ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1152/2022

Ședința publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 13 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.499.306,61 RON, reprezentând 34,4675% din finanțarea restantă acordată de reclamantă beneficiarului B. S.R.L., garantată de Fond, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 13, art. 1516 alin. (1), art. 1535 alin. (1) C. civ. art. 194 și următoarele C. proc. civ. art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat, în principal, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată, în eventualitatea în care instanța ar admite pretenția reclamantei, solicită obligarea acesteia la plata comisionului de garantare aferent, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 15 februarie 2019, instanța a luat act de faptul că pârâta înțelege să formuleze cerere reconvențională având ca obiect comisionul de garantare menționat în întâmpinare, sens în care, pentru a da posibilitatea pârâtei să formuleze cererea reconvențională cu indicarea cuantumului comisionului și întemeierea în drept a pretenției, perioada pentru care solicită comisionul, motivele de fapt și de drept ale cererii, a amânat cauza la 15 martie 2019.

La 14 martie 2019, pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a formulat cerere reconvențională.

Prin încheierea din 6 iunie 2019, instanța a unit excepția prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei și a amânat pronunțarea la 20 iunie 2019, după ce a acordat părților cuvântul pe fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 2154/2019 din 18 iulie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.499.306,61 RON.

A admis și cererea reconvențională, obligând reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 12.244,33 RON, reprezentând valoarea comisionului de garantare aferent perioadei 9.03.2014-28.07.2014.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8.486,96 RON (onorariu avocat) + 18.599 RON (taxă de timbru) cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 717,20 RON (taxă de timbru) cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 2154/2019 din 18 iulie 2019, pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, cu obligarea băncii la plata dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 7.7 din convenție, începând cu data de 28.07.2014 și până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, intimata A. S.A. a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și respingerea ca inadmisibilă a cererii de actualizare a sumei datorate de intimată cu titlu de comision de garantare cu dobânda penalizatoare.

Prin încheierea din 21 februarie 2020, instanța de apel a dispus amânarea cauzei pentru data de 20 martie 2020, punând, totodată, în vedere, intimatei reclamante A. S.A. să depună cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, precizări în scris, cu atașarea dovezilor corespunzătoare, privitor la faptul dacă a formulat cerere de încuviințare executare silită a notificării de includere în plafonul de garantare nr. x/30.01.2013, modificată la data de 11.09.2013 prin notificarea nr. x și, respectiv, la data de 12.09.2013, cerere de încuviințare silită care să fi fost respinsă prin hotărâre definitivă.

Prin încheierea din 13 martie 2020, instanța a preschimbat din oficiu la data de 19 iunie 2020 termenul acordat în dosar la data de 20 martie 2020.

La 2 iunie 2020, intimata reclamantă A. S.A. a dat curs solicitării instanței, învederând, în esență, faptul că nu a declanșat executarea silită împotriva apelantului în baza notificărilor menționate, deoarece nu le deține în original.

La termenul din 18 septembrie 2020, Curtea, din oficiu, față de prevederile art. 479 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a invocat și a pus în discuție motivul de ordine publică referitor la lipsa de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, față de existența titlului executoriu în sensul art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006.

De asemenea, Curtea a pus în discuție chestiunea invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, privind inadmisibilitatea cererii de actualizare cu dobânda penalizatoare a comisionului de garantare, obiect al cererii reconvenționale admise de prima instanță.

Totodată, Curtea a pus în discuție autoritatea de lucru judecat a soluției date de prima instanță cu privire la cererea reconvențională, în sensul de a fi obligată reclamanta-pârâtă A. S.A. la plata comisionului de garantare, în raport de faptul că această soluție nu a fost atacată cu apel de către intimata-reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 1090A/2020 din 18 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea apelantei de actualizare a comisionului de garantare cu dobânda penalizatoare.

A admis apelul declarat de pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. împotriva sentinței civile nr. 2154/18.07.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, ca lipsită de interes, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A.

A menținut, în rest, dispozițiile sentinței atacate.

Prin decizia civilă nr. 1263A/2020 din 9 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1090A/2020 din 18 septembrie 2020, în sensul că a obligat intimata-reclamantă A. S.A. să plătească apelantului suma de 9.299,03 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă apelului.

Împotriva deciziei civile nr. 1090A/2020 din 18 septembrie 2020, astfel cum a fost completată prin decizia civilă nr. 1263A/2020 din 9 octombrie 2020, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea, în parte, a hotărârii recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, spre o nouă judecată a apelului formulat de FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A., conform art. 497 C. proc. civ.

În motivare, sub un prim aspect, recurenta a susținut faptul că admiterea motivului de apel referitor la lipsa de interes în formularea cererii de chemare în judecată, invocat de către instanța de apel la termenul din 18.09.2020 încalcă prevederile legale și se bazează pe o interpretare greșită a art. 33 din C. proc. civ. și, ca atare, se încadrează în ipoteza categoriei de motive de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ.

În acest sens, recurenta arată că, la antepenultimul paragraf de la pagina nr. 18 a hotărârii recurate, Curtea a constatat în mod judicios faptul că "nu prezintă interes acțiunea având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, în condițiile în care reclamantul deține un titlu executoriu valabil împotriva pârâtului vizând aceeași sumă reclamată".

Cu toate acestea, în opinia recurentei, pentru ca folosul practic care ar decurge din admiterea acțiunii să nu existe, este necesar ca această deținere a titlului executoriu să fie concretă și actuală, dar dacă, între timp, această posibilitate dispare, deoarece creditorul nu se mai află în posesia titlului executoriu, din orice motiv, atunci interesul în formularea unei cereri cu scopul de a obține un nou titlu executoriu renaște în mod corespunzător. În acest sens, evocă exigențele impuse de art. 664 alin. (4) din C. proc. civ. prin care legiuitorul a pretins ca cererea de executare silită să fie însoțită de originalul ori de copia legalizată a titlului executoriu.

Cum copia legalizată poate fi obținută numai după prezentarea înscrisului original, conform art. 150 din Legea nr. 36/1995, recurenta subliniază că, în lipsa titlului executoriu în original, creditorul nu poate demara executarea silită.

Prin raportare la această constatare, recurenta susține că este irelevant dacă pierderea posesiei titlului executoriu în original se produce din cauze imputabile sau neimputabile creditorului.

Așadar, în opinia sa, pentru ca o acțiune pentru valorificarea creanței cuprinse într-un titlu executoriu să fie considerată ca lipsită de interes, trebuie îndeplinită exclusiv condiția deținerii titlului executoriu respectiv în original, fără niciun fel de circumstanțiere după cum deținerea a încetat din culpa creditorului ori din alte motive.

Totodată, mai arată recurenta că, prin invocarea lipsei originalului titlului executoriu, nu "speculează soluția unui proces neînceput", așa cum susține instanța de apel (paragrafele nr. 2 și 3 de la pagina nr. 20 a hotărârii recurate), deoarece în lipsa originalului titlului executoriu, niciun executor judecătoresc nu ar demara executarea silită, având în vedere dispozițiile din art. 664 alin. (4) din C. proc. civ., deja evocate mai sus.

Ca atare, afirmă că nici măcar nu se poate pune problema ajungerii în stadiul formulării unei contestații la executare de către pârâtul din prezenta cauză, subliniind faptul că, în lipsa originalului titlului executoriu, creditorul nu are nici măcar posibilitatea începerii executării silite, la fel cum nu o mai are atunci când se prescrie dreptul de a obține executarea silită.

În speță, recurenta susține că, dată fiind pierderea titlului executoriu, nu se poate argumenta, așa cum face instanța de apel la pagina nr. 20 a hotărârii recurate, că interesul nu este actual.

În același timp, se mai arată că, pierderea titlului executoriu, ca fapt negativ, nu poate fi dovedită de către recurentă, așa cum a pretins instanța de apel.

Ceea ce consideră a fi relevant este că prima instanță nu era obligată să solicite confruntarea copiilor cu originalul, potrivit art. 292 alin. (2) din C. proc. civ., ci doar avea o facultate în acest sens. Tribunalul București nu a stabilit existența originalului în posesia creditorului reclamant, copiile prezentate în fața instanței fiind conformate cu originalul înainte de pierderea acestuia.

Mai mult, recurenta afirmă că art. 292 alin. (2) din cod este un text cu relevanță exclusiv în privința probatoriului, statuând că, dacă partea nu poate produce originalul în fața instanței, singura consecință negativă este aceea că nu se va ține seama de înscrisul respectiv, nicidecum respingerea acțiunii.

În consecință, apreciază că invocarea acestui articol în hotărârea recurată (pagina nr. 19) relevă că instanța a intuit corect că, în situația descrisă, în care creditorul care a pierdut originalul titlului executoriu introduce o acțiune pentru a obține un nou titlu executoriu, problema se mută exclusiv pe tărâm probatoriu.

Nu în ultimul rând, arată că sarcina de a proba existența creanței în absența titlului său o are creditorul, însă, în speță, dovada existenței creanței în cuantumul și cu scadența invocate în cererea introductivă s-a realizat pe de o parte, prin recunoașterea conținutului înscrisului pierdut, atât explicită, cât și implicită, de către pârât și, pe de altă parte, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei de același pârât.

Pentru rațiunile expuse, în încheiere, solicită a se constata că instanța de apel a apreciat în mod eronat că autoarea recursului nu avea interes în formularea cererii introductive de instanță și, prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 și art. 497 din C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 1090A/18.09.2020 a Curții de Apel București, astfel cum a fost completată prin decizia civilă nr. 1263A/09.10.2020, în sensul respingerii motivului de apel invocat din oficiu de către instanța de apel, cu consecința trimiterii cauzei, aceleiași instanțe, spre o nouă judecată a apelului formulat de către F.N.G.C.I.M.M.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 30 decembrie 2020, cererea de recurs a fost comunicată intimatului F.N.G.C.I.M.M.

La 28 ianuarie 2021, intimatul F.N.G.C.I.M.M. a depus, în termen legal (a se vedea fila x și dosar), întâmpinare la cererea de recurs formulată de A. S.A., prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, formulând, totodată, și recurs incident împotriva deciziei civile nr. 1090/2020 din 18.09.2020.

La 9 februarie 2021, respectiv, la 10 februarie 2021, întâmpinarea intimatului F.N.G.C.I.M.M. (în cadrul căreia a fost formulat și recursul incident) a fost comunicată recurentei-reclamante A. S.A.

La 22 februarie 2021, recurenta-intimată-reclamantă A. S.A., prin C. - Sucursala Piața Sfatului Brașov a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanței de judecată să înlăture apărările prezentate de intimată în cadrul întâmpinării formulate și să admită cererea de recurs, astfel cum a fost formulată.

II. Împotriva deciziei civile nr. 1090/2020 din 18.09.2020, intimatul-pârât FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a formulat recurs incident, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei recurate cu privire la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii intimatei-pârâte de actualizare a comisionului de garantare cu dobânda penalizatoare, trimiterea cauzei, spre o nouă judecată a acestei cereri și menținerea, în rest, a dispozițiilor deciziei civile recurate, cu cheltuieli de judecată.

După expunerea unor chestiuni preliminare, în motivarea recursului incident, autorul recursului a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea de respingere ca inadmisibila a cererii de actualizare a comisionului de garantare cu dobânda penalizatoare, cu nesocotirea prevederilor legale cuprinse în art. 1531 alin. (1) și (2) și art. 1535 C. civ., precum și cu nesocotirea prevederilor art. 478 alin. (5) C. proc. civ., reproducând, în acest sens considerentele din decizia recurată apreciate ca fiind criticabile, menționând ca înțelege să recureze decizia civila nr. 1090/2020 sub aspectul legalității acesteia din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii.

Detaliind, acesta a susținut că instanța a reținut pe de-o parte că, în apel, se pot cere dobânzi, dar pe de altă parte, a apreciat ca nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 478 alin. (5) C. proc. civ.

În opinia recurentului, argumentul că cererea de obligare a A. la plata dobânzii penalizatoare este o cerere nouă formulata direct în apel reprezintă o interpretare eronata a art. 478 alin. (5) C. proc. civ.

Cu referire la posibilitatea solicitării dobânzii penalizatoare în apel, recurentul arată că aceasta este reglementată la alin. (5) al textului de lege, care se referă generic la "dobânzi", susținând că acestea nu pot fi considerate o pretenție nouă, absolut independentă de capătul principal de cerere.

Mai arată că norma în discuție nu consacră o excepție de la regulile generale aplicabile materiei răspunderii, între care se regăsește și principiul reparării integrale a prejudiciului, a cărui expresie este cererea de plată a daunelor moratorii sub forma dobânzii.

Totodată, afirmă că prevederile convenționale referitoare la perceperea unei dobânzi penalizatoare reprezintă, în fapt, o clauză penală agreată de părți la momentul încheierii convenției, permisă de legea civilă, având ca scop evaluarea prejudiciului suferit pentru neexecutarea la termen de către finanțator a obligațiilor contractuale.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că decizia recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prin aceea că instanța de apel nu a recunoscut dreptul recurentului la dobândă.

Totodată, a afirmat că această statuare a instanței de apel este consecința unei analize greșite a rolului dobânzii, de daune-interese pentru neexecutarea ori pentru executarea cu întârziere a unei obligații bănești.

În drept, recursul incident a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 9 februarie 2021, respectiv, la 10 februarie 2021, așa cum atestă dovezile aflate la dosar, recursul incident formulat de F.N.G.C.I.M.M. (în cadrul întâmpinării formulate la recursul principal al recurentei-reclamante A. S.A.) a fost comunicat recurentei-reclamante A. S.A., prin A. S.A. - Sucursala Piața Sfatului Brașov.

La 22 februarie 2021, recurenta-reclamantă A. S.A., prin C. - Sucursala Piața Sfatului Brașov a formulat întâmpinare la recursul incident al recurentului-pârât F.N.G.C.I.M.M., prin care a solicitat respingerea recursului incident, ca nefondat.

La 9 martie 2021, astfel cum atestă dovada de înmânare aflată la dosarul de recurs, întâmpinarea formulată de A. S.A., prin C. - Sucursala Piața Sfatului Brașov la recursul incident a fost comunicată re curentului-pârât F.N.G.C.I.M.M.

La 22 martie 2021, recurentul-pârât F.N.G.C.I.M.M. a depus atât prin mijloace electronice (e-mail), cât și prin poștă (a se vedea filele x), răspuns la întâmpinare si concluzii scrise, prin care a reiterat solicitările/apărările deja formulate pe calea întâmpinării formulate la recursul principal și din recursul propriu.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 10.02.2022, s-a dispus comunicarea raportului către părți, în vederea depunerii unui punct de vedere.

Părțile au depus un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 15.03.2022, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepția nulității recursului principal, invocată de recurentul-pârât FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN, a admis în principiu recursurile și a acordat termen în ședință publică.

Analizând recursurile declarate în cauză, în baza motivelor invocate și a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte constată și reține următoarele:

I. Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă învederează faptul că decizia atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., instanța de apel apreciind în mod greșit faptul că reclamanta nu avea interes în formularea cererii de chemare în judecată împotriva Fondului.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, conform art. 33 C. proc. civ.

Cercetarea existenței interesului de a acționa, atât la data învestirii instanței cât și pe parcursul soluționării cauzei, are o importanță deosebită, dat fiind faptul că prin această condiție se poate stabili dacă reclamantul a formulat cu adevărat o cerere justă, temeinică, prin intermediul căreia urmărește realizarea unui drept sau apărarea unui interes legitim, iar nu un scop pur șicanator, încărcând rolul instanțelor de judecată cu cereri lipsite de interes realizabil.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului Fondul Național pentru Garantarea Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. la plata sumei de 1.499.306,61 RON, reprezentând 34,4675% din finanțarea restantă acordată de reclamantă beneficiarului B. S.R.L.

Instanța de apel a reținut faptul că, notificarea de includere în plafonul de garantare acceptată și asumată de apelantul-pârât, în calitate de fidejusor, prin confirmarea de includere în plafonul de garantare, reprezintă o garanție personală (fideiusiune) și are caracter de titlu executoriu.

Acest considerent al instanței de prim control judiciar nu a fost criticat prin memoriul de recurs, prin urmare neputând face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Pornind de la această premisă, instanța de prim control judiciar a reținut că nu se justifică interesul reclamatei de a formula o cerere de chemare în judecată tinzând la obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, în condițiile în care reclamanta deține un titlu executoriu valabil împotriva pârâtului, pentru aceeași sumă reclamată.

Recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, susține că, întrucât nu se mai află în posesia titlului executoriu constând în notificările de includere în plafonul de garantare, aspect învederat și instanței de apel, interesul în formularea unei cereri cu scopul de a obține un nou titlu executoriu ar renaște în mod corespunzător.

Or, printre alte argumente reținute în soluționarea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, instanța de apel a arătat că reclamanta nu a dovedit împrejurarea pierderii titlului și că susținerile acesteia privind pierderea titlului invocate în fața primei instanțe au caracter neveridic.

Cum instanța de recurs nu poate proceda la o reapreciere a probatoriului pentru a stabili o altă stare de fapt decât cea reținută de instanța de apel, așa cum, în realitate, urmărește recurenta-reclamantă, situația de fapt stabilită de prima instanță de control judiciar rămâne câștigată cauzei.

În acest context, instanța supremă reține că au fost invocate formal dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, în realitate, recurenta critică raționamentul instanței de apel, concretizat în coroborarea probelor de la dosar.

Prin urmare, toate criticile recurentei privind existența interesului în promovarea acțiunii, întemeiate pe premisa nedeținerii în concret a unui exemplar original al titlului executoriu, sunt străine de raționamentul instanței de apel.

Totodată, nu pot fi primite nici susținerile recurentei privind renașterea interesului de a acționa ca urmare a pierderii puterii executorii a titlului executoriu, întrucât au fost invocate omisso medio, direct în recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, sunt nefondate criticile recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 664 alin. (4) C. proc. civ., în condițiile în care, prin decizia recurată s-a reținut că A. S.A. nu a urmat procedura executării silite iar recurenta nu a contestat acest considerent.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin C. S.A. - Sucursala Piața Sfatului Brașov.

II. Prin recursul incident declarat de recurentul-pârât FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN se susține, sub un prim aspect, faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, în condițiile în care, instanța de apel ar fi reținut, pe de o parte, că în apel se pot cere dobânzi, dar pe de altă parte, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 alin. (5) C. proc. civ.

Critica, subscrisă motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, instanța de apel argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens prezentând raționamentul-logico juridic pentru care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea recurentului-pârât privind actualizarea comisionului de garantare cu dobânda penalizatoare, începând cu data de 28.07.2014 și până la data plății efective.

Astfel, prin cererea reconvențională, FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN (dosar tribunal) a solicitat obligarea A. S.A., prin C. S.A. la plata sumei de 12.244,33 RON, reprezentând valoarea comisionului de garantare aferent perioadei 09.03.2014-28.07.2014, pentru beneficiarul B. S.R.L., calculat conform art. 7.9 lit. b) din Convenția nr. 156/2011.

Prin sentința 2154, pronunțată la 18.07.2019, Tribunalul București a admis cererea reconvențională promovată de FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN, așa cum a fost formulată, soluție rămasă definitivă prin neapelare.

Prin memoriul de apel, pârâta-reclamantă reconvențional, a solicitat obligarea băncii la plata dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 7.7 din convenție, începând cu data de 28.07.2014 și până la data plății efective.

Instanța supremă notează că, potrivit clauzei prevăzute la art. 7.7 din Convenția nr. 156/2011, "pentru întârzieri la plata comisionului de garantare peste termenul prevăzut de art. 7.4 alin. (4) și alin. (5) lit. a), finanțatorul datorează penalități de 0,10% pe zi de întârziere, aplicate la suma datorată".

Potrivit art. 478 alin. (5) C. proc. civ., "se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe și va putea fi invocată compensația legală".

Această prevedere legală se referă la dobânzile ivite după darea hotărârii primei instanțe. Or, în cauză, în mod corect a reținut instanța de apel că recurenta nu a solicitat aceste dobânzi, ci pe cele aferente perioadei anterioare pronunțării hotărârii de primă instanță, respectiv începând cu 28.07.2014, o astfel de cerere nouă formulată direct în apel fiind inadmisibilă, raportat și la dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., privind limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

Prin urmare, decizia atacată este lipsită de considerente contradictorii, din perspectiva criticată.

Întrucât a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de acordare a dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 7.7 din convenție, începând cu data de 28.07.2014 și până la data plății efective, nefiind făcută o examinare concretă a fondului pretenției și a dispozițiilor legale invocate de apelanta-pârâtă prin memoriul de apel, Înalta Curte nu poate exercita controlul judiciar asupra legalității deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de recurentul-pârât FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1090A/2020 din 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin C. S.A. - Sucursala Piața Sfatului Brașov, împotriva deciziei civile nr. 1090A/2020 din 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și recursul incident declarat de recurentul-pârât FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2022.