ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.05.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1105/2024

HOTĂRÂRE
21.05.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1105/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Prin sentința civilă nr. 1121 din 5.11.2023, Judecătoria Moreni a admis excepția necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competența teritorială a instanței de la sediul pârâtului, apreciindu-se totodată că obiectul litigiului nu este unul în materia protecției consumatorilor, care să atragă o competență exclusivă.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, sens în care a fost suspendată judecata cauzei.

În argumentarea soluției, s-a reținut că cererea de chemare în judecată este formulată de un consumator împotriva unui profesionist, astfel cum sunt aceștia definiți de Legea nr. 193/2000, având în vedere că pretențiile solicitate izvorăsc din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x încheiat între părți, banca acționând în cadrul activității sale profesionale, iar reclamanta în afara oricăror astfel de activități. Prin urmare, instanța a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., care stabilesc competența exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului.

Înalta Curte, constatând că, în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni, pentru următoarele considerente:

Obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Acțiunea dedusă judecății are ca obiect pretențiile reclamantei ce derivă dintr-un contract de credit bancar pentru persoane fizice încheiat cu pârâta, litigiul fiind unul în materia protecției drepturilor consumatorilor, întrucât reclamanta se circumscrie noțiunii de consumator, în sensul definiției de la punctul 13 din Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, iar pârâta B. S.A. este un profesionist, astfel cum este definit prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

Prin urmare, determinarea instanței competente teritorial se va face prin raportare la această calitate, care-i conferă reclamantei dreptul de opțiune între instanța competentă teritorial, potrivit regulilor generale ale art. 107-112 C. proc. civ., și cea competentă alternativ, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din același cod.

Textul art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. dispune că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având a obiect executarea (...) contractului încheiat cu un profesionist (...)".

Norma citată este o normă de protecție a consumatorilor, pentru a facilita acestora accesul la instanța judecătorească cea mai apropiată (cea în a cărei rază teritorială de competență domiciliază), această normă de competență fiind o garanție suplimentară a respectării dreptului la apărare al consumatorilor.

În speță, opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei de către Judecătoria Moreni, instanța de la domiciliul său, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 din același cod, conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Odată exprimată această alegere, instanța inițial învestită a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, neavând posibilitatea de a cenzura acest drept de opțiune.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2406/2024
Ședința publică din data de 31 octombrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 24 mai 2023, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâ
ÎCCJ 2024-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2024
venție contrară este considerată ca nescrisă", sens în care a conchis că art. 47 din contractul nr. x/01.11.2016 nu poate produce efecte juridice. Prin urmare, a arătat că instanța este obligată să invoce din oficiu necompetența teritorială
ÎCCJ 2024-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1644/2024
Ședința publică din data de 25 septembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației la 05.12.2023, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în jud
ÎCCJ 2023-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1510/2023
la reglementarea specială referitoare la consumatori, normele privitoare la competența instanțelor judecătorești rămânând cele de drept comun, respectiv cele care atrag competența instanței de la sediul pârâtei. 2.2) La data de 16 februarie
ÎCCJ 2025-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1802/2025
Ședința publică din data de 21 octombrie 2025 Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 16 feb
Sursă