ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2442/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursurilor declarate în cauză, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II- civilă, la 17.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. și C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- pentru pârâta B., obligarea la plata sumei precizate, în temeiul art. 1270 C. civ., raportat la art. 4.2., art. 5, art. 19 și art. 20 din Contractul de subcontractare lucrări nr. x/06.02.2020 încheiat între B., în calitate de contractant, și A. S.R.L., în calitate de executant;

- pentru pârâta C./C., obligarea la plata sumei precizate, în temeiul art. 1281 C. civ., raportat la art. 19 și art. 20 din Contractul de subcontractare lucrări nr. x/06.02.2020.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile legale enunțate în cuprinsul acesteia.

Pârâta B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.

Prin răspunsul formulat la întâmpinarea depusă de B., reclamanta a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesual pasive ca neîntemeiată.

Pârâta C., devenită ulterior C. a formulat întâmpinare prin care, cu titlu prealabil, a solicitat a se lua act de schimbarea denumirii acesteia, a invocat excepția netimbrării capătului doi al acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, în considerarea faptului că este un terț față de contractul nr. x/06.02.2020, invocat de reclamantă, astfel încât nu îi poate fi antrenată răspunderea contractuală.

Reclamanta, în considerarea celor susținute de pârâta C., a formulat, în termen legal, completări la acțiunea principală în sensul că a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtei C. la plata sumei de 848.778,77 RON, TVA inclus, în temeiul art. 1349 C. civ. (răspunderea delictuală) raportat la art. 1373 din același cod (răspunderea comitenților pentru prepuși) sau la restituirea aceleiași sume în temeiul art. 1345 C. civ. (îmbogățirea fără justă cauză).

Prin sentința civilă nr. 80/2022 din 30 iunie 2022, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis actiunea, astfel cum aceasta a fost completată, în contradictoriu cu pârâții B. și C. și, pe cale de consecință:

- a obligat pârâtele să confirme situațiile de lucrări și să semneze procesul-verbal de receptie a lucrărilor efectuate de reclamantă, urmare a fenomenelor meteo din luna februarie 2020;

- a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 848.778,77 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă;

- a obligat pârâtele la plata dobânzii legale aferente sumei de la 17.12.2020 și până la plata efectivă;

- a respins excepțiile netimbrării acțiunii și a lipsei calității procesual pasive a C., ca neintemeiate;

- a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 35.593 RON, compuse din taxa de timbru, onorariu expert și onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele, fiecare solicitând admiterea cererilor de apel, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 60/2023 din 28 februarie 2023, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis apelurile declarate de apelantele-pârâte, a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, și, în rejudecare:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată;

- a obligat pârâta C. la plata către reclamantă a sumei de 416.795,75 RON, iar pe pârâta B. la plata către aceeași reclamantă a sumei de 431.983,02 RON, cu titlu de contravaloare lucrări efectuate;

- a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale aferente acestor sume, ca tardiv formulată;

- a obligat pârâta C. la plata către reclamantă a sumei de 17.310,32 RON, cheltuieli de judecată;

- a obligat pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 18.114,93 RON, cheltuieli de judecată;

- a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate;

- a obligat intimata-reclamantă la plata către fiecare apelantă-pârâtă a sumei de 6.046,50 RON, cheltuieli de judecată suportate în apel.

La 20 martie 2023, pârâta C. a formulat recurs declarativ împotriva deciziei civile nr. 60/2023 din 28 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, precizând că motivele de recurs vor fi depuse printr-un memoriu separat, în termen de 30 de zile de la data la care îi va fi comunicată decizia.

Prin memoriul de recurs înaintat la 11 aprilie 2023, pârâta, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate (cu privire la soluția de obligare a acesteia la plata sumei de 416.795,75 RON, întrucât a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material), iar în rejudecare, respingerea acțiunii formulată în contradictoriu cu aceasta și menținerea deciziei în privința respingerii cererii de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale. Totodată, a solicitat întoarcerea executării și restituirea sumelor achitate, urmare a casării, precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert și taxe judiciare de timbru achitate.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel cu privire la calitatea procesuală pasivă a C., neregularitate de ordin procedural sancționată cu nulitatea, conform art. 174 C. proc. civ.

În argumentare, a arătat că, deși la pagina 12 din decizia recurată instanța a constatat că problema calității procesuale pasive a celor două apelante-pârâte este strâns legată de existența/inexistența drepturilor ce rezultă din aceste contracte, nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive a C., invocată atât la fond cât și în apel.

Pe fond, a subliniat că nu există o obligație legală/convențională ce i-ar putea fi imputată, operatorul de distribuție neputând fi obligat la plata unor lucrări efectuate de un terț în baza unui contract în care nu este parte. Totodată, a punctat că singurul contract care îi este opozabil și în baza căruia i-ar putea fi atrasă răspunderea este Contractul nr. x/R443/06.02.2020 încheiat cu pârâta B. iar, de vreme ce aceasta nu a invocat încălcarea de către C. a vreunei clauze din acest contract, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate era pe deplin întemeiată.

Printr-o altă critică subscrisă aceluiași motiv de casare, autoarea recursului a susținut încălcarea de către instanța de apel a principiului disponibilității, învederând că, deși intimata-reclamantă nu și-a dovedit și nici nu și-a individualizat cuantumul pretențiilor față de fiecare pârâtă, instanța a statuat asupra valorii acestora, fără a releva care a fost algoritmul de calcul și fără a avea în vedere cele convenite de părți, prin contractele încheiate, dar nici cele recunoscute de intimata-reclamantă, prin cererea de chemare în judecată unde, în pagina a treia, a afirmat că s-au achitat o parte din lucrări.

În acest context, a considerat că instanța, fără a lămuri pe deplin situația de fapt, în mod nelegal a obligat-o la plata sumei de 416.795,74 RON reprezentând valoarea maximă a contractului x/13.11.2019 încheiat de aceasta cu B. și nu cu intimata-reclamantă.

De asemenea, a susținut că instanța de apel a încălcat și principiul contradictorialității, prin reținerea unor aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților, precum sumele de plată și modul de achitare a acestora, fără a analiza temeinicia pretențiilor.

Recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată și din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., învederând, pe de o parte, că instanța de apel nu a respectat rigorile impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerente nefiind expuse motivele de fapt și de drept ce au determinat formarea convingerii instanței iar, pe de altă parte, a considerat contradictorii considerentele, în sensul că deși, la pagina 14 s-a reținut ca întemeiate motivele privind depășirea plafonului alocat fiecărui contract, totuși instanța de apel a dispus obligarea la plata valorii maxime a contractului nr. x/08.02.2020, încheiat cu B., fără a avea în vedere sumele decontate.

Printr-o primă critică subscrisă motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1270 C. civ., soluția pronunțată fiind dată cu încălcarea prevederilor contractuale care reglementează obiectul contractului, respectiv executarea și finalizarea lucrărilor de reparații accidentale, în conformitate cu obligațiile asumate de părți, prețul contractului fiind unul ferm și neactualizabil.

Detaliind, autoarea recursului a arătat că, soluția din apel, de obligare a acesteia la plata către reclamantă a sumei de 416.795,74 RON, în baza contractului nr. x/13.11.2019, încheiat de aceasta cu pârâta B. și nu cu reclamanta, precum și menținerea soluției instanței de fond, în sensul obligării la confirmarea situațiilor de lucrări, este lipsită de suport legal și reflectă interpretarea greșită a actului supus judecății, instanța de apel intervenind în mecanismul contractual și dând o greșită interpretare clauzelor contractuale.

A precizat că instanța de apel, prin faptul că a stabilit sumele datorate de fiecare pârâtă, în condițiile în care nici măcar reclamanta nu a învestit instanța de judecată în acest sens, și-a depășit atribuțiile judecătorești, suma stabilită fiind total eronată, fără a se ține seama de plățile efectuate de recurentă în baza contractului.

În opinia autoarei recursului, o interpretare contrară a clauzelor contractuale de către instanța de apel prin prisma obligațiilor asumate, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1350 C. civ., instanța substituindu-se acordului de voință a părților, prin adăugarea la contract, ceea ce echivalează cu nerespectarea principiului forței obligatorii a contractelor.

În acest context, a arătat că nu au fost analizate prevederile contractuale din care rezultau drepturile și obligațiile părților, anexele la contract din care rezulta că beneficiari ai lucrărilor contractate de B. erau încă 5 sucursale, alături de sucursala Focșani, nu s-au făcut verificări dacă lucrările ce au făcut obiectul contractului au fost efectuate și decontate și dacă mai sunt sume restante la plată, precum și faptul că sumele solicitate la plată de către reclamantă exced contractului încheiat între aceasta și B.

O altă critică a vizat faptul că instanța de apel nu a avut în vedere prevederile Contractului nr. x/06.02.2020, încheiat între pârâta B. și reclamantă și, de vreme ce recurenta nu este parte în acest contract, el nu îi este opozabil și nici răspunderea nu îi poate fi atrasă în temeiul acestuia.

A evidențiat că, deși obligațiile sale contractuale trebuiau analizate prin raportare, în mod exclusiv, la clauzele Acordului cadru R4452/13.11.2019, respectiv ale Contractului subsecvent nr. 1/R443/06.02.2020, încheiat cu pârâta B., în calitate de executant, instanța de apel nu le-a analizat, iar prin soluția pronunțată, practic, i-a impus clauzele contractului de subcontractare ale cărui elemente esențiale de validitate nu sunt în concordanță cu clauzele stabilite și negociate de aceasta cu contractantul B.

Printr-o altă critică, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit clauzele contractuale încălcând prevederile art. 1266-1267 C. civ., procedând, totodată, și la aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute la art. 1516 C. civ., întrucât nu există nicio încălcare contractuală din partea acesteia, o interpretare contrară, precum ce-a dată de instanța de apel, fiind profund eronată, fără a fi analizate condițiile răspunderii civile contractuale.

În continuare, evocând prevederile contractuale de la art. 33.1. și 33.2., autoarea recursului a precizat că, deși orice comandă în cadrul executării contractului trebuia transmisă către B. numai în scris și însoțită de autorizații de lucru și fișă de instruire colectivă, astfel de documente, așa cum și expertul desemnat a reținut în raportul întocmit, nu au putut fi puse la dispoziție, aspecte ce nu au fost avute în vedere de instanță.

De asemenea, recurenta a învederat că au fost încălcate și prevederile art. 1170 C. civ. referitoare la buna-credință, întrucât, potrivit clauzei art. 25 din contract, pârâta - executantul B. era obligată să respecte și să impună aceleași clauze și în contractele încheiate cu subcontractanții săi, respectiv obiectul (exclusiv lucrări de reparații accidentale și nu lucrări de investiții, pretins efectuate de reclamanată), prețul maxim de 416.795,75 RON, ferm și neactualizabil, încetarea contractului înainte de termenul convenit în cazul atingerii valorii maxime a contractului.

Prin urmare, a considerat că orice sumă pentru care B. s-a obligat față de reclamantă prin Contractul nr. x/2020 (750.000 RON) peste valoarea maximă negociată de recurentă cu aceasta (416.795,75 RON), ar trebui să rămană în sarcina celei care s-a obligat, respectiv a pârâtei B.

În opinia recurentei, este de neacceptat ca, deși părțile au stabilit prețul și limita de plată prin clauzele contractuale negociate, instanța să o oblige să plătească lucrări la valoarea maximă a contractului încheiat cu B., fără a ține cont de decontările făcute pe acest contract de celelalte 5 sucursale beneficiare ale lucrărilor efectuate.

Printr-o ultimă critică, recurenta a arătat că menținerea de către instanța de apel în sarcina acesteia a obligației de a semna procesele-verbale de recepție a lucrărilor efectuate de reclamantă este nelegală, întrucât aceasta nu poate fi obligată la confirmarea unor situații de lucrări și la semnarea proceselor-verbale de recepție a lucrărilor efectuate de reclamantă, de vreme ce nu au fost comandate de aceasta, tarifele nu au fost acceptate și nici nu au fost respectate dispozițiile legale care reglementează procedura recepției finale, prevăzute prin H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora.

A învederat recurenta că, atât timp cât între reclamantă și pârâta B. exista un contract, condițiile antrenării unei eventuale răspunderi contractuale trebuiau analizate în raport cu B. și nu față de aceasta, care este un terț față de acel contract. Prin urmare, a considerat că acțiunea în obligarea sa la plata vreunei sume rezultate din acel contract, era inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile antrenării vreunei răspunderi în sarcina sa.

În încheiere, a solicitat ca, urmare a casării, conform dispozițiilor art. 500 C. proc. civ., să se constate că actele de executare efectuate în temeiul deciziei recurate sunt desființate de drept, cu consecința întoarcerii executării și restituirii sumei achitate de aceasta.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă.

La 27 aprilie 2023, pârâta FILIALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE "B." B. a declarat recurs împotriva aceleiași decizii, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

După redarea istoricului relațiilor contractuale și a parcursului litigios, recurenta-pârâtă a învederat că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu ignorarea prevederilor Contractului de subcontractare lucrări nr. x/06.02.2020 și invocarea în mod eronat a dispozițiilor art. 1270 C. civ.

În continuare, recurenta a evocat aspectele factuale care au stat la baza întocmirii raportului de expertiză, cu referire la lucrările executate pe raza județului Vrancea, criticând activitatea expertului și subliniind faptul că nu a participat la inspecțiile asupra liniilor electrice.

Pornind de la aceste afirmații a evidențiat că lipsa înscrisurilor nu pot determina o relație guvernată de prevederile art. 1270 C. civ., atât timp cât contractul încheiat de aceasta cu reclamanta, în calitate de executant, prevedea în mod expres că "executantul se obligă să execute și să finalizeze Lucrările de reparații accidentale (RA) instalații de distribuție a energiei electrice de medie și joasă tensiune din gestiunea C. Muntenia Nord.".

De asemenea, a susținut că prevederea contractuală a fost încălcată de reclamantă care a executat lucrările aferente pretențiilor solicitate separat de cadrul legal asigurat de contractul nr. x/06.02.2020, aspect asupra căruia, însă, instanța de apel nu a stăruit în determinarea completă a obligațiilor.

Autoarea recursului a învederat că a depus la dosar corespondență din care reieșea faptul că nu a înaintat către reclamantă comenzi care ar fi determinat o încălcare a contractului încheiat cu C., precum și înscrisuri ce dovedeau faptul că lucrările recepționate de către beneficiarul final, C., au fost însoțite de procese-verbale de recepție, comenzi, devize de lucrări și au fost decontate fără impedimente, la termenele stabilite în contractul nr. x/06.02.2020.

Prin urmare, a considerat că, în mod eronat, instanța de apel a reținut că atingerea valorii contractante se referea la contractul nr. x/06.02.2020, deși aceasta a arătat că emiterea de comenzi către reclamantă în baza acestui contract, era contrar obligațiilor asumate față de beneficiarul final, iar înaintarea unor comenzi peste valoarea Contractului Subsecvent nr. 1/R443/06.02.2020 ar fi pus-o în incapacitate de a justifica o solicitare la plată din partea C.

A arătat că, deși a solicitat instanței de apel să se pronunțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale, aceasta a considerat suficientă aprobarea instanței de fond, fără a motiva decizia, la dosar neexistând o încheiere în acest sens.

A mai învederat că, în mod eronat și nejustificat, instanța de prim control judiciar a înțeles să individualizeze răspunderea pârâtelor stabilind în sarcina acesteia obligația de plată a sumei de 431.983,02 RON, ca diferență dintre suma solicitată și valoarea Contractului subsecvent nr. 1/R443/06.02.2020, deși lucrările aflate în pretenții nu erau lucrări de reparații accidentale efectuate în perioadele declarate de reclamantă, ci lucrări de investiții și modernizare, executate pe alocuri, parțial, deci neconforme.

O altă critică a vizat faptul că decizia instanței de apel a fost motivată strict pe declarațiile nedovedite ale intimatei-reclamante, fără a fi avute în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum procesul-verbal de analiză care prezenta în detaliu situația de fapt și disculpa recurenta de orice obligație față de reclamantă, întrucât lucrările, prin natura lor, nu puteau face obiectul contractului nr. x/06.02.2020.

În opinia autoarei recursului, prin soluția pronunțată, instanța de apel a diminuat în mod nejustificat patrimoniul acesteia, acordând reclamantei foloase necuvenite și nedovedite, respectiv plata sumei cu titlu de contravaloare lucrări executate, deși nu aceasta era partea care a comandat sau beneficiat de lucrările executate.

În fine, a învederat că instanța de apel, prin faptul că a înlăturat toate apărările formulate și susținute de înscrisuri, respectiv de declarația martorului audiat, a încălcat asigurarea unui proces echitabil.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă C. a solicitat respingerea recursului recurentei-pârâte B., ca nefondat, cu obligația la plata cheltuielilor de judecată. Deși nu a invocat expres excepția nulității recursului a susținut că acesta este nul, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. În același sens, recurenta-pârâtă a învederat că susținerile recurentei B. sunt o reluare a motivelor de apel, făcând trimitere la soluții de jurisprudență ale instanței supreme care au statuat asupra ipotezelor care antrenează constatarea nulității cererii de recurs.

Reluând starea de fapt, recurenta-pârâtă C. a apreciat că aprecierea recurentei B. conform căreia instanța de apel ar fi încălcat dreptul acesteia la un proces echitabil, prin neluarea în considerare a unor înscrisuri depuse la dosarul cauzei, nu se circumscrie cazului de casare invocat - art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Pe fond, a făcut o comparație a contractului intervenit între cele două recurente, precum și a contractului dintre B. și reclamantă și a insistat asupra faptul că recurenta B. nu putea încheia contracte de lucrări peste limitele contractuale stabilite prin convenția inițială dintre cele două recurente-pârâte și că nu există niciun raport juridic între recurenta C. și reclamantă, singurele obligații ale recurentei C. fiind cele asumate față de cealaltă recurentă, pârâta B.

Intimata-reclamantă A. S.R.L., prin întâmpinarea formulată a solicitat, anularea, ca nemotivat, a recursului declarat de recurenta-pârâtă B., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la nulitatea cererii, reclamanta a susținut că, deși recurenta invocă art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în realitate nu argumentează în ce fel hotărârea instanței de apel ar fi nemotivată, ar cuprinde motive contradictorii sau numai străine de natura cauzei, singurele ipoteze circumscrise acestui caz de casare, rezumându-se a relua starea de fapt și criticile formulate în apel, exprimându-și nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a interpretat și coroborat probatoriul administrat în cauză.

Cu privire la fondul recursului, reclamanta-intimată a redat considerentele instanței de apel și a conchis că în mod just aceasta a apreciat că ambele pârâte-recurente trebuie să răspundă contractual, recursul fiind astfel și nefondat

Aceeași parte - reclamanta A. S.R.L. - în raport de recursul declarat de recurenta-pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat subliniind că, după pronunțarea deciziei din apel, recurenta-pârâtă C. a achitat voluntar sumele stabilite de instanță în sarcina sa. În esență a susținut că nu a existat o nepronunțare a instanței de apel asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, deoarece din lectura considerentelor rezultă că aceasta a fost analizată și tranșată iar, pe de altă parte, că o eventuală omisiune în acest sens, putea fi complinită doar pe calea unei cereri în completarea hotărârii prev. de art. 444 C. proc. civ.

Apreciind că nu există vreun viciu al hotărârii, din perspectiva considerentelor, deoarece hotărârea a fost motivată și nu cuprinde nici motive contradictorii și nici numai motive străine de natura pricinii, intimata-reclamantă a apreciat nefondate atât criticile recurentei subsumate art. 488 pct. 6 C. proc. civ. cât și cele ce au fost încadrate la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel făcânt o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1270 C. civ. precum și a celor cuprinse în art. 1350 C. civ. referitoare la răspunderea contractuală.

Recurenta-pârâtă B., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă C., ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. În motivare, pârâta a reluat în detaliu starea de fapt și susținut lipsa calității sale procesuale pasive, insistând asupra aspectului că lucrările care au generat pretențiile deduse judecății au fost executate în cadrul unor raporturi între reclamantă și pârâta C., în afara cadrului contractual dintre B. și C., aspect recunoscut de această din urmă recurentă-pârâtă.

Atât recurenta-pârâtă B. cât și recurenta-pârâtă C. au depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză, prin care au reluat și explicitat argumentele expuse în cererile de recurs.

Prin rezoluția din 17 august 2023, s-a fixat termen în ședința publică la 21 noiembrie 2023.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal este sancționată cu anularea recursului.

Soluția impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.

În speță, se constată că recurenta-pârâtă și-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care poate fi invocat atunci:

- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau

- când cuprinde motive contradictorii ori

- când cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, instanța supremă observă că acest motiv de nelegalitate a fost indicat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici propriu-zise privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate ori existența numai a unor explicații ori argumente străine de natura cauzei, recurenta-pârâtă limitându-se la a expune situația de fapt și să critice, în esență, modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză.

Astfel, se susține că instanța de apel nu a stăruit în determinarea completă a obligațiilor părților, precum și faptul că expertul desemnat nu a probat cu înscrisuri natura presupuselor lucrări executate în perioada februarie 2020, înscrisuri care, în lipsă, nu pot determina o relație guvernată de prevederile art. 1270 C. civ.

Instanța de recurs constată că, în susținerea acestei critici, în realitate, recurenta-pârâtă critică activitatea și concluzia expertului, pentru ca apoi să se raportează la o dispoziție contractuală, presupus interpretată greșit de către instanța de apel, anume art. 4 din Contractul nr. x/06.02.2020 încheiat între aceasta și intimata-reclamantă prin care s-a prevăzut că, "executantul se obligă să execute și să finalizeze Lucrările de reparații accidentale (RA) instalații de distribuire a energiei electrice de medie și joasă tensiune din gestiunea SDEE Muntenia Nord.".

Se observă, așadar, că recurenta tinde, în realitate, la o restabilire și o repareciere a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. Pe de altă parte, faptul că se invocă dispozițiile art. 1270 C. civ. fără a se prezenta o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de Codul de procedură civilă, nu poate să atragă nicio analiză.

De asemenea, criticile vizând neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către recurenta-pârâtă sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, și atunci când recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată este nemotivată cu referire la impunerea în sarcina acesteia a obligației de a achita reclamantei sume nejustificate, respectiv la ignorarea de către instanța de prim control judiciar a solicitărilor formulate de aceasta în subsidiarul cererii de apel, în realitate, se impută tot greșita stabilire a situației de fapt, în raport de probe, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei. În aceeași ordine de idei, deși recurenta susține că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra calității sale procesuale pasive, în realitate tinde la reaprecierea stării de fapt deoarece instanța de apel a rezolvat în cuprinsul considerentelor această excepție stabilind că răspunderea pârâtei rezultă din contractul intervenit între ea și reclamantă. În realitate, critica pârâtei și argumentele prezentate în susținerea ei tind la modificarea stării de fapt, respectiv la stabilirea împrejurării că lucrările efectuate de către reclamantă nu s-au circumscris contractului intervenit între părți, ci au fost efectuate la solicitarea directă a beneficiarului SDDE Munteania Nord, în afara limitelor contractuale convenite, contrar celor reținute prin probe de instanța de apel, aspecte ce excedează limitelor de analiză permise în etapa procesuală a recursului.

Instanța supremă mai subliniază că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părților cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele (ex. procesul-verbal de analiză, corespondența dintre părți, expertiza efectuată în cauză, recunoașterile din cuprinsul procesului-verbal de analiză efectuat de către reprezentanții C., declarațiile martorului audiat), precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-pârâtă rezultă cu evidență că se readuc în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

În contrast, recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, modul de apreciere și coroborare a probelor, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la concluzia la care a ajuns instanța de fond cu privire la starea de fapt.

Prin urmare, susținerile recurentei prezentate drept motiv de recurs nu conțin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, care să vizeze în mod special considerentele deciziei, așa cum, de altfel, este și firesc într-o cale de atac, cu atât mai mult în calea de atac a recursului în care instanța examinează exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 Cod procedură civilă.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) Cod procedură civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 60/2023 din 28 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă a criticat decizia instanței de apel invocând motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Aceste motive urmează a fi analizate în succesiunea impusă de efectele eventualei admiteri a unuia dintre ele asupra examinării celuilalt, ținându-se seama de toate argumentele expuse în dezvoltarea lor.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Subsumat acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac a invocat nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel, urmare a nepronunțării acestei instanțe cu privire la calitatea procesual pasivă a C., respectiv încălcarea principiilor disponibilității (art. 9 alin. (1) C. proc. civ.) și a contradictorialității procesului civil (art. 14 Cod procedură civilă), neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea.

Criticile sunt, în parte, fondate, pentru considerentele ce succed.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă invocă faptul că, deși la pagina 12 a hotărârii recurate instanța de apel a arătat, cu privire la chestiunea calității procesuale pasive a pârâtelor, faptul că aceasta este strâns legată de existența sau inexistența drepturilor ce rezultau din contractele supuse analizei, aceasta nu s-a pronunțat asupra excepției calității procesuale pasive a C., invocată atât la fond cât și în apel.

Înalta Curte, procedând la verificarea considerentelor deciziei recurate, observă că instanța de apel a procedat la analiza Contractului nr. x/06.02.2020 încheiat între recurenta-pârâtă B. și intimata-reclamantă și a constatat că acesta se fundamentează și are la bază Contractul subsecvent nr. 1/R443/06.02.2020 la Acordul Cadrul nr. R4452/13.11.2009, concluzionând în sensul că, de vreme ce recurenta-pârâtă C. este beneficiarul final al lucrărilor ce urmează a fi realizate în baza Contractului nr. x/06.02.2020, în concret C. Muntenia Nord și entitățile sale, care este și cea care are în gestiune instalațiile de distribuție a energiei electrice, aceasta ar avea calitate procesuală pasivă.

Deși la prima vedere instanța de apel a examinat și tranșat în considerente excepția lipsei calității procesuale pasive, Înalta Curte constată că soluția a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 1280 C. civ.

Astfel, conform art. 36 C. proc. civ. "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății". Pe cale de consecință, în analiza calității procesuale a părților litigante, instanța de judecată trebuie să determine cu prioritate care este raportul juridic dedus judecății și care este izvorul acestui raport, izvor care poate fi unul legal, unul contractual sau unul extracontractual, adică un fapt juridic licit ori ilicit.

Din această perspectivă, Înalta Curte observă că instanța de apel a făcut o analiză a contractelor intervenite între părțile litigante și a concluzionat asupra faptului că în cauză este vorba despre obligații ale pârâtelor izvorâte din contractele succesive încheiate.

Cu toate acestea, deși a reținut că nu a existat un contract intervenit între reclamantă și pârâta C. Muntenia Nord, instanța de apel a conchis că răspunderea contractuală a acesteia față de reclamantă se regăsește totuși pe tărâm contractual, fiind atrasă de calitatea sa de beneficiar final al lucrărilor efectuate, deși conform art. 1280 C. civ. contractul produce efecte numai între părți, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cu alte cuvinte, fără a determina raportul juridic dintre reclamantă și pârâta-recurentă C. și izvorul acestui raport juridic, fără a indica vreun text de lege care să constituie o derogare de la principiul relativității contractului instituit de art. 1280 C. civ., instanța de apel a identificat o obligație contractuală a pârâtei față de reclamantă, pentru simplul considerent că aceasta ar fi beneficiarul unor lucrări efectuate.

Or, în contextul în care pârâta C. a invocat ca argument în susținerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive tocmai inexistența unui raport contractual cu reclamanta și inexistența unui temei legal sau contractual al obligației a cărei neexecutare i se impută, prin motivarea oferită, instanța de apel nu doar că nu a răspuns criticilor și argumentelor pârâtei, dar a oferit o motivare neconvingătoare, contradictorie și lipsită de un fundament juridic, cu ignorarea dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. și art. 1280 C. civ.. Toate aceste aspecte antrenează incidența dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. întrucât, prin lipsa unui răspuns la argumentele esențiale ale pârâtei referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, instanța de apel s-a îndepărtat de la exigențele art. 425 lit. b) C. proc. civ., referitoare la obligația de a indica motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților, neregularitate care antrenează nulitatea hotărârii în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Cât privesc criticile ce vizează încălcarea principiului disponibilității, respectiv al contradictorialității procesului civil, cu referire la faptul că, deși reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, nu și-a individualizat cuantumul pretențiilor față de fiecare pârâtă, instanța de apel, a statuat asupra cuantumului sumelor datorate de fiecare, fără a lămuri pe deplin situația de fapt, în sensul că nu a pus, în prealabil, în discuția părților sumele achitate/neachitate de către fiecare parte contractantă, modul de achitare a acestora, și nu a arătat care a fost algoritmul de calcul folosit, Înalta Curte apreciază că acestea sunt parțial fondate.

Analizând temeiul cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta a fost completat, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat, printr-un capăt de cerere subsidiar, obligarea pârâtei C. la plata sumei de 848.778,77 RON, TVA inclus, în temeiul dispozițiilor art. 1349, raportat la art. 1373 C. civ. sau la restituirea aceleiași sume în temeiul art. 1345 și urm. din același cod, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, iar în raport de poziția pârâtei exprimată prin întâmpinarea formulată, și temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Instanța supremă mai constată că instanța de apel a observat că reclamanta a invocat aceste norme, și a reținut caracterul nejustificat al acestor susțineri ale reclamantei, privitoare la promovarea cererii întemeiată pe instituția îmbogățirii fără justă cauză, reglementată de art. 1345 C. civ., de vreme ce aceasta este inadmisibilă în raport cu acțiunea întemeiată pe contract, cât timp acțiunea în îmbogățire fără justă cauză reprezintă un temei material subsidiar, temeiul de drept principal fiind reprezentat de instituția răspunderii contractuale, art. 1281 C. civ. și solidaritatea între debitori, art. 1443 din același cod. În egală măsură a constatat eronată soluția primei instanțe care s-a fundamentate pe instituția îmbogățirii fără justă cauză reglementată de art. 1345 C. civ.

Procedând însă la schimbarea temeiului juridic al acțiunii cu ocazia deliberărilor, fără a pune în discuția părților acest aspect, curtea de apel a nesocotit principiul disponibilității reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.".

Este adevărat că acest principiu fundamental al procesului civil se completează cu principiul rolului activ al judecătorului, care are posibilitatea de a influența cursul procesului, în anumite condiții expres stabilite de normele de procedură. Astfel, potrivit art. 22 alin. (4) din același cod, "judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire.".

Instanța poate interveni în cazul în care partea nu a indicat un temei juridic sau a invocat un temei juridic greșit sau impropriu pretențiilor formulate, legea procesuală impunând, totodată, judecătorului obligația de a respecta obiectul și limitele procesului, așa cum sunt stabilite prin cererile și apărările părților, dar și pe aceea de a pune în dezbatere, în mod direct, orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de participanții la proces, inclusiv de instanță din oficiu, orice vătămare produsă prin aceste încălcări neputând fi remediată decât prin anularea actului de procedură care ignoră aceste reguli, în condițiile art. 175 C. proc. civ. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că și această critică a recurentei este fondată, subsumându-se motivului de recurs prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, dat fiind caracterul fondat al motivelor de recurs circumscrise cazului de casare prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și care sunt de natură a antrena casarea parțială a hotărârii atacate, în limitele solicitate de pârâta-recurentă C., nu se mai justifică examinarea celorlalte motive invocate subsumate motivelor de casare prev. de art. 488 pct. 6 și pct. 8, ele urmând a fi avute în vedere de instanța de apel cu ocazia rejudecării pricinii.

Pe cale de consecință, în considerarea celor ce preced, Înalta Curte va face aplicarea art. 497 C. proc. civ. și va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A. împotriva deciziei civile nr. 60/2023 din 28 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, va casa în parte decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată a apelului formulat de pârâta DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A.

În rejudecarea apelului, instanța de apel va pune în discuția părților litigante corecta calificare a temeiului juridic al acțiunii, va determina existența ori inexistența unui raport juridic dintre reclamantă și pârâta-recurentă precum și eventualitatea existenței unei obligații a pârâtei față de reclamantă, fie izvorâtă din contract, fie având ca izvor legea, funcție de care va soluționa excepția lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză și, dacă această excepție va fi depășită, va examina fondul pretenției deduse judecății, în raport de conținutul raportului juridic și a obligației determinate identificate, ținând seama de principiul relativității contractului consacrat de art. 1280 C. civ. și de eventualele excepții prevăzute de lege de la acest principiu.

În ceea ce privește solicitarea recurentei-pârâte C. privind întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare executării voluntare a obligației rezultate din titlul executoriu, în ipoteza desființării deciziei civile nr. 60/2023 din 28 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, se constată că este întemeiată, în raport cu dispozițiile art. 500 C. proc. civ., ce vizează efectele casării.

În acest sens, se constată că executarea voluntară a fost dovedită cu înscrisul depus la dosarul nr. x/2023 în cadrul căruia recurenta-pârâtă a solicitat suspendarea executării deciziei civile nr. 60/28.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, până la soluționarea recursului declarat împotriva acesteia (a se vedea ordinul de plată nr. x din 04.04.2023 aflat la dosarului de suspendare). Din acest înscris rezultă că a fost achitată suma de 428.059,57 RON (reprezentând contravaloare lucrări efectuate și cheltuieli de judecată, conform deciziei recurate), sumă stabilită prin decizia atacată și care urmează a fi casată ca efect al admiterii recursului declarat în cauză.

În acest context procesual, devin incidente prevederile art. 723 și art. 724 alin. (1) C. proc. civ., din economia cărora rezultă că instanța care desființează titlul executoriu, poate să dispună restabilirea situației anterioare, prin întoarcerea executării, la cererea părții interesate. Astfel, conform art. 724 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

- "în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu (...), la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării (...)";

- "dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul".

Față de această situație, Înalta Curte va admite cererea accesorie a recurentei-pârâte și, ca efect al admiterii recursului și a casării deciziei atacate, adică a titlului executor în temeiul căruia s-a efectuat plata voluntară de către recurenta-pârâtă către reclamantă, va dispune restabilirea situației anterioare acestei executări benevole, sens în care va obliga intimata-reclamantă la restituirea sumei de 428.059,57 RON către recurenta-pârâtă C..

Cât privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă A. S.R.L. pentru etapa procesuală a recursului, aceasta va fi încuviințată în parte, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (2) Cod procedură civilă.

Procedând la analiza culpei procesuale a pârâtelor împotriva cărora s-a formulat cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată, în condițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța reține că recurenta-pârâtă B., ca urmare a soluției de anulare a recursului ce se va pronunța în cauză, este partea care a pierdut procesul în recurs, astfel că, în privința acestei recurente, solicitarea reclamantei-intimate de obligare a acesteia la cheltuieli de judecată în recurs, este fondată.

În schimb, în ce cheltuielile solicitate de reclamanta-intimată de la recurenta-pârâta C., al cărei recurs urmează a fi admis, se constată că nu se poate reține culpa procesuală a sa, aceasta fiind, dimpotrivă, partea care a câștigat procesul în recurs și împotriva reclamantei, în contradictoriu cu care recursul a fost declarat. În acest context, reclamanta-intimată nu este îndreptățită să solicite cheltuieli de judecată de la această recurentă deoarece, în privința recursului declarat de aceasta, reclamanta este partea care a pierdut procesul în recurs.

În privința cheltuielilor de judecată avansate de recurenta-pârâtă C. în această fază a procesului, dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare ce se va pronunța în cauză, va reveni instanței de apel sarcina ca, în rejudecare, în raport de soluția ce se va ca urmare a rejudecării apelului, să determine partea câștigătoare a procesului, funcție de care să stabilească partea îndreptățită la cheltuieli de judecată dar și partea care trebuie să le suporte, precum și cuantumul total al acestor cheltuieli de judecată cuvenite.

Prin urmare, intimata-reclamantă A. S.R.L. poate fi considerată parte care a câștigat procesul doar cât privește apărările formulate în raport cu recursul exercitat de recurenta-pârâtă B., nefiind îndreptățită la acordarea integrală a cheltuielilor de judecată pentru faza procesuală a recursului.

Așa fiind, din conținutul total al prețului serviciilor avocațiale, de 24.000 RON, Înalta Curte apreciază că suma de 12.000 RON reprezintă echivalentul serviciilor de asistență juridică aferente combaterii recursului exercitat de recurenta-pârâtă B.

Pentru aceste