ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1323/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 3.300 RON, reprezentând costul tratamentelor medicale și de îngrijire în perioada 11.07.2016 - 01.05.2018, a sumei de 6.728,93 euro, reprezentând cheltuieli cu intervenția chirurgicală estetică de reconstrucție a feței în perioada 02.05.2018 - 04.05.2018, a sumei de 33.645 euro, reprezentând cheltuieli cu intervențiile chirurgicale pentru reconstrucția feței într-o perioadă minimă de 5 ani, precum și a sumei de 60.000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a accidentului de circulație. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-22/12 și C-277/12, Legea nr. 136/1995 și art. 1349 din C. civ.

Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1133/C din 5 noiembrie 2019, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și cu intervenientul forțat C.; pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată să achite reclamantei A. despăgubiri materiale în valoare de 3.300 RON și în valoare de 31.348 RON; de asemenea, pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată să achite reclamantei A. despăgubiri pentru suferința morală în cuantum de 60.000 euro, echivalent în RON curs BNR în ziua plății; au fost respinse în rest pretențiile formulate de către reclamantă, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel, solicitând schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul diminuării despăgubirilor acordate reclamantei pentru suferința morală, în cuantum de 60.000 euro și respingerea solicitării de acordare a cheltuielilor care nu sunt consecința directă a accidentului, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 11/Ap/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul formulat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1133/2019 a Tribunalului Brașov, care a fost schimbată în parte, în sensul că pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată să achite reclamantei A. despăgubiri pentru suferința morală de 50.000 euro, echivalent în RON curs BNR în ziua plății; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; intimata-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 508 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, către apelanta-pârâtă.

Prin încheierea din 17 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 11/Ap/20.01.2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, în sensul că se va indica în mod corect calea de atac:

"Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Brașov", în loc de mențiunea "Definitivă", cum eronat s-a trecut.

La data de 5 mai 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 11/Ap/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Soluția instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită sau încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1533 din C. civ. și a prevederilor art. 1371 alin. (1) din C. civ.

În acest sens, s-a arătat că pentru atragerea răspunderii civile delictuale prejudiciul trebuie să îndeplinească anumite condiții: prejudiciul să fie cert, prejudiciul să fie direct și personal.

Cât privește caracterul direct al prejudiciului, art. 1533 din C. civ. prevede că "daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației". Această condiție a prejudiciului este o materializare a legăturii de cauzalitate care trebuie să existe între fapta ilicită și prejudiciu.

Prin urmare, la conturarea prejudiciului, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere strict rezultatul direct al faptei ilicite și să excludă toate celelalte circumstanțe care au putut duce la mărirea prejudiciului. Așadar, la stabilirea prejudiciului suferit de reclamantă și la cuantificarea daunelor morale acordate, instanțele de fond ar fi trebuit să aibă în vedere strict prejudiciul direct rezultat în urma faptei ilicite, în speță a accidentului rutier din data de 11 iulie 2016.

Cele două instanțe devolutive nu au analizat conduita intimatei-reclamante și anume faptul că aceasta nu a urmat recomandările medicilor de specialitate și nu a efectuat intervențiile chirurgicale în timp util, amplificând astfel consecințele evenimentului rutier și, implicit, valoarea prejudiciului. Reclamanta a amânat efectuarea intervențiilor chirurgicale pe o perioadă considerabilă, deși aceasta avea certitudinea că trecerea timpului nu va face decât să îi aducă mai multă suferință atât datorită durerilor fizice, cât și datorită impactului estetic al leziunilor necorectate.

Conduita intimatei-reclamante a determinat în mod cert amplificarea prejudiciului, iar condiția ca prejudiciul să fie unul direct, deși prevăzută în mod expres de dispozițiile legale, nu a fost aplicată în prezenta cauză.

Recurenta-pârâtă consideră că revenea instanței de judecată sarcina de a stabili în ce măsură conduita reclamantei a dus la augmentarea prejudiciului și dacă, pe tărâmul răspunderii civile delictuale, asigurătorul putea fi obligat la achitarea unei compensații bănești, care să acopere un prejudiciu care nu provenea direct din fapta șoferului autoturismului asigurat.

Fără a aplica în mod efectiv dispozițiile art. 1533 din C. civ., instanța de judecată nu a mai redus în mod proporțional cuantumul despăgubirilor solicitate.

Depărtându-se de esența textului de lege anterior evocat, instanța a apreciat că prejudiciul indirect, respectiv cel produs ca urmare a pasivității intimatei-reclamante, trebuie, de asemenea, cuantificat și obligată societatea de asigurare la plata acestuia.

Prin hotărârea atacată nu s-a dat eficiență art. 1533 din C. civ., normă care are rolul de a restabili echitatea în raporturile dintre păgubit și cel responsabil de producerea prejudiciului, prevenind îmbogățirea fără justă cauză a victimei.

Ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 1533 din C. civ., instanța a aplicat greșit și prevederile art. 1371 alin. (1) din același cod, care stabilesc că:

"în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o".

Acest text de lege se regăsește și în art. 28 din Norma ASF nr. 23/2014 care prevede că în situația în care persoana păgubită a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.

La stabilirea cuantumului daunelor instanța trebuie să țină cont de eventuala culpă a victimei în producerea sau augmentarea prejudiciului.

Fără a delimita faptele asiguratului care atrag răspunderea civilă a asigurătorului, de conduita victimei, instanța de judecată a aplicat, în mod nelegal, dispozițiile în materie.

Pasivitatea persoanei prejudiciate nu este imputabilă asigurătorului și nu se poate reflecta în despăgubirile solicitate.

În accepțiunea recurentei-pârâte S.C. B. S.A., intervalul de timp considerabil (aproximativ 2 ani de la data producerii accidentului rutier) ar trebui să reprezinte un indiciu pentru instanța de judecată în aprecierea culpei și cotei procentuale aferente contribuției persoanei prejudiciate la mărirea prejudiciului existent.

Pasivitatea și neglijența reclamantei trebuie sancționată prin diminuarea considerabilă a cuantumului daunelor morale acordate acesteia.

Instanța de judecată trebuie să determine procentul culpei victimei prin raportare la aspectele prezentate în cuprinsul cererii de recurs și, pe cale de consecință, să stabilească cuantumul daunelor morale corespunzătoare, menite să asigure o dreaptă despăgubire.

Deși societatea B. S.A. a invocat incidența dispozițiilor art. 1371 din C. civ., instanța de apel a încălcat acest text de lege în ciuda probatoriului existent la dosarul cauzei și a apărărilor formulate de pârâtă, din care reiese, fără putință de tăgadă, culpa concurentă a intimatei-reclamante.

Principiul legalității procesului civil este consacrat de art. 7 din C. proc. civ. care prevede că procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii și că judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor.

Totodată, art. 22 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Prin urmare, potrivit principiului legalității, orice măsură dispusă de instanța de judecată în cadrul unui litigiu trebuie să se întemeieze pe prevederile legale incidente, în caz contrar, hotărârea judecătorească fiind susceptibilă de desființare în căile de atac.

În drept, recursul principal a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul principal declarat în cauză de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a fost comunicat intimatei-reclamante A. și intimatului-intervenient C. la data de 30 iunie 2021, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

La data de 4 august 2021, conform plicului atașat, intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, în temeiul art. 491 din C. proc. civ., reclamanta a declarat recurs incident.

Pe calea recursului incident, recurenta-reclamantă A. a solicitat casarea în parte a deciziei nr. 11/Ap/2021 din 20 ianuarie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și, în rejudecare, să fie respins apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A., cu consecința menținerii dispozițiilor sentinței civile nr. 1133/C din 5 noiembrie 2019 a Tribunalului Brașov.

A susținut faptul că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1385 și art. 1532 din C. civ.

Astfel, s-a arătat că art. 1385 din C. civ. consacră principiul fundamental al răspunderii delictuale, în sensul că acesta se repară integral, acordându-se despăgubiri pentru prejudiciul actual, pentru cel viitor, dar și pentru pierderea unei șanse.

Instanța de apel nu a făcut aplicarea în totalitate a acestor dispoziții legale, întrucât nu a avut în vedere prejudiciul creat reclamantei de pierderea unei șanse de a avea o carieră profesională, motivat de faptul că aceasta nu a mai putut lucra cu publicul, a renunțat la serviciu datorită situației dezavantajate în care se afla, fiind tratată cu milă și compasiune.

Fiind vorba despre un prejudiciu al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine, instanța de judecată este cea care îl stabilește, conform prevederilor art. 1532 alin. (3) din C. civ.

Recurenta-reclamantă A. a mai arătat că daunele morale nu pot avea un caracter pur simbolic, ci trebuie să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață, prin procurarea unor satisfacții morale.

În opinia sa, suma acordată de prima instanță, cu titlu de daune morale, este una echitabilă și nu conduce la îmbogățirea fără just temei.

A solicitat a se avea în vedere gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață al persoanei, consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În drept, recursul incident a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Întâmpinarea și recursul incident formulate de intimata-reclamantă A. au fost comunicate, la data de 19 august 2021, recurentei-pârâte S.C. B. S.A., cu mențiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare și nici întâmpinare la recursul incident.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursurilor, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 10 martie 2022 s-au admis, în principiu, recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. și recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 11/Ap/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, stabilindu-se termen la data de 26 mai 2022, pentru judecata pe fond a acestora, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Analizând recursurile declarate, în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, se cuvine menționat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

În calea de atac a recursului, ambele părți au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text de lege potrivit căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea ori cu greșita aplicare a normelor de drept material.

Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a acesteia.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii, iar, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului.

În fine, aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanță. În acest caz, situația de fapt a fost greșit calificată, comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecății.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a susținut faptul că soluția instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită sau încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1533 din C. civ. și a prevederilor art. 1371 alin. (1) din C. civ.

În acest sens, s-a arătat că pentru atragerea răspunderii civile delictuale prejudiciul trebuie să îndeplinească anumite condiții: prejudiciul să fie cert, prejudiciul să fie direct și personal.

Cât privește caracterul direct al prejudiciului, art. 1533 din C. civ. prevede că "daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației". Această condiție a prejudiciului este o materializare a legăturii de cauzalitate care trebuie să existe între fapta ilicită și prejudiciu.

Prin urmare, la conturarea prejudiciului, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere strict rezultatul direct al faptei ilicite și să excludă toate celelalte circumstanțe care au putut duce la mărirea prejudiciului. Așadar, la stabilirea prejudiciului suferit de reclamantă și la cuantificarea daunelor morale acordate, instanțele de fond ar fi trebuit să aibă în vedere strict prejudiciul direct rezultat în urma faptei ilicite, în speță a accidentului rutier din data de 11 iulie 2016.

Cele două instanțe devolutive nu au analizat conduita intimatei-reclamante și anume faptul că aceasta nu a urmat recomandările medicilor de specialitate și nu a efectuat intervențiile chirurgicale în timp util, amplificând astfel consecințele evenimentului rutier și, implicit, valoarea prejudiciului.

Răspunzând acestora, Înalta Curte reține că invocarea art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în recurs și identificarea unor dispoziții de drept material nu este suficientă pentru a contura încălcarea legii prin hotărârea atacată în lipsa oricărui efort al părții de a demonstra în ce a constat greșeala instanței inferioare. Un atare procedeu nu poate reprezenta în sine un motiv de casare și nici nu obligă instanța de recurs la o evaluare din oficiu a aplicării legii; examinarea recursului nu presupune de plano, o rejudecare a cauzei, ci numai analiza pretinselor greșeli de judecată care, prin modul lor de argumentare, fac posibilă încadrarea motivelor în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Excedează, pe de altă parte, limitele controlului de legalitate realizat în recurs o nemulțumire a părții legată de interpretarea probelor, domeniu în care instanța de apel are deplină libertate de apreciere; stabilirea faptelor pe baza sensului și înțelesului pe care instanțele devolutive le dau, ca subiect al probelor, lucrărilor dosarului efectuate în cadrul cercetărilor judecătorești nu se integrează controlului pe care instanța de recurs îl realizează în limitele și scopul prefigurat de art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., acela de verificare a conformității hotărârilor recurate cu regulile de drept.

Înalta Curte constată că nivelul daunelor morale a fost stabilit de instanța de apel, în urma propriei evaluări a consecințelor negative suferite în plan fizic, psihic și afectiv de către reclamantă, a importanței valorilor lezate, a măsurii în care acestea au fost lezate și a intensității cu care reclamanta a perceput consecințele evenimentului rutier, fiind individualizate valoric pe criterii de echilibru, echitate și rezonabilitate, consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Analizând criteriile menționate și starea de fapt rezultată din probele administrate, cu referire la numărul de zile de îngrijiri medicale, la consecințele accidentului, la intervențiile chirurgicale la care a fost supusă reclamanta, la suferințele trăite în urma accidentului, la impactul pe care l-a avut evenimentul în viața sa personală, în relațiile de familie și cele sociale, la limitările aduse vieții sale prin pierderea locului de muncă, Curtea de Apel Brașov a constatat că suma stabilită de instanța de fond este prea mare, iar diminuarea acesteia se impune până la limita sumei de 50.000 euro ce reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamantă.

Așadar, în cauză, daunele morale au fost corect individualizate pe baza evaluării instanței de judecată, care a făcut o corectă aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 din C. civ., a jurisprudenței relevante în materie și a dispozițiilor Legii nr. 136/1995, în vigoare la data producerii accidentului rutier.

Sub un alt aspect, Înalta Curte constată că invocarea de către recurenta-pârâtă a dispozițiilor art. 1371 alin. (1) din C. civ. nu poate constitui o critică de nelegalitate, câtă vreme aceste dispoziții legale sunt invocate omisso medio.

Se impune precizarea faptului că, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.:

"motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Prin urmare, în conformitate cu textul legal enunțat, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare.

Așadar, observând invocarea omisso medio a acestor argumente aduse prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că nu le poate analiza.

De altfel, întreaga construcție a recursului pârâtei vizează exclusiv o reanalizare a situației de fapt prin care se tinde a se demonstra culpa victimei în augmentarea prejudiciului, cu referire la faptul că aceasta a amânat efectuarea intervențiilor chirurgicale.

Or, stabilirea culpei, pe care o aduce în discuție recurenta-pârâtă, este o chestiune de fapt, care aparține în mod suveran instanței de fond sau de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac.

În ceea ce privește recursul incident, prin care recurenta-reclamantă A. a solicitat casarea în parte a deciziei nr. 11/Ap/2021 din 20 ianuarie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și, în rejudecare, să fie respins apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A., cu consecința menținerii dispozițiilor sentinței civile nr. 1133/C din 5 noiembrie 2019 a Tribunalului Brașov, Înalta Curte reține că solicitarea recurentei-reclamante de modificare a hotărârii atacate, în caz de admitere a căii sale de atac, este nesusținută juridic, deoarece, în regimul actualului C. proc. civ., art. 497 permite casarea, nu însă și modificarea hotărârii recurate, soluție pe care C. proc. civ. de la 1865 o reglementa; mai mult, în cazul deciziilor pronunțate în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, prima casare este obligatoriu urmată de trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, numai în cazul casărilor ulterioare putând interveni, în anumite cazuri, reținerea cauzei, spre rejudecare.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut faptul că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1385 C. civ., potrivit căruia prejudiciul trebuie reparat integral.

Autoarea căii extraordinare de atac apreciază că instanța de apel nu a făcut aplicarea în totalitate a acestor dispoziții legale, întrucât nu a avut în vedere prejudiciul care i-a fost creat prin pierderea unei șanse de a avea o carieră profesională.

Fiind vorba despre un prejudiciu al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine, instanța de judecată este cea care îl stabilește, conform prevederilor art. 1532 alin. (3) din C. civ.

Argumentele expuse în cadrul acestor critici urmăresc însă doar o reevaluare a situației de fapt stabilite de instanța devolutivă prin prisma materialului probator; astfel, recurenta-reclamantă menționează că daunele morale nu pot avea un caracter pur simbolic, ci trebuie să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață, prin procurarea unor satisfacții morale; în opinia sa, suma acordată de prima instanță, cu titlu de daune morale, este una echitabilă și nu conduce la îmbogățirea fără just temei.

Or, aceste susțineri trimit la elemente atașate situației de fapt, care nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de netemeinicie.

Astfel, sub pretextul încălcării normelor de drept material, recurenta-reclamantă a criticat modul de administrare sau de interpretare a probelor și modul de soluționare a litigiului în raport cu situația de fapt, exprimându-și de fapt nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, ca urmare a admiterii apelului formulat de către asigurător.

În realitate, recurenta urmărește să provoace un control de fond, de netemeinicie, deși instanța de apel a analizat probele de la dosar, a arătat care sunt criteriile în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale, aprecierea întinderii lor presupunând o aproximare rezonabilă a instanței de apel și al cărui cuantum a fost stabilit la suma de 50.000 euro.

Considerentele anterior expuse relevă că motivele de nelegalitate invocate nu justifică măsura casării deciziei atacate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. și de recurenta-reclamantă A., ca nefondate.

Față de cererile formulate de ambele recurente privind obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin urmare, fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

Pe de altă parte, poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.

Ca atare, cum recursurile formulate de recurenta-pârâtă și de recurenta-reclamantă vor fi respinse, nu se poate considera că vreuna dintre ele are calitate de parte câștigătoare, iar cealaltă de parte căzută în pretenții, pentru a se pune problema acordării cheltuielilor de judecată pe temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., așa cum solicită ambele recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. și recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 11/Ap/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2022.