ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2480/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.04.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2020, reclamantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.: (1) obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 250.000 RON, reprezentând prejudiciul provocat de pârâtă prin nerespectarea prevederilor convenționale, sumă ce urmează a se actualiza conform dispozițiilor legale în vigoare până la plata efectivă a debitului; (2) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, respectiv taxă judiciară de timbru, precum și orice alte cheltuieli care ar putea interveni pe parcursul procesului, conform dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta A. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în subsidiar, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 850 din 30 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta A. prin întâmpinare și a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN.

Prin sentința civilă nr. 2748/2021 din 9 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de completare dispozitiv formulată în privința sentinței nr. 850/30.03.2021 de pârâta A., în sensul că a obligat reclamantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN la plata către pârâtă a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 850/30.03.2021, reclamantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

La rândul său, pârâta A. a promovat apel împotriva sentinței civile nr. 2748/09.11.2021, prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul acordării tuturor cheltuielilor de judecată solicitate în cauză, în sumă de 28.979,61 RON, reprezentând onorariul avocațial aferent soluționării cauzei în primă instanță conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.

Prin decizia civilă nr. 827A/2022 din 20 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva sentinței civile nr. 850/30.03.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020 și a admis apelul exercitat de apelanta-pârâtă A. împotriva sentinței civile nr. 2748/09.11.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 28.979,61 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fața primei instanțe.

Totodată, a menținut dispozițiile sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii și a obligat intimatul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN să plătească apelantei-pârâte A. suma de 21.604,07 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în faza apelului.

Împotriva deciziei instanței de apel, la 1 iulie 2022, reclamantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a formulat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei civile nr. 827A/20.05.2022 și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată formulată, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru (fond, apel și recurs). Totodată, a menționat că recursul este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Anterior dezvoltării motivelor de recurs, recurentul a făcut o prezentare a situației de fapt și a parcursului procesual, după care, a susținut incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., prin raportare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat reținut în decizia recurată.

Detaliind, recurentul a arătat că instanța de apel s-a întemeiat pe efectul pozitiv al lucrului judecat al sentinței civile nr. 1799/12.10.2020, pronunțată în dosarul x/2020 de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă, sens în care a redat anumite considerente din decizia recurată.

În combaterea considerentelor instanței de apel, recurentul a susținut că cele două cauze sunt întemeiate pe acte juridice diferite și nu au obiect identic, litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 1799/12.10.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă vizând obligarea intimatei-pârâte la plata către Fond a sumei de 230.000 RON, reprezentând prejudiciul provocat de aceasta pentru nerespectarea prevederilor convenționale prevăzute de Convenția 96/2008 (în speță, prevederile Capitolului 8). Or, în prezenta cauză se solicită obligarea intimatei-pârâte la plata către Fond a sumei de 250.000 RON, reprezentând prejudiciul provocat de către aceasta pentru nerespectarea prevederilor convenționale, respectiv, cele referitoare la Capitolul 10, prevăzute de Convenția nr. 148/13.09.2011.

Astfel, în opinia recurentului, dosarul în care s-a pronunțat hotărârea pe care a recurat-o și dosarul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat a fost reținută de instanța de apel au obiect și izvoare juridice diferite, raporturile juridice deduse judecății fiind generate de contracte diferite, respectarea clauzelor prevăzute de acestea urmând a se aprecia diferit pentru fiecare caz în parte.

Așadar, autorul prezentului demers judiciar consideră că nu poate fi vorba despre o repunere în discuție a unor aspecte deja soluționate, așa cum în mod eronat a reținut instanța de apel.

În altă ordine de idei, subsumat acelorași motive de nelegalitate invocate, recurentul a susținut că, în prezenta speță, instanța de apel a preluat pasaje din sentința civilă nr. 1799/12.10.2020, fără să analizeze motivele de drept și de fapt pe care autoarea prezentului demers judiciar le-a invocat în cauză, astfel că, în accepțiunea sa, hotărârea pronunțată nu răspunde exigențelor legale de motivare, fiind criticabilă din perspectiva art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, consideră că modul în care a fost soluționată cauza se constituie într-o nerespectare a dreptului său la un proces echitabil, aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, recurentul a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la soluția de schimbare a hotărârii de fond privind nivelul cheltuielilor de judecată.

Cu titlu prealabil, recurentul a menționat că, prin sentința civilă nr. 2748/09.11.2021, a fost completat dispozitivul sentinței civile nr. 850/30.03.2021 în ceea ce privește cheltuielile de judecată pentru judecata în primă instanță, cuantumul acestora fiind redus de la suma de 28.979,61 RON la suma de 2000 RON, iar prin decizia recurată, instanța a schimbat sentința susmenționată, acordând cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei la valoarea pretinsă inițial, respectiv 28.979,61 RON și cheltuielile de judecată solicitate în apel, în valoare de 21.604,07 RON, în total 50.583,68 RON, respectiv, peste 20% din valoarea pretențiilor.

În continuare, recurentul a susținut că, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor, iar, conform aceleiași jurisprudențe, dreptul de acces la o instanță este restrâns în mod arbitrar prin impunerea unei sarcini financiare considerabile/exagerate.

Totodată, a mai arătat că, prin Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat asupra criticilor privind modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport de art. 45l alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților.

În aceste condiții, recurentul consideră că nu este acoperită și situația caracterului vădit disproporționat al onorariului de avocat și implicațiile acestui aspect asupra unui drept fundamental, implicații ce constituie un viciu de legalitate, astfel încât, în opinia sa, o soluție de respingere a recursului în temeiul Deciziei Î.C.C.J. nr. 3/2020, fără analiza pe fond a motivului de recurs, nu ar putea asigura un remediu efectiv în dreptul intern.

Prin urmare, în accepțiunea recurentului, soluția instanței de apel cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată (fond și apel) la un nivel excesiv/exagerat, de peste 20% din contravaloarea pretențiilor, a fost dată cu încălcarea dreptului de acces la o instanță, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, consideră că prima instanță a motivat în mod corect soluția, având în vedere complexitatea cauzei și munca depusă de avocat.

În continuare, menționează că, așa cum a arătat, munca prestată de apărătorul intimatei pârâte a constat în redactarea întâmpinării și prezența la termenul de judecată din 16.02.2021, cauza nefiind soluționată pe fond, ci prin admiterea excepției prescripției, fără administrarea unui probatoriu complex. De asemenea, învederează că aceeași situație se regăsește și în etapa soluționării cererii de apel, respectiv prezența la singurul termen de judecată din data de 06.05.2022 și formularea întâmpinării.

Prin urmare, în accepțiunea recurentului, condiționarea accesului la instanță de suportarea acestei sarcini financiare excesive reprezintă un obstacol efectiv în accesul la justiție, incompatibil cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, solicitând, astfel, instanței de recurs să constate că nu a existat justul echilibru ce trebuia păstrat între interesele aflate în joc.

În susținerea prezentului motiv de recurs, recurentul mai arată că înțelege să invoce și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza Colic c. Croației, nr. 49083/18, 18.11.2021, cauza Costin c. României, hotărârea din 26.05.2005, cauza Străin și alții c. României, hotărârea din 21.07.2005 și cauza Petre c. României, hotărârea din 27.06.2006, prin care s-au statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 C. proc. civ.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, care a abrogat procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493, prin rezoluția din 13 septembrie 2022, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 22 noiembrie 2022, cu citarea părților.

Examinând, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate raportat la criticile formulate și la regulile de drept aplicabile, Înalta Curte urmează a respinge recursul pentru considerentele ce succed:

Analizând motivele de recurs în ordinea redată de recurent, se reține că, din perspectiva motivelor de recurs invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat, pe de o parte, decizia instanței de apel sub aspectul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat reținut în decizia recurată și, pe de altă parte, a criticat aceeași decizie prin aceea că instanța de prim control judiciar a preluat pasaje din sentința civilă nr. 1799/12.10.2020, fără să analizeze motivele de drept și de fapt invocate în cauză de autoarea prezentului demers judiciar, recurentul-reclamant susținând că hotărârea pronunțată nu răspunde exigențelor legale de motivare, fiind criticabilă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Totodată, a mai afirmat că modul în care a fost soluționată cauza se constituie într-o nerespectare a dreptului său la un proces echitabil, aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Răspunzând criticilor formulate, Înalta Curte notează că, în realitate, recurentul susține că au fost aplicate greșit normele de drept procesual prevăzute de art. 430-431 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Autoritatea de lucru judecat, astfel cum a fost consacrată prin dispozițiile art. 430 C. proc. civ., statuează la alin. (2) al aceluiași articol că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Prin noua reglementare a autorității de lucru judecat, actualul C. proc. civ. prevede în mod expres că autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului, cât și asupra considerentelor pe care se sprijină.

Potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Astfel, se constată că, prin sentința civilă nr. 1799/2020 din 12 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 (rămasă definitivă prin respingerea apelului și, ulterior, a recursului), Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției extinctive, respingând, în consecință, acțiunea formulată de reclamantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N., în contradictoriu cu A. S.A.

Analizând comparativ cele două acțiuni, introduse la un interval de aproximativ o săptămână una de cealaltă, se constată că ambele procese se grefează pe același tipar, prin care reclamantul F.N.G.C.I.M.M. formulează acțiune în atragerea răspunderii civile contractuale a pârâtei A. S.A., căreia îi impută executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin convențiile cadru - plafon de garantare (nr. 96/2010 nr. 148/2011), respectiv contractele de mandat nr. x/07.02.2013 și nr. y/06.02.2013, încheiate între părțile litigante, care cuprind clauze identice, reclamantul susținând că pârâta nu a predat acestuia titlurile executorii deținute și declarația aferentă, ci a cesionat creanța și a predat nelegal titlurile executorii cesionarului, împiedicând reclamantul să repare prejudiciul pe cont propriu înainte de împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.

De asemenea, se cuvine menționat că în ambele dosare intimata-pârâtă A. S.A. a cesionat, la aceeași dată (24.06.2016), un portofoliu de credite neperformante, printre care figurează și creanțele neperformante din cele două dosare, publicitatea respectivei cesiuni de creanță fiind efectuată prin înscrierea acesteia în Arhiva Electronică a Garanțiilor Reale Mobiliare (actual Registrul Național de Publicitate Mobiliară) la data de 08.07.2016, prin avizul specific x.

Totodată, se constată că în ambele dosare au fost ridicate aceleași chestiuni litigioase, care au vizat corecta realizare a publicității cesiunii de creanță din data de 24.06.2016 prin înscrierea sa în Arhiva Electronică a Garanțiilor Reale Mobiliare și opozabilitatea acesteia față de Fond la data înscrierii antereferite, cu consecințe asupra curgerii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune vizând pretenții fondate pe contractele încheiate între părți, însă, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, aceste aspecte de fapt și de drept au fost tranșate definitiv de către o altă instanță, într-un alt proces purtat anterior între aceleași părți (dosarul nr. x/2020), prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că termenul în care putea fi exercitat dreptul material la acțiune s-a împlinit în luna iulie a anului 2019.

Prin urmare, având în vedere identitatea chestiunilor litigioase puse în discuție în cele două dosare, față de care părțile au manifestat aceeași poziție procesuală, în considerarea dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, coroborate cu cele ale art. 431 alin. (2) din același Cod, potrivit cărora oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, Înalta Curte reține că instanța de apel în mod corect a apreciat că, în prezenta cauză, considerentele sentinței civile nr. 1799/12.10.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin respingerea atât a apelului, cât și a recursului, se impun prin prisma efectului pozitiv al autorității lucrului judecat.

Așa fiind, incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reținută.

De asemenea, instanța de recurs nu va reține nici criticile referitoare la nemotivarea deciziei din apel și la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, având în vedere caracterul generic al acestora.

Așadar, pentru a declanșa examinarea legalității deciziei instanței de apel din perspectiva viciului nemotivării, recurentul-reclamant trebuia să indice acele critici pretins a fi fost neanalizate de instanța devolutivă în propria cale de atac. Or, așa cum s-a arătat, critica este formulată general, fără circumstanțierea acelor motive care nu ar fi fost analizate în decizia de apel.

Cu toate acestea, presupunând că recurentul are în vedere faptul că instanța de apel nu a dat un răspuns specific, punctual, de o manieră individualizată, criticilor formulate prin apelul propriu, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a ignorat criticile aduse de reclamant prin apelul promovat de acesta, ci a apreciat asupra lipsei de relevanță a acestora, în condițiile în care soluția pronunțată în apelul reclamantului s-a întemeiat pe efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, opus de apelanta-pârâtă prin întâmpinare.

Cât privește critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs reține de principiu că, atâta vreme cât respectivele cheltuieli au fost dovedite cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor, iar instanța a motivat atât acordarea, cât și o eventuală cenzurare a acestora, după caz, în recurs nu pot fi analizate critici care vizează proporționalitatea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, care presupun o evaluare a unor aspecte de fapt, indiferent de caracterul mai mult sau mai puțin oneros al respectivelor cheltuieli de judecată la care o parte a fost obligată.

Așadar, în cazul în care, prin criticile formulate, nu sunt vizate astfel de neregularități, de genul celor mai sus amintite, de principiu, critica ce vizează proporționalitatea cheltuielilor de judecată "presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții" și "o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul" fiind vorba, așadar, de "o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice", astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție-completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în decizia R.I.L. nr. 3/2020 (par. 34-37).

Cât privește interpretarea pe care o dă recurentul, în sensul că Decizia RIL nr. 3/2020 nu acoperă și situația caracterului vădit disproporționat al onorariului de avocat și implicațiile acestui aspect asupra unui drept fundamental, implicații ce constituie, în accepțiunea recurentului, un viciu de legalitate, Înalta Curte reține că, deși recurentul invocă încălcarea dreptului fundamental constând în accesul la justiție/instanță, prin impunerea unei sarcini fiscale excesive (din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței CEDO invocate), autorul prezentului demers judiciar s-a rezumat la simple afirmații, fără a arăta, în concret, în ce mod i-a fost afectat dreptul său de acces la justiție.

Prin urmare, cu toate că, prin invocarea acestui caracter al cheltuielilor de judecată la care a fost obligat, dar și a jurisprudenței CEDO, recurentul susține practic că i-a fost încălcat/restrâns accesul la o instanță, Înalta Curte constată că, în lipsa unor minime argumente aduse în sprijinul afirmației făcute, prin care să arate, în concret, în ce fel i-a fost afectat respectivul drept fundamental, o astfel de susținere nu este suficientă pentru a declanșa un control de legalitate din perspectiva motivului de casare invocat.

Constatând, așadar, că nu poate fi reținut niciunul din motivele de casare invocate, pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. împotriva deciziei civile nr. 827A/2022 din 20 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Cu privire la cererea formulată de intimata-pârâtă, de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum total de 14.580,48 RON.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga pe recurentul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 14.580,48 RON, către intimata-pârâtă A., reprezentând onorariu de avocat, apreciind că acesta îndeplinește cerințele privind realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil, în raport cu criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. împotriva deciziei civile nr. 827A/2022 din 20 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 14.580,48 RON, către intimata-pârâtă A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2022.