicii să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele si menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul.

Motivarea convingătoare a hotărârii judecătorești trebuie să corespundă și exigențelor de evaluare a respectării principiului legalității "ingerinței" în plângerile adresate Curții Europene a Drepturilor Omului. Practica recentă a Înaltei Curții de Casație și Justiție a statuat în sensul că o decizie de admitere/respingere a unei acțiuni întemeiată pe considerente sumare nu îndeplinește condițiile impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întrucât motivarea hotărârii judecătorești, înseamnă în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În mod evident, prin omisiunea instanței de a examina și cerceta în integralitate, probele și argumentele, dar și de a arăta în mod concret, care au fost raționamentele care au stat la baza pronunțării soluției din prezentul litigiu cu privire la admiterea actiunii, au fost nesocotite dispoztiile legale și a fost încălcat dreptul recurentului la un proces echitabil.

Apreciază faptul că simpla reluare trunchiată a raționamentelor avute în vedere de către părți nu pot fi însușite efectiv de către instanță ca fiind propriile considerente în pronunțarea cu privire la admiterea acțiunii astfel că, din acest punct de vedere, hotărârea nu poate fi la adăpost de critici sub aspectul legalității soluției pronunțate.

Recurentul susține că instanța de judecată nu a făcut decât să dea eficiență unor pasaje din cuprinsul încheierii nr. l/CP/25.02.2021 fără a face o analiză a probelor aflate la dosarul cauzei nefăcând decât să-și însușească concluzia că în speță este vorba de un contract de împrumut și nu de vânzare-cumpărare.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. incident atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul-pârât susține că acțiunea a fost motivată doar pe prevederile art. 563 C. civ. raportat la art. 194 C. proc. civ.. Instanța de judecată a avut în vedere prevederile art. 28 C. proc. pen. cum că în speță ar avea autoritate de judecat prevederile încheierii nr. l/CP/25.02.2021.

Din analiza aceleași încheieri nr. l/CP/25.02.2021 rezultă că, pe de o parte, infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de legea penală și, pe altă parte, nu există suspect în cauză. Așadar, cercetarea penală nu a vizat nicio o persoană (mai ales pe recurent) astfel că interpretarea dată de instanță prevederilor art. 563 C. civ. este greșită.

Instanța de judecată nu a efectuat cercetări cu privirea la natura juridică a raportului dintre părți, mulțumindu-se să-și însușească concluziile judecătorului de Cameră preliminară care nu a făcut decât să aducă atingere tangențial caracterului civil al acestuia.

Mai mult, consideră că instanța de judecată a interpretat greșit reaua- credință a recurentului. Din interpretarea dispozițiilor art. 1170 C. civ., părțile trebuie să acționeze cu bună-credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligație.

Recurentul arată că intimata a stornat facturile fiscale seria x nr. x în valoare de 28.084,80 euro și factura seria x nr. x/15.02.2016 în valoare de 42.800,40 ron, fără a respecta procedura obligatorie prevăzută de art. 319, art. 330 alin. (1) și (2) din Legea nr. 227/2015.

Menționează faptul că există două proceduri de stornare a facturii și că, indiferent dacă s-a efectuat o stornare integrală sau parțială, factura storno va cuprinde o referire la factura inițială, cea pe care o stornează. De altfel, o factură poate fi stornată prin una sau mai multe facturi storno.

Facturile storno se înregistrează in jurnalul de vânzări-cumpărări și sunt preluate în deconturile făcute de furnizor/beneficiar pentru perioada în care a avut loc modificarea.

Arată că aceste facturi storno nu i-au fost comunicate, astfel ca niciodată nu a cunoscut situația actuală a utilajelor. Astfel, a fost în imposibilitate de a rezolva situația juridică legată de dreptul de proprietate a acestor utilaje și nici de a reglementa situația privind sumele pe care le-a achitat cu aceasta ocazie. Între părți s-au desfășurat relații comerciale în temeiul cărora a avut loc o vânzare de bunuri și au fost emise facturi fiscale, iar cel care o folosește în proces tinde a dovedi că între părți s-a încheiat un act juridic constant în operația juridică determinată cu ajutorul elementelor din factură.

Pentru aceste considerente, recurentul-pârât solicită admiterea recursului cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât a mai solicitat efectuarea unor adrese către ANAF Covasna și Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și de pe lângă Parchetul Covasna.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.

Analizând excepția nulității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din interpretarea dispozițiilor legale enunțate, rezultă că recurentului îi revine obligația de a indica critici de nelegalitate față de decizia pe care o atacă.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurentul nu critică însă această hotărâre, nu combate în vreun fel argumentele instanței de apel și nu formulează critici susceptibile de cenzură în recurs.

În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a criticat decizia curții de apel, susținând că a avut la bază doar încheierea nr. l/CP/25.02.2021 pronunțată în dosarul penal nr. x/2021, pe care a analizat-o în mod trunchiat, fără a face o analiză a probelor aflate la dosarul cauzei, nefăcând decât să-și însușească concluzia că în speță este vorba de un contract de împrumut și nu de vânzare-cumpărare

Invocând acest motiv de casare, recurentul-pârât solicită rejudecarea cauzei, motivat de faptul că instanțele au dat o interpretare eronată și insuficientă a probatoriului aflat la dosar.

Or, aprecierea asupra concludenței și valorii unor probe este atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu este o chestiune care ține de legalitatea hotărârii, instanța de apel verificând în limitele dispozițiilor art. 479 C. proc. civ. aplicarea legii de către prima instanță și stabilirea situației de fapt.

Susținerile din cadrul acestui motiv de casare cuprind considerații teoretice cu privire la motivarea hotărârilor judecătorești și nu conturează o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi subsumată art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul urmărind să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Așa fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar în mod formal, iar aspectele de netemeinicie invocate de recurent nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, se constată că, deși prin memoriul de recurs s-au invocat și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele dezvoltate nu pot fi circumscrise cazului de casare reglementat de textul legal invocat, având în vedere că recurentul reiterează aceleași critici/apărări ca în fața instanței de fond. Recurentul nu critică încălcarea legii în apel, ci relevă propria sa viziune asupra modului în care legea trebuia interpretată; nu se critică ignorarea normelor de drept recurentul fiind nemulțumit de argumentele oferite de instanța de apel și urmărind substituirea lor cu propriile argumente.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, deoarece nu se poate considera că afirmațiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Referirile la prevederile art. 563 și art. 1170 din C. civ., în contextul invocării bunei-credințe a recurentului, precum și la dispozițiile legale privind procedura de stornare a facturilor nu pot fi analizate întrucât vizează greșita reținere a situației de fapt și a interpretării probelor administrate în cauză de către instanța de apel.

De altfel, se poate constata că motivele de recurs reprezintă o copiere integrală, cuvânt cu cuvânt, a motivelor de apel, nu se aduc critici punctuale deciziei atacate și nu se arată în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, astfel că susținerile recurentului nu se constituie în veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanță în susținerea soluției pronunțate.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 189/Ap. din 13 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2023.