ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1362/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția Civilă, sub nr. x/2024, creditorul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin notele scrise depuse în data de 02 aprilie 2024, creditorul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea asupra suspendării nu se motivează și nu este supusă niciunei căi de atac, a dispozițiilor art. 143 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora la solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul, suspendarea judecării procesului, cu darea unei cauțiuni în cuantum de 1.000 de RON, și a dispozițiilor prevăzute de art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora încheierea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă.

Prin încheierea din 2 aprilie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins ca inadmisibilă cererea creditorului A. privind sesizarea Curții Constituționale a României.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, în termenul legal, creditorul A., solicitând admiterea recursului, constatarea nulității absolute a încheierii recurate și admiterea cererii privind sesizarea Curții Constituționale a României.

În motivarea memoriului depus, recurentul A. s-a raportat la dispozițiile art. 1, art. 2, art. 4, art. 11, art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 23, art. 24 alin. (1) și (2), art. 52 alin. (1), (2) și (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d) din Constituția României, precum și art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, apreciind că au fost încălcate pactele și tratatele ratificate de către Parlamentul României, care fac parte din dreptul intern și au fost încălcate hotărârile pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Decizia 2006/928/CE din 13 decembrie 2006), precum și alte articole din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, respectiv art. 2, art. 4 alin. (3), art. 19 alin. (1).

În probațiune, recurentul a depus înscrisuri.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În analizarea excepției invocate din oficiu, Înalta Curte va pleca de la considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 321/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 580 din 20 iulie 2017, potrivit cărora calea de atac prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, promovată împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, Curtea a statuat că acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

Cu toate că, prin intermediul exercitării acestei căi de atac sui generis, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reține că, printr-o altă decizie, respectiv Decizia nr. 546/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 944 din 14 octombrie 2020, instanța de contencios constituțional a statuat că autorului excepției, în cererea de recurs pe care o formulează, îi va reveni sarcina de a demonstra că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției.

De asemenea, sub aspectul motivării unui astfel de demers procesual, în considerentul 18 al aceleiași decizii, instanța de contencios constituțional a statuat că dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută și prin concluzii scrise sau susțineri orale.

Prin urmare, ceea ce rezultă din considerentele acestei decizii a Curții Constituționale este că recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu trebuie să indice motive de nelegalitate încadrabile în dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. sau, după caz, în textul de lege corespunzător din C. proc. pen., ceea ce nu înseamnă că un astfel de recurs nu trebuie să fie deloc motivat, nici în scris și nici oral în fața instanței.

În speță, prin memoriul de recurs, autorul căii de atac a arătat că este nelegală dispoziția instanței de respingere a cererii sale de sesizare a Curții Constituționale, fără a face nicio referire la considerentele care au stat la baza soluției pronunțate sau la erorile de judecată pe care instanța le-ar fi săvârșit ori textele de lege care ar fi fost interpretate sau aplicate greșit.

Or, în lipsa unor critici îndreptate împotriva încheierii de respingere a sesizării Curții Constituționale, prin care să se indice aspecte de nelegalitate, ori care să se îndrepte împotriva raționamentului instanței expus în justificarea concluziei reținute asupra legăturii normelor legale contestate cu litigiul, verificarea legalității încheierii atacate nu este posibilă.

Pe de altă parte, reține Înalta Curte că recurentul a avut suficient timp la dispoziție pentru a arăta și a dezvolta argumentele pentru care a promovat calea de atac până la termenul de judecată inclusiv, atât prin susțineri orale, cât și prin concluzii scrise.

Întrucât recurentul nu a respectat dispozițiile mai sus-arătate, respectiv nu a motivat cerere, nu a adus critici la adresa raționamentului primei instanțe și nici argumente proprii în virtutea cărora sesizarea Curții Constituționale ar fi admisibilă, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 2 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 2 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2024.