ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1915/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 septembrie 2022 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Brașov a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. RA ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 431.529,86 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin tăierea de către angajații acestuia, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, de arbori din fondul forestier proprietate publică a statului, înscris în Amenajamentul Silvic al Ocolului Silvic Brașov în UP I Bucegi, u.a. 443, și UP I Bucegi, u.a. 445, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, dobândă calculată până la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 144/C din 20 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei secții sub nr. x/2022*.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 195/S din 28 iunie 2024, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârât, în ceea ce privește valoarea funcțiilor pădurii nerealizate și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Brașov, în contradictoriu cu pârâtul A. RA și cu intervenientul forțat Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, pentru suma de 215.764,93 RON, reprezentând valoarea funcțiilor pădurii nerealizate, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, prin întâmpinare și a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Brașov, în contradictoriu cu pârâtul A. RA și cu intervenientul forțat Statul Român prin Ministerul Finanțelor, pentru suma de 215.764,93 RON, reprezentând valoarea pagubei produse pădurii.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia civilă nr. 1908/AP din 10 decembrie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelurile formulate de către apelanții Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Brașov și Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței civile nr. 195/S din 28 iunie 2024 pronunțată de Tribunalul Brașov.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1908/AP din 10 decembrie 2024, reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva și intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov au declarat recurs, motivele fiind comune, chiar dacă au fost expuse în cereri distincte. Astfel, prin cererile de recurs formulate, recurenții au arătat că, în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva pentru valoarea funcțiilor nerealizate ale pădurii, instanța de apel a făcut o aplicare restrictivă în cauză a dispozițiilor art. 105 alin. (4) teza a II-a, din Legea 46/2008, care prevede că pentru valoarea funcțiilor nerealizate ale pădurii stă în instanță autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și/sau structurile teritoriale de specialitate ale acesteia (Garda forestieră). În acord cu teza I a art. 105 alin. (4) din Codul silvic și cu art. 1 lit. g) din Normele metodologice privind constituirea și utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, aprobate prin Ordinul 1377/2022, sumele reprezentând contravaloarea funcțiilor pădurii recuperate sunt înregistrate de către Regia Națională a Pădurilor Romsilva în contul contabil 4481 - Alte datorii față de bugetul statului - și virate către Ministerul Mediului și Pădurilor și apoi virate către Ministerul Mediului și pădurilor. Legitimitatea activă nu este dată de către modul în care se fac înregistrările, ci de coroborarea dispozițiilor legale mai sus menționate, precum și de principiul de drept qui potest plus, potest minus. În susținerea acestei critici, recurenții au invocat aspectele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 15/2011, în considerentele căreia s-a reținut că, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale ale art. 4 1 din Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și art. 1 alin. (1) 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, rezultă că Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de titular al dreptului de administrare a fondului forestier proprietate publică a statului și a atribuțiilor conferite în exercitarea acestui drept, poate promova, în nume propriu, acțiuni în justiție pentru apărarea și asigurarea integrității fondului forestier proprietate publică a statului. Prin urmare, Romsilva are calitate procesuală activă de formula în nume propriu orice acțiuni în justiție prin care se apără și asigură integritatea fondului forestier proprietate publică a statului, inclusiv acțiuni prin care se urmărește recuperarea întregului prejudiciu produs acestuia. În sensul celor de mai sus este și decizia nr. 165/07.02.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin care s-a statuat că Romsilva are calitate procesuală de a formula acțiuni în revendicare având ca obiect fond forestier proprietate publică a statului, recurenta-reclamantă redând pasaje din considerentele acestei hotărâri. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 215.764,93 RON, reprezentând paguba produsă pădurii, recurenții au arătat că în cauză nu a intervenit prescripția. Potrivit art. 2528 alin. (1) C. civ., prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data la când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Or, momentul la care reclamanta a cunoscut întinderea pagubei este 13 decembrie 2018. În ceea ce privește pe cel care a produs-o, reclamanta arată că nu a identificat și nici în dosarul de urmărire penală nu a fost identificat vreun angajat anume al pârâtei (cum reiese de la pct. III al Referatului cu propunere de clasare, începerea urmăririi penale s-a dispus doar în rem). Astfel, apreciază că, în cauză, nefiind identificate persoanele care au procedat la punerea în valoare a arborilor din U.P I Bucegi, u.a. 443 și UP I Bucegi, u.a. 445 (fond forestier proprietate publică a statului aflat în administrarea Ocolului Silvic Brașov), nu este întrunită condiția legală de a cunoaște efectiv autorul/autorii faptei ilicite. Un al doilea argument este acela că, la data de 12.11.2018 - data începerii procesului penal - a intervenit întreruperea cursului prescripției civile în condițiile art. 2357 pct. 3 C. civ.: "Prescripția se întrerupe:_prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripției, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă." Din probe, rezultă că RNP Romsilva prin Direcția Silvică Brașov a cunoscut faptul că s-a tăiat din fondul forestier proprietate publică a statului român, administrat de către reclamantă la data de 8.11.2018, iar la data de 12.11.2018 a înregistrat sub nr. x/12.11.2018 la Inspectoratul de Poliție Brașov plângerea penală nr. 11587/DIR/12.11.2018. La aceeași dată de 12.11.2018 plângerea a fost înregistrată și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov sub nr. x/2018. În plângere reclamanta a menționat că la momentul formulării și depunerii acesteia nu cunoștea contravaloarea prejudiciului, dar a menționat că se constituie parte civilă cu cuantumul acestuia în eventualul proces penal. În plângerea formulată împotriva Ordonanței de clasare din 22.05.2020, reclamanta a arătat explicit că se constituie parte civilă cu suma de 431.529,86 RON, prin urmare a indicat explicit și cuantumul prejudiciului. Față de cele mai sus, se apreciază că, în cauză, la data de 13.11.2018, data începerii procesului penal, a intervenit întreruperea cursului prescripției civile în condițiile art. 2357 pct. 3 C. civ. Potrivit art. 2541 alin. (6) C. civ. "în cazul în care prescripția a fost întreruptă potrivit art. 2.537 pct. 3. întreruperea operează până la comunicarea ordonanței de clasare. a ordonanței de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecății sau până la pronunțarea hotărârii definitive a instanței penale", astfel că de la data comunicării Ordonanței de clasare (13.07.2020) a început cursul unei noi prescripții extinctive. Împotriva ordonanței de clasare, reclamanta a formulat plângere, prin care a arătat inclusiv faptul că în dosarul de urmărire penală nu s-au efectuat cercetări și nici nu s-a dispus în nici un mod cu privire la fapta de folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare (prevăzută de art. 107 1 din Legea nr. 46/2008). Față de faptul că în dosarul penal nu s-a dispus cu privire la fapta prevăzută și pedepsită de art. 107 1 din Legea nr. 46/2008, că plângerea formulată împotriva ordonanței de clasare nu a fost încă soluționată - aspect care rezultă din adresa nr. x/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov - că în ce privește fapta de fals intelectual s-a dispus disjungerea unui nou dosar penal în care se continuă cercetările, întreruperea prescripție în condițiile art. 2537 pct. 3 C. civ. încă operează, procesul penal nefiind finalizat. Mai mult, în situația în care nu există o soluție definitivă în procesul penal, față de faptele de folosire fără drept a dispozitivelor speciale de marcat sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare și de fals intelectual continuă cercetările, iar clasarea pentru faptele de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori s-a dispus pentru faptul că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, apreciază că în cauză devin incidente dispozițiile art. 1394 C. civ.: "în cazul în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă." Or, faptele pentru care a făcut plângere penală sunt supuse, potrivit art. 154 C. pen., unor termene de prescripție cuprinse între 5 și 8 ani, astfel că și în prezenta cauză se poate aprecia că termenul de prescripție este de minim 5 ani sau maxim 8 ani de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască prejudiciul și pe cel care l-a produs. Articolul 1394 C. civ. se referă la un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi, nu la infracțiune. În dreptul penal este clară diferența dintre faptă penală și infracțiune (infracțiunea fiind singurul temei al răspunderii penale). Fapta penală este fapta prevăzută de o lege penală. Infracțiunea însă este fapta prevăzută de legea penală săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, astfel încât dispozițiile art. 1394 C. civ. sunt aplicabile. În continuare, recurenții evidențiază faptul că în cauză sunt circumstanțe obiective care nu au permis personalului silvic cunoașterea mai devreme de anul 2018 a pagubei produse prin tăierea fără drept.

Apărările formulate în cauză: Recurentul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare, comunicată, reiterând aspectele prezentate în cererea de recurs. Intimatul-pârât A. RA a formulat întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (1 septembrie 2022), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursurilor. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Criticile formulate de recurenți sunt similare, astfel încât vor fi analizate prin considerente comune. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la chestiunea calității procesuale active în petitul ce viza despăgubiri pentru valoarea funcțiilor pădurii nerealizate, Înalta Curte observă că instanța de apel a interpretat corect prevederile legale în materie - interpretarea dată dispozițiilor art. 105 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic nefiind una restrictivă, cum pretind recurentele, ci una exactă: câtă vreme această normă prevede că pentru sumele care reprezintă valoarea funcțiilor pădurii nerealizate stă în instanță autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și/sau structurile teritoriale de specialitate ale acesteia - anume, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor conform art. 1 din H.G. nr. 43/2020, respectiv gărzile forestiere, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 77/2021 - nu există niciun temei pentru a extinde legitimarea procesuală activă la reclamantă, care este o regie autonomă de interes național. Decizia nr. 15/2011 a instanței supreme, dată în interesul legii și invocată de recurenți, recunoaște calitate procesuală activă reclamantei Regia Națională a Pădurilor Romsilva în cazul plângerilor împotriva hotărârilor de reconstituire a dreptului de proprietate întemeiate pe Legea nr. 18/1991 și al acțiunilor în constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise în baza aceleiași legi, fără a-și găsi aplicabilitate și în acțiunile ce au ca obiect recuperarea valorii funcțiilor pădurii nerealizate, instanțele fondului remarcând în mod corect că pentru astfel de cereri Codul silvic are dispoziții exprese cu privire la autoritățile legitimate activ să le formuleze, prevederi care trebuie aplicate întocmai. Totodată, decizia de speță a instanței supreme invocată de recurenți în cererile de recurs vizează un alt tip de cauză, respectiv o acțiune în revendicare, astfel că nu prezintă relevanță în discutarea calității sale procesuale din prezentul litigiu. Înregistrarea sumelor recuperate cu titlul de contravaloare a funcțiilor pădurii nerealizate în contul contabil nr. 4481 al recurentei reclamante, ca reprezentând alte datorii față de bugetul de stat și virate către Ministerul Mediului și Pădurilor, nu schimbă legitimarea procesuală activă acordată de lege doar autorității centrale care răspunde de silvicultură ori structurilor teritoriale de specialitate ale acesteia, întrucât ar contraveni art. 105 alin. (4) din Codul silvic. Prin urmare, aceste critici vor fi înlăturate. Sunt întemeiate, însă, criticile referitoare la modul în care a fost soluționată excepția prescripției cu privire la pretențiile având ca obiect valoarea pagubei produse pădurii. În esență, pornind de la prevederile art. 2528 C. civ., instanțele fondului au reținut că reclamanta a constatat prejudiciul abia la data de 13 decembrie 2018, însă aceasta avea obligația de a cunoaște situația arborilor tăiați din fondul forestier administrat, în urma controalelor de fond anuale, potrivit art. 2 din H.G. nr. 229/2009 și art. 14-16 din Regulamentul de pază a fondului forestier, aprobat prin H.G. nr. 1076/2009, și ar fi trebuit să fie în măsură să aprecieze, prin activitățile de patrulare în cantoane, dacă există arbori tăiați ilegal în perioada 2014-2016. Prin urmare, deși momentul subiectiv al cunoașterii pagubei s-a situat la 13 decembrie 2018, cel obiectiv, când ar fi trebuit să o cunoască, se află cel mai târziu la sfârșitul anului 2014 și la sfârșitul anului 2016, momente de la care prescripția extinctivă a început să curgă și față de care acțiunea înregistrată la data de 01.09.2022 este prescrisă. Totodată, în ceea ce privește chestiunea întreruperii prescripției prin sesizarea penală, instanța de apel a reținut că, în raport de aceste momente de începere a cursului prescripției, la data la care reclamanta a formulat cererea de constituire ca parte civilă - 22.05.2020 - termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, de 3 ani, era deja împlinit, anume din data de 07.08.2017 pentru exploatarea masei lemnoase din partida 182, limitrofă u.a. 443 și din data de 05.12.2019 pentru exploatarea masei lemnoase din partida 552, limitrofă u.a. 445, astfel încât dispozițiile art. 2.537 pct. 3 din C. civ. nu erau incidente, deoarece împrejurarea invocată drept cauză de întrerupere trebuia să intervină anterior împlinirii termenului de prescripție. Înalta Curte constată că, deși identificarea normelor incidente este una corectă, modul concret de aplicare a acestora nu ține seama de împrejurările cauzei, întrucât, chiar acceptând că recurenta-reclamantă ar fi avut obligația de cunoaște paguba încă de la primul control de fond anual ce a urmat tăierii arborilor din fondul forestier al statului, o condiție suplimentară a declanșării curgerii termenului de prescripție este aceea de a fi cunoscut (sau să fi putut a fi cunoscut) și pe cel care răspunde de pagubă - plângerea penală vizând tocmai identificarea persoanelor responsabile. Instanțele de fond nu au analizat în ce măsură recurenta reclamantă cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască pe cel responsabil de paguba produsă ori faptul că pârâta este cea care ar putea fi trasă la răspundere încă de la momentul când ar fi trebuit să cunoască existența pagubei. Din acest motiv, chiar dacă potrivit art. 2537 C. civ. este intreruptivă de prescripție nu formularea plângerii penale, ci cererea de constituire de parte civilă, care a avut loc la mai mult de trei ani de la momentele la care recurenta reclamantă ar fi trebuit să afle despre existența pagubei, în mod greșit s-a considerat că termenul de prescripție a început să curgă fără a se fi stabilit dacă la acel moment se puteau cunoaște totodată și persoana/persoanele răspunzătoare de pagubă. Pe de altă parte, instanța de apel nu a analizat (deși argumentul fusese formulat prin cererea de apel), iar prima instanța a dezlegat greșit valențele prevederilor art. 1394 C. civ., potrivit cu care "în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă." Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 1394 C. civ. privind prorogarea termenului de prescripție, trebuie doar ca fapta ilicită care a generat dreptul la acțiunea în despăgubiri supusă prescripției să fie prevăzută de legea penală ca infracțiune, chiar dacă în concret nu se dispune condamnarea, pe motiv că se pot regăsi cauze care înlătură răspunderea penală a făptuitorului ori acesta acționează fără vinovăția cerută de lege. Art. 1394 C. civ. nu cere pentru prorogarea termenului de prescripție condamnarea persoanei vinovate de delictul care a generat dreptul la despăgubiri și nici nu impune cerințe cu privire la vinovăție, ci doar ca faptul ilicit cauzator de prejudicii să fie prevăzut de legea penală ca infracțiune, iar aceasta să fie supusă unei prescripții mai lungi decât cea civilă - utilizarea noțiunii de "fapt" trimițând la componenta obiectivă a infracțiunii, iar nu la cea subiectivă. În speță, fapta de tăiere fără drept a arborilor din fondul forestier proprietate publică a statului era prevăzută ca infracțiune de dispozițiile art. 107 alin. (1) 1 lit. c) (fost art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008) și supusă unui termen de prescripție a răspunderii penale de 8 ani, în raport de limitele de pedeapsă deduse din valoarea prejudiciului și din circumstanța comiterii faptei de către personal silvic, termen calculat de la data săvârșirii infracțiunii și neepuizat la data formulării cererii de chemare în judecată, ceea ce duce la concluzia că menținerea de către instanța de apel a soluției de admitere a excepției prescripției de către prima instanță este greșită. Prin urmare, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material privitoare la prescripție, vor fi admise recursurile, vor fi casate decizia recurată și, în parte, sentința primei instanțe, în ceea ce privește soluția dată excepției prescripției și va fi trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe doar cu privire la petitul referitor la despăgubiri pentru valoarea pagubei produse pădurii, urmând a fi menținute celelalte dispoziții.