ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 141/2024

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte cererea principală având ca obiect excludere asociat, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L., a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societății C. S.R.L., părțile sociale aparținând acestuia urmând să revină reclamantului; totodată, a respins ca prematur formulat capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului B..

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, B. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

La 24 octombrie 2022, respectiv 7 martie 2023 prin notele scrise depuse, revizuentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 alin. pct. 5 și 7 și ale art. 87 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din 7 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, a constatat că în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 din același Cod, acestea sunt îndeplinite, sens în care a dispus sesizarea instanței de contencios constituțional cu această excepție.

În privința cererii privind textele de lege de la art. 322 pct. 5 și art. 87 pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă, față de temeiul de drept al cererii de revizuire, art. 322 pct. 7 din același act normativ, a stabilit că excepția de neconstituționalitate invocată de petentul B. cu privire la dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 nu are implicații asupra soluționării prezentei cereri de revizuire cu care a fost învestită, acestea neavând legătură cu calea de atac extraordinară exercitată.

Referitor la dispozițiile art. 87 pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă a reținut că acestea nu au legătură cu soluționarea cererii de revizuire, întrucât, în speță, procedura de citare se desfășura potrivit art. 153 alin. (1) C. proc. civ., părțile având termen în cunoștință. În plus, a constatat că susținerile petentului privind neconstituționalitatea acestor dispoziții au avut în vedere procedura de citare desfășurată în dosarul nr. x/2011, aflat pe rolul Tribunalului Constanța, iar nu procedura de citare a părților în cadrul prezentului dosar.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 pct. 7 și ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii anterior menționate, petentul B. a declarat recurs, în termenul legal.

La 25 ianuarie 2024 acesta a transmis la dosar motivele de recurs, prin care a arătat că instanța învestită cu cererea sa de sesizare a instanței de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra condițiilor de admisibilitate, ci numai asupra pertinenței invocării acesteia; astfel, a susținut că în cauză sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În prealabil, a afirmat că motivarea recursului a fost efectuată în termenul legal și că, în ipoteza în care se va aprecia contrariul, acesta înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301, 303 și ale art. 306 din același act normativ.

În motivarea recursului, autorul căii de atac a evocat jurisprudența Curții Constituționale în materia revizuirii, subliniind că revizuirea este o cale de atac ce are ca scop reanalizarea situației de fapt care ar rezulta din înscrisuri noi sau contradictorii de care instanța inițială nu a avut cunoștință la momentul pronunțării hotărârii atacate.

A mai arătat că, în speță, după pronunțarea deciziei împotriva căreia a fost promovată revizuirea, situația de fapt reținută de instanța care a dat-o a fost infirmată de mai multe instanțe civile și penale atât din România, cât și din Germania, pe care le-a indicat.

De asemenea, a precizat că înlăturarea posibilității atacării cu revizuire a hotărârilor care nu evocă fondul sau a celor pronunțate în cele 3 grade de jurisdicție îngrădește dreptul său la un proces echitabil, prevederile art. 16, art. 21 și ale art. 24 din Constituția României, precum și cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În continuare, a afirmat că normele C. proc. civ. nu fac nicio referire la hotărârile instanțelor intracomunitare care constată altă situație de fapt decât cea stabilită prin decizia a cărei retractare se solicită, împrejurare de natură a restrânge dreptul recurentului de a solicita revizuirea în temeiul unei hotărâri intracomunitare.

Totodată, a susținut că dispozițiile art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. sunt neconstituționale, întrucât norma contestată este imprevizibilă și neclară raportat la hotărârile și ordonanțele penale ale instituțiilor intracomunitare care sunt contrare hotărârilor instanțelor naționale, încălcând textele de lege enunțate mai sus.

Sub acest aspect, a arătat că după împlinirea termenului prevăzut de art. 340 C. proc. pen., se bucură de autoritate de lucru judecat, context față de care aceasta este asimilată hotărârilor judecătorești.

A mai precizat că textul de lege este neconstituțional și în contextul în care legiuitorul, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, nu a extins norma legală și la hotărârile intracomunitare, în prezent aceasta nu face nicio referire la acestea sau la cele penale, împrejurare față de care revizuirea în baza acestora nu este posibilă, instanțele care le pronunță nefiind egale în grad cu instanțele naționale.

De asemenea, a considerat că admiterea cererii se impune și din perspectiva faptului că orice cerere de revizuire formulată de recurent și întemeiată pe decizii ale instanțelor penale sau civile pronunțate de instanțe intracomunitare sunt respinse ca inadmisibile pe motiv ca art. 322 C. proc. civ. nu vizează asemenea hotărâri. Or, acest aspect contravine scopului pentru care calea de atac a revizuirii a fost instituită, aceea de a îndrepta erorile de fapt și a restabili adevărul în cauză.

Pentru toate aceste considerente, a apreciat că încheierea recurată are la bază interpretarea greșită a legii, sens în care se impune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ., în ceea ce privește încheierile penale sau hotărârile penale ale parchetelor sau instanțelor intracomunitare, precum și hotărârile contradictorii civile ale altor instanțe intracomunitare sau încheieri penale ale instanțelor naționale. A mai afirmat că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat anterior asupra chestiunii sesizate prin excepția de neconstituționalitate.

Sub un alt aspect, a arătat că art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este neconstituțional, deoarece legiuitorul nu a avut în vedere și hotărârile sus-arătate, iar textul de lege este incident în dosarul disjuns din prezenta cauză și trimis instanței supreme spre soluționare.

Referitor la neconstituționalitatea prevederilor art. 87 pct. 8 din același act normativ, a învederat că acesta încalcă dreptul la un proces echitabil din perspectiva faptului că norma este neclară, întrucât nu indică ce se întâmplă când instanța comunică unei părți actele contrar Regulamentului, într-o formă neprevăzută de lege, iar drepturile recurentului de a se judeca cu ambele părți nu au fost respectate, citarea unei părți într-o limbă pe care acesta nu o înțelege încălcând dreptul părților la un proces echitabil.

A mai arăta că într-un alt dosar al instanței supreme cererea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale a fost admisă. Pentru aceste motive a apreciat că textul de lege are utilitate și în prezenta cauză, nelegala citare a intimatului A., care ar fi putut achiesa la apărările sale, încălcându-se accesul la justiție.

În final, a invocat excepția de necompetență a secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Analizând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce privește excepția necompetenței secției a II-a Civile din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă reține că, deși aceasta a fost formulată de autorul căii de atac în cuprinsul notelor scrise transmise astăzi la dosar, față de poziția procesuală a recurentului de la acest termen, 25 ianuarie 2024, în sensul că acesta nu a înțeles să mai conteste competența instanței învestite cu cererea sa de recurs, formulând direct concluzii asupra recursului, excepția în discuție nu va fi analizată.

Tot în prealabil, Înalta Curte notează că recursul are ca obiect încheierea din 7 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a admis cererea petentului B. de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și s-a respins cererea formulată de același petent de sesizare a aceleiași instanțe cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 pct. 8 și ale art. 322 pct. 5 din același Cod.

Prin declarațiile de recurs, autorul căii de atac a indicat în mod expres că prezenta cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva dispoziției instanței supreme de respingere a cererii sale de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 pct. 8 și ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, verificarea legalității încheierii atacate urmează a fi realizată în limitele fixate chiar de recurent, sens în care criticile sale referitoare la art. 322 pct. 7 din același Cod nu vor face obiect al controlului instanței de recurs, acestea fiind formulate cu depășirea cadrului procesual stabilit de titularul demersului judiciar de față și contrar normei de la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 47/1992.

În recurs, autorul căii de atac consideră încheierea nelegală prin prisma art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., care privesc situațiile în care când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea este nemotivată; instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Într-un prim considerent, se reține că, deși în susținerea demersului judiciar de față recurentul a invocat cazurile de la pct. 1, 3, 8 și 9 ale textului de lege precitat, din memoriul de recurs nu pot fi desprinse critici ce ar putea fi integrate vreuneia dintre ipotezele sesizate, autorul căii de atac neprezentând niciun argument care să releve nelegalitatea încheierii recurate din această perspectivă; aceste motive de casare nu vor fi examinate.

Verificând încheierea recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este dedusă din dreptul la un proces echitabil - prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale -, și se impune ca o garanție de legalitate a raționamentului instanței, fiind, deopotrivă, premisa exercitării controlului judiciar. Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să reflecte împrejurarea că instanța a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost deduse judecății, în condițiile și termenii legii.

Transpunând aceste exigențe în examenul de legalitate de față, Înalta Curte constată că aceste rigori sunt respectate. Astfel, sintetizând elementele esențiale ale cauzei, reține că raționamentul instanței este suficient pentru a justifica dispoziția acesteia de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 pct. 8 și ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ.. Astfel, în analiza efectuată asupra oportunității sesizării instanței de contencios constituțional a avut în vedere condițiile de admisibilitate impuse de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, care raportate la motivele indicate de petent în susținerea cererii sale și la elementele cauzei deduse judecății, au condus instanța la concluzia că textele de lege contestate nu au nicio influență asupra soluționării cauzei.

Față de considerentele arătate, instanța supremă conchide în sensul că încheierea recurată respectă exigențele reglementate de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât examinează și răspunde motivelor care au stat la baza formulării cererii de sesizare, împrejurare în raport cu care motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat.

Cu privire la criticile ce vizează legalitatea soluției atacate din cuprinsul încheierii recurate din perspectiva condițiilor de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, susțineri care se circumscriu ipotezei de la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că sesizarea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 pct. 8 și ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a fost solicitată pe parcursul judecății cererii de revizuire formulată de B. împotriva deciziei nr. 2/11.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Petentul, recurentul din cauză, a susținut că prevederile art. 87 pct. 8 C. proc. civ. sunt neconstituționale, fiind de natură să-i încalce dreptul la un proces echitabil, în lipsa citării în mod legal a intimatului A., deoarece nu sunt reglementate ipotezele în care instanța de judecată procedează la efectuarea comunicării actelor de procedură, contrar dispozițiilor Regulamentului (CE) 1393/2007, care prevăd necesitatea traducerii înscrisurilor care se comunică.

Totodată, în susținerea neconstituționalității acestui text de lege, a arătat că în alte cauze intimatul și-a exercitat dreptul de a refuza primirea actelor de procedură, întrucât nu i-au fost comunicate în limba germană.

Referitor la dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., titularul cererii a susținut, în esență, că norma contestată este imprevizibilă și neclară, întrucât aceasta nu face nicio referire la încheierile sau hotărârile penale ale parchetelor sau instanțelor intracomunitare, precum și hotărârile contradictorii civile ale unor instanțe intracomunitare sau încheieri penale ale instanțelor naționale.

Cererea petentului a fost respinsă de către instanța învestită cu judecarea revizuirii justificat de faptul că cerința legăturii textelor de lege contestate cu pricina nu este îndeplinită, întrucât, pe de o parte, procedura de citare se desfășoară, potrivit dispozițiilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, părțile având termen în cunoștință și susținerile petentului privind neconstituționalitatea acestor dispoziții au avut în vedere procedura de citare desfășurată în dosarul nr. x/2011, aflat pe rolul Tribunalului Constanța, iar nu procedura de citare a părților în cadrul prezentului dosar. Iar, pe de altă parte, față de temeiul de drept al revizuirii, prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt incidente în speță.

Încheierea recurată este legală și reflectă aplicarea corectă a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident apărut în cursul judecății unui proces, pentru care, în cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, legiutorul a prevăzut condițiile pe care aceasta trebuie să le întrunească pentru ca instanța de contencios constituțional să poată fi sesizată și anume: excepția să aibă ca obiect o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care să aibă legătură cu soluționarea procesului, excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești ori arbitrale la cererea uneia din părți, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care participă, iar prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior ca neconstituționale, printr-o decizie a Curții Constituționale.

Textele contestate sunt reprezentate de art. art. 87 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, conform căruia "Vor fi citați: (...); 8. în cazul în care prin tratate sau convenții internaționale la care este parte România sau prin acte normative speciale nu se prevede o altă procedură, cei care se află în străinătate, având domiciliul sau reședința cunoscută, printr-o citație trimisă cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire. Dispozițiile art. 114

1

alin. (4) sunt aplicabile. Dacă domiciliul sau reședința celor aflați în străinătate nu sunt cunoscute, citarea se face potrivit art. 95. În toate cazurile, dacă cei aflați în străinătate au mandatar cunoscut în țară, va fi citat și acesta" și de art. 322 pct. 5 din același Cod, potrivit căruia "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Normele legale evocate sunt aplicabile în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dar și în considerarea deciziei nr. 766/2011 a Curții Constituționale prin care instanța de contencios constituțional, sesizată fiind cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, a statuat în sensul că sintagma "în vigoare" din cuprinsul acestor prevederi legale este constituțională în măsura în care textul de lege se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

Totodată, analizând jurisprudența Curții Constituționale, se constată că dispozițiile legale criticate nu au fost declarate neconstituționale, astfel că și cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 apare ca fiind îndeplinită.

Asupra condiției legăturii cu judecata cauzei, se subliniază că aceasta vizează interesul procesual al părții în invocarea excepției de neconstituționalitate, ceea ce presupune că partea trebuie să justifice efectul util și direct pe care eventuala declarare a neconstituționalității textului de lege criticat ar avea-o asupra judecării litigiului.

Prin urmare, verificarea legăturii dintre excepția de neconstituționalitate și soluționarea litigiului impune prezentarea unor aspecte particulare ale speței, deoarece în evaluarea pertinenței sesizării, analiza nu trebuie să se limiteze la chestiunea incidenței prevederilor legale contestate în litigiul aflat pe rol, ci prin raportare la elementele concrete ale cauzei.

În dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, intimatul A. a fost citat pentru primul termen de judecată din 21 iunie 2022, prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire. Citația a fost semnată personal de către intimat, iar la termenul stabilit niciuna dintre părți nu a contestat procedura de citare astfel realizată.

La termenele de judecată ulterioare, din 25 octombrie 2022, 13 decembrie 2022 și 7 martie 2023, părțile nu au mai fost citate, acestea având termen în cunoștință.

Solicitarea petentului de sesizare a Curții Constituționale cu dispozițiile art. 87 pct. 8 C. proc. civ. a intervenit abia la 7 martie 2023.

Ca atare, eventuala declarare ca neconstituțională a acestui text nu mai avea niciun impact direct asupra pricinii, de vreme ce la data formulării cererii de sesizare desfășurarea procesului se realiza în baza art. 153 alin. (1) C. proc. civ., și nu a textului de lege contestat.

Distinct de această împrejurare, se cuvine subliniat că, potrivit normelor de procedură civilă, petentul nu putea invoca vătămarea intereselor sale procesuale prin citarea intimatului A. în acord cu art. 87 pct. 8 C. proc. civ., în măsura în care normele procedurale recunosc această posibilitate numai părții ultim-indicate.

De asemenea, întemeindu-și cererea de sesizare pe argumente privind procedura de citare îndeplinită față de intimatul A. în alte dosare decât cel în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ., în mod legal instanța învestită cu judecarea cererii de sesizare a reținut că susținerile petentului privind neconstituționalitatea dispozițiilor criticate vizează cu precădere efectuarea procedurii de citare în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Constanța, în cadrul căruia intimatul a refuzat primirea actelor de procedură.

În considerarea acestor argumente, cerința legăturii cu cauza nu poate fi identificată, întrucât eventuala înlăturare din ordinea juridică a art. 87 pct. 8 Copd procedură civilă, prin declararea lui ca neconstituțional, nu putea să determine, prin ea însăși, consecințe asupra judecării pricinii.

Distinct de această împrejurare, analiza motivelor invocate în susținerea cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ. relevă, în realitate, nemulțumirea părții față de modul în care instanța a înțeles să aplice textul de lege criticat în raport cu normele intracomunitare, aspect care nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci vizează modul de aplicare a legii, chestiune ce intră în competența exclusivă a instanței învestite cu soluționarea litigiului și nu a Curții Constituționale.

În ceea ce privește dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., așa cum s-a reținut mai sus, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost formulată în cadrul dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Demersul judiciar al revizuentului în fața instanței supreme a fost fundamentat pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. care vizează ipoteza încălcării de către instanța care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri.

Față de cadrul procesual al litigiului, Înalta Curte reține că normele legale contestate sunt străine de natura pricinii, decizia instanței de contencios constituțional neavând nicio influență asupra soluționării pricinii.

Este adevărat că prin cererea de revizuire inițială depusă la Curtea de Apel Constanța revizuentul, recurentul din cauză, a invocat motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ., însă, prin decizia civilă nr. 172 din 11 mai 2022, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți și-a declinat competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție numai în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu judecata revizuirii fundamentată pe art. 322 pct. 5 din același Cod rămânând învestită curtea de apel, și nu instanța supremă, cum greșit apreciază recurentul.

Cum contestarea constituționalității normelor legale ultim-indicate nu poate fi făcută in abstracto, ci impune justificarea unei vătămări aduse de normele legale părții care formulează cererea în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în procesul dedus judecății, iar în cauză o asemenea dovadă nu a fost efectuată, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța învestită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a reținut lipsa unei legături și între textul de lege și soluționarea revizuirii.

În concluzie, având în vedere că prevederile art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impun îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate, iar neîndeplinirea uneia dintre ele, cum este cazul în speță, atrage respingerea cererii de sesizare ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că hotărârea recurată respectă normele legale criticate în ceea ce privește dispoziția de respingere a cereri de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 pct. 8 și ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru toate rațiunile înfățișate anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 7 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2021.5, în contradictoriu cu intimații A. și C. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2024.