ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1169/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1169/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 28 mai 2024
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2720/2023 din 08 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția perimării cererilor de apel formulate de apelantul-reclamant A. și de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 111 din 27.01.2023, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGU JIU, invocată din oficiu și a constatat perimate cererile de apel.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., la data de 20 decembrie 2023.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la aceeași dată, sub nr. x/2022.
Apărarea formulată în cauză
Intimata C. S.A. (fosta B.) a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 21.02.2024, prin care a invocat excepția tardivității declarării căii de atac, solicitând respingerea recursului ca tardiv formulat.
Procedura de soluționare a recursului
Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 10 noiembrie 2022, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.
Prin rezoluția din 01 aprilie 2024, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 28 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.
Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 485 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., excepția tardivității recursului pentru formularea acestuia cu depășirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte reține următoarele:
Prin C. proc. civ. legiuitorul a instituit, referitor la declararea căii extraordinare de atac a recursului, exigențe care privesc, între altele, respectarea termenului de declarare a recursului.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar, potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., " hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".
Conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
În speță, cererea de recurs a fost transmisă de recurent prin e-mail, la data de 20 decembrie 2023, potrivit datei înscrise pe acesta, deci cu depășirea termenului imperativ de 5 zile de la pronunțarea hotărârii, prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată a fost pronunțată la 08 decembrie 2023.
Or, potrivit prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., termenul de declarare a recursului s-a împlinit la 14 decembrie 2023, aceasta fiind ultima zi în care recurentul ar fi fost în termenul legal, prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., privind declararea recursului.
Calculul termenului procedural se face în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.
Înalta Curte constată astfel că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât va respinge, ca tardiv, recursul declarat de acesta.
Prin aplicarea acestor dispoziții imperative, nu se poate considera că ar avea loc o încălcare a dreptului la o cale efectivă de atac (art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că liberul acces la justiție nu reprezintă un drept absolut, exercițiul acestuia fiind supus unor limite și condiții de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situație regăsită în speța de față.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 185 alin. (1), raportat la art. 421 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul-reclamant A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2720/2023 din 08 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2024.