ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1640/2023

Ședința publică din data de 19 septembrie 2023

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3021 din 3 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, fiind respinsă cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 1532 din 12 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins apelul reclamantei, ca nefondat.

A fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimată a sumei de 11.325,21 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în apel.

De asemenea, au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Recurenta, după o expunere a situației de fapt, a invocat motivarea contradictorie a deciziei recurate, având în vedere constatările referitoare la prescripție. Astfel, s-a susținut că instanța de apel a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 2.517 C. civ., spre deosebire de prima instanță care stabilise anterior incidența dispozițiilor Decretului nr. 167/1958.

Tot în sensul unei motivări contradictorii, s-a învederat că, deși instanța de apel a reținut că faptul generator al plății TVA-ului este reprezentat de Hotărârea A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016 și în raport cu care reclamanta a introdus acțiunea în termenul general de prescripție, totuși, aceeași instanță a arătat că, prin depunerea acțiunii la 18.08.2019, a fost depășit termenul de prescripție.

De asemenea, a mai arătat reclamanta că nu i-au fost analizate susținerile privind recunoașterea voluntară a datoriei de către pârâtă prin semnarea extrasului de cont nr. 5499/05.02.2017 cu ocazia inventarierii anuale, fiind încălcate, totodată, dispozițiile art. 2.538 C. civ.

Reclamanta a invocat și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2.539 alin. (2) teza a II-a C. civ., arătând că, față de respingerea cererii de emitere a unei ordonanțe de plată pentru aceeași pretenție, în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, soluția asupra excepției prescripției depinde de soluția asupra fondului cauzei, astfel încât se impunea analiza pe fond a raportului juridic dedus judecății.

De asemenea, a arătat reclamanta că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2.500 - 2.503, art. 2.517, art. 2.523, art. 2.537 și art. 2.538 C. civ., prevederi care au preluat conținutul dispozițiilor art. 1, 3, 7 art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

S-a mai învederat și încălcarea art. 110 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, instanța de apel neluând în considerare că taxa a devenit exigibilă la momentul adoptării Hotărârii A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016, în raport cu care acțiunea a fost introdusă în termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 110 din Legea nr. 207/2015.

Totodată, s-a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 270 alin. (7) și art. 282 alin. (1) Codul fiscal. S-a arătat în acest sens că faptul generator al TVA intervine la data livrării, în cauză majorarea capitalului social al pârâtei realizându-se în iulie 2016, respectiv în termenul prevăzut de art. 219 din Legea nr. 31/1990, astfel încât cota TVA aplicabilă este de 20%.

La data de 24 martie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă A. S.A., prin care s-a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea, intimata-pârâtă A. S.A. a formulat recurs incident, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei recurate și înlăturarea considerentelor prin care instanța de apel, pe de o parte, a analizat motivul de întrerupere a prescripției invocat de reclamantă prin raportare la art. 2.539 alin. (2) C. civ. și la data soluționării definitive a dosarului nr. x/2019 iar, pe de altă parte, a reținut că dreptul de creanță al reclamantei s-a născut la momentul adoptării Hotărârii AGEA nr. 6/15.06.2016.

S-au solicitat de asemenea, cheltuieli de judecată.

Potrivit unor prime critici, pârâta a susținut că decizia recurată este nemotivată cu privire la apărarea acesteia din cuprinsul întâmpinării constând în inadmisibilitatea invocării direct în apel de către reclamantă a unei cauze de întrerupere a prescripției, sub acest aspect fiind incident motivul de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

S-a argumentat, în acest sens, că, prin apelul formulat, reclamanta a pretins că introducerea cererii din prezentul dosar în termen de 6 luni de la soluționarea definitivă a ordonanței de plată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 (soluționat în calea de atac a acțiunii în anulare sub nr. x/2019) conduce la aplicarea prevederilor art. 2.539 alin. (2) C. civ. și, prin urmare, la întreruperea prescripției, deși cauza de întrerupere a prescripției nu a fost invocată prin răspunsul la întâmpinare depus în fața primei instanțe.

Cu titlu subsidiar, având în vedere că, în condițiile arătate, instanța de apel nu putea analiza în soluționarea apelului pretinse motive de întrerupere a prescripției care nu au fost invocate în fața primei instanțe, a invocat pârâta încălcarea efectul devolutiv al apelului determinat de ce s-a supus judecății la prima instanță și prevederile art. 478 C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Tot în susținerea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea principiilor contradictorialității și disponibilității, față de împrejurarea că instanța de apel a stabilit momentul de început al termenului de prescripție ca fiind data adoptării Hotărârii A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016, în temeiul dispozițiilor art. 210, art. 65 alin. (1), art. 204, art. 212, art. 113 lit. f), art. 215 și 115 din Legea nr. 31/1990 și respectiv art. 1.883 și 1.896 C. civ., care nu au fost invocate de părți și nici puse în discuția contradictorie a părților.

Potrivit altor critici, s-a invocat nelegalitatea considerentelor prin care instanța de apel a stabilit că termenul de prescripție în ceea ce privește dreptul reclamantei de a pretinde TVA-ul aferent aportului în natură a început să curgă la data adoptării Hotărârii A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016, fiind încălcate dispozițiile art. 134, 134

1

alin. (1) și art. 134

2

Codul fiscal 2003, ceea ce atrage, în opinia pârâtei, incidența motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 26 aprilie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A., cu privire la recursul incident formulat de pârâtă, prin care s-a invocat excepția netimbrării/insuficientei timbrări a recursului incident și, în subsidiar, s-a solicitat respingerea acestuia. De asemenea, s-a susținut admiterea recursului principal, fiind reiterate motivele din cuprinsul acestuia.

La data de 31 august 2023 fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de A. S.A.

În cauză au fost formulate două recursuri. Se reține că recurenta-reclamantă și-a subsumat criticile ipotezei prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar pârâta a invocat motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din același cod.

Înalta Curte, procedând la calificarea criticilor formulate în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, reține că susținerile reclamantei privind motivarea contradictorie a instanței de apel se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Așadar, atât reclamanta, cât și pârâta au susținut critici care se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În consecință, recursurile vor fi examinate împreună, prin considerente comune, analiza motivelor de recurs urmând a se face în succesiunea impusă de efectele eventualei admiteri a unuia dintre acestea asupra examinării celorlalte.

Or, analizând criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, fiind întemeiată critica formulată în acest sens.

Motivarea hotărârii judecătorești este supusă atât exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât și principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, ca atare, trebuie să fie precisă și necontradictorie, fiind de esența hotărârii, înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar.

În cauză, problema de drept litigioasă vizează momentul la care a început să curgă prescripția dreptului material la acțiune, în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata taxei pe valoarea adăugată ca urmare a aportului în natură realizat de reclamantă la capitalul social al pârâtei.

Curtea de apel, ca instanță de prim control judiciar, era ținută a verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță și, în consecință, a realiza un examen propriu al criticilor și apărărilor părților și o analiză reală și efectivă a tuturor elementelor esențiale ce i-au fost supuse spre verificare.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, dar a înlocuit considerentele în justificarea acesteia.

Astfel, a arătat că, față de dispozițiile art. 65 alin. (1), art. 113 lit. f), art. 115 alin. (1) și (2), art. 204, art. 210 alin. (1), art. 212 și art. 215 alin. (1), (3) și 4 din Legea nr. 31/1990 și art. 1.883 și art. 1.896 C. civ., al căror conținut a fost redat în cuprinsul considerentelor, aportul în natură se efectuează prin transferul drepturilor asupra bunurilor aportare și predarea efectivă a acestora, în cauză aceste două condiții fiind îndeplinite, întrucât predarea bunurilor s-a realizat în perioada 2004-2009 iar transferul a avut loc la momentul Hotărârii A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016. A concluzionat că exigibilitatea TVA-ului aferent aportului în natură a intervenit la data adoptării Hotărârii A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016, dată la care nașterea dreptului a fost sau sau ar fi trebuit să fie cunoscută de reclamantă și în raport cu care termenul de prescripție prevăzut de art. 2.517 C. civ. s-a împlinit anterior introducerii acțiunii.

Or, prima instanță stabilise anterior că factorul generator al TVA l-a reprezentat livrarea bunurilor, care a avut loc în perioada 2004-2011, termenul de prescripție începând să curgă de la data procesului-verbal de recepție finală nr. x din 04.04.2011, moment în raport cu care a stabilit incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958 și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă. S-a mai reținut că adoptarea Hotărârii A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016 și emiterea facturii x/29.07.2016 nu puteau avea drept consecință schimbarea cursului prescripției. Referitor la data Hotărârii A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016, prima instanță a arătat că, și prin raportare la această dată, acțiunea este prescrisă.

Totodată, se reține că în apel părțile au exprimat poziții ireconciliabile privitor la începutul termenului de prescripție și actele normative incidente. Pe de o parte, prin cererea de apel reclamanta a susținut că prescripția a început să curgă de la data scadenței facturii x/29.07.2016, respectiv 29.08.2016, în cauză fiind incidente dispozițiile C. civ. 2011 și ale Codul fiscal, iar nu cele ale Decretului nr. 167/1958, așa cum greșit a reținut tribunalul. De asemenea, a invocat și incidența cazului de întrerupere a prescripției prevăzut de art. 2.539 alin. (2) teza a II-a C. civ.. Pe de altă parte, pârâta s-a apărat invocând aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, sens în care a arătat că, pentru fiecare dintre livrările efectuate în perioada 2004-2009, a curs un termen distinct de prescripție, calculat de la data livrării.

Fiind supusă analizei instanței de apel incidența, fie a Decretului nr. 167/1958, fie a C. civ. 2011, care se exclud reciproc, dat fiind și Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, se impunea ca instanța de apel să stabilească argumentat, într-o manieră clară și lipsită de echivoc, momentul de început al termenului de prescripție și, în raport cu acesta, dispozițiile legale aplicabile în materie de prescripție.

În cauză, stabilirea începutului termenului de prescripție la data livrării bunurilor, deci anterior 1 octombrie 2011, atrăgea incidența dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, în timp ce stabilirea acestui moment ulterior intrării în vigoare a C. civ. 2011, respectiv la data Hotărârii A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016 antrena aplicarea dispozițiilor acestuia din urmă, cu posibilitatea analizării și a cazurilor de întrerupere a prescripției de care se prevalează reclamanta.

Prin urmare, era determinant ca instanța de apel să tranșeze disputa părților cu privire la acest aspect, printr-o analiză argumentată și clară a criticilor și apărărilor formulate.

Dimpotrivă, instanța de apel a reținut, pe de o parte, că ambele părți au fost de acord că faptul generator al plății TVA este reprezentat de livrarea bunurilor aportate la capitalul social al pârâtei și că exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator.

Pe de altă parte, a relevat aceeași instanță că, în timp ce reclamanta asociază faptul generator și exigibilitatea TVA-ului la data adoptării hotărârii A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016, prin care s-a decis majorarea capitalului social al pârâtei, cu aportul în natură aferent imobilizărilor incorporale livrate acesteia din urmă în intervalul 2004-2009, pârâta relaționează faptul generator cu momentul livrării bunurilor, respectiv cel mult cu data încheierii între părți a procesul-verbal de recepție finală a acestor imobilizări - 04.04.2011.

Apoi, după redarea dispozițiilor apreciate ca fiind relevante din Legea nr. 31/1990, asupra prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel, printr-o argumentație extrem de sumară, a arătat că reclamanta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dreptul său la data adoptării Hotărârii A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016 și că termenul de prescripție prevăzut de art. 2.517 C. civ. s-a împlinit anterior introducerii acțiunii.

Prin urmare, instanța de apel s-a referit în considerentele sale atât la momentul livrării bunurilor aportate, cât și la momentul adoptării hotărârii de majorare a capitalului social, prin aceste constatări de fapt distincte și contradictorii făcând loc echivocului, câtă vreme operațiunile arătate au relevanță diferită din perspectiva stabilirii începutului termenului de prescripție și, inclusiv, a dispozițiilor legale incidente.

Or, considerentele deciziei recurate nu relevă caracterul precis, necontradictoriu și convingător al concluziei formulate ori al raționamentului avut în vedere la pronunțarea soluției, din care să rezulte că instanța de apel a stabilit cu claritate momentul de început al termenului de prescripție, răspunzând problemelor de fapt și de drept ce i-au fost supuse spre analiză, cu atât mai mult cu cât prima instanță stabilise un alt început al termenului de prescripție și, prin urmare, incidența unei alte legi, respectiv a Decretului nr. 167/1958.

Înalta Curte impune astfel concluzia că motivarea instanței de apel este contradictorie întrucât, față de considerentele primei instanțe și punctele de vedere exprimate de părți, instanța de apel nu a stabilit clar și neechivoc momentul la care a început să curgă termenul de prescripție și, în raport cu acesta, dispozițiile legale aplicabile.

Viciul nemotivării hotărârii vizează și ipoteza motivelor contradictorii, astfel încât decizia instanței de apel se impune a fi casată, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca o consecință, criticile părților privind neanalizarea, pe de o parte, a cazului de întrerupere a prescripției prevăzut de art. 2.538 C. civ. invocat de reclamantă iar, pe de altă parte, a apărărilor pârâtei vizând inadmisibilitatea invocării pentru prima dată în apel a cazului de întrerupere a prescripției prevăzut la art. 2.539 alin. (2) teza a II-a C. civ., inclusiv susținerile pe care părțile le-au enunțat în subsidiar, nu se mai impun a fi examinate.

Concluzionând, față de incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în rejudecare, instanța de apel va verifica raționamentul primei instanțe prin prisma criticilor concrete ce i-au fost deduse judecății prin cererea de apel dar și a apărărilor formulate prin întâmpinare, urmând a stabili motivat, clar și lipsit de echivoc momentul de început al termenului de prescripție cu privire la dreptul material la acțiune al reclamantei și, în funcție de acesta, prevederile legale aplicabile.

Totodată, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de pârâtă, se reține caracterul întemeiat al criticii prin care pârâta a susținut încălcarea principiului contradictorialității, ca urmare a omisiunii instanței de apel de a pune în discuția părților dispozițiile Legii nr. 31/1990 și respectiv art. 1.883 și art. 1.896 C. civ.

Deși, în ceea ce privește faptul generator al plății TVA, niciuna dintre părți nu a invocat dispozițiile Legii nr. 31/1990 ori ale art. 1.883 și art. 1.896 C. civ., atât reclamanta cât și pârâta prevalându-se de dispozițiile Codul fiscal, instanța de apel și-a întemeiat considerentele pe dispozițiile art. 65 alin. (1), art. 113 lit. f), art. 115 alin. (1) și (2), art. 204, art. 210, art. 212 și art. 215 alin. (1), (3) și 4 din Legea nr. 31/1990 și respectiv pe cele ale art. 1.883 și art. 1.896 C. civ., concluzionând că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă la data adoptării Hotărârii A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016.

Reținând incidența dispozițiilor sus-arătate din Legea nr. 31/1990 și ale art. 1.883 și art. 1.896 C. civ., direct în considerentele deciziei pronunțate, fără ca, în prealabil, să le fi pus în discuția părților, instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității prevăzut la art. 14 C. proc. civ.. Părțile, nu doar că au fost surprinse de argumentația instanței de apel dar, în același timp, au fost vătămate și din perspectiva dreptului lor la apărare, prevăzut la art. 13 C. proc. civ., fiindu-le suprimată posibilitatea de a își exprima poziția cu privire la incidența unor prevederi legale pe care nu le-au avut în vedere.

În cele din urmă, se observă că atât reclamanta, cât și pârâta au formulat critici subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Reclamanta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2.500 - 2.503, art. 2.517, art. 2.523, art. 2.537 și art. 2.538 C. civ. și art. 110 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. A mai susținut reclamanta și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 270 alin. (7) și art. 282 alin. (1) Codul fiscal. La rândul său, pârâta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 134, 134

1

alin. (1) și art. 134

2

Codul fiscal 2003.

Înalta Curte constată însă că, în raport cu incidența cazurilor de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în cauză nefiind stabilite cu precizie dispozițiile de drept substanțial incidente, nu se poate exercita în mod corespunzător controlul judiciar din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 8 al aceluiași articol, care vizează interpretarea, aplicarea greșită sau încălcarea dreptului material.

Prin urmare, fiind întemeiate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A. și recursul incident declarat de recurentul-pârât A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1532 din 12 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Raportat la soluția de admitere a recursurilor și casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cheltuielile de judecată solicitate de părți nu vor fi acordate în această etapă procesuală, acestea urmând a fi evaluate de instanța de apel, în ansamblul cheltuielilor de judecată ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri față de cererea principală dedusă judecății și în raport cu soluția pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A. și recursul incident declarat de recurentul-pârât A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1532 din 12 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2023.