ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2337/2023

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 166/2022 din 14 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 966/2022 din 19 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a fost admis apelul reclamantei, fiind anulată în parte sentința primei instanțe. A fost menținută dispoziția de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În rejudecare, a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive.

A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

Totodată, a fost obligată apelanta să plătească intimatei suma de 1.190 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

În susținerea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că, deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat dispozițiile art. 2.537 pct. 3 și art. 2.541 alin. (6) C. civ., instanța de apel a apreciat incidența în cauză a Decretului nr. 167/1958, fără însă a expune motivele pentru care a reținut astfel.

Astfel, potrivit reclamantei, dispoziția de respingere a acțiunii ca prescrisă nu este motivată conform cerințelor C. proc. civ. și jurisprudenței Convenției Europene a Dreptului Omului, lipsind raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în aprecierea faptului că termenul de prescripție începe să curgă de la data la care sentința civilă nr. 741/15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău a rămas definitivă.

A susținut reclamanta că cererea a fost formulată pe temeiul răspunderii civile delictuale, legea aplicabilă determinându-se prin raportare la data săvârșirii faptei.

Or, fapta constă în aceea că pârâta nu a întreprins măsurile pentru executarea sentinței civile nr. 144/28.03.2008, pronunțate de către Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 02.09.2008, prin care a fost admisă cererea de antrenare a răspunderii foștilor administratori B. S.R.L., aceștia fiind obligați în solidar la plata pasivului debitoarei, în cuantum de 23.799.872 RON.

S-a învederat că a fost formulată și o sesizare penală, cercetările făcând obiectul Dosarului nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în cadrul căruia reclamanta s-a constituit parte civilă. Cauza a fost soluționată prin încheierea penală definitivă nr. 1589/01.07.2019, Judecătoria Bacău respingând plângerea formulată împotriva soluției de netrimitere în judecată.

Or, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2.541 și art. 2.537 pct. 3 C. civ., termenul de prescripție fiind întrerupt prin constituirea reclamantei ca parte civilă în dosarul penal indicat, de la data pronunțării încheierii penale nr. 1589/01.07.2019 începând să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, astfel că acțiunea a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție.

Totodată, s-a invocat că soluția de respingere a cererii ca urmare a intervenirii prescripției este greșită, inclusiv în cazul în care ar fi incidente prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

De la momentul primirii adresei nr. x/24.05.2012 din partea Biroului Executorului Judecătoresc C., reclamanta, în calitate de creditor al B. S.R.L., avea obligația de a stărui în executarea sentinței civile nr. 144/2008, prin urmare, raportat la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data de 24.05.2012, fiind întrerupt prin constituirea reclamantei ca parte civilă în dosarul penal, conform adresei Serviciului Control nr. 170765/18.10.2013.

La data de 14 iunie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata A.., prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, s-au solicitat cheltuieli de judecată.

La data de 10 noiembrie 2023 intimata A.. a solicitat judecata în lipsă și a depus dovada cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a invocat nelegalitatea deciziei în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza primului motiv de recurs, se constată că reclamanta critică decizia instanței de apel din perspectiva încălcării exigențelor de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului.

În concret, se susține că dispoziția de respingere a acțiunii ca prescrisă nu este motivată, nefiind expuse argumentele în temeiul cărora instanța de apel a stabilit că prescripția dreptului material la acțiune este supusă dispozițiilor Decretului nr. 167/1958.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri poate fi cerută când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele vor cuprinde expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Verificând decizia recurată, se observă că instanța de apel, admițând excepția prescripției dreptului material la acțiune, a reținut numai că termenul de prescripție de 3 ani se calculează potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, începând să curgă cel târziu de la data rămânerii definitive prin nerecurare a sentinței civile nr. 741/15.05.2009 pronunțate de Tribunalul Bacău.

Înalta Curte constată caracterul sumar și, totodată, neclar al considerentelor deciziei atacate, fiind întemeiate criticile reclamantei privind neîndeplinirea exigențelor legale și convenționale de motivare a hotărârii.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată pe temeiul răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1.349 C. civ., imputându-se pârâtei că nu a luat măsurile pentru executarea sentinței civile nr. 144/28.03.2008, pronunțate de către Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 02.09.2008, prin care a fost admisă cererea de antrenare a răspunderii fosților administratori ai B. S.R.L. Totodată, reclamanta a susținut incidența cazului de întrerupere a prescripției prevăzut de art. 2.537 pct. 3 C. civ.

Pârâta, susținând excepția prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care sentința civilă de închidere a procedurii falimentului nr. 741/15.05.2009 a rămas definitivă și irevocabilă, prin nerecurare, fiind incidente dispozițiile Decretului nr. 167/1958. A mai învederat că, sub reglementarea Decretului nr. 167/1958, constituirea ca parte civilă în procesul penal nu constituia un caz de întrerupere a prescripției, fiind evocate dispozițiile art. 16 ale acestui act normativ.

Se reține că instanța de apel, ca urmare a anulării în parte a sentinței tribunalului, nefiind solicitată trimiterea cauzei primei instanțe, a procedat la rejudecarea acțiunii reclamantei și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, dispoziție necontestată în recurs. De asemenea, a admis excepția precripției dreptului material la acțiune.

Or, procedând la analiza excepției prescripției, instanța de apel era obligată ca, pe baza unei analize adecvate a acțiunii și a apărărilor formulate, să stabilească fără echivoc fapta imputată pârâtei prin raportare la obligațiile legale ale acesteia, perioada în care ele trebuiau executate și, în funcție de aceste elemente, momentul la care a început să curgă prescripția și norma de drept aplicabilă, din care să rezulte fără dubiu calculul termenului de prescripție și modul de aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății.

Cu toate acestea, instanța de apel nu a analizat delictul civil în raport cu temeiul de drept invocat de reclamantă și față de circumstanțele concrete ale cauzei, respectiv punerea în executare a sentinței civile nr. 144/28.03.2008 și închiderea procedurii falimentului prin sentința civilă nr. 741/15.05.2009, cu consecința descărcării lichidatorului judiciar de orice atribuții conform Legii nr. 85/2006. Nu rezultă care sunt măsurile pe care pârâta nu le-a întreprins, cu consecința prejudicierii reclamantei, în cuprinsul deciziei nefiind expusă situația de fapt reținută pe baza probelor administrate și nefiind analizate susținerile părților.

În continuare, se reține că nu a fost stabilit în mod clar momentul la care a început să curgă prescripția extinctivă, în raport cu care reclamantei îi este imputabilă rămânerea în pasivitate și în funcție de care se identifică legea aplicabilă.

Instanța de apel s-a mărginit doar să arate că prescripția a început să curgă cel târziu de la data rămânerii definitive prin nerecurare a sentinței civile nr. 741/15.05.2009 pronunțate de Tribunalul Bacău, fără însă a expune motivele pe care se întemeiază această concluzie.

Prin urmare, în raport cu aceste argumente, nefiind analizată fapta imputată pârâtei și, în lipsa stabilirii cu precizie a reperului care marchează începutul prescripției extinctive, în cauză nefiind determinată legea aplicabilă, nu poate fi calculat nici termenul de prescripție.

Or, Înalta Curte impune observația că nu se poate verifica aplicarea normei legale în absența unei situații de fapt lămurite sub toate aspectele, impunându-se astfel casarea în parte a deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată a acțiunii, instanța de apel urmând să expună analiza sa în argumentarea soluției, cu luarea în considerare a susținerilor părților și a probelor administrate, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., controlul judiciar din perspectiva pct. 8 al aceluiași articol, în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, nu poate fi realizat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 966/2022 din 19 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, va casa în parte decizia și va trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 966/2022 din 19 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează în parte decizia și trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată a acțiunii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2023.