ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2253/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub număr de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 435563,49 RON inclusiv TVA reprezentând contravaloare bunuri/material de construcții livrate, precum și servicii prestate în temeiul contractului nr. x/15.02.2016, Anexei și actelor adiționale și a sumei de 907826,88 RON reprezentând daune interese pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate prin contractual nr. x/15.02.2016, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Brăila, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Totodată pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat reclamantei-pârâte suma de 21.500 RON, reprezentând avans plătit de pârâta-reclamanta neacoperit de lucrări efectuate de reclamantă si nereturnat, cu cheltuieli de judecata.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând să se dispună compensarea datoriilor reciproce ce decurg din contractual nr. x/15.02.2016 până la concurența sumei de 21500 RON reprezentând avans.

Prin sentința nr. 88 din 27 februarie 2017 Tribunalul Brăila a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 5 aprilie 2017.

Prin sentința nr. 1401 din 11 octombrie 2019, Tribunalul Prahova a admis în parte cererea de chemare în judecată completată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și prin lichidator judiciar CII C., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a obligat pârâta -reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 47880 RON reprezentând contravaloare utilizare utilaje lucrări suplimentare.

A respins în rest cererea de chemare în judecată completată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și prin lichidator judiciar CII C., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

A admis cererea reconvențională formulată de către reclamanta-pârâtă B. S.R.L. și a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamanta a sumei de 21500 RON reprezentând avans achitat societății reclamante.

A dispus compensarea sumelor la care au fost obligate părțile prin prezenta sentința până la concurența sumei de 21500 RON, urmând ca pârâta-reclamantă să achite reclamantei-pârâte suma de 26380 RON, rest după compensare.

A compensat în tot cheltuielile judiciare efectuate de către părți reprezentând taxă de timbru și onorariu expert construcții, iar suma de 15336 RON reprezentând taxa de timbru, cu privire la care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma reducerii, a rămas în sarcina statului.

Împotriva încheierii de ședință din 25 martie 2019 a declarat apel expertul D., iar împotriva sentinței precizate a declarat apel reclamanta pârâtă A. S.R.L..

În motivarea apelului, expertul D. a arătat, în esență, că prin încheierea de ședință din 25 martie 2019 judecătorul fondului a admis doar în parte majorarea onorariului de expert solicitat, în sumă de 8200 RON, cu toate că acesta a fost justificat potrivit notelor de evaluare onorariu și deconturi, precum și activității prestate în mod concret pentru întocmirea rapoartelor de expertiză în primă instanță, motiv pentru care se impune schimbarea în parte a încheierii criticate, în sensul acordării integrale a onorariului de expert solicitat.

Pârâta-reclamantă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării apelului formulat de reclamantă, motivat în esență de faptul că obiectul apelului este evaluabil în bani, astfel încât reclamanta trebuia să achite taxa judiciară de timbru reglementată de art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, nefiind aplicabilă scutirea reglementată de dispozițiile art. 115 din Legea nr. 85/2014, iar pe fond a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Totodată, pârâta B. S.R.L. a formulat apel incident împotriva sentinței primei instanțe, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată numai cu privire la suma de 6480 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare efectuate cu cilindrul vibrocompactor și să se compenseze această sumă cu cea de 21.500 RON datorată de A. lui B., urmând ca A. S.R.L. să fie obligată să-i plătească suma de 15.020 RON.

Prin întâmpinare, A. S.R.L. a invocat excepțiile inadmisibilității și netimbrării apelului incident - la care a renunțat ulterior la termenul de judecată din 30.09.2020, iar pe fond a solicitat respingerea apelului incident, ca nefondat.

Prin decizia nr. 156 din 19 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, au fost respinse apelurile principale formulate de expertul D. împotriva încheierii de ședință din 25 martie 2019 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de reclamanta A. S.R.L., în faliment, împotriva sentinței civile nr. 1401 din 11 octombrie 2019 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Prin aceeași decizie, s-a respins apelul incident formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1401 din 11 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 156 din 19 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, expertul D. a declarat recurs.

În argumentarea cererii, recurentul D. a susținut, în esență, nelegalitatea deciziei atacate cu referire la faptul că instanța de apel nu a luat în considerare unitățile de timp, care compun deplasările menționate în notele de evaluare onorariu solicitat, apreciind pe nedrept că totalul acestor ore depășesc programul de lucru al instanței, la arhivă.

În opinia sa, instanța de apel în mod greșit a considerat ca fiind nejustificate cele 119 ore reprezentând "documentare și studiu piese dosar și elaborarea raportului de expertiză la nivel de ciornă", precum și 11 ore reprezentând "verificare raport de expertiză tehnoredactat, xerox (...)".

Totodată, în opinia recurentului, instanța de apel în mod eronat a reținut că nu s-ar justifica cele 25 de ore pentru întocmirea răspunsului la obiecțiuni.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin cererea formulată la 12 septembrie 2022, recurentul D. a solicitat instanței să ia act de renunțare la judecata recursului, conform art. 406 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 21 iunie 2023, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului cu mențiunea că pot depune puncte de vedere la raportul întocmit în termen de 10 zile de la comunicare.

La 30 iunie 2023, recurentul D. a depus punct de vedere la raportul întocmit, prin care a precizat expres că nu a formulat cerere de renunțare la judecata cererii de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurentul D. din perspectiva criticilor indicate, reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ.:

"Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea acestora într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurentul nu și-a încadrat criticile în motivele de casare expres reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar susținerile sale nu pot fi încadrate în niciunul dintre aceste motive.

Se constată că întreaga construcție a recursului, vizează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Aceasta întrucât, în calea de atac a recursului nu pot fi analizate aspecte care țin de raportul dintre cuantumul onorariului expertului, complexitatea cauzei și munca depusă de expert, acestea constituind aspecte de netemeinicie, și nu de nelegalitate, analiza lor fiind incompatibilă cu caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.

Prin urmare, chestiunile aduse în discuție vizează exclusiv aspecte factuale ale cauzei a căror apreciere intră în atribuția instanțelor devolutive.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor care preced, constatând că argumentele recurentului nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurentul D. împotriva deciziei nr. 156 din 19 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul D. împotriva deciziei nr. 156 din 19 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2023.