ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1710/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra recursului, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 2 februarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A.E.G. - TECH S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele A. S.A. și B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei instituție financiară nebancară la plata sumei de 46.500 euro plus TVA, reprezentând prețul convenit al utilajului motostivuitor conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.10.2021, și a penalităților de întârziere de 0,1% din suma solicitată, începând cu 11 noiembrie 2021 și până la data plății, precum și obligarea pârâtei utilizator să preia în posesie bunul vândut, în termen de 30 de zile de la plata sumelor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 206/C din 25 mai 2022, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 3226/2022 din 20 decembrie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată. A obligat reclamanta să plătească pârâtei A. S.A. suma de 4.414,84 RON, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de dezbateri din 7 decembrie 2022 a formulat apel reclamanta A.E.G. - TECH S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 89/A din 28 ianuarie 2025, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul reclamantei, ca nefondat. A obligat apelanta să plătească intimatei A. S.A. suma de 4.435,28 RON, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A.E.G. - TECH S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

După expunerea situației de fapt care a generat litigiul și a apărărilor intimatelor-pârâte din etapele procesuale anterioare, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată se sprijină pe motive contradictorii sau străine de natura pricinii, cu referire la considerentele instanței de apel prin care s-a reținut că bunul nu avea uși, deși ceea ce a susținut pârâta utilizator a fost că ușile nu fuseseră montate.

În continuare, s-a invocat încălcarea dispozițiilor legale referitoare la evicțiune, arătându-se că instanța de apel, întemeindu-se pe raportul de evaluare întocmit, a reținut că bunul prezenta vicii, nefiind dotat cu uși, ceea ce ar fi determinat utilizatorul din contractul de leasing să renunțe la achiziția acestuia. Contrar celor reținute de instanța de prim control judiciar, s-a arătat că bunul motostivuitor ce a făcut obiectul contractului dedus judecății nu este unicat, ci este un produs de serie, astfel că recurenta-reclamantă, în calitate de vânzător, și-a executat obligația de a pune la dispoziția cumpărătorului un bun cu caracteristicile celui cumpărat.

S-a mai învederat că, din corespondența dintre părți, rezultă conivența dintre utilizator și cumpărător, care a condus la neplata prețului, precizând că, în realitate, utilizatorul s-a răzgândit în privința achiziționării în leasing a bunului, deși acesta fusese cumpărat și pus la dispoziție de către recurenta-reclamantă.

Totodată, în aprecierea recurentei-reclamante, contrar dispozițiilor 1.270 C. civ., vânzarea - cumpărarea bunului nu era condiționată de încasarea avansului aferent operațiunii de leasing, acest aspect privind numai executarea contractului.

În final, s-a afirmat încălcarea dispozițiilor art. 6 si 7 din O.G. nr. 51/1997, întrucât contractul de leasing este un contract consensual, și nu real.

Intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului.

La termenul din 18 noiembrie 2025, instanța de recurs a respins excepția tardivității, ca neîntemeiată și a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, luând în examinare, cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, reține următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reține că recurenta-reclamantă a invocat formal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Se reține, în acest context, că prin acțiunea dedusă judecății s-a urmărit obligarea intimatelor-pârâte să își execute obligațiile de plată a prețului și de luare în posesie a bunului, asumate potrivit convenției tripartite de vânzare-cumpărare încheiate între părțile litigante în considerarea și în vederea executării contractului de leasing perfectat în prealabil între intimatele-pârâte.

Instanța de apel a respins apelul autoarei demersului judiciar, confirmând soluția primei instanțe, de respingere acțiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia recurată s-a reținut, în esență, că părțile au condiționat intrarea în vigoare a convenției tripartite de vânzare-cumpărare de îndeplinirea condițiilor de finanțare din contractul de leasing, astfel că încetarea acestui din urmă contract de leasing, la inițiativa utilizatorului, din motive imputabile recurentei-reclamante înseși, care nu a putut face dovada că utilajul individualizat în oferta din august 2021 era dotat cu uși, a condus la inactivarea convenției tripartite de vânzare-cumpărare.

S-a stabilit, astfel, că recurenta-reclamantă a împiedicat în mod culpabil executarea convenției tripartite de vânzare-cumpărare, fiind justificat refuzul intimatelor pârâte de achiziție a bunului, de plată a prețului și de luare în posesie a bunului, cu atât mai mult cu cât, după introducerea acțiunii, recurenta-reclamantă a vândut bunul ce a făcut obiectul contractelor dintre părți către un terț.

Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii contractuale a intimatelor-pârâte.

Astfel fiind, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se reține că recurenta-reclamantă susține o pretinsă contradicție între considerentele deciziei recurate și apărările intimatelor-pârâte asupra deficiențelor utilajului, ignorând că motivul de casare invocat se referă la ipotezele în care hotărârea fie cuprinde argumente care se anihilează reciproc, de așa manieră încât lipsește raționamentul care fundamentează soluția, fie conține numai considerente străine pricinii.

Prin urmare, susținerile părții, prin care sunt contrazise constatările instanței de apel asupra stării bunului pe care recurenta-reclamantă urma să-l pună la dispoziția intimatelor-pârâte, întemeiate pe probatoriul administrat în cauză, nu se circumscriu cazului de casare menit să sancționeze nerespectarea exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci vizează aspecte de fapt care nu pot face obiectul analizei în recurs, față de art. 483 alin. (3) din același cod.

În continuare, se reține că textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere nelegalitatea hotărârii din perspectiva modului de aplicare a normelor de drept material. Invocarea în mod valabil a acestui motiv de recurs înseamnă enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea părții, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății și discordanța acestei interpretări cu cea oferită de instanța de apel prin hotărârea recurată. Așadar, teza încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunțuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

În cauză, contrar a ceea ce presupune dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-pârâtă se limitează numai să afirme încălcarea dispozițiilor referitoare la evicțiune, a art. 1.270 C. civ. privind forța obligatorie a contractului, precum și a art. 6 și 7 din O.G. nr. 51/1997, fără a ilustra modul concret în care prin decizia recurată s-ar fi înfrânt atare prevederi legale.

Dimpotrivă, sunt relevate chestiuni ce țin de fondul litigiului dintre părți, privitoare la natura și caracteristicile bunului ce urma să fie furnizat, cu scopul de a se dovedi caracterul conform al acestuia, pretinsa conivență dintre intimatele-pârâte care s-ar fi răzgândit în ceea ce privește achiziția utilajului, precum și aspecte referitoare la modul de executare a obligației de plată a prețului asumate prin contractul dedus judecății, prin prisma clauzelor acestuia, vizând, deci, temeinicia acțiunii promovate.

Se reține, astfel, că nemulțumirea părții vizează concluzia instanței de apel, care, întocmai ca și prima instanță, a reținut netemeinicia demersului judiciar ca urmare a neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale.

Drept urmare, deși sunt evocate o serie de dispoziții legale, referirile la acestea sunt făcute numai formal, în realitate fiind contestată situația de fapt stabilită în fața instanțelor devolutive.

Or, în recurs, față de scopul căii extraordinare de atac și limitele analizei permise de lege în vederea exercitării controlului judiciar, nu se poate reveni asupra aspectelor de fapt disputate de părți și nu pot fi reevaluate probele dosarului, spre a se reține o situație de fapt diferită față de cea stabilită în fazele de fond ale judecății.

În alți termeni, situația de fapt, astfel cum a fost reținută pe baza probelor și care a relevat, în esență, că recurentei-reclamante îi sunt imputabile neintrarea în vigoare și neexecutarea convenției tripartite de vânzare-cumpărare, reprezintă premisa demonstrată de la care începe judecata în recurs și în raport cu care se verifică aplicarea dispozițiilor de drept material. Or, în cauză, în raport cu chestiunile factuale deja tranșate, se reține că nu au fost formulate critici de nelegalitate în sensul vizat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concluzia ce se desprinde din analiza susținerilor părții este că recurenta-reclamantă nu supune cenzurii instanței de recurs modul de aplicare a dispozițiilor de drept material sau dezlegările oferite unor probleme de drept, ci tinde să dovedească netemeinicia raționamentului precedentei instanțe, construit pe baza situației de fapt stabilite, ca urmare a aprecierii și valorificării probelor administrate.

Prin urmare, așa cum corect au remarcat și intimatele-pârâte prin întâmpinările depuse, în cauză se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului prevăzută la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A.E.G. - TECH S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 89/A din 28 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile și în recurs potrivit art. 494 din cod, Înalta Curte, având în vedere dovezile depuse, aflate la dosarul de recurs, va obliga recurenta-reclamantă A.E.G. - TECH S.R.L. la plata către intimata-pârâtă A. S.A. a sumei de 4.442,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A.E.G. - TECH S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 89/A din 28 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă A. S.A. a sumei de 4.442,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.