ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1494/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1494/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 02.10.2024, sub nr. x/2024, reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Dolj a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 162.655,93 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază a fondului forestier proprietate privată, la care se adaugă dobânda penalizatoare și indicele de inflație, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.350 C. civ. și art. 16 din Legea nr. 46/2008.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competență
Prin sentința nr. 280/16.01.2025, Judecătoria Craiova, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță de conflict a reținut că reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, cu care a fost încheiat contractul de pază a pădurii nr. x/01.11.2016, are calitate de profesionist, în sensul dispozițiilor art. 2 pct. 3 din O.G. nr. 21/1992, a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, respectiv a art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 34/2014.
De asemenea, a mai reținut că, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, Romsilva este o regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, aspect care nu exclude calitatea sa de profesionist în sensul legislației din materia protecției drepturilor consumatorilor.
Totodată, a stabilit că trebuie făcută distincția între situația în care această regie autonomă administrează fondul forestier proprietate publică și privată a statului, în temeiul art. 11 alin. (1) din actul normativ sus-menționat și aceea în care își constituie venituri din administrarea fondului forestier al altor proprietari decât statul sau prestează servicii pentru fondul forestier al altor proprietari, în condițiile legii, în temeiul art. 11 alin. (7), în acest ultim caz, acționând în cadrul unei activități economice în sensul O.U.G. nr. 36/2014.
A mai reținut și că o regie autonomă poate fi considerată "profesionist", în conformitate cu alin. (3) al punctului 4.3.2, "Soluționarea petițiilor prin acțiuni de control", din cadrul Procedurii generale privind rezolvarea reclamațiilor consumatorilor, elaborată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, sens în care a conchis că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ., text de lege care instituie o regulă de competență exclusivă.
În aceste coordonate, a stabilit că sunt excluse atât fundamentarea competenței altei instanțe decât cea de la domiciliul consumatorului, cât și prorogarea convențională de competență, realizată în mod anticipat (așadar, înaintea nașterii dreptului la despăgubire or, mai precis, înaintea nașterii dreptului material la acțiune), indiferent dacă aceasta s-ar realiza printr-o clauză stipulată într-un contract de adeziune sau printr-un act negociat individual, motiv pentru care, reținând și prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire, a conchis că art. 47 din contractul nr. x/01.11.2016 nu poate produce efecte juridice.
Prin sentința nr. 7451/26.05.2025, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că, în cauză, fiind un litigiu între profesioniști, competența teritorială nu este de ordine publică, ci de ordine privată, alternativă, nefiind incidente prevederile art. 121 C. proc. civ.
În acest sens, a arătat, prin referire la prevederile art. 121 și art. 126 C. proc. civ., respectiv la art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, că regimul special instituit cu privire la competența în materia contractelor încheiate de consumatori are funcția de a garanta o protecție adecvată consumatorului, în calitate de parte la contract considerată defavorizată din punct de vedere economic.
Drept urmare, aplicarea unor norme de competență speciale nu poate fi extinsă la persoane pentru care nu se justifică această protecție.
Rezultă că numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular prevăzut în materie de protecție a consumatorului, în timp ce o asemenea protecție nu se justifică în cazul unui contract ce are ca scop o activitate profesională ce are un scop lucrativ.
Astfel, instanța a statuat că, prin contractarea serviciilor de pază, supravegherea stării de sănătate a vegetației forestiere, stabilirea lucrărilor tehnice silvice pentru un fond forestier important, de 330 ha, autorul pârâtului nu acționa în calitate de consumator pentru satisfacerea unui consum privat, ci în calitate de profesionist, aflat, la rândul său, în exercițiul unei activități profesioniste în scopul obținerii de profit urmare a exploatării fondului forestier.
Pentru aceste considerente, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Craiova.
III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, pentru considerentele expuse în continuare:
Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de modalitatea în care acestea au apreciat cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., în raport cu noțiunea de "consumator" (atribuită de instanța inițial învestită pârâtului).
Astfel, în timp ce Judecătoria Craiova a apreciat ca fiind aplicabil cazul de competență teritorială exclusivă reglementat de art. 121 C. proc. civ., ca urmare a reținerii calității de consumator a pârâtului, Judecătoria Sectorului 2 București a stabilit că acesta nu a acționat pentru satisfacerea unui consum privat, ci în calitate de profesionist, în exercitarea unei activități în scopul obținerii de profit urmare a exploatării fondului forestier.
În speță, obiectul litigiului dedus judecății este reprezentat de cererea formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Dolj, de obligare a pârâtului A. la plata sumei de 162.655,93 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază a fondului forestier proprietate privată, convenite în baza contractului de prestări servicii silvice nr. x/01.11.2016, încheiat de Direcția Silvică Dolj, în calitate de prestator, și autorul pârâtului, B., în calitate de beneficiar.
Se constată, așadar, că problema de drept de care depinde soluționarea conflictului de competență se referă la natura litigiului dedus judecății, respectiv dacă privește raporturile dintre un profesionist și un consumator, în sensul legislației speciale în materia protecției drepturilor consumatorilor.
Or, pentru corecta stabilire a calității de consumator, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, care definesc consumatorul ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
În acest sens, pentru aprecierea calității de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situația subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat și de statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L., Curtea a definit criteriile ce trebuie avute în vedere la aprecierea calității de consumator (pct. 15-18), sens în care, pentru determinarea unei competențe exclusive, noțiunea de consumator trebuie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziția persoanei respective într-un anumit contract, în raport cu natura și finalitatea acestuia, iar nu cu situația subiectivă a persoanei menționate, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni.
Așadar, numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispozițiilor excepționale reglementate în favoarea consumatorului.
De asemenea, Curtea a subliniat faptul că protecția acordată consumatorilor nu se justifică în cazul unei activități profesionale, fie ea și una viitoare, având în vedere că natura profesională a activității nu este înlăturată de caracterul viitor al acesteia.
O altă cauză a Curții de Justiție a Uniunii Europene relevantă pentru determinarea calității de consumator este C-110/14, Horațiu Ovidiu Costea împotriva Volksbank România S.A..
În această cauză, Curtea a fost chemată să interpreteze noțiunea de consumator, în sensul articolului 2 lit. b) din Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, sens în care s-a statuat că este vorba despre noțiune obiectivă și funcțională, a cărei manifestare depinde de un singur criteriu: încadrarea actului juridic specific în domeniul activităților aflate în afara activității profesionale (pct. 28).
Cu alte cuvinte, ceea ce interesează din perspectiva consumatorului, este scopul contractului încheiat, iar nu calitatea personală a părții.
Astfel, atât la nivelul reglementărilor naționale, cât și al celor unionale, esențial pentru aprecierea calității de consumator este scopul contractului încheiat de către acesta, verificare ce trebuie realizată in concreto cu privire la contractul asupra căruia poartă litigiul, fiind lipsită de relevanță situația personală, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni.
Raportând aceste considerații ce decurg din jurisprudența CJUE la chestiunea ce formează obiectul prezentului regulator de competență, se observă că, prin contractarea serviciilor de pază, supravegherea stării de sănătate a vegetației forestiere, stabilirea lucrărilor tehnice silvice pentru un fond forestier important, de 330 ha, autorul pârâtului nu acționa în calitate de consumator, pentru satisfacerea unui consum privat, astfel că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 121 C. proc. civ.
Dat fiind faptul că izvorul raportului juridic dintre părți este reprezentat de contractul de prestări servicii silvice nr. x/01.11.2016 (ce nu intră în sfera legislației privind protecția consumatorului, obligativitatea asigurării pazei fondului forestier național, indiferent de forma de proprietate, fiind instituită ex lege, conform art. 10 și art. 51 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, act normativ în vigoare la data încheierii convenției, caracterul obligatoriu al activităților la care s-a angajat prestatorul fiind menționat inclusiv în cuprinsul dispozițiilor art. 3), obiectul prezentului litigiu se circumscrie, ca regulă, ipotezei reglementate de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., alternativ regulii generale în materie, a instanței de la domiciliul pârâtului, stabilite de art. 107 alin. (1) din același cod.
Cu toate acestea, reclamanta a înțeles să confere eficiență clauzei de la art. 47 din contract, de alegere a competenței în favoarea instanței judecătorești de la sediul său, în conturarea prevederilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a sesizat Judecătoria Craiova cu soluționarea prezentei pricini.
Cum însă pârâtul nu a înțeles să invoce incidentul necompetenței teritoriale a instanței sesizate inițial cu soluționarea pricinii, în acest fel, s-a acoperit o eventuală neregularitate în planul competenței de ordine privată a Judecătoriei Craiova, rămasă legal învestită să soluționeze cauza.
Aceasta întrucât, fiind vorba despre o competență teritorială relativă, neinvocarea de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a excepției de necompetență teritorială prezumă aspectul (suplimentar împrejurării existenței clauzei contractuale de alegere de competență) că părțile au convenit tacit la prorogarea competenței în favoarea instanței inițial sesizate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 17 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.