ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2386/2023

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 4 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A., în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. și C. S.R.L. - prin administrator judiciar D., a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. S.R.L. și A. S.R.L. la data de 1 iulie 2012, în principal, iar în subsidiar să se anuleze contractul de vânzare-cumpărare încheiat între C. S.R.L. și A. S.R.L. la 1 iulie 2012.

La termenul de judecată din 19 februarie 2020, reclamanta SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A. a formulat și depus la dosar o cerere de completare a cererii introductive la instanță, în sensul că înțelege să completeze motivele privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta C. S.R.L. și pârâta A. S.R.L..

La data de 13 ianuarie 2020, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție, iar pe fondul cauzei a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. S.R.L. și A. S.R.L. la data de 1 iulie 2012, în principal; anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. S.R.L. și A. S.R.L. la data de 1 iulie 2012, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 19 februarie 2020, prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș.

Prin sentința civilă nr. 348/PI din 22 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active invocată prin întâmpinare.

A respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare.

A admis cererea formulată și precizată de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A., în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L - prin lichidator judiciar B. și C. S.R.L. - prin administrator judiciar D..

A admis cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE (A.N.R.M.).

A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. S.R.L. și A. S.R.L. la data de 1 iulie 2012.

S-a luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

A respins ca neîntemeiată cererea pârâtei A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentate de cheltuielile de deplasare.

Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească intervenientei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE (A.N.R.M.) suma de 65.420 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din 19 februarie 2020, pârâta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. a declarat apel.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel și pârâta S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar D..

Prin decizia civilă nr. 47/A din 2 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost respins apelul formulat de pârâta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva încheierii de ședință din 19 februarie 2020 și a sentinței civile nr. 348/PI din 22 iunie 2022 pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

A fost respins apelul formulat de pârâta S.C. C. S.R.L. - prin administrator judiciar D. împotriva aceleiași sentințe civile.

Această decizie a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea din 28 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în sensul că numărul corect al deciziei este 46/A, iar compunerea completului de judecată consemnată în partea finală a deciziei este: Președinte E. și Judecător F..

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în vederea unei noi judecăți.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta apreciază că soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, iar sub un prim aspect, consideră că instanța a nesocotit prevederile C. civ. de la 1864 aplicabil contractului de vânzare încheiat la data de 4 iunie 2008 între G. S.R.L. și C. - la vremea respectivă denumită H. S.R.L. - astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x din 30 septembrie 2009.

În acest sens, recurenta arată că nu a fost parte nici în contractul respectiv și nici în litigiul nr. x/2015 al Tribunalului București, având ca obiect cererea C. de constatare a faptului că rezoluțiunea contractului dispusă de G. a fost abuzivă și că în continuare vânzarea ar fi rămas valabilă.

Astfel, pentru recurentă, atât contractul evocat, cât si hotărârile date în cauza menționată au valoarea unor fapte juridice, nu acte juridice și, prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., se apreciază că societatea recurentă are posibilitatea de a formula apărări asupra valabilității titlului vânzătorului C..

În acest context, se arată că prevederea aflată la art. 7.1. din contractul de vânzare dintre G. și C., astfel cum aceasta a fost modificată prin Actul adițional nr. x/30.09.2009, nu are valoarea unui pact comisoriu de ultim grad - astfel cum era reglementat în lumina dispozițiilor C. civ. de la 1864, niciunde părțile contractante nefăcând referire la rezoluțiune, ci la încetare, sens în care se solicită să fie avută în vedere exprimarea în limba engleză, în care părțile au semnat actul, iar nu pe cea în limba română, care reprezintă o traducere necorespunzătoare, din punctul său de vedere.

Astfel, prin interpretarea greșită a conținutului și efectelor clauzei contractuale la care s-a făcut trimitere, recurenta apreciază că instanța de apel a concluzionat în mod greșit că titlul vânzătorului C. fusese rezolvit de drept mai înainte de perfectarea contractului de vânzare, încălcându-se dispozițiile art. 969 - 970, art. 977 - 979, art. 982 din C. civ. de la 1864.

Mai arată recurenta, că în situația în care instanța de recurs ar considera că instanța de apel ar fi apreciat în mod corect că vânzătorul C. nu deținea în proprietate obiectul vânzării la data la care a fost încheiat contractul de vânzare, se apreciază că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1683 din noul C. civ. - aplicabil contractului de vânzare, în raport cu data încheierii - 1 iulie 2012, potrivit cărora, "Dacă la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află in proprietatea unui terț, contractul este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător".

Prin urmare, considerațiile instanței de apel, în sensul că dispozițiile citate ale art. 1683 C. civ. nu ar fi incidente în speță, în raport de împrejurarea că voința părților ar fi fost să transmită proprietatea la data încheierii actului - sens în care au și încheiat un proces-verbal de predare primire, intră în conflict nu doar cu voința reală a părților exprimată nemijlocit în fața instanței de judecată, dar și cu dispozițiile art. 1268 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora, "clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul".

În acest context, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei de intimata-reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A. și de intimata-intervenientă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE s-au formulat concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a făcut o serie de critici referitoare la faptul că instanța de apel a încălcat normelor de drept material, nesocotind prevederile C. civ. de la 1864, aplicabil contractului de vânzare încheiat la data de 4 iunie 2008 între G. S.R.L. și C., astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x din 30 septembrie 2009 și că, aceasta nu a fost parte în contractul respectiv și nici în litigiul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului București, având ca obiect cererea C. de constatare a faptului că rezoluțiunea contractului dispusă de G. a fost abuzivă și că în continuare vânzarea ar fi rămas valabilă.

Această critică nu poate fi primită, având în vedere că hotărârea atacată nu încalcă normelor de drept material aplicabile contractului de vânzare, respectiv art. 969-970, art. 977-979, art. 982 din C. civ. de la 1864, întrucât aceste prevederi nu au putut fi reținute ca temei pentru admiterea apelului recurentei, în condițiile în care, acestea fac referire la alte aspecte decât cele deduse judecății, nefiind nicio legătură între aceste prevederi legale și cauza dedusă judecății, de altfel aceste susțineri nu corespund nici criticilor din apel, întrucât prevăd regulile generale care guvernează convențiile și modul de interpretare al acestora.

În acest sens, recurenta susține că instanța de apel ar fi încălcat prevederile evocate, întrucât a considerat că C. S.R.L. nu ar mai fi fost proprietara conductei în cadrul contractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentei cauze, or din considerentele hotărârii atacate, se constată că instanța a analizat și a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile, reținând și puterea lucrului judecat în privința acestui aspect.

În acest context, se reține că recurenta a fost parte în dosarul nr. x/2012, în care s-a reținut puterea lucrului judecat a considerentelor din cuprinsul sentinței civile nr. 1101 din 29 martie 2017 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2015, în ceea ce privește rezoluțiunea contractului dintre G. S.R.L. și C. S.R.L., instanța de apel reținând în mod corect legalitatea hotărârii instanței de fond în ceea ce privește incidența puterii lucrului judecat, respectiv rezoluțiunea contractului dintre G. S.R.L. și C. S.R.L..

Așadar, aspectul privind rezoluțiunea contractului dintre G. și C. S.R.L. a fost tranșat prin hotărâre definitivă, având în vedere că în hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2012 s-a reținut vânzarea bunului în litigiu, în condițiile în care, contractul încheiat între S.C. G. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. a fost rezoluționat anterior vânzării bunului în litigiu de către C. S.R.L. către A. S.R.L. totodată, reținându-se puterea lucrului judecat în privința acestei rezoluțiuni.

De asemenea, și în dosarul nr. x/2012 s-a reținut incidența hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2015, respectiv faptul că drepturile apelantei-pârâte C. S.R.L. au fost desființate cu efect retroactiv iar, analizând lanțul transmisiunilor succesive ulterioare, respectiv anterioare celei pe calea căreia recurenta a dobândit bunurile în litigiu, instanța de apel a reținut că, grație efectelor retroactive ale rezoluțiunii și nulității care au operat în privința primelor două contracte, societățile implicate în vânzările fictive nu aveau drepturi pe care nu le-au dobândit, potrivit principiului căruia nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are el însuși - art. 17 alin. (1) C. civ.

Totodată, se reține că în dosarul nr. x/2012 instanța a statuat, cu putere de lucru judecat, faptul că și în lipsa notificării privind rezoluțiunea, pârâta C. S.R.L. nu mai avea dreptul să înstrăineze bunurile care nu au fost detașate de la sol/ridicate și vândute, cu atât mai mult cu pârâta C. S.R.L. a fost notificată asupra rezoluțiunii anterior încheierii contractului cu recurenta, astfel că, aceasta nu mai avea dreptul să înstrăineze conducta care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Așadar, în mod corect s-a reținut că, întrucât contractul dintre pârâte a fost încheiat ulterior rezoluțiunii contractului încheiat între G. S.R.L. și C. S.R.L., acesta este nul absolut.

În ceea ce privește susținerile recurentei, potrivit căreia, prevederea aflată la art. 7.1 din contractul de vânzare dintre G. și C., astfel cum aceasta a fost modificată prin Actul adițional nr. x/30.09.2009 nu are valoarea unui pact comisoriu de ultim grad - astfel cum era reglementat în C. civ. de la 1864, părțile contractante nefăcând referire la rezoluțiune, ci la încetare, Înalta Curte constată că aceste critici nu au fost evocate de către recurentă și astfel nu au făcut obiectul analizei instanței de fond și nici instanței de apel, context în care se apreciază că aceste susțineri au fost formulate omisso medio, așa încât acestea nu pot fi primite și nici suspuse analizei instanței de control judiciar.

De asemenea și în ceea ce privește critica, potrivit căreia, hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1683 din noul C. civ., instanța supremă constată că recurenta nu a invocat această prevedere nici în fond și nici în apel, neputând fi primită în condițiile în care a fost formulată omisso medio, aspect corect reținut și de instanța de apel, care a constatat că apelanta nu a adus critici hotărârii primei instanțe din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 1683 C. civ.

Referitor la critica recurentei privind încălcarea prevederilor art. 1268 C. civ. se constată că nu poate fi primită, deși aceasta a susținut că părțile și-ar fi exprimat voința reală în fața Tribunalului Timiș, totuși nu se precizează care ar fi fost acea voință și nici nu a procedat astfel, critica vizând prevederile art. 1683 ori ale art. 1268 C. civ. nefiind folosită în apărare nici pe fondul cauzei și nici în apel, în cauză, lipsind argumentele care să ateste care ar fi fost clauzele interpretate în sensul că nu ar produce efecte.

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită, însă în cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 46/A din 2 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 46/A din 2 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar D., intimata-reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A. și intimata-intervenientă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE (A.N.R.M.).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2023.