ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2024

HOTĂRÂRE

15.10.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova în data de 10.01.2023, sub nr. x/2023, reclamanta R.N.P. - ROMSILVA - Direcția Silvică Dolj a chemat în judecată pe pârâții A. și B., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai lui C., solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 74.273,77 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază a fondului forestier proprietate privată, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile contractului încheiat între cele două părți (contractul nr. x din 01.11.2016), art. 1350 C. civ. (răspunderea contractuală) și art. 1086-1087 și următoarele din C. civ. (2009).

La termenul din 10 ianuarie 2024, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova raportat la dispozițiile art. 121 alin. (1) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.

Prin sentința civilă nr. 152 din 10 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Craiova, secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță de conflict a arătat că ceea ce trebuie stabilit în primul rând în speță este dacă cererea introductivă este una formulată de un profesionist (împotriva unui consumator), în concret, dacă reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, cu care a fost încheiat contractul de pază a pădurii nr. x/01.11.2016, intră în această categorie.

În acest sens, a reținut că noțiunea de "profesionist" în materia protecției drepturilor consumatorului a fost definită prin acte normative succesive, sens în care a evocat dispozițiile art. 2 pct. 3 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

De asemenea, a mai reținut că, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic - Regia Națională a Pădurilor - Romsilva este o regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, aspect care nu exclude calitatea sa de profesionist în sensul legislației din materia protecției drepturilor consumatorilor.

De asemenea, a mai arătat că trebuie făcută distincția între situația în care această regie autonomă administrează fondul forestier proprietate publică și privată a statului, în temeiul art. 11 alin. (1) din actul normativ sus-menționat, și aceea în care își constituie venituri din administrarea fondului forestier al altor proprietari decât statul sau prestează servicii pentru fondul forestier al altor proprietari, în condițiile legii, în temeiul art. 11 alin. (7), în acest ultim caz, care se regăsește și în speță, acționând în cadrul unei activități economice în sensul O.UG. nr. 36/2014.

Totodată, a mai reținut că o regie autonomă poate fi considerată profesionist în sensul legislației din această materie, sens în care a făcut trimitere la "Procedura generală privind rezolvarea reclamațiilor consumatorilor", elaborată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și publicată pe site-ul acesteia, în cadrul căreia la punctul 4.3.2., "Soluționarea petițiilor prin acțiuni de control", alin. (3), sens în care a conchis că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ., text de lege care instituie o regulă de competență exclusivă.

Distinct de aceste aspecte, prima instanță de conflict a mai reținut că, în condițiile art. 121 C. proc. civ., sunt excluse atât fundamentarea competenței altei instanțe decât cea de la domiciliul consumatorului, cât și prorogarea convențională de competență, realizată în mod anticipat (așadar, înaintea nașterii dreptului la despăgubire or, mai precis, înaintea nașterii dreptului material la acțiune), indiferent dacă aceasta s-ar realiza printr-o clauză stipulată într-un contract de adeziune sau printr-un act negociat individual.

Totodată, a mai reținut că art. 126 alin. (2) atenuează caracterul imperativ al normei de competență prevăzute de art. 121, prevăzând că:

"În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă", sens în care a conchis că art. 47 din contractul nr. x/01.11.2016 nu poate produce efecte juridice.

Prin urmare, a arătat că instanța este obligată să invoce din oficiu necompetența teritorială decurgând din încălcarea dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., în condițiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 121 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță de conflict a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 13 februarie 2024, sub același număr de dosar x/2023

La primul termen de judecată stabilit în cauză (13.05.2024), instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2, aspect față de care pârâtul, A., prin avocat, a solicitat admiterea excepției, arătând că pârâții nu au calitate de consumatori.

Prin sentința civilă nr. 7113/2024 din 13 mai 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Sectorul 2 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, sens în care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe răspunderea contractuală a pârâților, sens în care a reținut că, în aceste condiții, competența se determină potrivit dreptului comun.

Totodată, contrar celor reținute de Judecătoria Craiova, cea de-a doua instanță de conflict a constatat că nu doar calitatea de profesionist a reclamantei conduce la concluzia că această normă de competență este aplicabilă, ci se impune a fi verificată atât calitatea părților, cât și natura raportului juridic dedus judecății pentru a atrage norma de competență prevăzută la art. 121 din C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că, potrivit art. 2 din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică care, în temeiul unui contract în sensul legii, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar conform art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, context în care cea de-a doua instanță de conflict a subliniat că regimul special instituit cu privire la competența în materia contractelor încheiate de consumatori are funcția de a garanta o protecție adecvată consumatorului, în calitate de parte la contract considerată defavorizată din punct de vedere economic.

În accepțiunea instanței, numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular prevăzut în materie de protecție a consumatorului, în timp ce o asemenea protecție nu se justifică în cazul unui contract ce are ca scop o activitate profesională ce are un scop lucrativ.

Astfel, instanța a statuat că, prin contractarea serviciilor de pază, supravegherea stării de sănătate a vegetației forestiere, stabilirea lucrărilor tehnice silvice pentru un fond forestier important, de 330 ha, autorul pârâților nu acționa în calitate de consumator pentru satisfacerea unui consum privat ci, în calitate de profesionist, aflat la rândul său în exercițiul unei activități profesioniste în scopul obținerii de profit urmare a exploatării fondului forestier.

Prin urmare, instanța a reținut că, în cauză, fiind un litigiu între profesioniști, competența teritorială nu este una de ordine publică, exclusivă, ci una de ordine privată, alternativă, nefiind incidente prevederile art. 121 C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., care statuează în sensul că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Cum Judecătoria Craiova nu putea să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale, instanța învestită inițial devine competentă să soluționeze cauza.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a admis excepția invocată, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul, în vederea soluționării conflictului ivit, către instanța imediat superioară și comună instanțelor în conflict, Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 12 septembrie 2024, sub același număr de dosar (x/2023).

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Acțiunea pendinte are ca obiect cererea formulată de reclamanta R.N.P. Romsilva, Direcția Silvică Dolj, de obligare a pârâților A. și B., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai lui C., la plata sumei de 74.273,77 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază a fondului forestier proprietate privată, convenite în baza contractului de prestări servicii silvice nr. x din 01.11.2016 încheiat între Direcția Silvică Dolj, în calitate de prestator și numitul C., în calitate de beneficiar.

În cauză, prima instanță de conflict a reținut incidența normei de competență exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Se constată, așadar, că problema de drept de care depinde soluționarea conflictului de competență se referă la natura litigiului dedus judecății, respectiv dacă privește raporturile dintre un profesionist și un consumator în sensul legislației speciale în materia protecției drepturilor consumatorilor.

În concepția Noului C. civ., profesioniștii sunt toți cei care exploatează o întreprindere, astfel cum prevede art. 3 alin. (2).

Potrivit art. 3 alin. (3) din C. civ. (2009), constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ.

Raportul juridic dedus judecății este reprezentat de contractul de prestări servicii silvice nr. x/01.11.2016, încheiat de reclamanta Direcția Silvică Dolj în exercițiul activității sale profesionale.

Din coroborarea dispozițiilor art. 10 și art. 51 și următoarele din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, rezultă că paza fondului forestier național, indiferent de forma de proprietate, constituie un serviciu silvic obligatoriu în cuprinsul contractelor de administrare sau de servicii silvice încheiate de proprietari cu ocoalele silvice, caracterul obligatoriu al activităților la care s-a angajat prestatorul fiind menționat inclusiv în cuprinsul dispozițiilor art. 3 din contractul mai sus amintit.

Așadar, litigiul de față își are sorgintea într-o astfel de întreprindere cu scop lucrativ, de prestări servicii, pentru desfășurarea cărora reclamanta a fost autorizată, iar obligativitatea încheierii contractelor de pază a fost instituită prin lege, situație în care acestor contracte nu le este aplicabilă reglementarea specială din materia protecției consumatorului.

De altfel, inclusiv poziția procesuală a unuia dintre pârâți, exprimată în fața celei de-a doua instanțe de conflict, întărește concluzia potrivit căreia pârâții nu au calitate de consumatori, întrucât prin contractarea serviciilor de pază, supravegherea stării de sănătate a vegetației forestiere, stabilirea lucrărilor tehnice silvice pentru un fond forestier important, de 330 ha, autorul pârâților nu acționa în calitate de consumator pentru satisfacerea unui consum privat ci, în calitate de profesionist, aflat la rândul său în exercițiul unei activități desfășurate în scopul obținerii de profit urmare a exploatării fondului forestier.

Prin urmare, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiului în primă instanță, contrar celor statuate de prima instanță de conflict, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., întrucât litigiul are la bază un contract de prestări servicii de natură civilă ce nu intră în sfera legislației privind protecția consumatorului.

Cum, în conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate, Înalta Curte reține că necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., iar în toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Cum, în speță, litigiul nu atrage o competență teritorială de ordine publică, ci o competență relativă/de ordine privată, pe care doar pârâții puteau să o invoce în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că, nefiind invocată de niciunul dintre pârâți, soluționarea cauzei revine primei instanțe învestite, care rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti.

În consecință, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.